DESPRE VESNICIE

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

                   CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI

                                                     DESPRE

                                                V E Ş N I C I E

 

Motto: „Dumnezeu aşa a iubit lumea încât pe Fiul Său Cel Unul

Născut L-a dat, ca oricine va crede în El să nu piară, ci să aibă

VIAŢĂ VEŞNICǍ“ (Ioan 3:16). Adu-ţi aminte: veşnicia există,

iar viaţa aceasta este o călătorie spre veşnicie.

                                                                                          Preot Ioan

                                     Iubiţi credincioşi,

         Aici pe pământ sunt mulţi care duc o viaţă plină de păcate, dar

trăiesc înconjuraţi de toate bunătăţile şi se bucură de toate plăcerile

lumeşti. Sunt şi oameni buni şi drepţi care trăiesc in necazuri şi

amărăciuni. Faptul acesta i-a condus chiar şi pe păgâni, pe cei cu mintea

sănătoasă, la cunoaşterea adevărului că există Dumnezeu. Ceea ce

cunoşteau păgânii numai din lumina minţii lor, noi creştinii o ştim prin

credinţă, căci iată ce ne spune Sfânta Scriptură: „... nu avem aici cetate

stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie“ (Evrei 13:14). Aşadar,

casa în care locuieşti tu, iubite credincios, nu-i casa ta pe vecie, ci este

vremelnică. Din ea în curând va trebui să te muţi şi acest lucru se va

întâmpla când nici nu te gândeşti. Mormântul va fi casă trupului tău până

în ziua Înfricoşatei Judecăţi, iar sufletul tău va merge pentru veşnicie, ori

în rai, ori în iad.

Ar fi nebun un călător, care şi-ar vinde toată moştenirea, ca să-şi

cumpere o casă în ţara prin care doar trece şi o părăseşte peste puţin

timp, pentru totdeauna. Zice Fericitul Augustin: „Cugetă că eşti călător

în lumea acesta; nu te lăsa amăgit de ceea ce vezi, ci priveşte şi mergi

mai departe şi caută de-ţi agoniseşte locuinţă acolo unde vei rămâne

pentru totdeauna -în veşnicie“. Unde se va duce sufletul tău după

moarte, acolo va rămâne pentru totdeauna. Cale de mijloc nu este: sau în

cer, în fericire, sau în iad, în chinuri. Încotro cade arborele când se taie?

Cade într-acolo unde se înclină. Oare spre ce înclinăm? Ce fel de viaţă

trăim? Viaţa noastră este pe placul lui Dumnezeu sau pe placul

diavolului? Să avem grijă ca mereu să înclinăm spre Harul şi Voia lui

Dumnezeu, să fugim de păcate, de pricina lor şi astfel vom fi fericiţi.

Pentru a ne feri de păcate trebuie să avem „gândul cel mare“: „Adu-ţi

aminte că vei muri şi nu vei mai păcătui“ cum spune Sfântul Antonie

cel Mare. O femeie care trăia în păcate a fost trezită la realitate şi

convertită de cuvintele: totdeauna şi niciodată, iar un episcop a dus o

viaţă de sfânt, pentru că totdeauna îşi repeta în sinea lui cuvintele: „În

acest moment stau la poarta veşniciei!“. Mulţi s-au ferit de rele şi

păcate gândindu-se cât mai des la „VEŞNICIE“.

 

                                  Ce înţelegem prin Veşnicie

         În cântările Sfintei Biserici Ortodoxe întâlnim formula „în vecii

vecilor“ care are înţeles de timp nemăsurat, de veşnicie. În Biblie are

acelaşi înţeles când se face deosebirea între veacul de acum (Romani

12:2) şi veacul ce va să fie (Matei 12:32), adică viaţa aceasta de pe

pământ, trecătoare, şi viaţa veşnică ce va urma. Cuvintele Mântuitorului

din convorbirea cu femeia samarineancă exprimă clar acest lucru: „Cel

ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu... se face în el izvor de apă

curgătoare spre viaţă veşnică“ (Ioan 4:14). Aşadar veşnicia

(eternitatea) este timpul nelimitat, fără început şi fără de sfârşit.

Dumnezeu este infinit, veşnic şi necreat. Dumnezeu este veşnic, veşnicia

este atributul dumnezeirii. Iată un cuvânt la care foarte puţini oameni se

gândesc: VEŞNICIE, dar, veşnicia este un fapt cu care mai curând sau

mai târziu, fiecare ne vom întâlni.

