Fiecare mana de ajutor pe care ne-o intinde, Maica Domnului ne repeta neincetat nemuritoarea ei chemare: “Oameni buni, faceti tot ce v-a zis El sa faceti!”. E ca si cum ar zice: fiti aproape de Dumnezeu, fiti aproape unii de altii! in aceasta se cuprinde toata Evanghelia. Alta cale de mantuire, alta cale de indumnezeire nu exista.
O, Maica Prea Curata, ajuta-ne sa implinim cuvantul Fiului tau si Dumnezeului nostru. Amin!”
DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...
Biserica din Cana Galileii
Cana Galileii, numita astazi "Kafr Kanna" sau "Khirbet Cana", este o localitate din regiunea Galileea, aflata la numai sapte kilometri inspre nord-est de Nazaret. Localitatea este locuita astazi de aproximativ cinci mii de locuitori, aproape toti de origine araba, o treime fiind musulmani, iar doua treimi fiind crestini.
Pornind din Nazaret, inspre Cana Galileii, pelerinii strabat valea numita "Merj Sembil", adica "Campul Spicelor". Acum doua mii de ani, pasii Mantuitorului au sfintit aceasta cale, in drumul Sau spre Nunta din Cana, la care a fost chemat.
Inca din cele mai vechi timpuri, acest loc este cinstit de catre crestini drept locul unde Mantuitorul Iisus Hristos a savarsit prima Sa minune, fiind invitat la o Nunta, la care a participat impreuna cu Maica Sa si cu ucenicii Sai.
Cana Galileii si marturia Sfintei Scripturi - cele doua minuni
"Si a treia zi s-a facut nunta in Cana Galileii si era si mama lui Iisus acolo. Si a fost chemat si Iisus si ucenicii Sai la nunta. Si sfarsindu-se vinul, a zis mama lui Iisus catre El: Nu mai au vin. A zis ei Iisus: Ce ne priveste pe mine si pe tine, femeie? Inca n-a venit ceasul Meu. Mama Lui a zis celor ce slujeau: Faceti orice va va spune.
Si erau acolo sase vase de piatra, puse pentru curatirea iudeilor, care luau cate doua sau trei vedre. Zis-a lor Iisus: Umpleti vasele cu apa. Si le-au umplut pana sus. Si le-a zis: Scoateti acum si aduceti nunului. Iar ei i-au dus.
Si cand nunul a gustat apa care se facuse vin si nu stia de unde este, ci numai slujitorii care scosesera apa stiau, a chemat nunul pe mire, si i-a zis: Orice om pune intai vinul cel bun si, cand se ametesc, pune pe cel mai slab. Dar tu ai tinut vinul cel bun pana acum.
Acest inceput al minunilor l-a facut Iisus in Cana Galileii si Si-a aratat slava Sa; si ucenicii Sai au crezut in El" (Ioan 2, 1-11).
"Iarasi a mers in Cana Galileii, unde prefacuse apa in vin. Si era un slujitor regesc, al carui fiu era bolnav in Capernaum. Acesta, auzind ca Iisus a venit din Iudeea in Galileea, s-a dus la El si Il ruga sa Se coboare si sa vindece pe fiul lui, ca era gata sa moara.
Deci Iisus i-a zis: Daca nu veti vedea semne si minuni, nu veti crede. Slujitorul regesc a zis catre El: Doamne, coboara-Te inainte de a muri copilul meu. Iisus i-a zis: Mergi, copilul tau traieste. Si omul a crezut cuvantului pe care i l-a spus Iisus si a plecat.
Iar pe cand cobora, slugile lui, l-au intampinat spunandu-i ca fiul lui traieste. Si cerea, deci, sa afle de la ele ceasul in care i-a fost mai bine. Deci i-au spus ca ieri, in ceasul al saptelea, l-au lasat frigurile. Asadar tatal a cunoscut ca in ceasul acela a fost in care Iisus i-a zis: Fiul tau traieste. Si a crezut el si toata casa lui.
Aceasta este a doua minune pe care a facut-o iarasi Iisus, venind din Iudeea in Galileea" (Ioan 4, 46-54).
"Dupa acestea, Iisus S-a aratat iarasi ucenicilor la Marea Tiberiadei, si S-a aratat asa: Erau impreuna Simon-Petru si Toma, cel numit Geamanul, si Natanael, cel din Cana Galileii, si fiii lui Zevedeu si alti doi din ucenicii Lui" (Ioan 21, 1-2).
Sfantul Simon Zilotul, mirele cel din Cana Galileii
Sfantul Simon Zilotul este "sfantul cel din Cana". Traditia crestina spune ca Simon Zilotul nu este altul decat mirele de la Cana Galileii, un om simplu si nu foarte instarit. Cutremurat de puterea dumnezeiasca a lui Mantuitorului, mirele din Cana I-a devenit mai apoi ucenic, slujindu-L si propovaduindu-L pentru tot restul vietii. El este numit "Zilotul" pentru a-l deosebi de Simon Petru si de un alt Simon, succesor al Sfantului Iacob, la Episcopia Ierusalimului.
