Eu ma-nchin la Tine Doamne

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

INĂLTAREA SFINTEI CRUCI

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

„Cine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să îşi ia crucea şi să-Mi urmeze" (Marcu 8, 34).

Tânărului bogat Mântuitorul îi spune: „Dacă vrei să fii desăvârşit...." (Matei 19, 21), iar în Evanghelia de mai sus: „Dacă cineva voieşte..." De unde se vede că Mântuitorul nu constrânge, nu obligă pe nimeni să II urmeze, respectă libertatea omului, ci numai invită: „Dacă voieşti..."


Vedem însă că El vorbeşte şi altfel: „Poruncă nouă vă dau... Aceasta vă poruncesc...", spune ucenicilor învăţându-i porunca dragostei (Ioan 15); „Mergi şi fa asemenea" (Luca 10, 37), îi porunceşte învăţătorului de lege, îndemnându-l să urmeze samarineanului milostiv; tot aşa porunceşte el ucenicilor: „Păziţi-vă de aluatul fariseilor " (Matei 16, 6).

Acest dacă, pe care îl foloseşte Mântuitorul când este vorba de urmarea sa, nu cumva arată că această urmare nu-i necesară, nu-i obligatorie şi că ne putem lipsi de ea?

Cu adevărat Domnul nu sileşte pe nimeni să-l urmeze; „Nu te silesc să vii după mine, dar cine se va ruşina de mine acum, în acest veac, şi Eu mă voi ruşina de el când voi veni întru slava Mea; şi dacă mă voi ruşina de tine atunci, nu ai parte cu Mine, nu vei intra cu Mine în viaţă; ţi-ai pierdut sufletul. Şi dacă l-ai pierdut mai bine era să nu te fi născut, nici toată lumea de-ai avea-o nu o poţi da în schimb pentru el." Deci sunt liber să-L urmez sau nu, dar dacă nu o fac îmi pierd sufletul şi nimic nu am mai de preţ decât el. Deci urmarea lui Hristos este obligatorie, din punctul nostru de vedere şi în interesul nostru cel mai mare.

Cum să o facem, ne spune Mântuitorul mai departe. In primul rând să te lepezi de sine. Dar ce este acest sine? Omul este creat după chipul lui Dumnezeu, icoană vie a lui. „Ai văzut pe fratele tău? Ai văzut pe Dumnezeu", aşa ziceau Părinţii. Omul nu e creat pentru sine, ci pentru Dumnezeu. Tot ce ne face neasemănători cu Dumnezeu acesta-i şinele de care trebuie să ne lepădăm. Şinele este omul de păcat, haina murdară a păcatului, hainele de piele pe care le-a îmbrăcat omul după cădere. Pentru a urma Domnului, trebuie lepădat acest sine, trebuie să fi gol ca Adam înainte de cădere.

In al doilea rând, să-ţi iei crucea ta. Crucea are multe înţelesuri. Unul din ele rezultă din întrebuinţarea ei de altădată ca unealtă de tortură şi moarte. in acest înţeles crucea înseamnă suferinţă, chin, durere, moarte. De ce urmarea Domnului nu se poate fără cruce? Sinele de mai sus e mai mult decât o haină pe care o poţi dezbrăca; este un buboi, o putreziciune înfiptă în fiinţa noastră; deci nu o putem lepăda ca pe o haină, ci trebuie tăietură, operaţie, pentru a putea fi înlăturat. Şi orice tăietură doare, este o suferinţă. Şi fiindcă stricăciunea nu-i la toţi aceeaşi, nici crucea nu-i la fel pentru toţi, ci fiecare îşi are crucea sa.

Apoi, să-Mi urmeze Mie. Nenumărate sunt trăsăturile icoanei celei Dumnezeieşti. Mântuitorul însă a stăruit asupra câtorva, pe care trebuie să le urmăm: „Invăţaţi-vă de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima!"; „Fiţi sfinţi ca şi Tatăl vostru cel ceresc!"; „Iubiţi-vă unii pe alţii aşa cum şi Eu v-am iubit pe voi!...