           A trăit Adam 930 de ani şi la moartea lui a venit Sfântul

Arhanghel Uriil şi l-a întrebat: „Adame, Adame, cum ţi s-a părut

viaţa?“, iar Adam a răspuns: „Aşa cum aş fi intrat pe o uşă şi aş fi

ieşit pe alta!“. Auziţi dumneavoastră ce spunea Adam după 930 de

ani de viaţă, iar noi trăim 60-70-80 de ani şi nici nu ne gândim la

MOARTE şi la VEŞNICIE.

          Vremea vieţii noastre pe acest pământ este foarte scurtă; fiecare zi,

fiecare asfinţit de soare ne scurtează sorocul vieţii noastre. Şi astfel, iute,

pe tăcute, dar hotărât, mergem toţi spre VEŞNICIE. Noi, oamenii,

suntem „pelerini în drumul către cer“.

           Azi, picioarele noastre stau pe „nisipul vremii“ celei şubrede,

mâine, urmele picioarelor noastre vor rămâne, dar noi vom fi duşi în

VEŞNICIE. Azi, mâinile noastre lucreză de zor, ochii privesc, mintea

gândeşte, face planuri pentru viitor. Mâine, poate, mâinile vor fi

încrucişate pe piept, ochii închişi şi mintea încremenită, căci omul a

plecat în VEŞNICIE. Poate că alţii au fost tot aşa de harnici ca şi tine,

nepăsători faţă de Dumnezeu şi faţă de mântuirea sufletelor lor şi s-au

dus. Unde? ÎN VEŞNICIE! Va veni şi rândul nostru, dar ne-am gândit

noi oare cu toată seriozitatea dacă suntem pregătiţi să intrăm în veşnicie?

 

         O psihiatră din Elveţia a format o echipă de medici, psihologi

şi teologi cu care a pornit să viziteze spitalele. Au interogat mii de

muribunzi. La auzul veştii că sunt incurabili, s-au dezlănţuit în ei

reacţii violente, constatându-se patru faze clare

                   1. Unii au spus: - NU SE POATE!!!

                    2. Alţii au zis: - DE CE TOCMAI EU???

                    3. O parte au strigat: - SĂ MI SE MAI DEA MĂCAR UN

                       AN DE VIAŢĂ!!!

                    4. Şi în foarte rare cazuri au zis: - SUNT GATA!!!

            Trăim oare viaţa noastră în ascultarea poruncilor dumnezeieşti şi

suntem hrăniţi oare cu acel cuvânt sfânt din Evanghelia Mântuitorului,

încât să putem spune în orice clipă „Sunt gata!“? Astăzi, este vremea să

ne alegem locul unde vom petrece Veşnicia: în locul de odihnă şi fericire

(în rai), sau în locul de suferinţă şi tânguire amarnică (în iad). Să avem

grijă, căci viaţa omului pe pământ oricât de lungă ar fi ea, faţă de

veşnicie, nu este decât o clipă. Noi, oamenii, de multe ori căutăm să

nesocotim acest adevăr, iar când ni se vorbeşte de lucruri veşnice, adesea

nu dorim să ascultăm, manifestând o totală indiferenţă.

      Cineva îmi vorbea odată despre un tânăr uşuratic, spunâdu-mi:

„Omul acesta trăieşte de pe o zi pe alta şi niciodată nu se gândeşte

la viitor!“ Toţi îl socoteau pe acesta drept un om fără minte. Oare

greşea el mai mult decât atâţia care nu trăiesc decât pentru timpul de

faţă şi nu se gândesc niciodată la veşnicia care se apropie?

Ştiind că: „Pe pământ suntem străini şi călători“ (Evrei 11:13),

suntem oaspeţi iar pământul ne este gazdă, viaţa noastră este de o foarte

mare importanţă, fiindcă este vreme de pregătire pentru veşnicia de care

ne apropiem. Ea va hotărî UNDE ŞI CUM NE VOM PETRECE

VEŞNICIA. Câţi dintre noi nu ne-am dori să ni se întoarcă vremea

tinereţii pentru a trăi viaţa cu tot folosul şi multă grijă pentru sufletele

noastre? Dacă îţi risipeşti această viaţă care este singura vreme de

pregătire pentru VEŞNICIE, îţi câştigi osânda veşnică.

     Un creştin ortodox mergea adesea să viziteze cimitirele spre a

învăţa să folosească mai bine timpul şi privind mormintele zicea:

„Dacă aceşti morţi ar putea să revină la viaţăa ce mult ar face ei

pentru viaţa veşnică, iar eu care dispun de atâta timp ce fac pentru

mântuirea mea?!“

Trebuie să trăim cu multă grijă, ca să ne asigurăm o veşnicie

fericit, altfel vom moşteni una plină de jale, durere şi ruşine. Marele poet

Mihai Eminescu ne îndeamnă să ne gândim la moarte prin poezia

intitulată sugestiv „Memento mori“ („Adu-ţi aminte că vei muri“).

