CĂNDELUȚA MAICII SFINTE

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

de Preot Sorin Croitoru

Mai demult, în vremuri grele măcinate de război,
O familie săracă, ortodoxă ca și noi,
Se târa de azi pe mâine, viețuind cu ce putea,
Încercând ca să reziste cu puținul ce-l avea..


Pentru ei cuvântul "carne" nu era în dicționar.
Se hrăneau mai mult cu turte și cartofi făcuți în jar,
Dar și-aceștia cu măsură, rupți în bucățele mici,
Ca să ia o bucățică fiecare din pitici.

Noi acum nu știm ce-i foamea, grași cum suntem și sătui.
Cu dulapurile pline, nici nu știm ce-nseamnă "NU-I!"..
Ne-a ferit de-aceste vremuri Domnul Iisus Hristos,
Însă noi, drept mulțumire, nici nu-I mulțumim frumos..

Deci în casa cu pricina, copilașii-aceia mulți,
Ca în vreme de restriște, umblau jerpeliți, desculți,
Însă buna lor măicuță avea sfântul obicei
De a nu lăsa lipsită candeluța de ulei..

Fiindcă pe Preasfânta Maică tare mult o mai iubea,
Căndeluța la icoană zi și noapte îi ardea.
Știu, în mințile vioaie v-a-ncolțit deja un gând:
Dar de unde-avea femeia untdelemnul scump oricând?..

Ei.. pe coastele-nsorite de pe insule grecești
N-o să vezi porumb și sfeclă, dar măslini o să găsești.
Și deși măslinii ăștia nu sunt nu știu ce copaci,
Cu vreo doi sau trei în curte, untdelemnul tu ți-l faci!

Însă draga de femeie, consumând neîncetat
Cu icoana Maicii noastre, pân' la urmă s-a gătat..
Și era pe cinșpe august Sfânta Adormire-a ei,
Iar femeia printre lacrimi a văzut că nu-i ulei!

Mai avea puțin, acolo, ca să facă doi gogoși
Și să-și sature copiii, puradeii ei mucoși..
Deci se duce la icoană, chinuită de-acest gând
Și întreabă Născătoarea, toată tristă, lăcrimând:

"Cum să fac, Măicuță Sfântă, ca să pot să te cinstesc?
Iată, mâine-i Adormirea, iar ulei nu mai găsesc..
Dacă-ți pun în căndeluță picătura de ulei,
Mâine, când o fi la masă, ce le dau la puii mei"?..

Când privește spre icoană, ochii Maicii strălucesc,
Deci din ochii celeilalte, lacrimile șiroiesc..
"Nu, Măicuța mea Preasfântă, chiar de-o fi să și murim,
De cinstita-ți Adormire, cum putem, noi te slăvim"!

Și cu mâna tremurândă varsă ultimul ulei
Peste cel din căndeluță, după sfântul obicei..
Noaptea trece liniștită, dar în zorii încă reci
Se trezește de strigarea: "SLAVĂ DOMNULUI ÎN VECI"!

"Ce să fie, se întreabă, ce-au pățit ai mei copii?..
Ce sunt strigătele astea, râsete și bucurii"?..
Când se duce ca să vadă, de emoții cade jos..
Ea o laudă cu lacrimi pe Măicuța lui Hristos!

Toată pivnița e plină de mâncăruri fel de fel,
De pastramă afumată din cărniță de vițel,
De scrumbie pusă-n sare, care ține ani întregi,
De brânzeturi ce mănâncă numai împărați și regi..

Plin e beciul cu făină, cu butoaie de ulei,
Bogăție de bucate, abundență.. câtă vrei!
Să continui? Nu e cazul. Sper c-ați înțeles și voi
Că Iisus și Maica Sfântă nu rămân datori la noi!

Risipiți, când este vorba despre Bunul Dumnezeu,
Dați în stânga și în dreapta, cum vă dă și El mereu!
La icoană căndeluța să vă ardă ne'ncetat,
Cum se-ntâmplă în minunea despre care ați aflat..

