CUGETARI SI CITATE ORTODOXE

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

                              DESPRE  DUMNEZEU
                                                                             Preot Ioan 
Dumnezeu nu poate fi cuprins de mintea umană; daca ar fi cuprins, n-ar mai fi Dumnezeu (Evagrie din Pont)

Dumnezeu poate fi iubit, dar nu gândit. Poate fi prins şi apropiat prin iubire, dar niciodată prin gândire (Norul Necunoştinţei)

 Tocmai neputinţa de a-L înţelege în toată întregimea Lui este aceea care ne face să-L înţelegem pe Dumnezeu în toata măreţia Sa (Tertullian). 

Dumnezeu este în afara tuturor, nerămânând în afară; este în toate, dar necuprins de ele; este mai presus de toate, fără înălţare; este mai jos de toate, fără coborâre; este în toate şi, totodată, deasupra tuturor (Fericitul Augustin). 

Dacă n-ar fi un singur Dumnezeu, n-ar fi Dumnezeu (Sfântul Efrem Sirul).

 Cunoaştem firea divină prin lucrările Sale (Sfântul Vasile cel Mare). 

Dumnezeu poate câte vrea, dar nu vrea câte poate (Sfântul Ioan Damaschin).

 Dumnezeu este Raţiune şi pricina întregii mişcări neîncetate şi toate raţiunile îşi au în El stabilitatea neclintită şi dinamismul fără de sfârşit (Nichita Stithatul).

 Dumnezeu este începutul, mijlocul si sfârşitul oricărui bine (Sfântul Marcu Ascetul). 

În Sine, Dumnezeu este Gândire necunoscută, Cuvânt negrăit şi Viaţă necuprinsă (Sfântul Maxim Mărturisitorul).

 Dumnezeu este asemenea unui cerc ale cărui margini nu sunt nicăieri, iar al cărui centru este pretutindeni (Fericitul Augustin).

 A numi pe Dumnezeu nu este nimic altceva decât a arăta prin cuvinte unele din însuşirile Sale (Origen).

 Dumnezeu este iubire (Ioan 4:16). 
Eu sunt Cel Ce sunt (Ieşirea 3:14).
 Eu sunt Cel Ce sunt (Ieşirea 3:14). 

                            IISUS HRISTOS 

Dumnezeu S-a făcut om, ca omul să poată deveni dumnezeu. (Sfântul Irineu). 

Pentru aceea a venit Hristos în lume, ca să cunoască şi să înţeleagă omul cât de mult îl iubeşte Dumnezeu (Fericitul Augustin). 

Taina Întrupării Cuvântului poartă în sine semnificaţia întregii creaţii sensibile şi inteligibile (Sfântul Maxim Mărturisitorul). 

Cuvântul lui Dumnezeu S-a făcut om, pentru ca tu să înveţi de la un om cum poate omul deveni dumnezeu (Sfântul Clement Alexandrinul). 

Sfânta Treime nu este prezentă doar în învăţătura lui Hristos, ci e lucrătoare în tot ce face El (pr. Dumitru Stăniloae).

 În Hristos, locuieşte după fiinţă toată plinătatea Dumnezeirii (Sfântul Maxim Mărturisitorul). 

Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine (Sfântul Maxim Mărturisitorul).

 De Tatăl ne apropiem prin Fiul (Sfântul Atanasie cel Mare). 

Iisus Se face ascultător Tatălui, vindecând propria noastră neascultare şi devine pentru noi modelul unei ascultări fără de care nu există mântuire (Sfântul Ioan Damaschin).

 Iisus ne-a împăcat, prin Sine, cu Tatăl şi între noi (Sfântul Maxim Mărturisitorul). 

În Hristos, Dumnezeu devine părtaş la condiţia omului, pentru ca acesta să aibă posibilitatea trecerii spre El (pr. Ion Bria).

 Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat şi, prin aceasta, a început recapitularea noastră în Sine (Sfântul Irineu). 

N-ar fi fost mântuiţi toţi oamenii de Hristos, dacă nu i-ar fi luat pe toţi asupra sa (Origen).

 La Iisus poţi privi, fără să încetezi să-i priveşti şi pe ceilalţi (Cresbron).

 Ceea ce Şi-a asumat Hristos, aceea a şi vindecat (firea umană n.n.) (Dicton patristic).

 Făcându-Se om, Cuvântul lui Dumnezeu a umplut de cunoaştere firea umană golită (Sfântul Maxim Mărturisitorul). 

Iisus Hristos, Templul Cuvântului (Sfântul Ioan Damaschin).

 Iisus este Dumnezeu pe pământ şi om în cer (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

Aşa cum, când împreunezi două lumânări, una se vede în cealaltă, tot astfel cred că se întâmplă cu cel care primeşte înlăuntrul său pe Domnul Iisus (Sfântul Chiril al Alexandriei).

 (Iisus) ... n-a spus nimic fără parabole (vezi Matei 13:13). 

Hristos a ridicat în om chipul dumnezeiesc la deplina lui actualitate, adică la deplina lui comuniune cu Dumnezeu şi cu semenii (pr. Dumitru Stăniloae).

 Credinţa în Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu, este şi credinţa în Sfânta Treime (Serghei Bulgakov). 

Iisus Hristos, ipostasul supremei afecţiuni şi raţiuni, intră cu noi într-o comuniune ca de la om la om, într-o legătură interumană, umanizându-ne deplin prin îndumnezeire (pr. Dumitru Stăniloae). 

Iisus Hristos este Noul Adam, Ce înnoieşte continuu lumea întreagă (Sfântul Grigorie Palama).

 Natura omenească, prin Hristos, s-a înălţat la cer (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

Învierea nu e doar lucrarea firii divine a lui Hristos, ci şi a firii Sale umane îndumnezeite (Hristu Andrutsos). 

Hristos S-a întrupat pentru o operă universală, reintegrând şi aducând toate lucrurile în Sine (Sfântul Irineu). (Prin Hristos) ... tot pământul a fost eliberat din întunericul amăgirii (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

Iisus Hristos ne sugerează că El este centrul infinit al relaţiilor interpersonale, care eliberează omul de sub domnia determinismului şi individualismului lumii acesteia, de orice panteism, pentru a-l înălţa şi introduce în sfera de viaţă a comuniunii lui Dumnezeu în Treime (pr. Dumitru Popescu).

 Dumnezeu S-a făcut purtător de trup, pentru ca omul să poată deveni purtător de duh (Sfântul Atanasie cel Mare).

 Fiţi însetaţi de Hristos si El vă va împlini cu dragostea Sa (Sfântul Isaac Sirul). 

Un ingur Cuvânt a spus Tatăl şi anume pe Fiul Său şi pe Acesta-L spune mereu în tăcerea veşnică. Si Cuvântul acesta trebuie ascultat în tăcerea sufletului (Sfântul Ioan al Crucii). 

Precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia (1 Corinteni 15:22). 

Cine nu este cu Mine, e împotriva Mea (Matei 12:30).

 Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa (Ioan 14:6). 

În El (Hristos) locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii (Coloseni 2:9). Iată Omul! (Ioan 19:5). 

                                          SFÂNTUL DUH 

Sfântul Duh împlineşte voinţa comună a Celor Trei, fiind trimis de Tatăl şi transmis de Fiul (Sfântul Simeon Noul Teolog). 

În Pogorârea Duhului Sfânt este întrega Treime Care vine spre noi, îşi face lăcaşul în noi (Paul Evdokimov). 

Duhul Sfânt se identifică în chip tainic cu persoanele umane (...). În El, voinţa lui Dumnezeu nu mai este ceva exterior; ea ne dăruieşte harul pe dinăuntru, arătându-Se chiar în persoana noastră, atâta vreme cât voinţa noastră omenească rămâne în acord cu voinţa dumnezeiască şi conlucrează cu ea, dobândind harul (...). Aceasta este calea îndumnezeirii ajungând la Împărăţia lui Dumnezeu adusă în inimi de către Sfântul Duh încă din această viaţă de acum, căci Sfântul Duh este aşezată peste Hristos şi peste toţi creştinii chemaţi să domnească împreună cu El în veacul ce va sa fie. Atunci, Această Persoană dumnezeiască necunoscută, Care nu-Şi are chipul într-un alt ipostas, Se va arăta în persoanele îndumnezeite: căci mulţimea sfinţilor va fi chipul Său (Vladimir Lossky).

 Duhul lui Dumnezeu este susţinătorul tuturor lucrurilor, ele neexistând prin sine, ci unele în altele (pr. Dumitru Popescu). 

Sfântul Duh desăvârşeşte plenitudinea unităţii în diversitate şi a diversităţii în unitate (Olivier Clement).

 Iisus ne-a descoperit adevărul, iar Duhul ne călăuzeşte la el (Patriarhul Fotie). 

El le călăuzeşte paşii celor slabi, îi face mai buni pe cei ce se străduiesc şi îi luminează pe cei care se purifică (Sfântul Vasile cel Mare).

 De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu (Ioan 3:5). 

                              SFÂNTA TREIME

 Fiul şi Sfântul Duh sunt cele două mâini ale Tatălui (Sfântul Irineu). 

Teologia dinainte de Niceea, a văzut în Tatăl, izvorul existenţei, în Fiul, raţionalitatea, sensul care structurează şi rânduieşte totul, iar în Sfântul Duh, dinamismul care face ca întreaga creaţie să tindă spre plenitudine (Olivier Clement). 

Când începi să numeri Treimea, părăseşti adevărul (Fericitul Augustin). 

Noi găsim în propria noastră conştiinţă mărturii atât de strălucitoare despre existenţa unităţii în trei ipostaze (eu, tu, noi), încât această dogmă devine o necesitate pentru gândire şi punctul de plecare al oricărei metafizici. Dogma Sfintei Treimi nu este numai o formulă doctrinară, ci o experienţă creştină vie (Serghei Bulgakov). 

