Fiecare mana de ajutor pe care ne-o intinde, Maica Domnului ne repeta neincetat nemuritoarea ei chemare: “Oameni buni, faceti tot ce v-a zis El sa faceti!”. E ca si cum ar zice: fiti aproape de Dumnezeu, fiti aproape unii de altii! in aceasta se cuprinde toata Evanghelia. Alta cale de mantuire, alta cale de indumnezeire nu exista.
O, Maica Prea Curata, ajuta-ne sa implinim cuvantul Fiului tau si Dumnezeului nostru. Amin!”
DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...
În aşteptarea vederii Pruncului dumnezeiesc şi în pământul inimilor noastre, să sădim florile faptelor bune, pline de miresmele tainice dăruite de Duhul Sfânt, Cel pururea lucrător şi sfinţitor. Apoi, culegându-le pe acestea şi legându-le cu legătura iubirii să le dăruim Pruncului iubit a Cărui frumuseţe şi gingăşie covârşeşte toată cuprinderea hotarelor gândurilor omeneşti.
Să începem astăzi să prăznuim mai înainte Naşterea cea binecuvântată,
Care a strălucit în inimile tuturor, risipind înţelegerea cea întunecată.
Cu ochii gândului să privim spre peşterea din Betleem ce se împodobeşte,
Ca să poarte în inima sa pe Cel Care cu puterea Sa toată lumea stăpâneşte. Iată !
Fecioara va veni să nască într-un loc smerit, dar e bucuroasă, Căci Se va învrednici Cea dintâi să vadă pe Cel pe Care în inimă Îl poartă. Oh! Cum Îl voi vedea luând trup pe Cel Care nevăzut se odihneşte în inima mea ? Cum voi privi pe Cel Necuprins ieşind din mine, răspunzând astfel la smerenia mea ? Cum se face asemenea Mie Cel pe Care ştiu că L-am contemplat în icoana gândurilor ? Cum ia trup Cel Ce este duh şi cum Acesta se lasă cuprins de mine sub vălul cuvintelor ? Cum Fecioară fiind, să văd din mine răsărind Prunc şi încă Prunc Ceresc ? Cum am fost făcută părtaşă acestei taine Eu, cea răsărită din neamul omenesc ? Cum aud în inima mea paşii Cuvântului coborând pe scara rugăciunii ? Şi cum Îl văd acum ajuns pe pământ şi în curând se va arăta în chipul zidirii ? Cu astfel de gânduri Fecioara îşi împodobeşte palatul inimii Ei smerite, Aşteptând să vadă pe Cel pe Care L-a văzut cu ochii inimii mai înainte. Cea dintâi aşteaptă cu dor, ca o Maică iubitoare, să îmbrăţişeze Pruncul dumnezeiesc, Cel Care a venit să dezlege tot pământul de blestem şi omului să-i dea strălucirea chipului ceresc. În palatul inimii Fecioarei Te odihneai Hristoase, mângâiat de gândurile îngereşti, Cum vii acum în peştera sărăcăcioasă, ca să te împovărezi cu sărăcia firii omeneşti ? Cum vei dormi în ieslea necuvântătoarelor Doamne, Cel Ce eşti Neîncăput ? Cum ni Te arăţi ca un Prunc, când măreţia Ta nu poate fi descrisă de cuvânt ? Peştera se umple de lumină purtând în sine pe Izvorul Luminii, Cel Care S-a arătat ca Om pe pământ, ca să dezlege blestemul întunecimii. Glasurile proorocilor acum saltă de veselie, văzând plinirea celor descoperite, Şi toate neamurile dănţuiesc, văzând pe Ziditorul lor pogorât printre cele smerite. Cu cântări de bucurie să întâmpinăm pe Pruncul Cel nevinovat, Care pentru a noastră mântuire în braţele morţii de bună voie S-a dat. Răsărit-a Soarele mântuirii noastre în peştera prefăcută cer, Ca să risipească întunericul necredinţei, aducând pe toţi la adevăr. Glasul lui Isaia ce răsună printre veacuri acum ajunge la plinire, Fecioara a luat în pântece şi ne-a dăruit a lumii Mântuire. Veseleşte-te pământule, şi saltă, căci vei purta în braţele tale pe Cel de nepurtat, Iar, cerule, deschide-te, căci a binevoit să se pogoare din tine Marele Împărat. Fecioara vine să aducă pe pământ pe Izvorul Vieţii, Care curăţeşte toată făptura, Şi ale Cărui curgeri adapă inimile şi le deschide ochii ca să vadă toată lumina. S-O lăudăm pe Cea care a solit mântuirea noastră, Sfeşnicul înţelegător, În care s-a pus Făclia Cuvântului ca să lumineze tuturor în chip strălucitor. Bucură-Te, Vasul cel cu totul de aur în care s-a vărsat mirul Cuvântului, Fecioară nenuntită, bucură-Te, căci prin Tine s-a luminat întunericul gândului. Milostivirea Tatălui ai cumpărat cu a ta curăţie şi ne-ai scos pe noi din groapa morţii, Bucură-Te, Slava cea negrăită a îngerilor, căci prin Tine am văzut pe Dătătorul vieţii. David, proorocul cel bine-cuvântător, ridică ochii din pântecele iadului şi se minunează, Dând slavă Celui Preaînalt că vede cum a sa proorocie pe pământ se întemeiază. Şi strigă cu mare glas, bucură-Te, Fecioară prealăudată, căci se apropie nădejdea izbăvirii noastre, Bucură-Te, Comoara tainelor, căci prin Tine ne-a răsărit şi nouă ale mântuirii daruri luminoase. Uşile Edenului să se deschidă, căci Împăratul tuturor a venit să ne deschidă uşa mântuirii, Magii cercetează cerul aşteptând să vadă strălucind pe el steaua ce arată pe Dătătorul izbăvirii Păstorii râvnesc apropierea de Cel Neapropiat şi îmbrăţişarea Lui cu gândurile inimii smerite, Betleeme, pregăteşte-te, şi cu haină de sărbătoare te îmbracă, căci în tine se vor petrece cele slăvite. Pântecele Fecioarei s-a deschis ca o uşă, din care a răsărit Mântuirea lumii, Toţi să ne bucurăm şi cu îngerii să cântăm, căci am văzut pe Limanul iubirii. Să pregătim şi noi sălaşul inimii şi în loc de paie să punem gândurile bune, Peste care să se aşeze Pruncul ceresc şi să afle odihnă prin curată iubire. Tâlharii patimilor să îi alungăm, ca tulburare să nu ne mai pricinuiască Cu gândurile ca şi cu nişte mâini să aruncăm Piatra Cea tare, ca să îi zdrobească, Cum în inima cea sărăcăcioasă, purtând rănile păcatelor, vine Împăratul tuturor ? Cum Se va odihni în noi cei stricaţi prin păcat Soarele dreptăţii Cel pururea luminător ?
Să ne ostenim mai mult a curăţi inimile, ca să-L primim pe Cel Nepătimitor, Şi-n loc de scutece cu gânduri calde de iubire să-L înfăşăm pe Cel Iubitor. Să lepădăm tot vicleşugul care ne depărtează de Pruncul Cel nevinovat, Şi până la venirea Lui să ne ostenim a lucra mai mult şi cu gând curat.
