17 aprilie 2018

ÎNVIEREA DOMNULUI

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...




Frăţiorii mei iubiţi,
De Hristos blagosloviţi,
Florile Ortodoxiei, 
De pe tot cuprinsul gliei,
Azi e mare sărbătoare 
Azi e praznicul cel mare ! 
Când Hristos a înviat 
Şi pe toţi ne-a liberat 
Din a iadului robie, 
Din cumplita lui sclavie. 
Deci acest moment fiind 
Mai măreţ ca orişicând, 
Să petreacă orice om 
Cum ne spune Hrisostom:
"Cine-i binecredincios 
Domnului Iisus Hristos, 
Iubitor de Dumnezeu, 
Şi la bine şi la greu, 
Să se bucure vârtos 
De-acest Praznic prea frumos, 
Preamărit şi luminat 
Căci Hristos a înviat ! 
Cine-i slugă înţeleaptă 
Cu smerenie în faptă, 
Bucurându-se, să intre 
Pentru dragoste-ai fierbinte, 
În divina bucurie, 
Căci scăpat-am de sclavie ! 
De s-a ostenit, postind, 
Cineva, smerit fiind, 
Neposomorându-şi faţa, 
Să îşi ia acum răsplata ! 
Cine a lucrat de zor 
Chiar din primul ceas, cu spor, 
Să-şi primească dreapta plată, 
Căci e vrednic de răsplată ! 
Cine a venit cumva 
După ceasu-al treilea, 
Mulţumind să prăznuiască 
Şi pe Domnul să-l slăvească. 
De-a venit altcineva 
După ceasu-al şaselea, 
Să nu fie îndoit, 
Căci nu fi-va păgubit ! 
Cine-a-ntârziat cumva 
Până-n ceasu-al nouălea, 
Să se-apropie oricum, 
Ne-ndoindu-se nicicum ! 
Nici acela să nu plece, 
Ce-a ajuns la unsprezece; 
Să nu fie speriat 
Pentru c-a întârziat, 
Căci Stăpânul, fiind darnic, 
Îl primeşte şi pe harnic, 
Cel din primul ceas sosit, 
Şi pe ultimul venit; 
Şi aceluia plăteşte, 
Şi pe-acesta-l dăruieşte. 
Fiind mare veselia, 
Toţi intraţi în bucuria 
Domnului Iisus Hristos 
La ăst Praznic luminos. 
Să ia plată tot creştinul, 
Şi al doilea şi primul. 
Din ospăţul delicios 
Al credinţei în Hristos, 
Azi cu toţii să gustaţi 
Şi pe Domnul lăudaţi. 
Să vă-mpărtăşiţi cu toţii 
Din prisosul bunătăţii, 
Iar de moarte n-aveţi teamă, 
Să uitaţi şi cum o cheamă. 
Boldul ei a fost înfrânt 
De Iisus, ce din mormânt 
Înviind, ne-a izbăvit; 
Capul morţii l-a zdrobit, 
Pe tot omul l-a salvat. 
Da, HRISTOS A ÎNVIAT !"

11 aprilie 2018

Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului din Murom (Rusia, sec. XIII)

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...
 · 
Este o Icoană care a fost adusă la Murom din Kiev, de către apostolul acestei zone îndepărtate, Prinţul Sfânt Constantin, în sec. XII. Acesta a încercat să-i convingă pe păgânii din Murom să se convertească la creştinism, dar ei nu au acceptat ci au hotărât să-l asasineze. Sfântul însă a venit între păgâni cu Icoana Maicii Domnului pe care o adusese de la Kiev, cunoscând intenţiile lor.
Harul care se răspândea de la Maica Domnului, din expresia feţei sale, a mişcat inimile păgânilor. Ei au cerut iertare prinţului şi au dorit botezul creştin.
Mai târziu, Sfântul Vasile de Riazan a fost ajutat de Sfânta Icoană să meargă pe apa râului Oka, pe Mantia Sa , de la Murom la Riazan , având Icoana în braţe , contra curentului .
Sfântul episcop fusese acuzat pe nedrept de păcat , iar locuitorii cetăţii păstorite de el doreau să-l judece şi să-l omoare . Toată noaptea el se rugase lui Dumnezeu şi Maicii Domnului să-l ajute , apoi luase Icoana cu sine. Mersul lui minunat a arătat cetăţenilor că acuzaţia fusese injustă şi că Icoana este făcătoare de minuni . De aceea , la mal , credincioşii adunaţi să-l judece pe episcop , l-au aclamat şi s-au închinat Maicii Domnului şi Pruncului din Icoană .
De atunci, episcopul şi-a mutat reşedinţa de la Murom la Riazan, aducând cu sine şi Icoana.
Icoana de la Murom a fost sărbătorită iniţial pe toată durata postului Sfinţilor Apostoli, dar celebrarea ei a fost mutată pe 12 aprilie , zi în care e sărbătorit Sfântul Vasile de Riazan, la hotărârea sinodului rus . În lume există mai multe copii sau icoane repictate având ca model pe aceasta.
Troparul Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria - Muromskaia Riazanskaia:
„Fiind izvor al duioşiei, o, Născătoare de Dumnezeu, fă-ne pe noi vrednici de mila Ta;
Veghează asupra poporului păcătos ;
Arată puterea Ta şi azi , ca să ne umplem de speranţă noi cei ce cu lacrimi strigăm :
Bucură – Te , precum odinioară Gavriil , Arhanghelul ţi-a grăit ."
Amin !

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