În Sfânta Treime există o comuniune şi o distincţie care depăşesc posibilităţile cuvântului şi înţelegerii, (...) o paradoxală diversitate în unitate şi o unitate în diversitate (Sfântul Grigorie de Nyssa). 

Persoana se exprimă în renunţarea de a exista pentru ea însăşi. (...) Persoanele Sfintei Treimi nu Se afirmă pe Ele Însele, ci una pe alta (Vladimir Lossky). 

Totul este săvârşit de la Tatăl, prin Fiul, în Duhul Sfânt (Sfântul Chiril al Alexandriei).

 Treimea nu se reduce la o esenţă divină abstractă şi impersonală, ci este o Treime de Persoane Care Se iubesc, Care-şi extind iubirea Lor peste noi şi în noi, în Hristos Care  pătimeşte pentru noi, Care este întreg iubire pentru noi. Hristos ne cheamă de asemenea să înaintăm cu ajutorul Său spre o umanitate asemenea umanităţii Sale: o umanitate care vrea să sufere pentru ceilalţi ca să-i înnobileze, ca să facă bucurie Tatălui ceresc, dându-I bucuria de a vedea că înaintăm prin iubirea dintre noi spre iubirea faţă de El (pr. Dumitru Stăniloae).

 Sfânta Treime este structura supremei iubiri, izvorul vieţii şi al raţionalităţii, (...) culminaţia smereniei şi a jertfei iubirii (pr. Dumitru Stăniloae).

 Iubirea dintre cele Trei Persoane dumnezeieşti este singura explicaţie pentru actul creării (pr. Dumitru Stăniloae).

 Sfânta Treime este suprema taină a existenţei (pr. Dumitru Stăniloae). 

Nădejdea mea este Tatăl, Scăparea mea este Fiul, Acoperământul meu este Sfântul Duh. Treime Sfântă, slavă Ţie! (Sfântul Ioanichie). 

                                 SFÂNTA CRUCE 

Mântuitorul a ales Crucea, fiindcă astfel se moare cu mâinile întinse. El S-a sfârşit îmbrăţisându-ne (Sfântul Atanasie cel Mare). 

Crucea este poarta tainelor (Sfântul Isaac Sirul). 

Crucea are multe înţelesuri (...) trebuie să numim lăţime divină emanaţia infinit de largă a lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor, lungime puterea care se întinde peste toate, iar adâncime, taina nepătrunsă de nimic din cele existente (Sfântul Dionisie Areopagitul). 

Prin linia verticală, Crucea Îl arată pe Dumnezeu(...), iar prin linia orizontală se arată toată zidirea în atârnare desăvârşită de Dumnezeu, neavând alt suport al existenţei sau altă bază afară de Dumnezeu (Sfântul Maxim Mărturisitorul).

 Pe Cruce, s-au unit Dumnezeirea cu omenirea (pr. Nicolae Steinhardt).

 Crucea, (...)mijlocirea către Dumnezeu a celor muritori (Acatistul Sfintei Cruci). 

Orice faptă bună este o cruce (Sfântul Marcu Ascetul). 

Crucea este puterea lui Hristos care, asumată de noi, poate transforma lumea în paradis (pr. Dumitru Stăniloae).

 Crucea, geometric şi simbolic vorbind, e semnul întretăierii celor două planuri, e unirea dintre spiritual şi material, e metafora dublei noastre naturi: duhovnicească şi pământeană. Ea ne rezumă, ne recapitulează, ne reprezintă grafic şi cardinal, ne expune în dubla paradoxala, perpendiculara, fundamentala noastră solemnă şi derizorie situaţie de făptură care ţine deopotrivă de lume şi de cer (pr. Nicolae Steinhardt).

 Singurul răspuns, mereu acelaşi şi, totuşi, radical nou pentru fiecare fiinţă umană, ne este oferit de taina care constituie fondul însuşi, inima revelaţiei creştine - Taina Crucii (pr. Alexander Schmemann).

 Calea lui Hristos este Crucea de fiecare zi. Nimeni nu s-a urcat vreodată la cer prin comoditate. (Sfântul Isaac Sirul) 

Crucea, (...) izvor de tamaduire, (...) usa Tainelor, (...)arma pacii, (...)veselia sufletului meu (Acatistul Sfintei Cruci). 

În acest semn, vei învinge! (Sfântul Constantin cel Mare a văzut pe cer o cruce cu această inscripţie). 

                                             PROVIDENŢA 

Omul trebuie să colaboreze în mod continuu şi liber cu harul dumnezeiesc (Sfântul Maxim Mărturisitorul).

 Fii totdeauna cu Dumnezeu, dacă vrei ca Dumnezeu să fie totdeauna cu tine (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 După fire, El este în afara tuturor lucrurilor, dar prin lucrările Sale, este în toate (Sfântul Atanasie cel Mare).

 Nici un folos nu vine din lucrarea omului, fără înrâurirea de sus (Sfântul Petru Damaschin).

 Fiecare din noi e ajutat de celălalt în mod providenţial (Sfântul Marcu Ascetul). 

De ar fi cineva chiar şi Petru sau Pavel sau Iacov sau Ioan şi i-ar lipsi ajutorul dumnezeiesc, uşor ar fi învins; s-ar împiedica şi ar cădea (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Dumnezeu, nu doar că nu lasă să fim ispitiţi peste puterile noastre, dar ne şi ajută, chiar în ispită, ne sprijină şi ne  întăreşte, dacă noi facem ce se cuvine din partea noastra şi nu ne lipseşte bunăvoinţa, nădejdea în El şi răbdarea (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

Dumnezeu ne trimite darurile Sale cu o bucurie mai mare decât cea cu care le primim noi (Sfântul Grigorie de Nazianz). 

Am văzut case şi m-am gândit la arhitect; am văzut lumea şi am înţeles Pronia; am văzut corabia fără cârmaci scufundându-se; am văzut oamenii neisprăvind nimic fără Dumnezeu; (...) am înţeles că toate există prin rânduiala Domnului (Sfântul Efrem Sirul).

 Fără îndoială că Dumnezeu rânduieşte faptele noastre mai bine decât am putea-o face noi înşine (Sfântul Vasile cel Mare). 

Corect este să se spună că toate lucrurile sunt în Dumnezeu şi nu Dumnezeu în toate lucrurile (Fericitul Augustin). Chiar dacă noi ne depărtăm de Dumnezeu, Dumnezeu rămâne aproape de noi (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Orice mlădiţă care aduce roadă, El o curăţeşte, ca mai multă roadă să aducă (Ioan 15:2). 

                                           OMUL 

Omul e o fiinţă ce se caracterizează prin apartenenţa la două lumi, o fiinţă ce nu poate fi cuprinsă în întregime în lumea naturală a necesităţii, transcendându-se ca fiinţă empiric dată şi manifestând o libertate care nu poate fi dedusă din această lume (N. A. Berdiaev). 

Omul nu este doar o fiinţă finită, cum vrea să afirme gândirea contemporană, ci şi o fiinţă infinită; el este infinitul sub o formă finită, sinteza finitului şi a infinitului. Insatisfacţia omului în faţa finitului, aspiraţia sa către infinit sunt manifestări ale divinului în om, sunt mărturia omului în ceea ce priveşte existenţa lui Dumnezeu şi nu doar a lumii. (N. A. Berdiaev). 

Omul este un infinit în virtualitate, omul este făcut pentru infinit, dar nu este infinit în sine. Devine infinit în legătură cu Dumnezeu (pr. Dumitru Stăniloae). 

În viziunea filocalică, omul constituie prin sufletul şi trupul său inelul de legatură între lume şi Dumnezeu. Menirea lui a fost aceea de a se înălţa cu lumea spre Dumnezeu, ca să participe la eternitatea Creatorului , ca să nu moară (pr. Dumitru Popescu). 

Omul a primit din partea lui Dumnezeu porunca să stăpânească pământul, dar cu două condiţii. Să nu uite niciodată că lumea peste care a fost pus stăpân vine de la  Dumnezeu şi nu poate exista fără Dumnezeu (...). Atât prin creaţie, cât şi prin mântuire, omul nu se poate separa niciodată de Dumnezeu şi de creaţie (pr. Dumitru Popescu). 

Înţelege că înlăuntrul tău există un al doilea univers mai mic, un soare, o lună şi stelele (Origen). 

Omul: o corabie mică: dar acolo se afla lei şi balauri, creaturi otrăvitoare şi răutate, cărări bolnave şi prăpastii fără fund. Dar sunt, de asemenea, şi Dumnezeu şi îngerii, viaţa şi Împărăţia, lumina şi Apostolii, cetăţile ceresti şi comorile de har: acolo sunt toate (Sfântul Macarie). 

Omul este singurul rătăcit din creaţie (Sfântul Atanasie cel Mare). 

Omul este microtheos prin har (Sfântul Grigorie de Nyssa). 

Dumnezeu vrea întotdeauna să Se întrupeze în om, în cei care sunt demni de asta (Sfântul Maxim Mărturisitorul).

 Dumnezeu a zidit pe om spre nestricăciune şi l-a făcut după chipul fiinţei Sale (Sfânta Scriptură). 

Chipul slavei Tale sunt, deşi port urmele păcătului (Sfântul Grigorie de Nyssa).

 Omul dinafară nu este decât o oglindă a celui dinlăuntru (Sfântul Macarie). 

Cel mai mare duşman al omului este el însuşi (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Nu omul cel vechi este om, ci omul cel nou (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

Omul este un altar (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

Omul este mai preţios decât cerul (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

Sunt om prin fire şi Dumnezeu prin har; prin dragostea Domnului (Sfântul Simeon Noul Teolog).

 Acesta e Omul! (Inscripţia de pe Sfânta Cruce). 

                                      COPIL

 Lăsati copiii să vină la Mine! (Marcu 10:14). 

                             FATĂ / FEMEIE

 Eva are totdeauna năravul ei: seduce (Sfântul Tihon).

