Eliana Popa
Oameni fara bucurie, deznadejdea ii apasa
Ca o lepra se intinde si la ei isi face casa,
Si te-ntrebi de unde vine si de ce nu vrea sa plece,
Se aseaza peste suflet ca o iarna grea si rece !
De la goliciunea mintii, de la inima pustie,
Ca nu-si pun nadejdea-n Domnul, nici de El nu vor sa stie,
Nici o dragoste din lume n-o sa umple acest gol,
Numai dragostea Acelui ce-i Atoate Ziditor !
Ni se pare ca stim multe, dar de fapt nu stim nimic
Daca nu avem credintă suntem stele ce se sting
Ratacim nestiind Scriptura, nici puterea cea de sus,
Precum saducheii care, ispitit-au pe Iisus.
Saduchei mai sunt si astazi mai ales printre crestini
Ce-si dispretuiesc botezul, in biserici nu mai vin,
Nu mai stiu a-si face cruce, nici nu vor.. le e rusine
Nu mai cred in Inviere, nici in Cel ce lumea tine !
Căci cu cat mai mult adună, cunostintele mărunte
Al lor suflet nu se-naltă.. vulturi sunt cu aripi frânte
Si cu cat mai mult aduna bogatii nenumarate
Cu atat sunt mai saraci si cazuti din cele 'nalte !
Multi alearga-ntreaga viată sa-si gaseasca fericirea,
Si-alergand dupa iluzii, obositi se pierd cu firea,
Si se-afunda-n deznadejde negasind ce-au cautat,
Ca-ntr-un cerc ce ii invarte, se-ntorc de unde-au plecat !
Griji aduna-n suflet omul, griji mai mici sau griji mai mari,
Si le macină toti anii, de nu-s in credintă tari,
De nu-si pun nadejdea-n Domnul si nu cheamă mila Sa,
Grijile vor fi mai multe si mai greu vor atârna !
Se va bucura de viată doar acela care stie
Sa priveasca catre Domnul si-n necaz si-n bucurie
Care stie ca-l asteaptă cineva acolo sus
Care-a dus a lumii Cruce, Domnul nostru Sfânt, Iisus!
