DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...
-
Despre Acoperamantul Maicii Domnului
Credincios sau nu,mai mult sau mai putin,cunoastem sarbatoarea Acoperamantului Maicii Domnului.
Dar cunoastem ce semnificatie are aceasta sarbatoare?Cum a luat nastere sarbatoarea,ce semnificatie are?
Am sa incerc in cuvinte putine,clare sa explic raspunsul intrebarilor de sus,si sa ilustrez blogul cu icoane rare sau fresce semnificative pentru aceasta sarbatoare.
Nu trebuie sa fii neaparat "dus la biserica",credincios ,pentru a citi acest blog.In fond poate constitui un act de cultura generala,si daca simti ceva miscandu-se in suflet mergi si la biserica si delecteaza-ti ochii sufletului cu o fresca sau icoana.Apoi,incet,incet,drumul se va deschide.Rabdare,este loc pentru toata lumea si nimic nu este obligatoriu,exista LiberulArbitru.
Acoperământul Maicii Domnului
Acoperământul Maicii Domnului (popular, pe filieră slavo-rusă: Pocrovul) este o sărbătoare a Maicii Domnului care se prăznuieşte la 1 octombrie, în amintirea unei minuni întâmplate în biserica Maicii Domnului din cartierul Vlaherne din Constantinopol, pe timpul împăratului Leon Înţeleptul (886—911), când Sfânta Fecioară s-a arătat, în toată mărirea ei cerească, Sfântului Andrei cel nebun pentru Hristos, ca ocrotitoare şi mijlocitoare a creştinilor.
În tradiția greacă, ţin această sărbătoare îndeosebi călugării din Sfântul Munte Athos. Începând din 1952, sărbătorirea ei se face în Grecia pe 28 octombrie, ca o sărbătoare naţională în care se aniversează respingerea atacului italian din 1940 asupra Greciei.
Prin secolul al XII-lea, sărbătoarea a fost introdusă în Rusia, unde a căpătat o mare popularitate, iar de la aceştia a trecut şi la români, prăznuindu-se mai mult în mănăstiri. În ultima vreme, sărbătoarea a început să fie din ce în ce mai cunoscută și mai populară și la români, numeroase biserici și mănăstiri din țară și din diaspora românească purtând acest hram.
Sărbătoarea amintește de apariţia Maicii Domnului în cartierul Vlaherne (Blachernae) din Constantinopol în secolului al zecelea. La sfârşitul vieţii Sf. Andrei cel nebun pentru Hristos (Andrei din Constantinopol), acesta, împreună cu ucenicul său, Sf. Epifanie şi cu mai mulți credincioși au văzut-o pe Maica Domnului împreună cu Sf. Ioan Botezătorul şi cu mai mulți alți sfinţi şi îngeri, în timpul unei slujbe în Biserica Născătoarei de Dumnezeu din Vlaherne. Biserica palatului din Vlaherne adăpostea mai multe relicve ale Maicii Domnului - cămașa, acoperământul (maforionul) și parte a brâului acesteia, care fuseseră aduse din Țara Sfântă în secolul al V-lea.
În acea vreme, Constantinopolul era amenințat de primejdia unei invazii (posibil invazia rușilor kieveni din 907 sau 911). Maica Domnului a înaintat până în mijlocul Bisericii, a îngenuncheat, cu chipul brăzdat de lacrimi, și a rămas vreme îndelungată în rugăciune. Apoi și-a ridicat acoperământul (vălul) și l-a întins peste popor, ca pentru a-l ocroti. După arătarea Maicii Domnului, primejdia a fost îndepărtată, iar orașul a fost cruțat de suferință și de vărsarea de sânge.
Iar cele cu umilinţă graiuri ale rugăciunii ei către iubitul său Fiu şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, acestea s-au auzit: "Împărate ceresc, primeşte pe tot omul cel ce Te slăveşte pe Tine, şi cheamă în tot locul preasfânt numele Tău; şi unde se face pomenirea numelui meu, acel loc îl sfinţeşte, şi preamăreşte pe cei ce Te preamăresc pe Tine, şi pe cei ce cu dragoste mă cinstesc pe mine Maica Ta.
Primeşte-le toate rugăciunile şi făgăduinţele şi-i izbăveşte din toate nevoile şi răutăţile". ştiind şi noi pe solitoarea şi pe acoperitoarea noastră, să năzuim către dânsa cu umilinţă strigând: "Acoperă-ne pe noi cu acoperământul tău, Preasfânta Fecioară, în ziua răutăţilor noastre; acoperă-ne în toate zilele noastre, iar mai ales în ziua cea rea când sufletul de trup se va despărţi, de faţă să ne stai întru ajutor, şi să ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din văzduh, cele de sub cer, şi în ziua înfricoşătoarei judecăţi, să ne acoperi pe noi întru ascunsul Acoperământului tău".