 

              Un om mi-a spus într-o zi: „Eu duc o viaţă virtuoasă, mă

feresc de orice păcat care ar dăuna aproapelui meu. Dar creştinii

susţin că viaţa mea nu-mi asigură o veşnicie fericită dacă nu cred

în Iisus Hristos. Eu nu sunt lămurit în această problemă şi te rog

să mă ajuţi“. Să presupunem că mama dumitale este o femeie dintre

cele mai bune din lume. „Chiar aşa şi este!“, a adăugat el

nedumerit. Că ea te-ar iubi, mai mult decât iubeşte orice mamă

copiii săi. „Chiar aşa şi este!“, a răspuns acela. Dacă mama

dumitale ar fi gata să moară ca să-şi scape viaţa şi dacă iubirea

mamei dumitale este într-adevăr aşa de mare cum susţii, iar

dumneata ţi-ai îndeplini îndatoririle faţă de soţie, de copii, de vecini

şi de toţi oamenii cu care vii în contact, iar pe mama dumitale o laşi

să moară de foame izgonită pe stradă, uitând tot ce-a făcut ea pentru

dumneata, ce zici despre purtarea asta? „Aş spune că sunt un mare

ticălos!“ Ei, află că Iisus Hristos este mai bun decât orice mamă ce a

existat pe pământ vreodată. El te iubeşte mai mult decât îşi iubeşte

mama copilul. El, nu numai că ar fi gata să moară pentru dumneata,

ci a şi murit, şi chiar în chip îngrozitor, pe cruce. Şi dacă dumneata

îţi îndeplineşti îndatoririle faţă de toată lumea, dar de Iisus nu vrei să

ştii (primind Sfintele Taine: Botez, Mirungere, Cununie, Spovedanie,

Împărtăşanie şi Sfântul Maslu), apoi ce vei spune despre purtarea

aceasta a dumitale? „ACUM, VĂD CĂ SUNT UN MARE

PĂCĂTOS!“

     „Cine crede în Fiul are o viaţă veşnică, dar cine nu crede în

Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el“

(Ioan 3:36). A crede în Domnul Iisus înseamnă a-L primi pe El ca

Mântuitor al nostru, care a murit pentru noi şi care ne şterge păcatele

mărturisite în Taina Spovedaniei, înseamnă a-L recunoaşte ca Stăpân

al nostru, Singurul care are dreptul să ne ocârmuiască viaţa. Dacă am

făcut aceasta apoi să fim siguri că am făcut primul pas şi cel mai

important spre a ne câştiga o Veşnicie fericită.

 

                                      Deşertăciunea lumii

       Un înţelept din vechime, pe nume Aristip, călătorind cu corabia pe

mare, a suferit un naufragiu, pierzându-şi toată averea pe care o ducea cu

el. El însă a scăpat cu viaţă ajungând pe un ţărm îndepărtat. Datorită

ştiinţei şi înţelepciunii lui, locuitorii acelui ţinut l-au primit foarte bine şi

i-au dat multe alte bunuri în schimbul celor pierdute pe mare. De aceea a

scris mai târziu rudelor şi prietenilor de acasă, ca să înveţe din

întâmplarea lui, să nu alerge după bunuri care se pot pierde într-un

naufragiu. Acelaşi lucru ni l-ar putea spune rudele şi prietenii noştri,

care au trecut în veşnicie, dacă ar putea să se întoarcă la viaţa

pământească şi anume să ne îngrijim de bunuri din acelea pe care nici

moartea nu ni le poate răpi. Ziua morţii noastre se mai numeşte şi ziua

pieirii, pentru că o dată cu moartea noastră pier toate bunurile lumeşti pe

care le-am agonisit şi nu le putem trece dincolo cu noi.

Iată de ce, pe drept cuvânt, Sfântul Ambrozie ne zice, că noi nu

putem spune că bunurile pământeşti sunt ale noastre, pentru că nu le

putem lua cu noi. Dincolo, în cealaltă lume putem duce cu noi doar

virtuţile. Chiar Domnul Iisus Hristos ne pune întrebarea cea mare: „Ce-i

va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă iar sufletul său îl va

pierde“ (Matei 16:26).