Și să nu uitați un lucru: numai oamenii cei buni
Pot să aibă bucuria de-a vedea chiar și minuni.
Dumnezeu să vă ajute fapta bună s-o-mpliniți
Și cu inima la Ceruri toată viața să trăiți!
amin

DUPĂ CE POATE OMUL SĂ RECUNOASCĂ O ICOANĂ ORTODOXĂ A MAICII DOMNULUI?

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Mi-ai pus lângă scrisoare o imagine de femeie care e răspândită în popor sub numele Sfintei Născătoare de Dumnezeu. Imaginea înfăţişează o femeie tânără, veselă, cu părul revărsat pe umeri, cu faţa durdulie, cu buzele rumenite, cu hainele pestriţe. Fără prunc în braţe. Ai văzut şi singur că este o imagine ne-ortodoxă a Maicii Domnului, şi întrebi: „ După ce poate omul să recunoască o icoană ortodoxă a ei ?”
Icoanele ortodoxe ale Maicii Domnului se recunosc cel mai degrabă după cele trei stele - una pe frunte, a doua pe umărul drept, a treia pe umărul stâng. Aceste trei stele simbolizează fecioria Fecioarei Maria înainte de naştere, în naştere şi după naştere.
După aceea, culorile veşmintelor. Ca regulă, veşmântul Maicii Domnului se zugrăveşte în trei culori principale: în auriu, roşu şi albastru. Haina de dedesubt este albastră, cea de deasupra roşie, amândouă întreţesute, ţesute şi împodobite cu aur. Culoarea aurie simbolizează nemurirea, cea roşie - slava şi domnia, iar cea albastră - cerurile. Ceea ce înseamnă: înveşmântată în slavă nemuritoare în ceruri este ea, cea oarecând pătimitoare şi roabă a Domnului pe pământ.
Faţa Sfintei Născătoare de Dumnezeu nu este niciodată în icoanele ortodoxe plină şi rotundă, ci prelungă şi destul de trasă. Ochii, mari şi gânditori. Tristeţe lină, gata de un surâs mângâietor: tristeţe pentru nefericirea lumii, surâs pentru nădejdea în Dumnezeu Mângâietorul, însă atât tristeţea, cât şi surâsul sunt reţinute, şi totul este reţinut, totul este supus duhului. Este chipul unei biruitoare, care a trăit toate amărăciunile durerii şi restriştii şi poate să ajute celor care se luptă cu durerea şi cu restriştea. Părul ei este întotdeauna acoperit cu totul.
Chipul Născătoarei de Dumnezeu nu pare nicicând de o frumuseţe firească. El e în aşa fel, că alungă orice gând de trupesc. El este de o frumuseţe mai presus de fire, care nu se arată altminteri decât prin sfinţenie. El întoarce gândul privitorului către înalta realitate duhovnicească şi frumuseţe a sufletului.
Capul Maicii Domnului este aplecat lin către pruncul Hristos, pe care îl ţine la piept. Această lină aplecare arată supunerea în toate faţă de voia lui Dumnezeu, pe care ea a arătat-o cândva şi în cuvinte binevestitorului Gavriil, zicând: iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău. Şi mai înseamnă recunoaşterea faptului că Cel pe Care îl ţine în braţe este mai mare decât ea.
În icoanele ortodoxe, Maica Domnului e zugrăvită foarte rar fără pruncul Iisus. Iar atunci când e zugrăvită singură, este concepută de către iconar ca Maică a durerii sub cruce, cu mâinile încrucişate şi capul plecat, câteodată cu săbiile simbolice îndreptate spre inima ei. Dar inima nu este zugrăvită niciodată, nici nu se vede. Cel mai des întâlnită este icoana ei cu Fiul în braţe. Ea s-a şi arătat în lume pentru Fiul. Misiunea ei în lume a fost în Fiul ei. Ca nimeni să nu vadă în ea femeia, ci, totdeauna şi pentru totdeauna, mama. Ea reprezintă cea mai înaltă, mai curată şi mai sfântă maternitate, de la un capăt la celălalt al timpului. Ea este Maica Domnului nostru Iisus Hristos, dar e şi mama noastră, mângâietoarea noastră şi grabnica noastră ajutătoare.
Ea să-ţi fie şi ţie întotdeauna mângâiere şi ajutor!
( Sfântul Nicolae Velimirovici , Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi: scrisori misionare, Editura Sophia - Press, 2002, p.58)