Cel ce-şi iubeşte femeia, o va supune prin iubire (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Nimic nu poate modela mai bine sufletul unui bărbat, decât femeia de lânga el (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă (1 Corinteni 7:14). 

                                    CĂSĂTORIE 

Aşa, cu ajutorul lui Dumnezeu, duceţi până la capăt crucea căsătoriei (pr. Paisie Olaru).

 Căsătoria este conformă cu legea şi cu Sfintele Scripturi când nu patima este cea care trece înaintea legii, ci când ceea ce este necesar satisfacerii reciproce şi zămislirii copiilor fixează căsătoria în scopurile ei. Consimţământul la căsătorie va fi cu adevărat cinstit când, nevoile căsătoriei fiind cunoscute dinainte şi temelia fiind aşezată conform cu legile stabilite de Domnul, plăcerea împreunării sexuale, care face din cei doi un singur trup, va fi consecinţa nevoilor căsătoriei ... Căci atunci când raţiunea, aflată în suflet, dacă stăpâneşte sufletele, le uneşte cu virtutea a ceea ce este necesar, pe bună dreptate, contopirea sufletelor este urmată, în mod legitim, de cea a trupurilor în care sălăşluiesc (Sfântul Vasile cel Mare). 

Nunta păstrează sfinţenia (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

Căminul este o mică Biserică (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Nimic nu uneşte viata noastră atât de strâns şi de puternic ca dragostea dintre bărbat şi femeie (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

                               FAMILIE PĂRINŢI 

După Dumnezeu, nu iubesc pe nimeni atât de mult ca pe mama (Fericitul Ieronim). 

Adevărata mamă nu este cea care-i dă viaţa copilului, ci buna creştere (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

Toţi suntem fiii unei mari familii (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

Bărbatul şi femeia nu sunt doi oameni, ci unul singur. Jumătatea întregului nu poate face copii (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Noi Îl numim pe Dumnezeu , dar El ne-ar putea raspunde: (Sfântul Grigorie de Nyssa). 

                                   CONDIŢIA UMANĂ

 Proprie fiinţei umane este comuniunea (Sfântul Vasile cel Mare). 

Firea noastră bolnavă, decăzută şi moartă avea nevoie să fie vindecată, ridicată şi înviată (Sfântul Grigorie de Nyssa).

                                 Cu preţ aţi fost cumpăraţi. 

Nu vă faceţi robi oamenilor (1 Corineteni 7:23). 

                                           SPIRIT

 Viaţa spiritului este tainică (N. A. Berdiaev). 

                                    SUFLET 

Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru (Luca 17:21).

 Pentru omul care se roagă în sufletul lui, lumea întreagă este o biserică (Silvan de la Muntele Athos).

 Vreţi să aflaţi valoarea sufletului? Ascultaţi în ce a constat răscumpărarea lui: sângele şi moartea unicului Dumnezeu (Fericitul Augustin).

 În orice suflet se regăseşte sensul spiritual şi imaginea lui Dumnezeu (Origen).

 Sufletul tău trebuie să devină frumos şi divin, dacă vrei să contempli pe Dumnezeu şi frumuseţea (Plotin). 

Numai Dumnezeu poate vindeca sufletele noastre (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

Sfântul numeşte sufletul conştiinţa. (...) Sufletul e ca un izvor: din izvor, cu cât se ia apă mai multă, cu atât dă la iveală apa mai curată (Cuviosul Agaton). 

În sufletul uman este o transformare minunată pe care Dumnezeu Însuşi o lucrează (Harent). 

Sufletul trăieşte veşnic şi nu poate muri, căci este suflare din suflarea lui Dumnezeu, (...) iar la Judecata de Apoi, sufletul iarăşi se va uni cu trupul (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

Când veţi curăţa sufletele voastre, atunci vor străluci şi se vor împărtaşi de prezenţa lui Dumnezeu şi de dumnezeiasca şi cereasca Sa strălucire. Atunci, sufletele vor fi ca nişte oglinzi curate, receptive la lumina dumnezeiască şi vor putea primi şi ele strălucire (Sfântul Dionisie Areopagitul).

 Lumea toată este de mai puţin preţ decât un suflet (...). Ce nesfârşită valoare are sufletul omenesc! (Nicodim Patriarhul României). 

Sufletul ş i Hristos, doar acestea două , să te intereseze! Lumea toată să cadă , pe acestea două , nimeni nu ţi le poate lua, afară numai dacă nu le dai tu, cu voia ta (Sfântul Cosma Etolul).

 Fii împăcat cu sufletul tău şi, atunci, cerul şi pământul se vor împăca cu tine (Sfântul Isaac Sirul). Scara ce duce în Împărăţie este ascunsă în sufletul tău (Sfântul Isaac Sirul). Sufletul curat, dacă va privi în el însuşi, Îl va vedea, ca într-o oglindă, pe Dumnezeu (Sfântul Atanasie cel Mare).

 Dumnezeu este moştenirea sufletului, iar sufletul este moştenirea lui Dumnezeu (Sfântul Macarie). 

Dacă ajungem lângă Dumnezeu, suntem în cer. Să ne facem sufletul cer! (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Însetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu (Psalm 41:2). Ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? (Matei 16:26).

                                             TRUP 

Dacă trupul nostru este , cum să îndrăznim noi să ţinem acest templu neîngrijit, în mizerie? (Nicodim Patriarhul României).

Neputinţa trupului trebuie să dea o nouă putere sufletului nostru (Sfântul Ioan Gură de Aur). Hrăneşte-ţi trupul, dar nu-l omorî prin lăcomie! (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

Toată viaţa sufletului se reazemă pe trup (Tertullian). 

Trupul nostru cel muritor se va preschimba, muritorul se va îmbrăca în nemurire, iar în locul nevoilor va intra o pace sigură şi un statornic repaos al vieţii (Sfântul Ioan Gură de Aur). 


Aşa cum aici se vede sufletul prin trup, tot aşa acolo, în viaţa viitoare, se va vedea trupul prin suflet (Sfântul Grigorie Palama). 

                                       DESTIN 

Neliniştile şi tulburările vieţii nu vin din schimbarea destinului, ci cauzele acestora sunt în noi înşine şi în puterea sufletului nostru (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

                                            MENIRE 

Încerc să obţin ca divinul care se află în noi să se ridice până la divinul Care există în Univers (Plotin).

 Pe calea lui Dumnezeu, a sta pe loc înseamnă a da înapoi (Bernard de Clairvaux). 

Primii oameni n-au fost zidiţi nici nemuritori, nici muritori, ci în stare de a ajunge fie la moarte, fie la nemurire, după ascultarea faţă de Dumnezeu (Sfântul Teofil al Antiohiei). 

Ne-ai făcut pe noi pentru Tine, şi neliniştit este sufletul nostru până ce se va odihni întru Tine (Fericitul Augustin). 

Isihastul este cel care aspiră să circumscrie Imaterialul înlăuntrul trupului (Sfântul Ioan Scărarul).

 Slava spre care e chemat omul este aceea de a deveni tot mai mult asemenea cu Dumnezeu, cu cât devine mai mult om (pr. Dumitru Stăniloae). 

Caută-L pretutindeni pe Cel ce este pretutindeni (Sfântul Ioan Damaschin).

 În catedrala imensă care este lumea lui Dumnezeu, fiecare om, savant sau muncitor, este chemat să lucreze ca preot al întregii sale vieţi, să transforme umanul într-o ofrandă şi un imn de slavă (Paul Evdokimov). 

Vedem că celor ce navighează pe mare nu li se spune izbăviţi pentru că au parcurs atâtea şi atâtea mile, ci doar când au ajuns în port şi calcă pe pământ (Sfântul Simeon Noul Teolog). 

Binele nu-l găsim în cele trecatoare, ci suntem chemaţi să ne împărtăşim din bunurile cele veşnice şi adevărate (Sfântul Vasile cel Mare).

 Ce sunt toate lucrurile vieţii în comparaţie cu liniştea inimii? (Francisc de Sales). 

Acolo unde este linişte, este şi slavă; iar acolo unde este slavă, este şi linişte (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Orice om de rând, care L-a aflat pe Dumnezeu, Îl poate arăta prin felul lui de viaţă, mărturisindu-L în toate (Tertullian).

 Fiţi mica reflexie a unei mari Lumini! (Sfântul Grigorie de Nazianz). 

                                      MÂNTUIRE

 Lumea toată n-o avem pentru nevoile trupeşti (Sfântul Simeon Noul Teolog).

 Totul este făcut spre binele nostru, pentru mântuirea noastră (Sfântul Ioan de Kronstadt).

 Sfinţirea şi transfigurarea omului în Hristos, prin Duhul Sfânt, constituie cheia de boltă a spiritualităţii răsăritene (pr. Dumitru Popescu). 

Lucrarea mântuitoare asupra întregii umanităţi nu este decât o prelungire a lucrării mântuitoare a lui Hristos asupra firii Lui omeneşti (Dicton patristic).

 Îndumnezeirea este desăvârşirea şi deplina pătrundere a omului de Dummnezeu, dat fiind că în alt chip el nu poate ajunge la desăvârşire şi deplina spiritualizare (pr. Dumitru Stăniloae).