Prăznuire
Acoperământul Maicii Domnului este prăznuit cel mai fervent în Bisericile de tradiție slavă, poate și pentru că Sf. Andrei cel nebun pentru Hristos este considerat de aceștia ca fiind de origine slavă, dar mai degrabă datorită circumstanțelor specifice. Prima prăznuire a Cinstitului Acoperământ al Maicii Domnului în Biserica Ortodoxă Rusă cunoscută datează din secolul al XII-lea.
Prăznuirea minunatei ocrotiri a Maicii Domnului începe cu o priveghere în care sunt prezente elemente similare cu cele ale praznicelor mari ale Maicii Domnului. Totuși, sărbătoarea Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului nu are însă o perioadă de dupăprăznuire.
Tradiția rusă
Cronica rusă (probabil de sec. XIII sau XIV) cunoscută sub numele de Povestea vremurilor trecute notează că mijlocirea Maicii Domnului era atunci necesară pentru a ocroti poporul constantinopolitan de amenințarea unei mari flote rusești păgâne, sub conducerea lui Askol și Dir. Flota a fost înfrântă, iar amintirea minunii s-a păstrat În mod curios, sărbătoarea a devenit mai populară în lumea slavă decât în Bisericile de tradiție greacă.
Câteva veacuri mai târziu, au început să apară și biserici care își alegeau drept hram Acoperământul Maicii Domnului.
Catedrala Sf. Vasile (sau Soborul Cinstitului Acoperământ - Pokrovskii Sobor), Moscova
Două din aceste biserici sunt arhicunoscute: Catedrala Sfântului Acoperământ de la Pod (rus: Храм Покрова "на рву," Hram pokrova na rvu), mai cunoscută sub numele de Catedrala Sf. Vasile din Moscova, și Biserica Sfântului Acoperământ de pe râul Nerl (rus: Церковь Покрова на Нерли, Țerkovi Pokrova na Nerli) din Bogoliubovo, lângă Vladimir.
Catedrala din Moscova a fost construită pe la jumătatea sec. al XVI-lea de țarul Ivan al IV-lea, iar biserica din Bogoliubovo a fost construită în anul 1165 de prințul Andrei Bogoliuski. La Novgorod, o mănăstire cu hramul Acoperământul Maicii Domnului a fost construită în secolul al XII-lea.
Tradiția greacă
Începând din secolul trecut, praznicul Sfântului Acoperământ este asociat cu ideea de praznic de mulțumire pentru eliberarea Greciei de invazia italiană din anul 1940, eveniment celebrat în Grecia ca sărbătoare națională, sub numele de "ziua lui NU" - ziua în care generalul Metaxa a răspuns negativ la ultimatumul emis de Mussolini.
În semn de respect față de acest moment și datorită nenumăratelor minuni ale Maicii Domnului petrecute, potrivit relatărilor soldaților, în timpul războiului greco-italian din anii 1940-1941, Sfântul Sinod al Bisericii Greciei a decis în anul 1952 să transfere sărbătoarea de pe 1 octombrie pe 28 octombrie, practică păstrată în Biserica Greciei până în prezent.
Patriarhia Ecumenică acceptă și ea această practică pentru parohiile sale din Grecia și din diaspora greacă, iar sărbătoarea se celebrează în această zi în toate bisericile de limbă greacă. Celebrarea cuprinde și cântarea unei doxologii speciale, care cuprinde cântări prin care este amintită ocrotirea Greciei de către Maica Domnului, precum și condacul "Apărătoare Doamnă", cea mai cunoscută cântare de biruință a Maicii Domnului - Ocrotitoarea.
Icoana Acoperământului Maicii Domnului
În icoana Acoperământului Maicii Domnului sunt îmbinate două evenimente petrecute în vechea biserică din Vlaherne din Constantinopol la câteva secole distanță.
Icoana Cinstitului Acoperământ al Maicii Domnului o înfățișează pe Născătoarea de Dumnezeu stând deasupra credincioșilor, cu mâinile ridicate la rugăciune. De cele două părți sunt înfățișați îngeri. Mai jos, în partea dreaptă a icoanei sunt cel mai adesea înfățișați Sf. Andrei cel nebun pentru Hristos și ucenicul său Epifanie, care au văzut-o pe Maica Domnului în biserica din Vlaherne, iar alături de ei sunt înfățișați cei doisprezece Apostoli, episcopi, sfinte femei, monahi și mucenici, iar Maica Domnului îți întinde maforionul asupra credincioșilor adunați. Sf. Epifanie poartă pe sub manta o tunică, și face gesturi de uimire la vederea minunatei apariții a Maicii Domnuluiș Sf. Andrei este înfășurat doar într-o manta.