           Promisiunile lumii acesteia nu se împlinesc, şi chiar dacă s-ar

împlini, cât va dura fericirea oferită de ea? Poate să dureze mai mult

decât viaţa ta? Apoi, ce vei duce cu tine din tot ce-ai agonisit, în lumea

viitoare? Se află acolo vreun bogat care a reuşit să-ţi ducă măcar un ban

de aur? Vreun conducător de popoare, care să fi trecut cu ceva din ţara

lui? Solomon - marele înţelept al lumii vechi - după ce avusese cele mai

mari bogăţii de pe vremea aceea şi gustase toate desfătările posibile,

afirmă cu amărăciune un mare adevăr, zicând: „Deşertăciunea

deşertăciunilor, toate sunt deşertăciuni“. La auzul acestor cuvinte

mulţi care trăiau în păcate şi în tot felul de desfătări trecătoare şi-au

schimbat viaţa, trăind în curăţie sufletească şi trupească.

 

                      Cântarul lumii este fals şi amăgitor

 

     Bunurile trebuie cumpănite cu cumpăna dumnezeiască, nu cu aceea

a acestei lumi, căci cântarul lumii este fals şi amăgitor. Dacă i-am întreba

pe bogaţii, învăţaţii, conducătorii şi împraţii care au trecut deja la cele

veşnice, ce le-a mai rămas din măreţia şi bogăţia lor, toţi ar răspunde:

„Nimic, nimic!“.

Când a murit Alexandru Macedon, s-au adunat mulţi filosofi,

dintre care unul a zis: „Ieri nu încăpea pe Alexandru lărgimea şi

lăţimea lumii, iar acum numai trei coţi de pământ l-au încăput“.

Altul iarăşi a zis: „Ieri putea împăratul Alexandru să izbăvească

mult popor de la moarte, iar astăzi nu poate să-şi ajute lui“. Şi, în

fine, un altul a zis: „Ieri călca pe pământ cu slavă nepovestită, iar

astăzi îl acoperă pământul ca pe omul cel mai defăimat şi

necinstit“. Şi aşa fiecare filosof a vorbit mai multe cuvinte

vrednice de amintire ca să arate deşertăciunea vieţii celei

vremelnice şi a slavei omeneşti.

           Căci despre oamenii cei mari ai lumii, care mor, abia se mai aude

câtva timp vorbindu-se despre ei, apoi se pierde şi amintirea lor. Dacă au

ajuns nefericiţii în iad, se tânguie amarnic: „Ce ne-a adus nouă bogăţia,

mărirea şi puterea? Toate au trecut ca umbra şi nu ne-a rămas

altceva decât tânguire, chin şi disperarea veşnică“. O, Doamne, de ce

oare cei mai mulţi oameni nu se gândesc la sufletul lor în timpul vieţii iar

în ceasul morţii sunt cuprinşi de spaimă în faţa adevărului, zicându-şi:

„Cât de amarnic am greşit, neglijând sufletul meu cel nemuritor!“

Omule, mai stai să cumpăneşti vremelnicia cu veşnicia?

Aşa zice profetul: „Şi va merge omul la locaşul său de veci“

(Ecclesiast 12:5), spre a arăta, că fiecare merge în casa în care vrea să

meargă; el nu va fi dus, ci va merge acolo după voia sa liberă. Este ştiut

că Dumnzeu voieşte ca noi oamenii, să ne mântuim, toţi să fim fericiţi,

dar El nu vrea să ne silească, nici chiar la fericire. Înaintea omului este

viaţa şi moartea. Ceea ce va alege el i se va da. Dumnzeu ne-a arătat

două căi: una care merge către rai şi alta care merge către iad. Totuşi este

un lucru de mirare că toţi oamenii păcătoşi doresc să fie fericiţi, să

meargă în rai, dar ei se aruncă de bună voie în iad, zicând: „Mai târziu

mă voi gândi la îndreptarea răului şi voi reuşi“. Această socoteală

greşită pe mulţi i-a dus la pierzare. MAI STAI SĂ CUMPĂNEŞTI

VREMELNICIA CU VEŞNICIA? Nu-ţi dai seama omule, cât de mare

este diferenţa dintre una şi cealaltă? Nu te gândeşti că fericirea sau

nefericirea veşnică este problema cea mai importantă a vieţii tale???

Cum poţi să mergi către osândă şi chinuri, când poţi alege fericirea

veşnică? Cei mai multi oameni se gândesc la aceste lucruri în apropierea

ceasului morţii, dar atunci pentru unii este prea târziu. Calea şi-au ales-o

aşa cum au voit. Nu se mai poate îndrepta nimic. Să ne trezim acum, în

această clipă. Să nu mai amânăm, căci mâine poate va fi prea târziu. Să

ne întărim în credinţă zicându-ne în sinea noastră: „Cred în viaţa de veci,

cred că după această viaţă va fi o altă viaţă, ce nu va avea sfârşit“.