 Primul om era chemat, după Sfântul Maxim Mărturisitorul, (...) să reunească Raiul cu restul pământului, adică purtând totdeauna în el însuşi Raiul, într-o comuniune statornică cu Dumnezeu, el trebuia să transforme tot pământul în Rai. După aceea, trebuia să desfiinţeze conditiile spaţiale nu numai pentru mintea, ci şi pentru trupul său, adunând pământul şi cerul, toată lumea văzută. Depăşind marginile lumii sensibile, trebuia să pătrundă în lumea inteligibilă printr-o cunoaştere egală cu cea a duhurilor îngereşti, ca să reunească în el însuşi lumea inteligibilă şi lumea sensibilă. În sfârşit, neavând în afara lui decât numai pe Dumnezeu, n-ar mai fi rămas omului decât să se dăruiască în întregime Lui, într-un elan de dragoste, redându-I universul întreg unit în fiinţa omenească. Atunci Dumnezeu Însuşi S-ar fi dat la rândul Său omului, care ar fi avut în virtutea acestui dar, adică prin har, tot ceea ce Dumnezeu posedă prin firea Sa. În felul acesta, s-ar fi îndeplinit îndumnezeirea omului şi a întregii lumi create. Această sarcină prescrisă omului nefiind împlinită de Adam, o putem întrezări prin lucrarea lui Hristos, al doilea Adam (Vladimir Lossky). 

Să devenim dumnezei din pricina lui Hristos, aşa cum El S-a făcut om din pricina noastră (Sfântul Grigorie de Nazianz).

 Dumnezeu ne permite să fim faţă în faţă cu El, nu prin enigme. El se apropie de cei care merită şi se identifică cu ei, ba chiar se întrupează în ei, astfel că, la rândul lor, ei sălăşluiesc cu trup şi suflet în El (Sfântul Grigorie Palama). 

În veacurile fără sfârşit, noi ne vom odihni în Dumnezeu şi Dumnezeu se va odihni în noi (Sfântul Macarie).

 În acest chip vieţuind (după legile Sfinţilor Părinţi n.n.), nu vom muri de moartea neascultării, ci vom trăi în dreptate şi vom câştiga Împărăţia cerurilor (Sfântul Teodor Studitul). 

Făcând cele plăcute lui Dumnezeu, mai întâi ne vor folosi nouă, căci aşa vrea Dumnezeu, să dorim binele fraţilor noştri şi mântuirea tuturor oamenilor mai mult decât pe a noastră (Sfântul Teodor Studitul). 

Viaţa şi moartea mea depind de ceilalţi, căci, daca l-am câştigat pe aproapele meu, L-am câştigat pe Dumnezeu (Sfântul Antonie cel Mare). 

Mântuirea este numai lucrarea harului (Fericitul Augustin).

 A imita pe Hristos nu cere timp, nici meşteşug, ci doar intenţie bună (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Dumnezeu ne-a făcut fără de noi, dar ne va mântui numai cu noi (Fericitul Augustin). 

Mântuirea este, în acelaşi timp, şi lucrarea lui Dumnezeu şi a noastră (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Mai mult ne ajută Dumnezeu în mântuire decât ne strică diavolul în pierzanie, pentru că dragostea lui Dumnezeu este mai mare decât ura diavolului (Origen).

 Dumnezeu este ascuns în poruncile Sale, iar cei ce-L caută, Îl găsesc doar în măsura împlinirii lor (Fericitul Augustin).

 Începutul şi sfârşitul mântuirii este dragostea (Sfântul Antonie cel Mare). 

Eşti desăvârşit atunci când, în locul tău, îl preferi pe aproapele (Avva Iacov). 

A fi aproape sau departe de Dumnezeu depinde de om, deoarece Dumnezeu este oriunde (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

Dumnezeu S-a făcut totul pentru tine, aşa că fă-te şi tu totul pentru El (Sfântul Ioan de Kronstadt). 

                                    DRAGOSTE 

Unde este iubire, acolo este Dumnezeu (Fericitul Augustin). 

Nu în unirea trupurilor stă necurăţia, ci în cugetele şi în intenţia oamenilor (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Trebuie să facem totul prin iubire şi nimic prin forţă. Trebuie să iubim mai mult supunerea decât să ne temem de nesupunere (Francisc de Sales).

 Pentru orice faptă de iubire pornită dintr-un suflet, acesta merită viaţa de veci (Toma d’Aquino).

 Iubirea e tare pentru că poate merge până la moarte (pr. Dumitru Stăniloae). 

A-i iubi pe vrăjmaşi înseamnă a-L imita pe Dumnezeu (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Dragostea schimbă însăşi natura lucrurilor. În mâna dragostei, toate devin bune (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

A iubi cineva pe cel drag este un lucru al firii; a iubi cineva şi pe vrăjmaşi este un lucru al harului (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

Dragostea este bucuria de a face altora bucurie (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

Sărăcia sau bogăţia nu pot învinge dragostea, dar dragostea poate învinge şi sărăcia şi bogăţia (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Cea dintâi şi cea mai mare datorie a noastră este să păstrăm între noi legătura dragostei (Nicodim Patriarhul României). 

Iubirea este principiul vieţii şi Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne revelează iubirea şi viaţa în iubire, de la obârşia ei divină (pr. Constantin Galeriu).

 Iubirea duce la cunoaştere. (...) După cum amintirea focului nu-ţi încălzeşte trupul, tot astfel credinţa fără dragoste nu-ţi va încălzi sufletul (Sfântul Maxim Mărturisitorul).

 Revelaţia ne învaţă că Dumnezeu este dragoste. Existenţa îşi are începutul, de asemenea, în dragoste ca dar al lui Dumnezeu. Răscumpărarea şi nasterea noastră din nou s-a făcut tot prin dragoste, o dragoste atât de mare, încât a dus la jertfa Fiului lui Dumnezeu. Semnele Răscumpărării trebuie să reveleze în cele din urmă şi în noi lui Dumnezeu, această realitate fundamentală, pentru a putea spune: omul este dragoste (pr. Constantin Galeriu).

 Acolo unde ia sfârşit creatura, începe fiinţa lui Dumnezeu. Tot ceea ce Dumnezeu pretinde, în mod expres, este să ieşi din tine însuţi, în măsura în care eşti creatură, şi să-L laşi pe Dumnezeu să fie Dumnezeu în tine (Eckhart). 

Ţinta iubirii este unirea cu ceea ce iubeşti (Francisc de Sales).

 Două iubiri au zidit două cetăţi: iubirea de sine, mergând până la dispreţul faţă de Dumnezeu - cetate terestră, şi iubirea de Dumnezeu, mergând până la dispreţul de sine - cetate celestă. Una este glorificată în sine însuşi, cealaltă în Domnul Dumnezeu (Fericitul Augustin). 

Dragostea îl preface pe cel ce iubeşte în chipul celui iubit: dacă-L iubeşti pe Dumnezeu, dumnezeu vei fi; dacă-l iubeşti pe diavol, diavol vei fi; dacă-ţi iubeşti trupul, trup vei fi. Aceasta este cea dintâi lucrare a iubirii: de a uni pe cel ce iubeşte cu cel iubit (Fericitul Augustin). 

Lumea este o ţesătură de sentimente, puse în mişcare de diferite voinţe. (...) Cum ar fi lumea dacă toţi ar iubi? (pr. Al. Constantinescu). 

Iubirea de Dumnezeu este extatică, făcându-ne să ieşim din noi înşine (Sfântul Dionisie Areopagitul).

 Iubirea lui Dumnezeu este forţă motrice, modalitate de manifestare şi de recunoaştere a Lui, cerc etern, care îşi are originea în bine şi se întoarce în bine (Sfântul Dionosie Areopagitul). 

Unicul adevăr este iubirea. (...) Iubirea este aceea care dă viaţă şi căldură, care inspiră şi călăuzeşte. Iubirea este sigiliul pus creaţiei, semnătura Creatorului. Iubirea explica lucrul mâinilor Sale (pr. Theoklitos). 

Dragostea, rădăcina şi izvorul binelui (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Comuniunea în dragoste, pe pământ, este reflexul vieţii paradisiace (pr. Ioan Coman). 

Dragostea frăţească este hrană duhovnicească (Sfântul Clement Alexandrinul). 

Pe calea iubirii, urcăm spre Dumnezeu (Fericitul Augustin). 

Când l-ai văzut pe aproapele tău, pe Dumnezeu L-ai văzut (Sfântul Clement Alexandrinul). 

Nu există cunoaştere mistică fără iubire (Sfântul Ioan al Crucii).

 Când am ajuns la iubire, am ajuns la Dumnezeu (Sfântul Isaac Sirul).

 Dragostea duce la fericire (Fericitul Augustin). 

Dragostea este adevărata slujbă pentru Dumnezeu (Sfântul Ciprian). 

Întrucât este iubire, Dumnezeirea se mişcă; iar întrucât este iubită, mişcă spre sine toate lucrurile care sunt capabile de dragoste (Sfântul Maxim Mărturisitorul).

 Dumnezeu nu se uită la fapte, ci la dragostea cu care au fost făcute. Nu e nimic mult, când oamenii iubesc puţin, aşa cum nu este puţin, când oamenii iubesc mult (Sfântul Vasile cel Mare).

 Cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească (1 Ioan 4:20). 

                                               BUCURIE

 Dumnezeu nu ne porunceşte şi nu doreşte să fim trişti în inima noastră; mai degrabă, doreşte ca, din iubire pentru El, să avem mereu bucurie în suflet (Sfântul Ioan Scărarul).

 Chiar şi aici, Paştele a fost măreţ, sfânt, duhovnicesc şi de neuitat. (...) A fost binecuvântat de liniştea stelelor şi de suferinţele noastre; inimile noastre băteau pline de bucurie (Scrisoare dintr-un lagăr sovietic). 

Nu lăsa întristării sufletul tău şi nu te chinui cu prea multă purtare de grijă; veselia inimii dă viaţă omului şi voioşia lui îi prelungeşte zilele (Ecclesiast 30:22).

 Dacă are virtute, dacă face fapte bune, dacă s-a unit cu Dumnezeu, se va veseli cu bucuria cea adevărată sufletul omului (Sfântul Vasile cel Mare). 

Bucuria este o necesitate de prim ordin a vieţii omeneşti. Ea este pentru om ceea ce este lumina pentru plantă, (...) este un ajutor nepreţuit al sănătăţii sufleteşti şi trupeşti (pr. Filaret Costea). 

Înlăuntrul nostru trebuie să fie pururea Înviere (Inocenţiu Arhiepiscopul Odesei).