Sub imaginea Maicii Domnului, în centrul icoanei stă un sfânt tânăr, îmbrăcat într-un stihar diaconesc. În mâna stângă poartă un sul de hârtie desfășurat, pe care este înscris textul condacului în cinstea Născătoarei de Dumnezeu care se cântă la Nașterea Domnului (Fecioara astăzi...). Acesta este Sf. Roman Melodul, cunoscutul imnograf a cărui pomenire se face în aceeași zi, pe 1 octombrie. Acesta este însoțit de corul Bisericii și alături de el se găsesc și împăratul Leon Înțeleptul, împreună cu împărăteasa și patriarhul Constantinopolului.
Este posibil ca icoana Sfântului Acoperământ, care apare relativ târziu în iconografia ortodoxă să fie influențată de reprezentarea occidentală a Maicii Domnului - Maica Milostivirii (Mater Misericordiae), foarte populară în secolele XIII-XVI în Occidentul creștin.
Ce urmeaza scris de mine este optional pentru cititorul de inters mai larg,nu este semnificativ de citit daca nu sunteti practicanti crestini.
Textul l-am luat dintr-un manual de teologie,ramas de cand eram un tanar studios,nu pacatosul de acum,mai multe articole din ziarul Lumina.
Si pentru ca Acoperamantul Maicii Domnului este un obiect de vestimentatie ,reprezentat ca atare in pictura,desii semnificatia este mult mai larga,mi se pare interesant sa va explic ce semnifacatie au straiele purtate de preotii.
Cred ca vi se pare interesant sa stiti despre culorile purtate de preoti,ce semnifacatii au,si dealtfel sa stim si sa intelegem semnificatia fiecarui vesmant,sa intelegem de ce si cum se "poarta un preot"
Care sunt şi ce rol au veşmintele slujitorilor sfintelor altare?
Veşmintele liturgice sunt elemente speciale de vestimentaţie pe care le îmbracă slujitorii altarelor, în cadrul cultului divin public. În cadrul slujbelor divine, diaconul îmbracă 3 veşminte: stihar, orar şi mânecuţe, preotul, 5 veşminte: stihar, epitrahil (popular patrahir sau patrafir), brâu, mânecuţe şi felon sau sfită, iar arhiereul îmbracă 7 veşminte: stihar, epitrahil, brâu, mânecuţe, omofor mare şi mic, sacos şi mantie, precum şi o serie de insigne sau ornate - bederniţă, cruce, engolpion, mitră şi cârjă.
Stiharul este un veşmânt lung, cu mâneci largi, care acoperă întregul corp. La diaconi, stiharul simbolizează strălucirea şi curăţenia spirituală a îngerilor. La preoţi, are un alt simbolism - strălucirea lui Dumnezeu şi viaţa vrednică de admiraţie pe care trebuie să o posede cel ce îl poartă, iar la arhierei, semnifică luminarea şi curăţia lui Hristos şi a îngerilor Săi.
Orarul are forma unei fâşii înguste de stofă, veşmânt specific treptei diaconeşti. El simbolizează firea cea nevăzută a îngerilor.
Mânecuţele - la început, au fost purtate doar de către arhiereu, folosirea lor de către preot şi diacon generalizându-se mai târziu, în sec. XV-XVII. Semnifică puterea lui Dumnezeu, care dă putere slujitorilor Săi.
Epitrahilul nu este altceva decât un orar diaconesc, trecut peste grumaz, cu capetele în jos şi ambele laturi apropiate. Este veşmântul cel mai des folosit de către preot, veşmânt fără de care nu poate săvârşi nici o slujbă. El simbolizează puterea harului dumnezeiesc, care se pogoară asupra preotului şi prin care slujeşte cele sfinte, dar şi jugul cel bun al slujirii lui Hristos.
Brâul ne aduce aminte şi de ştergarul cu care Hristos S-a încins în seara Cinei celei de Taină, atunci când a spălat picioarele ucenicilor.
Felonul reprezintă haina roşie, cu care a fost acoperit Mântuitorul Hristos, în semn de batjocură, în timpul pătimirilor, şi pentru care ostaşii romani au aruncat sorţi. El mai închipuie şi puterea lui Dumnezeu, cea care acoperă şi protejează întreaga făptură.
Omoforul mare, care se poartă pe grumaz, se îmbracă numai la începutul Sfintei Liturghii, până la Apostol, când este înlocuit, pentru restul slujbei, cu omoforul mic. Simbolizează „oaia cea rătăcită“, pe care Mântuitorul a căutat-o şi a luat-o pe umerii Săi - firea umană pe care Hristos a luat-o asupra Sa şi a îndumnezeit-o.