Dupa trimiterea la propovaduire si Pogorarea Sfantului Duh, Sfantul Simon Zilotul a strabatut mai intai Egiptul si Mauritania, iar dupa aceea a calatorit pana in Britania. Din regiunea Britaniei, sfantul s-a intors catre Persia, unde va fi prins si crucificat, in cetatea Snanir. Cana, o localitate pierduta din Galileea
Locatia in care a avut loc Nunta la care a fost invitat si Mantuitorul, numita cu numele de "Cana Galileii", apare uneori ca incerta. Actuala localitate, numita "Kafr Kanna", este cea mai oportuna varianta, in sprijinul acesteia stand mai multe dovezi.
Astfel, aceasta se afla pe unul dintre marile drumuri ale regiunii, care leaga intre ele localitatile Seforis si Tiberias, fiind destul de aproape de Nazaret. Ruinele locului, scoase la lumina de arheologi, arata ca pe acest loc exista o asezare umana inca din vremea Mantuitorului Iisus Hristos, asezare datata ca intinzandu-si existenta undeva intre perioadele de ocupatie persana si bizantina.
Locul cu pricina nu are nici o sursa de apa curgatoare, precum nu a avut nici in vechile timpuri. Astfel, locuitorii acestei asezari erau nevoiti a cara apa din cisterne sau din valea de la baza dealului, pastrand-o mai apoi in vase mari, confectionate din piatra, asemanatoare celor mentionate in Sfanta Scriptura.
Crestinii au cinstit acest loc inca din cele mai vechi timpuri, ei neavand nici o indoiala cum ca acesta nu ar fi locul original al savarsirii primei minuni, de catre Mantuitorul. Vechi inscriptii crestine pot fi vazute si astazi pe peretii de piatra ai unora grote stravechi.
Ultimele excavatii din zona, savarsite pe unul dintre dealurile aflate la nord de Nazaret, au scos la lumina o localitate evreiasca din secolul intai. Exista pareri conform carora acest loc ar fi autentica localitate biblica numita "Cana", asezat fiind la un kilometru mai spre est de locul amintit mai sus.
Cana Galileii de-a lungul istoriei
Prima biserica crestina din Cana Galileii ar fi fost construita de catre Sfanta Elena, mama Sfantului Constantin cel Mare, in secolul al IV-lea. In timp, vitregiile istoriei au dus la ruinarea acestei biserici bizantine.
Astazi, biserica ortodoxa din Cana Galileii este inchinata Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, fiind ingrijita de crestinii ortodocsi greci. In curtea manastirii se pastreaza doua fragmente de coloane vechi, datand din secolul al XIII-lea, iar in biserica se pastreaza doua vase mari, din piatra, deosebit de vechi, asemanatoare celor folosite pentru pastrarea apei, in vremea Mantuitorului.
Localitatea pastreaza si alte doua biserici: una franciscana si una greco-catolica. In anul 1254, conducatorul politic din Sidon a vandut o bucata de pamant din Cana, pe care se aflau urmele unei biserici, unor cavaleri din ordinul "hospitalierilor". Franciscanii s-au asezat in aceasta biserica in anul 1641. In secolul al XVII-lea, pelerinii care vizitau localitatea Cana - Kafr Kanna, inca puteau gasi aici o biserica mare. In anul 1879, franciscanii vor incepe ridicarea unei noi biserici, aceasta fiind inaugurata in anul 1883.
Sub pardoseala bisericii franciscane poate fi vazut un mozaic cu o inscriptie in limba aramaica, care zice: "Binecuvantata sa fie amintirea lui Iosif, fiul lui Talhum, fiul lui Butah si a fiilor sai, care au facut acest mozaic. Binecuvantarea sa coboare asupra lor." Probabil ca mozaicul cu inscriptia facea parte dintr-o sinagoga. In cripta bisericii e pastrata cu sfintenie, in amintirea minunii infaptuite de Isus, o amfora antica.
In biserica greco-catolica se pastreaza doua vase mari de piatra, despre care se spune ca ar fi chiar cele in care s-a efectuat minunea. In realitate insa, acestea sunt doar doua vase baptismale antice. Ultimele excavatii din zona au scos la lumina ruinele mai multor case datand din secolele I-IV, a unui atrium cu portic, datand din secolul al V-lea, a unei cladiri crestine funerare, de prin secolele V-VI, si a unei alte cladiri medievale.
Teodor Danalache
[ PRIMA MINUNE A DOMNULUI HRISTOS ~ PRESCHIMBAREA APEI ÎN VIN ]
La nuntă ce s-a-ntâmplat
La nunta din Cana Galilei
Fosta și Iisus chemat
La nunta în Cana Galilei
Iară mama lui Iisus
La nunta din Cana Galilei
Văzând că nu-i vin de-ajuns
La nunta în Cana Galilei
Zise :Fiul meu iubit
La nunta în Cana Galilei
Vinul tot s-a isprăvit
La nunta în Cana Galilei
Atunci Iisus s-a sculat
La nunta în Cana Galilei
Și slugile le-a chemat
La nunta în Cana Galilei
Apa-n șase vase a pus
La nunta în Cana Galilei
Și le-a umplut până sus
La nunta în Cana Galilei
Iisus le-a binecuvântat
La nunta în Cana Galilei
Apa-n vin s-a preschimbat
La nunta în Cana Galilei
Atunci toți au cunoscut
La nunta în Cana Galilei
Că Mesia s-a născut.
La nunta în Cana Galilei
[ Versuri de Nicolae Furdui Iancu]