 Pe cel ce se bucură în Domnul, nici un necaz nu-l va scoate din bucuria lui (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Cel ce iubeşte, mereu se bucură (Sfântul Teofilact). 

Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri! (Matei 5:12).

 Aflat-am cuvintele Tale şi le-am sorbit şi cuvântul Tău a fost bucurie şi veselie pentru inima mea (Ieremia 15:16). Bucuraţi-vă! (Matei 28:9).

                                   FERICIRE

 Inima omului este făcută pentru un bine nemărginit (Alfons de Liguori).

 Dacă vrem să fim fericiţi, trebuie să fim gata de orice suferinţă (Alfons de Liguori).

 E o mare virtute să ştii să lupţi împotriva fericirii şi o mare fericire să nu fii biruit de fericire (Fericitul Augustin). 

Dacă vrei să te bucuri de desfătare, nu căuta desfătarea (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Fericit este acela care nu gândeşte ră u (Sfântul Vasile cel Mare).

 Iar mie a mă lipi de Dumnezeu bine este (Psalmi 72:27). 

Dacă stai cu tărie în credinţă, eşti fericit (Sfântul Chiril al Ierusalimului).

 Pe noi, nimeni nu ne poate nenoroci, decât noi înşine, tot aşa cum nu ne poate face fericiţi altcineva decât noi înşine, după harul lui Dumnezeu (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

Fericiţi cei săraci cu duhul, (umili n.n.)că a lor este Împărăţia cerurilor. 
Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.
 Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul. 
Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.
 Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui. 
Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.
 Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este Împărăţia cerurilor. 
Fericiţi veţi fi voi, când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea (Matei 5:3-11). 

                                        CREDINŢA

 Mi-ar fi mai bine să trăiesc cu fiarele, decât cu oamenii necredincioşi (Cuviosul Azarie).

 Dacă aş avea dovada că Dumnezeu nu există, n-aş regreta că am crezut în El; m-aş gândi că mi-am făcut o onoare crezând în El, că, dacă universul este ceva stupid, cu atât mai rău pentru el; că greşeala nu este în gândirea mea că nu există Dumnezeu, ci în Dumnezeu că nu există (pr. Valentin). 

Sărac eşti (necredinciosule n.n.) şi lipsit de orice bun, sărac de iubirea de oameni, sărac de credinţa în Dumnezeu, sărac de speranţă (Sfântul Vasile cel Mare).

 Lucrurile mai presus de fire, pot fi înţelese prin credinţă (Sfântul Ioan Damaschin).

 În fapte se arată credinţa. (...) Credinţa, fără fapte, nu există (Sfântul Simeon Noul Teolog). 

Credinţa este contemplarea unui lucru tainic (Teodoret al Cirului). 

O credinţă al cărei obiect apare cu evidenţă, nu poate fi numită credinţă (Sfântul Atanasie cel Mare).

 Cine nu crede că va învia şi că va da socoteală, ci gândeşte că toată fiinţa sa se mărgineşte la viaţa aceasta, aceluia nu-i va păsa mult de faptele bune. (...) Credinţa în Înviere este adevărata mângâiere în suferinţi, în lupta cu ostenelile şi cu greutăţile vieţii (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Această comoară nu o găsim săpând prin pământ, ci o aflăm dacă cercetăm sufletul omului bolnav. (...) Ea constă din răbdare, din înţelepciune, statornicie şi o neclintită nădejde în Dummnezeu (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Pentru cine vrea să creadă am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am niciunul (Fericitul Augustin).

 Crede ca să înţelegi! (Fericitul Augustin).

 Credinţa este pentru suflet, ceea ce este ochiul pentru trup (Teodoret al Cirului).

 Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereşte; cel ce se smereşte, se îmblânzeşte; cel blând, păzeşte poruncile; cel ce păzeşte poruncile se luminează; cel luminat se împărtăşeşte de tainele Cuvântului dumnezeiesc (Sfântul Maxim Mărturisitorul). 

Credinţa face ceea ce omul şi legea nu pot face (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

Un lucru mic este un lucru mic. Dar credinţa din lucrurile mici este un lucru mare (Sfântul Grigorie de Nazianz). 

Credinţa este libera consimţire a sufletului (Sfântul Antonie cel Mare). 

Credinţa întăreşte ceea ce raţiunea clatină (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

Credinţa este încredinţarea celor nădăjduite (Evrei 11:1).

 Cel ce este credincios în foarte puţin şi în mult este credincios (Luca 16:10). 

Cred, Doamne, ajută necredinţei mele! (Marcu 9:24).

 Fie vouă după credinţa voastră! (Matei 9:29).

                                          RUGĂCIUNE 

Rugăciunea ne arată că umilinţa înalţă, iar nu coboară pe om (Petre Ţutea).

 Cine este acela care nu are nimic de cerut lui Dumnezeu? (pr. Arsenie Papacioc). 


 Dumnezeu vrea să-ţi d
ăruiască mai multe bunătăţi decât ceri
tu (Fericitul Augustin).

  Rugăciunea  este  mijlocul  prin  care  se  revarsă în  sufletul
nostru lumina (Vladimir Lossky).

  Unindu-se  moral  în  rugăciunea  adevărată cu  Dumnezeu,
omul nu se uneşte cu El doar pe
 sine însuşi, ci îi uneşte cu El şi pe ceilalţi; el devine un inel de legătură între Dumnezeu şi creaţie, între lumea divină şi cea naturală. Predându-se liber lui Dumnezeu, voinţa omenească nu este mistuită de El, ci este asociată ei şi devine o forţă nouă, divino-umană, în stare să facă lucrarea lui Dumnezeu în lumea oamenilor. Prin aceasta, rugăciunea adevărată, ca o legătură moral-harică cu Dumnezeu, se deosebeşte de toate celelalte relaţii umane cu Divinitatea (Vladimir Soloviov).

 Nu este de ajuns să posedă m arta rugă ciunii; trebuie să devenim rugă ciune, rugă ciune întrupată . Nu este de ajuns consacrarea unui timp pentru rugă ciune, că ci fiecare act, fiecare gest, chiar ş i un surâs, trebuie să devină un imn de adorare, o ofrandă , o rugă ciune. Trebuie să oferim nu ceea ce avem, ci ceea ce suntem (Paul Evdokimov).

 Dacă câţiva oameni se roagă, dacă intră în starea de rugăciune şi în mod aparent nefolositoare, ei transformă universul prin simpla lor prezenţă, prin însăşi existenţa lor (Olivier Clement).

 Folosul rugăciunii stă în împlinirea scopului ei, adică iertarea păcatelor şi mântuirea sufletului, indiferent dacă o facem cu gura, prin cuvânt, cu mintea sau cu inima (pr. Paisie Olaru).

 Dintru adâncuri am strigat către Tine, Doamne! (Psalm 129:1). 

Trebuie să cerem de la Dumnezeu ceea ce este de folos sufletului, nu ceea ce ne este de folos nouă (Dicton patristic). Rugăciunea este singura ce ne poate înălţa la cunoşterea lui Dumnezeu (Sfântul Maxim Mărturisitorul). 

Rugăciunea constituie o înălţare a intelectului către Dumnezeu; ea este o conversaţie a intelectului cu Domnul (Evagrie din Pont). 

Rugăciunea este începutul cunoştintei nemateriale şi simple (Evagrie din Pont).

 Rugăciunea este alungarea întristării şi a descurajării, (...) rodul bucuriei şi al mulţumirii (Evagrie din Pont).

 Rugându-te, să nu dai vreun chip lui Dumnezeu, în tine, nici să nu îngădui minţii tale să se modeleze după vreo formă, ci apropie-te în chip material de Cel nematerial şi vei înţelege (Evagrie din Pont). 

Dacă, rugându-te, ai ajuns la o bucurie mai presus de orice veselie, ai ajuns la adevărata rugăciune. (Sfântul Nil Sinaitul) 

Înainte de a-ţi ridica mâinile către cer, trebuie să-ţi ridici sufletul şi, înainte de a-ţi ridica ochii, ridică-ţi gândul la Dumnezeu (Origen). 

Sufletul omului este un altar (Origen). 

Nu se poate ca Dumnezeu să nu asculte rugile omului, dacă omul ascultă poruncile Domnului (Avva Isaia).

 Rugăciunea ta rămâne neauzită, când o acoperă strigătul celui năpăstuit de tine (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Ceea ce este respiraţia pentru viaţa trupească, aceea este şi rugăciunea pentru viaţa sufletească (Sfântul Isihie Sinaitul). 

Rugăciunea este bucurie sfântă, ce atrage spre sine mintea (...) revărsând bucuria duhovnicescă şi în trup. (Sfântul Grigorie Sinaitul) 

Când tu vorbeş ti în ascuns cu tine însuţi, cuvintele tale sunt cercetate în cer. De aceea ş i ră spunsurile îţi vin de acolo (Sfântul Vasile Cel Mare). 

Rugăciunea nu este urmarea meritelor noastre, ci a îndurării lui Dumnezeu (Toma d’Aquino).

 Dacă te vei ruga pentru toţi, toţi se vor ruga pentru tine (Fericitul Augustin).

 Inima cea mai milostivă este aceea care arde pentru toată făptura, pentru oameni, pentru păsări, pentru demoni şi pentru toată zidirea (Sfântul Isaac Sirul). 

Nici fecioare, nici femei măritate, nici monah, nici mirean, ci o hotărâre dreaptă caută Dumnezeu. Şi, primind-o ca pe însăşi fapta, trimite aceluia Duhul Sfânt pentru a lucra împreună cu el, pentru a îndrepta viaţa tuturor celor ce vor să se mântuiască (Sfântul Macarie). 

Este necesar să ne rugăm cu evlavie, fiindcă noi singuri, fără ajutorul lui Dumnezeu, nu avem puterea să învingem ispitele. (...) Rugăciunea este lucrul cel mai simplu şi, în acelasi timp, cel mai dificil (Sfântul Ioan de Kronstadt). 