Sacosul este un veşmânt care seamănă cu stiharul, dar este mai scurt şi are mânecile mai scurte. Are aceeaşi semnificaţie ca şi felonul: căinţa şi smerenia.
Mantia este un veşmânt lung şi larg, ca o pelerină, având pe laturi foarte mulţi plii. Se încheie la gât şi jos, în faţă. Arhiereul îmbracă mantia numai la slujbele în care nu îmbracă stiharul şi sacosul (Vecernie, Litie, sfinţirea apei). Simbolizează „darul lui Dumnezeu cel purtător de grijă şi acoperitor. Iar pliurile de pe margini, învăţăturile felurite, care izvorăsc necontenit, din cele Două Legi, veche şi nouă“.
Folosirea veşmintelor în cultul ortodox dă fast slujbelor şi creează o atmosferă duhovnicească, propice dialogului cu Dumnezeu. Credincioşii le sărută şi le cinstesc cu mare evlavie, având conştiinţa că ele participă la cele mai înalte momente de sfinţenie şi că sunt purtătoare şi împărtăşitoare de har.
Ce simbolizează culorile veşmintelor şi când se îmbracă
Fiecare culoare din vestimentaţia slujitorului la altarul Domnului are o semnificaţie?
Aşa cum fiecare veşmânt are un simbolism propriu, la fel, există anumite culori, care au anumite semnificaţii. Sunt folosite în general şase culori liturgice: alb, verde, purpuriu, roşu, albastru şi auriu. Având o semnificaţie liturgică, la unele sărbători, se optează pentru anumite culori.
Albul reprezintă curăţenia şi puritatea luminii harului lui Dumnezeu. Veşminte de culoare albă se îmbracă, de obicei, la Praznicele Botezului Domnului, Schimbării la Faţă şi Învierii Domnului. Verdele simbolizează culoarea vieţii şi a Sfântului Duh. Se îmbracă veşminte de culoare verde la sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, iar în unele zone şi la sărbătoarea Floriilor. Roşul închis, purpuriul, ne duce cu gândul la Sângele lui Hristos, vărsat pe Cruce, dar şi la sângele martirilor. Veşminte de culoare roşu închis se poartă la sărbătorile sfinţilor martiri, la Înălţarea Sfintei Cruci, dar şi la Crăciun, în acest caz, culoarea roşie aducându-ne aminte de Naşterea Mântuitorului. Albastrul predomină la sărbătorile Maicii Domnului (Întâmpinarea Maicii Domnului sau Buna Vestire). Culoarea aurie semnifică bogăţia darurilor Sfântului Duh, de aceea este o culoare predominantă a veşmintelor liturgice.
Negrul este, în mod tradiţional, culoarea slujbelor funebre. Este o culoare de dată mai recentă în veşminte şi simbolizează pocăinţa şi întristarea. Se folosesc veşminte cernite în timpul Postului Sfintelor Paşti.
Splendoarea veşmintelor a dus la convertirea multor necredincioşi
De unde atâta frumuseţe şi grandoare în slujbele ortodoxe, în special la cele arhiereşti?
Prin culoarea, prin forma şi calitatea materialului din care erau confecţionate, veşmintele liturgice au produs şi produc o puternică impresie asupra credincioşilor. Să nu uităm că splendoarea veşmintelor a dus la convertirea multor necredincioşi, în vechime şi nu numai.
Atâta vreme cât prezenţa noastră la Sfânta Liturghie reprezintă începutul prezenţei în împărăţia lui Dumnezeu, unde Hristos este în mijlocul nostru, ca Împărat şi Arhiereu, nu se poate ca slujba să nu fie grandioasă. La curtea împăratului nu te poţi duce oricum. În Sala Tronului nu se poate să nu fie grandoare.
Cum explicaţi celor ce judecă, arătând cu degetul spre veşmintele „scumpe“, „luxoase“ ale slujitorilor Domnului, importanţa acestor elemente care înfrumuseţează cultul nostru?
Orice obiect din Sfânta Biserică, necesar săvârşirii cultului, trebuie să fie din cea mai bună calitate. Confecţionarea şi achiziţionarea acestor obiecte reprezintă o jertfă, iar jertfa trebuie să fie din cele „mai bune“, din cele „fără meteahnă“ - la fel şi veşmintele. Însă trebuie să avem mare grijă, ca să nu cădem în mustrarea lui Hristos, care îi certa pe farisei şi despre care spunea că „toate faptele lor le fac ca să fie priviţi de oameni; căci îşi lăţesc filacteriile şi îşi măresc ciucurii de pe poale“. Veşmintele trebuie să fie deosebite, prin frumuseţe şi calitate, dar nu trebuie să fie un element de mândrie şi de opulenţă
http://ro.netlog.com/artasireligie/