Aceasta-i urmarea lui Hristos: osteneală, nevoinţă pentru a înlătura din viaţa noastră tot ceea ce ne desparte de El şi a urma icoana sfinţeniei Lui pentru a agonisi asemănarea cu El.

Deci Crucea este inevitabilă, nu o putem ocoli. Omul în necaz şi în suferinţă, ştiind aceasta, zice cu un fel de resemnare: Ce să faci? Asta-i crucea mea, n-am încotro! Un fel de pacoste de care nu putem scăpa. Oare aşa să fie? Sunt suferinţe pe care omul le primeşte bucuros, pentru a scăpa de un rău mai mare, pentru a obţine un bun dorit. Câte nu rabdă omul pentru sănătatea lui! Crucea este inevitabilă, dar purtarea ei ne este de mare folos, este în interesul nostru cel mai vital să o ducem, pentru că ne curăţă de păcate şi ne sfinţeşte, o merităm pentru a ne ispăşi păcatele făcute şi ne deschide porţile raiului, ca tâlharului.

Numai purtând crucea putem intra în Rai: crucea este cheia raiului. Ţinându-ne strâns în urma Domnului cu Crucea vom fi mereu împreună cu El, „Unde sunt Eu acolo va fi şi sluga mea", zice El.

Numai pentru Hristos Crucea a fost nemăsurat de grea, El era nevinovat şi Crucea era împovărată cu toate păcatele lumii şi El a suferit pentru toţi. Crucea noastră însă este datorie pentru păcat, dar şi cale de fericire veşnică şi deci nu mai este o spaimă, ci un bun dorit şi de mare trebuinţă şi folos.

Apoi crucea noastră este şi uşoară. De când Hristos S-a răstignit pe Cruce, Crucea mea nu mai este grea, căci Hristos a dăruit Crucii toată puterea Sa. Şi prin aceasta, Crucea pe care o port mă sfinţeşte, mă întăreşte, mă preface. De aceea ne minunăm zicând: „Mare este Doamne, puterea Crucii Tale! Ea a făcut din pescari apostoli şi din păgâni mucenici... " Şi mai mult: Crucea este armă asupra diavolului, care se îngrozeşte şi se cutremură, nesuferind puterea ei; Crucea zădărniceşte şi nimiceşte toată lucrarea celui potrivnic. De aceea, să ne bucurăm de Cruce! „Iar eu nu am cu ce mă lăuda mai mult, decât cu Crucea Domnului", zice marele Pavel. Şi ne lăudăm cu ea primind şi răbdând cu bucurie toate încercările ce vin peste noi, ştiind că prin ele ne agonisim bucuria cea negrăită a vieţii veşnice.

Să ne însemnăm cu Crucea în toate împrejurările vieţii. „Ingrădeşte-te cu Sfânta Cruce ca precum un scut, ne îndeamnă Sfântul Efrem Sirul, pecetluieşte-ţi cu ea mădularele şi inima. Şi nu numai cu mâna să te însemnezi cu semnul crucii, ci şi cu mintea pecetluieşte-ţi cu ea orice îndeletnicire a ta, şi intrarea şi ieşirea din orice vreme, şi şederea şi scularea şi patul şi orice slujire ai face, pecetluieşte-o mai întâi cu semnul crucii."

Şi să o purtăm cu multă bucurie şi recunoştinţă faţă de Mântuitorul iubit, care a purtat-o pentru păcatele noastre şi ne-a lăsat-o ca pe cel mai de preţ dar făcut prietenilor săi. Şi te îmbărbătează în suferinţele vieţii: „Hristos a suferit atâta pentru mine şi eu să nu rabd cât de puţin?" Şi când vrăjmaşul năvăleşte cu ispitele, priveşte Sfânta Cruce şi zi: „Doamne să nu fiu nepăsător văzând Crucea Ta!"

„Crucea Ta, Doamne, viaţă şi înviere este pentru poporul tău..."

PĂRINTELE PETRONIU TĂNASE
Parintele Petroniu de la Prodromu, Editura Bizantina