Ce să facă Dumnezeu cu mulţ umirile noastre, când cu faptele Îi ară tă m doar nemulţ umire? (Sfântul Ioan de Kronstadt).

 Rugăciunea este o stare de permanentă recunoştinţă (Sfântul Ioan de Kronstadt). 

A-i mulţumi lui Dumnezeu când vântul este prielnic pe mare nu este ceva deosebit; a-i mulţumi însă când este furtună, atunci se arată adevărata recunoştinţă (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Să mulţumim în toate şi pentru toate! (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Omul care-I mulţumeşte lui Dumnezeu pentru relele ce trec peste el, nu simte acele rele (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Cel ce se sileşte să-I mulţumească lui Dumnezeu pentru toate cele primite de la aproapele său, acela se sileşte şi să iubească (Sfântul Teofilact).

 A descrie frumuseţea omului înseamnă a cânta cel mai frumos imn gloriei lui Dumnezeu. În om este cuprinsă minunea: în gândire, atâta inteligenţă; în inimă, atâta iubire; în viaţă, atâta voinţă (pr. Agatanghel Guţu). 

Cel care se roagă este cu adevărat teolog (Evagrie din Pont).

 Slava lui Dumnezeu este omul (Sfântul Irineu).

 Unde se termină rugă ciunea, începe pă catul (Sfântul Efrem Sirul). 

Fratele Laurenţiu era mai mult unit cu Dumnezeu în cadrul activităţilor sale obişnuite, decât în timpul serviciilor religioase. Este o mare iluzie- spunea el- să ne imaginăm că timpul dedicat rugăciunii ar fi altfel decât restul zilei (pr. Kallistos Ware). 

Rugăciunea este prezenţa lui Dumnezeu în toţi şi în toate (Sfântul Grigorie Sinaitul).

 Rugăciunea este, după fiinţa ei, apropierea şi unirea omului cu Dumnezeu; iar după lucrare, rugăciunea este puterea susţinătoare a lumii, împăcarea cu Dumnezeu (...) (Sfântul Ioan Scărarul). 

Liniştea este neîntreruptă închinare lui Dumnezeu şi statornicie în faţa Lui (Sfântul Ioan Scărarul). 

Cerul este, adesea, mai aproape de noi atunci când ne aplecăm, decât atunci când ne îndreptăm în sus (Sfântul Grigorie de Nazianz). 

Numai Dumnezeu, cu nesfârşirea Lui, poate ţine sufletul absorbit în contemplarea Lui, adică în linişte, fără trecerea necesară de la un lucru mărginit la altul (pr. Dumitru Stăniloae). 

Rugăciunea îl eliberează pe om, îl degajă de natura exterioară şi de sine însuşi. În acest fel, ea ţine sufletul deschis către Dumnezeu ca Persoană. Cel ce nu se roagă rămâne rob, închis în mecanismul complex al naturii exterioare şi al înclinaţiilor patimilor sale, care îl domină pe om mai mult decât o face natura. Rugăciunea asigură libertatea (...) (pr. Dumitru Stăniloae).

 Nimic nu mi se pare mai atrăgător decât dialogul secret al sufletului cu el însuşi şi cu Dumnezeu (Sfântul Grigorie de Nazianz). 

Aceasta este rugă ciunea adevă rată : a tă cea ş i a asculta vocea fă ră cuvinte a lui Dumnezeu din adâncul inimii, a înceta să lucrezi de unul singur, a pă trunde în lucrarea lui Dumnezeu (pr. Kallistos Ware).

 Doamne, fă din mine o unealtă a Păcii Tale! (Francisc din Assisi). 

Lucrul cel mai important în rugăciune este de a sta în faţa lui Dumnezeu cu mintea coborâtă în inimă (Sfântul Teofan Zăvorâtul).

 Umblam în întuneric ş i în locuri alunecoase ş i Te că utam în afara mea ş i nu aflam pe Dumnezeul inimii mele...Acesta era pă catul meu, anume că nu în El, ci în zidirile Lui-în mine ş i în ceilalţ i-că utam plă cerile ş i în acest chip mă pră vă leam cu capul înainte în necazuri (Fericitul Augustin). 

Rugăciunea este unitatea de măsură a dragostei (Fericitul Augustin).

 Rugăciunea este o iarbă de vindecare şi de folos, dar, dacă nu ştim unde se cade s-o punem, nu vindecă boala noastră (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Rugăciunea este lucrarea credinţei, arătarea celor nădăjduite, iubirea realizată, mişcarea îngerească, puterea celor fără trupuri, descoperirea inimii, nădejdea mântuirii, semnul sfinţirii, devenirea sfinţeniei, cunoaşterea lui Dumnezeu, unirea Duhului Sfânt, bucuria lui Iisus, veselia sufletului, mila lui Dumnezeu, semnul împăcării, pecetea lui Hristos, steaua de dimineaţă a inimilor, descoperirea lui Dumnezeu, izvorul tăcerii, pecetea lăcaşului îngeresc (Sfântul Grigorie Sinaitul). 

Mântuirea si rugăciunea nu stau în vorbe (Sfânta Scriptură).

 Rugaţi-vă neîncetat! (I Tesaloniceni 5:17). 

                                            SACRIFICIU 

Nimeni nu poate ajunge la Dumnezeu, decât ridicându-se prin jertfă (Sfântul Chiril al Ierusalimului).

 Cine vrea să împărtăşească slava lui Iisus, trebuie să-I împărtăşească şi viaţa (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Toate socotesc jertfa piatra de temelie pusă de Dumnezeu existenţei noastre (pr. Constantin Galeriu). 

Jertfa, în substanţa ei spirituală, este iubire. (...) Jertfă e şi constiinţa; este cunoaşterea precisă a unui ţel superior căruia mă devotez. Nu este oarbă, ci totdeauna este luminată de adevăr. (...) Jertfa e, de asemenea, libertate. (...) Jertfa, ca deschidere a noastră către Dumnezeu şi către lume, ca autodăruire, este, în esenţă, expresia cea mai deplină a iubirii care ne defineşte fiinţa (pr. Constantin Galeriu).

 Răstignirea este prima înălţare! (pr. Dumitru Stăniloae). 

Dacă, în lume, este mai întâi viaţa şi apoi moartea, în Biserica lui Hristos este mai întâi moartea şi apoi viaţa (Fericitul Augustin).

 Pâinea care se coboară din cer este aceea din care, dacă mănâncă cineva, nu moare. Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu (Ioan 6:50-51). 

Cine îşi va pierde sufletul pentru Mine îl va afla (Matei 16:25). 

                                            LIBERTATE

 Libertatea (...) nu este un drept, este o obligaţiune (N. A. Berdiaev).

 Esenţa cea mai adâncă a omului este libertatea sau voinţa sa morală, şi de aceea, unirea existenţială cu Dumnezeu înseamnă pentru om a-I preda în mod liber voinţa sa (Vladimir Soloviov).

 Libertatea omului e partea divină din el (Petre Ţutea).

 Dumnezeu poate face orice în afară de a ne sili să-L iubim. (...) Unde nu există libertate, nu poate exista iubire (Paul Evdokimov). 

Ai fost creat liber şi chemat spre libertate, aşa că nu te face robul patimilor necurate! (Avva Talasie).

 Libertatea este asociată cu harul, e opera harului şi puterea dată omului de a se menţine în har, adică deasupra lumii şi de a nu cădea sub lume (Teodoret al Cirului). 

Acela este cu adevărat liber, care trăieşte pentru Hristos. El se află deasupra tuturor nenorocirilor. Dacă el însuşi nu-şi va face rău, atunci niciodată altul nu va fi în stare să-i facă (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

Doamne, fă-mă robul Tău, ca să fiu cu adevărat liber! (Fericitul Augustin). 

Adevărul vă va face liberi (Ioan 8:32).

                        PREOT/ CĂLUGĂR 

Martor îmi este Dumnezeu: eu nu vreau decât mântuirea voastră (Fericitul Augustin).

 Există un om în orice parohie, un om a cărui familie este lumea întreagă ; un om pe care îl chemi ca martor, ca sfătuitor sau ca să te slujească în toate faptele solemne ale vieţii ; un om fără de care nu se naşte şi nu moare nimeni ; care ia pe om de la sânul maicii sale şi nu-l lasă decât în mormânt; un om care binecuvântează sau sfinţeşte leagănul, patul conjugal şi sicriul. Copiii se obişnuiesc să-l iubească şi să-l respecte ; chiar necunoscuţii îl numesc tată al lor. La picioarele lui, creştinii îşi fac mărturisirile cele mai ascunse şi varsă lacrimile cele mai tainice. El este mângâietorul tuturor neajunsurilor sufletului şi trupului, care vede, rând pe rând, şi pe bogat şi pe sărac bătând la poarta sa: bogatul ca să depună milostenia sa în taină, săracul pentru a o primi fără să roşească de ruşine. Omul acesta nu ţine de un rang social, ci deopotrivă de toate clasele. (...) În sfârşit, un om care ştie tot, care are dreptul de a spune totul şi al cărui cuvânt cade asupra inimilor cu autoritatea unei misiuni dumnezeieşti şi cu porunca unei credinţe desăvârşite (Fr. R. de Chateaubriand). 

Călugărul este cel care, despărţindu-se de toţi, s-a unit cu toţi (Evagrie din Pont).

 Iată (călugării n.n.) îngerii pământului ... (Sfântul Ioan Gură de Aur).


 Turma lui Hristos se păstoreşte cu fluieraşul, nu cu băţul, adică cu blândeţe, nu cu asprime. Se păstoreşte mai mult cu exemplul vieţii preotului, nu numai cu predica de la amvon (pr. Paisie Olaru).

