6 iulie 2018

DUPĂ CE POATE OMUL SĂ RECUNOASCĂ O ICOANĂ ORTODOXĂ A MAICII DOMNULUI?

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



Mi-ai pus lângă scrisoare o imagine de femeie care e răspândită în popor sub numele Sfintei Născătoare de Dumnezeu. Imaginea înfăţişează o femeie tânără, veselă, cu părul revărsat pe umeri, cu faţa durdulie, cu buzele rumenite, cu hainele pestriţe. Fără prunc în braţe. Ai văzut şi singur că este o imagine ne-ortodoxă a Maicii Domnului, şi întrebi: „ După ce poate omul să recunoască o icoană ortodoxă a ei ?”
Icoanele ortodoxe ale Maicii Domnului se recunosc cel mai degrabă după cele trei stele - una pe frunte, a doua pe umărul drept, a treia pe umărul stâng. Aceste trei stele simbolizează fecioria Fecioarei Maria înainte de naştere, în naştere şi după naştere.
După aceea, culorile veşmintelor. Ca regulă, veşmântul Maicii Domnului se zugrăveşte în trei culori principale: în auriu, roşu şi albastru. Haina de dedesubt este albastră, cea de deasupra roşie, amândouă întreţesute, ţesute şi împodobite cu aur. Culoarea aurie simbolizează nemurirea, cea roşie - slava şi domnia, iar cea albastră - cerurile. Ceea ce înseamnă: înveşmântată în slavă nemuritoare în ceruri este ea, cea oarecând pătimitoare şi roabă a Domnului pe pământ.
Faţa Sfintei Născătoare de Dumnezeu nu este niciodată în icoanele ortodoxe plină şi rotundă, ci prelungă şi destul de trasă. Ochii, mari şi gânditori. Tristeţe lină, gata de un surâs mângâietor: tristeţe pentru nefericirea lumii, surâs pentru nădejdea în Dumnezeu Mângâietorul, însă atât tristeţea, cât şi surâsul sunt reţinute, şi totul este reţinut, totul este supus duhului. Este chipul unei biruitoare, care a trăit toate amărăciunile durerii şi restriştii şi poate să ajute celor care se luptă cu durerea şi cu restriştea. Părul ei este întotdeauna acoperit cu totul.
Chipul Născătoarei de Dumnezeu nu pare nicicând de o frumuseţe firească. El e în aşa fel, că alungă orice gând de trupesc. El este de o frumuseţe mai presus de fire, care nu se arată altminteri decât prin sfinţenie. El întoarce gândul privitorului către înalta realitate duhovnicească şi frumuseţe a sufletului.
Capul Maicii Domnului este aplecat lin către pruncul Hristos, pe care îl ţine la piept. Această lină aplecare arată supunerea în toate faţă de voia lui Dumnezeu, pe care ea a arătat-o cândva şi în cuvinte binevestitorului Gavriil, zicând: iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău. Şi mai înseamnă recunoaşterea faptului că Cel pe Care îl ţine în braţe este mai mare decât ea.
În icoanele ortodoxe, Maica Domnului e zugrăvită foarte rar fără pruncul Iisus. Iar atunci când e zugrăvită singură, este concepută de către iconar ca Maică a durerii sub cruce, cu mâinile încrucişate şi capul plecat, câteodată cu săbiile simbolice îndreptate spre inima ei. Dar inima nu este zugrăvită niciodată, nici nu se vede. Cel mai des întâlnită este icoana ei cu Fiul în braţe. Ea s-a şi arătat în lume pentru Fiul. Misiunea ei în lume a fost în Fiul ei. Ca nimeni să nu vadă în ea femeia, ci, totdeauna şi pentru totdeauna, mama. Ea reprezintă cea mai înaltă, mai curată şi mai sfântă maternitate, de la un capăt la celălalt al timpului. Ea este Maica Domnului nostru Iisus Hristos, dar e şi mama noastră, mângâietoarea noastră şi grabnica noastră ajutătoare.
Ea să-ţi fie şi ţie întotdeauna mângâiere şi ajutor!
( Sfântul Nicolae Velimirovici , Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi: scrisori misionare, Editura Sophia - Press, 2002, p.58)

Rugaciunea inimii

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Rugaciunea inimii isi are originea in porunca Apostolului Pavel: "Rugati-va neincetat!" (I Tes 5, 17). Sigur, pare imposibil sa te rogi tot timpul. Dar nu este asa. Cand Sfantul Maxim Marturisitorul este intrebat de unul dintre frati cum e posibil sa te rogi neincetat cand sunt atatea lucruri de facut, acesta i-a raspuns: "Dumnezeiasca Scriptura nu porunceste nimic din cele cu neputinta".

La rugaciunea inimii poate ajunge orice om, atat calugarul, cat si mireanul. Dar ea este un dar al lui Dumnezeu. Asa ca nu trebuie sa ne miram daca auzim de persoane care s-au nevoit o viata intreaga si nu au ajuns sa o practice. Ca orice dar, Dumnezeu il ofera doar aceluia care are cu adevarat dragoste si smerenie. Important este ca noi sa ne straduim sa-l primim. Nu trebuie sa ajungem sa credem ca nu ne vizeaza, ca Dumnezeu nu ne are in vedere cu acest dar. E un pacat sa crezi ca el apartine doar altora. Risti sa faci din rugaciunea inimii doar un subiect de discutie: cine a practicat-o, care ii este inceputul, ce cuvinte contine, etc. Insa ea nu ne-a fost data pentru speculatie, ci pentru unirea cu El.

Cuvintele pe care trebuie sa le rostim pentru a dobandi rugaciunea inimii sunt

: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul”.

Repetarea cat mai deasa a acestor cuvinte nu duce nici la plictiseala si nici la oboseala mintii, cum adeseori se afirma. Nu devenim niste papagali. Dimpotriva, dobandim pacea cu toti si cu toate.

Rugaciunea inimii are nevoie la inceput de cantitate, de aceea este nevoie ca omul sa inmulteasca repetarea ei pe zi ce trece. Semn al dobandirii rugaciunii inimii este faptul ca omul, trezindu-se din somn, simte mai inainte de toate miscarea rugaciunii in minte, ca indiferent de actiunea in care se afla, rugaciunea ii rasuna in adanc, ca rugaciunea nu-l paraseste niciodata, ajunge precum respiratia. De aceea Sfinti Parinti afirma ca ea se repeta de la sine si-n timpul somnului, adeverind versetul din Cantarea Cantarilor: "Eu dorm, dar inima mea vegheaza".

https://www.crestinortodox.ro/

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