21 februarie 2017

MEREU CU NOI..

 DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

        de Preot     Sorin Croitoru
O, Doamne Dumnezeul meu,
În anii vieții pe pământ
Ne-ai dat exemplu de trai sfânt:
Ai vindecat și ai hrănit,
Ai luminat și-ai izbăvit,
Ai înviat și-ai miluit
Și ai iubit, da.. ai iubit,
O, Doamne, cât ai mai iubit..
Ca un fitil de lumânare
Te mistuiai, murind pe Lemn.
Îmbrățișarea de pe Cruce
Era cel mai frumos îndemn
La dragoste de oameni..
Te-ai dus în cer, preablând Iisus,
La Tatăl sus..
Dar ai promis să nu ne lași,
Să fii cu noi,
S-aduci victorii în război,
Să-i miluiești pe cei smeriți,
Să-i odihnești pe osteniți.
Tu, Adevărul întrupat,
Nu ne-ai uitat..
În catacombe și-'n cămări
Și pretutindeni pe pământ
Unde s-or face adunări
Spre slava Numelui Tău Sfânt
De doi sau trei, sau chiar mai mulți,
Vei fi cu ei să le asculți
Pricesne și doxologii.
Da, ai promis că o să vii,
Căci Îți sunt dragi ai Tăi copii!
La Liturghia din Altar,
Sfințind și vinul din pahar
Și pâinea de pe discul sfânt,
Te-aduce Duhul pe pământ:
Tu ești Vițelul îngrășat,
Tăiat de slugi și împărțit
La fiii morți ce-au înviat,
La fii pierduți ce s-au găsit..
Ce mare taină se ascunde
În mâini întinse de săraci,
În guri flămânde, limbi uscate,
În trupuri reci, înfrigurate
Ce tremură încovrigate
Visând căldura unei case..
În boli ce au intrat în oase
Ce zac pe paturi de spitale,
În lacrimi curse după gratii
Din ochi ce s-au uscat de jale!..
În toată-această suferință,
O, Blândule Mântuitor,
Tu ești prezent, simțind întreagă
În trupul Tău, durerea lor!
Deci cel ce vrea să Te găsească
Pe Tine, Domnul nostru sfânt,
Pe necăjiți să-i miluiască
În viața sa de pe pământ!
Îți mulțumim, Iisuse Sfinte,
Stăpân și Domn și Dumnezeu,
Că ai urcat pe Tronul Slavei,
Dar și cu noi rămâi mereu!
amin


RUGĂCIUNE CĂTRE PREACURATA NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


O, Preamilostivă Stăpâna mea, nu mă lepăda pe mine, nevrednicul, ci primeste această putină
rugăciune a mea, din buzele mele cele întinate si o du Fiului Tău si Dumnezeului nostru, Care S-a
născut cu trupul din tine spre mântuirea noastră. Care pentru noi păcătosii S-a răstignit si S-a
îngropat si a înviat a treia zi. Desi fărădelegea mea este mai grea decât toate fărădelegile, totusi
tâlharii si desfrânarii, pe care Iubitorul de oameni, pentru nemăsurata Lui milostivire, i-a primit
si i-a miluit, îmi dau îndrăznire, si cu toate că nu te aveau pe tine mijlocitoare bună, nu le-a închis
usa milostivirii Sale. Cum să nu mă primească dar si pe mine, care nădăjduiesc în ajutorul Tău?
Milostiveste-te deci si spre mine, Doamna mea, că poti toate câte le voiesti, iar pe cele ce le ceri de
la Fiul Tău le si iau fără îndoială, deoarece pe tine te-a făcut mijlocitoare crestinilor. Pentru
aceasta pe tine te binecuvântăm si te preaînăltăm în vecii vecilor. Amin.

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