 Chiar dacă voi nu plângeţi, plâng eu pentru voi (pr. Paisie Olaru). Ceea ce fac, fac după propriile mele puteri, cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru mântuirea oamenilor (Sfântul Ioan de Kronstadt). 

Pe omul din afară uşor îl face cineva monah, dar pe omul dinăuntru cu greu (Sfântul Isihie Sinaitul).

 Dacă cineva îl dispreţuieş te pe preot, imediat ş i Dumnezeu îl va dispreţui pe el (Sfântul Atanasie cel Mare).

 Preoţia se săvârşeşte aici, pe pământ, dar ea are rang între dregătoriile cereşti. (...) Însuşi Hristos a întemeiat această slujire. El a stabilit ca, în timp ce suntem încă în trup, să facem serviciu îngeresc (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Eu, privind de pe culmea, cam înzăpezită, a celor 70 de ani, văd în rândurile păstorilor de suflete munca răsplătită prin trezirea sentimentului religios şi al evlaviei în cei păstoriţi; văd răsplătirea ostenelilor păstorului prin dreptatea şi dărnicia sufletească a celor păstoriţi (Nicodim Patriarhul României). 

Eu sunt nesăţios: nu vreau să se mântuiască doar câţiva, ci toţi; căci numai unul dacă se va pierde, eu mă pierd (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi! (Ioan 20:21).

                                             SFINŢI 

Respectarea voinţei lui Dumnezeu este un act de sfinţenie. Noi ne supunem voinţei lui Dumnezeu, nu Dumnezeu voinţei noastre (Avva Ioan Colov). 

Sfinţii au străbătut calea cea mai lungă pe care o poate străbate o fiinţă umană: calea ce duce de la iad la rai. Sau chiar o cale şi mai lungă: calea de la diavol la Dumnezeu. (...) 

Sfinţii s-au întrupat în Hristos şi s-au hristificat, încât au izbutit să înfăptuiască ceea ce Dumnezeu a lăsat ca ţel existenţei omeneşti: ei au devenit şi , aşa cum ne-a vestit într-un mod atât de expresiv Sfântul Simeon Noul Teolog (pr. Justin Popovici).

 Unde este sfinţenie, acolo este şi curaj (Sfântul Ioan Gură de Aur). Admirăm pe sfinţi, nu atât pentru înţelepciunea si iubirea lor pentru Dumnezeu în necazuri, ci, mai mult, pentru că ei rămân la fel de râvnitori şi după ce furtuna a trecut, lăsând loc liniştii. (...)

 Nu e nici o minune căinţa omului la necaz, ţinut în frâu prin frică, ci, după ce a trecut încercarea, acesta să continue în a-şi arăta înţelepciunea sufletului (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Sfinţenia vine din dragoste. Toti cei ce cred şi iubesc cu adevărat sunt sfinţi (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

Desăvârşirea omului este de a se socoti pe sine nedesăvârşit (Fericitul Augustin). Păcătosul se ascunde de Dumnezeu, sfântul se ascunde în Dumnezeu (Fericitul Augustin). 

Apropie-te de cei drepţi şi, prin ei, te vei apropia de Dumnezeu (Sfântul Isaac Sirul). 

Îi cinstim pe sfinţi, imitându-i (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

                                   MAICA DOMNULUI

 Ea nu L-ar fi putut purta pe Cuvântul lui Dumnezeu în trup, dacă nu ar fi primit mai întâi Cuvântul lui Dumnezeu în inimă (pr. Kallistos Ware).

 Preasfânta Fecioara Maria, ea singură, şezând între Dumnezeu şi oameni, pe Dumnezeu L-a făcut Fiul omului, iar pe oameni i-a făcut fiii lui Dumnezeu (Sfântul Nicodim).

 Cât poate Dumnezeu cu puterea, poate şi Maica Domnului cu rugăciunea (Dicton patristic). 

                                      CUNOAŞTERE 

Văzând, nu văd şi, auzind, nu aud, nici nu înţeleg (Matei 13:13). 

Omul este capabil a-L cunoaşte pe Dumnezeu numai întru atâta cât i S-a revelat Dumnezeu (A. Comorosan).

 Fără Dumnezeu nu este posibil a-L cunoaşte pe Dumnezeu (Sfântul Irineu). 

La Dumnezeu ajungem printr-un anume mod de viaţă , nu printr-un anume fel de a gândi (Christos Yannaras).

 Dumnezeu nu poate fi cuprins de mintea noastră; dacă ar fi cuprins, nu ar mai fi Dumnezeu (Evagrie din Pont).

 Fraţilor, câtă vreme v-am grăit despre cele cereşti, toţi aţi adormit, iar când am început a înşira palavre, îndată v-aţi trezit ... (Everghetinos).

 Când gândirea nu se mai împrăştie printre cele din afară şi nu se mai împrăştie în lume, prin simţuri, ea se întoarce spre sine. Prin sine, mintea se ridică până la contemplarea lui Dumnezeu (Sfântul Vasile cel Mare).

 Cea mai mare dintre învăţături este să te cunoşti pe tine însuţi; dacă cineva se cunoaşte pe sine, Îl va cunoaşte şi pe Dumnezeu (Sfântul Clement Alexandrinul). 

Cel ce se cunoaşte pe sine, cunoaşte totul (Sfântul Isaac Sirul). A-L înţelege pe Dumnezeu este greu, iar a-L exprima este cu neputinţă (Sfântul Grigorie de Nazianz). 

Uită de tine şi cunoaşte-ţi sinele! (Cuviosul Varsanufie). 

Cunoaşterea adevărată implică recunoaşterea necunoaşterii (Sfântul Dionisie Areopagitul).

 Cunoaşterea lui Dumnezeu înseamnă pătrunderea în întunericul supraluminos al Dumnezeirii (Sfântul Dionisie Areopagitul).

În contemplaţia mistică, omul nu vede nici cu mintea, nici cu trupul, ci cu duhul (...), iar această experienţă fericită şi plină de bucurie (...) face ca mintea să treacă dincolo de toate lucrurile (Sfântul Grigorie Palama).

 Din dragoste izvorăşte cunoaşterea (Talasie Libianul).

 Cunoaşterea existenţei lui Dumnezeu este sădită în chip natural în noi (Sfântul Ioan Damaschin).

 Adevărata cunoaştere poartă în ea pecetea dragostei (Sfântul Maxim Mărturisitorul).

 Cunoaştere însemnă a te uita pe tine, gândindu-te la Dumnezeu (Diadoh al Foticeii).

Să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoaştere (Efeseni 3:19). 

ADEVĂR 

Adevărul se identifică cu trăirea sau experienţa nemijlocită, iar teologia cu vederea lui Dumnezeu (Christos Yannaras).

 Am avut revelaţia că în afară de Dumnezeu nu există adevăr (Petre Ţutea). 

Adevărul este triumful Spiritului. Adevărul integral este Dumnezeu. Iar razele acestui adevăr integral, adevăr divin, adevăr al Logosului, se răsfrâng şi asupra cunoaşterii fragmentare de ordin ştiinţific, întoarsă spre realitatea universală dată, obiectivă (N. A. Berdiaev). 

Adevărul este bine a se căuta întru toate (pr. Ilie Cleopa). 

Consimţământul general fără adevăr, o eroare veche (Sfântul Ciprian). 

Atâta adevăr poate cuprinde cunoştinţa fiecăruia, câtă siguranţă îi dau blândeţea, smerenia şi dragostea (Sfântul Marcu Ascetul). 

Cine nu iubeşte adevărul, nu l-a cunoscut încă (Sfântul Grigorie de Nazianz). 

Când noi însine nu suntem convinşi de adevăr, cum să-i convingem şi pe alţii? (Sfântul Ioan Gură de Aur) 

Căutarea fără patimă duce la adevăr (Sfântul Maxim Mărturisitorul). 

Credinţa este începutul vieţii, iar dragostea sfârşitul ei. Între ele adevărul (Sfântul Ignatie al Antiohiei). 

Sunt unii (...) care învaţă totdeauna, dar nu pot ajunge niciodată la deplina cunoaştere a adevărului (Sfânta Scriptură).

 Adevărul îl împinge pe om să caute adevărul (Sfântul Macarie). 

Om desăvârşit este acela care iubeşte adevărul şi dreptatea, care Îl iubeşte pe Dumnezeu (Sfântul Vasile cel Mare).

 Fără smerenie, adevărul e orb (Ilie Edictul). 

Fructul esenţial al sufletului este adevărul (Sfântul Vasile cel Mare).

 ... Dumnezeu, Mântuitorul nostru, doreşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunostinţa adevărului să vină (Timotei 2:3-4). 

Veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi (Ioan 8:32). 

                                            ABSOLUT 

A fi creştin înseamnă a coborî Absolutul la nivel cotidian (Petre Ţutea).

 CONŞTIINŢA 

Cel dintâi mijloc de învăţătură pentru fiecare om este conştiinţa sau cugetul său (Nicodim Patriarhul României). 

Conştiinţa este îngerul lui Dumnezeu care îl păzeşte pe om. (...) Conştiinţa pomeneşte păcatele noastre şi, pomenindu-le, ne smereste. (pr. Paisie Olaru) 

Numai conştiinţa lui Dumnezeu poate întemeia iubirea faţă de om şi numai conştiinţa omului poate întemeia voinţa de veşnicie a omului şi de înaintare în lumina infinită şi eternă a lui Dumnezeu. Numai un Dumnezeu conştient poate preţui pe om şi numai un om conştient poate preţui pe Dumnezeu (pr. Dumitru Stăniloae).

 Cercetează inima ta, ispiteşte-ţi conştiinţa şi, dacă vei afla ceva de care să-ţi pară rău şi negreşit vei afla, suspină atunci întru mărturisirea păcatelor, plânge întru rugăciune şi îngrijeşte-te de moartea cea adevărată, adică de osânda sufletului; căieşte-te de păcatele tale (...) pentru vindecare (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Conştiinţa nu-i mai judecă pe cei care au ajuns în culmea virtuţii sau în culmea viciului (Talasie Libianul).

