(psalm de pocăință)
de Preot Sorin Croitoru
Eu simt cum cobor în adâncul tristeții,
Căci inima-'n mine de jale se frânge,
Străine îmi sunt bucuriile vieții,
Prin venele mele curg lacrimi, nu sânge..
Întreaga natură îmi pare pustie,
Nimic nu-mi stârnește un zâmbet pe față..
Nu-mi arde de zâmbet, nu vreau veselie,
Știind că-'s nevrednic de veșnica viață!
Mă uit împrejur cu stupoare la lume:
Aici pe pământ și-au găsit paradisul.
Acum hohotesc, întrecându-se-'n glume,
Dar vai,.. cum vor plânge, sfârșindu-se visul!..
Iar eu în zadar am gustat Învierea,
Mâncând Trupul Tău și sorbind al Tău Sânge..
Cel rău mi-a întins pe o tavă plăcerea,
Iar eu am gustat, și-acum sufletu'-mi plânge!
Eu știu că Ți-am pus iarăși Crucea pe umăr
Și-'n rănile vechi Ți-am bătut alte cuie,
De-aceea vărs lacrimi fierbinți fără număr,
Suspinul adânc pân' la Ceruri se suie..
Mai iartă-mă, Doamne, cum știi Tu să ierți
Tâlhari pocăiți și femei desfrânate,
Mai ceartă-mă, Doamne, de vrei să mă cerți,
Dar curăță sufletul meu de păcate!
amin