 Gândul curat înalţă sufletul, cel murdar îl coboară. (Talasie Libianul) 

În conştiinţa încărcată, mai mult te sperie pierderea cerului decât chinul iadului (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Să-ţi fie conştiinţa oglinda supunerii tale şi-ţi va fi de ajuns (Sfântul).

 Conştiinţa este ochiul lui Dumnezeu în sufletele noastre (Sfântul Ioan Scărarul).

                                COMUNICARE

 Limba scrisorii nu trebuie să fie lipsită cu totul de podoabă, dar nici strivită de ornamentaţie (Isidor Pelusiotul).

 Orice cuvânt poate fi contrazis de alt cuvânt. Dar fapta cine poate să o contrazică? (pr. Serafim). 

A şti să taci este o virtute mai mare decât a şti să vorbeşti (Sfântul Ambrozie). 

Când poţi spune ceva folositor, fă-o atunci! (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Nu este nevoie de cuvinte multe (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

Cuvintele sunt cărările faptelor (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

Când viaţa ta e fulger, cuvintele tale sunt tunet (Fericitul Augustin).

 Acum caut bunăvoinţa oamenilor sau pe a lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş plăcea însă oamenilor, n-aş fi rob al lui Hristos (Galateni 1:10).

 Vorbirea este instrumentul acestei lumi prezente. Liniştea este misterul lumii ce va veni (Sfântul Isaac Sirul).

                                            EDUCAŢIE 

Lucrarea dascălilor este mult mai grea şi mai mare decât lucrarea mâinilor (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

Învăţătura din constrângere nu e făcută să rămână, dar cea care pătrunde în suflet prin dragoste şi bunăvoinţă, aceea rămâne acolo pentru totdeauna (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Oricine doreşte poate fi dascăl, dacă nu al altora, cel puţin al său. (...) 
Cel ce cunoaşte este ca şi lumânarea aprinsă, de la care pot lua lumină mii de alte lumânări (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Învăţătura faptelor este mult mai vrednică decât cea a cuvintelor (Sfântul Vasile cel Mare). 

Nu există artă mai frumoasă decât arta educaţiei. Pictorul şi sculptorul fac doar figuri fără viaţă, dar educatorul crează un chip viu; uitându-se la el, se bucură şi oamenii, se bucură şi Dumnezeu (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Copiii vor face în viaţă cele văzute la părinţi. (...) Iar dacă va fi cineva respectuos şi supus faţă de părinţi, va fi blând şi îngăduitor şi faţă de oameni (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Creşterea copiilor este treaba femeii. (...) Ea poartă numele de mamă nu pentru că a născut copiii, ci pentru că i-a crescut. Nu natura, ci virtutea o face mamă (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Lăsaţi copiii să vină la Mine! (Marcu 10:14).

 Învăţăturile date cu forţa nu pot dăinui în suflete, pe când învăţăturile primite în suflet cu plăcere şi cu bucurie rămân de-a pururi (Sfântul Vasile cel Mare).

 Dumnezeu va avea întotdeauna ceva ce să-l înveţe pe om, iar omul va avea întotdeauna ceva de învăţat de la Dumnezeu (Sfântul Irineu). 

RAŢIUNE 

Gândurile celor neprihăniţi nu sunt altceva decât dreptate (Sfânta Scriptură).

 Privirea sufletului este raţiunea (Fericitul Augustin).

 Raţiunea este o forţă care tinde spre unitate (Fericitul Augustin). 

Dumnezeu a dat fiecăruia minte, ca astfel, uitându-se la tot ce-l înconjoară, să înţeleagă ceea ce trebuie (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

Gândul lui Hristos îl are cel ce cugetă ca El şi, prin toate, Îl cugetă pe El (Sfântul Maxim Mărturisitorul).

 Când mintea se întinează, se pătează împreună cu ea şi activitatea omului. (Sfântul Maxim Mărturisitorul) 

Precum ochiul este atras de frumuseţea celor văzute, la fel şi mintea curată este atrasă de cunoaşterea celor nevăzute (Sfântul Maxim Mărturisitorul).

 Raţiunea este prima care, prin cele ce se văd, ne-a călăuzit spre Dumnezeu (Sfântul Grigorie de Nazianz).

Raţiunea porneşte de la cunoaştere pentru a ajunge la credinţă (Sfântul Vasile cel Mare).

                                        ÎNŢELEPCIUNE 

Grâul este foarte mic în comparaţie cu paiul (Fericitul Augustin).

 Ceea ce este lumina pentru cei ce văd şi pentru cele văzute, aceea este Dumnezeu pentru cei ce cugetă şi pentru cele cugetate (Talasie Libianul).

 Unde este înţelepciunea lui Dumnezeu nu mai este nevoie de înţelepciunea oamenilor (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

Este cu neputinţă să dobândim înţelepciunea fără să trăim într-un mod înţelept (Sfântul Grigorie de Nazianz).

 Este o ruşine pentru omenire că exista unii ce gândesc mai nechibzuit decât un vierme; viermele îşi pregăteşte moartea construindu-şi un sicriu de mătase, nu să dispară în el, ci să învie într-o aeriană viaţă de fluture (Origen).

 Omul înţelept este credincios (Sfânta Scriptură). 

Înalţă-te mai mult prin viaţă decât prin gândire. (Sfântul Grigorie de Nazianz) 

În Hristos sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei. (Coloseni 2:3) 

Smerita cugetare este rugăciune neîntreruptă. (Sfântul Maxim Mărturisitorul) 

Cel ce s-a născut înţelept, poartă bogăţia în el. (Sfânta Scriptură) Învăţătura celui înţelept este izvor de viaţă. (Pilde 13:14) 

                                   FILOSOFIE

 Luaţi aminte să nu vă fure minţile cineva cu filozofia şi cu deşarta înşelăciune din predania omenească. (Coloseni 2:8) 

                                      RELIGIE

 Nu există teologie în afară de trăire; trebuie să te schimbi, să devii un om nou. (Vladimir Lossky)

 A vorbi despre Dumnezeu este un lucru mare, dar este un lucru şi mai mare a te curăţi pentru Dumnezeu. (Sfântul Grigorie de Nazianz) 

Religia are un singur adversar: cultura. (N. A. Berdiaev) 

Religia este expresia unui mister trăit. (Petre Ţuţea 

Nu este de ajuns să faci lumea religioasă. Adevărata credinţă în Dumnezeu şi adevărata religie constă, dimpotrivă, în certitudinea tainică şi totuşi evidentă că Împărăţia lui Dumnezeu - obiectul ultim al oricărei dorinţe, al oricărei speranţe şi iubiri nu este din lumea aceasta, ci de dincolo, din acea lume care poate da sens şi valoare tuturor lucrurilor de aici. (pr. Alexander Schmemann) 

Adevărata religie este singura care-l face pe om să iubească omul. (Lactanţiu)

                                     CREŞTINISM

 Crestinismul este singura religie din istoria universala în care o soarta Chiar de la începuturile sale, crestinismul a fost proclamarea bucuriei, a singurei bucurii posibile pe pamânt. (pr. Alexander Schmemann)

 Creş tinismul se folosea, la început, de obiecte de lemn, dar el era de aur. Astă zi, se foloseş te de obiecte de aur, iar el este de lemn. (Sfântul Atanasie cel Mare) 

Antropologia răsăriteană este ontologia deificării, iluminarea progresivă a omului şi a întregii creaţii. (Paul Evdokimov) 

Ortodoxia este o viaţă nouă cu Hristos şi în Hristos, călăuzită de Duhul Sfânt (...)Creştinii trăiesc în Hristos şi Hristos trăieşte în ei. (Serghei Bulgakov)

 Creştinismul, să luăm bine aminte, nu e o simplă şcoală a cinstei, curăţiei şi dreptăţii, ori o nobilă şi raţională explicaţie a vieţii ( Emil Cioran); ori un înalt cod de purtări (confucianismul, sintoismul); ori o terapeutica evazionistă  (stoicismul, yoga, zenul); ori un jet de întrebări (taoismul); ori un act de supunere în faţa Unicului (iudaismul, islamismul). E mai mult şi mai deosebit: e învăţătura lui Hristos, adică a dragostei şi a salvatoarei putinţi de a ierta. (pr. Nicolae Steinhardt) 

Creştinii nu se nasc, ci se fac. (Tertullian) 

Creştin este cel ce Îl imită pe Hristos: în cuvinte, în fapte, în gândire. (Sfântul Ioan Scărarul)

 Adevăratul creştin Îl poartă mereu pe Iisus în inima sa. (Avva Leontie) 

Creştinismul este o imitare a naturii divine. (Sfântul Grigorie de Nyssa) 

Pentru a fi un bun creştin, am pe Hristos întreg pentru mântuirea mea, Sciptura întreagă pentru studiul meu şi întreaga lume drept parohia mea. (Fericitul Augustin)

 Creştinii trăiesc în trup, dar nu după trup; trăiesc pe pământ, dar vieţuiesc ca în ceruri. Ei nu sunt o societate nouă, după trup, ci după spirit, căci, deşi viaţa lor materială este la fel ca a tuturor oamenilor, ţinuta lor morală şi duhovnicească este excepţională. Ei sunt pentru lume ceea ce este sufletul pentru trup. (Epistola către Diognet) 

Scripturile sunt pline de tămăduiri. (Sfântul Vasile cel Mare)

 Fiecare dintre noi este pictorul propriei sale vieţ0i: sufletul este pânza, virtuţile sunt culorile, iar Hristos este modelul pe care trebuie să-L pictăm. (Sfântul Grigorie de Nyssa)

 Purtarea creştinilor să fie cea mai bună apologie a credinţei lor! (Origen)

 Creştinii sunt lăcaşurile dumnezeirii. (Sfântul Grigorie de Nazianz)

 Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus. (Galateni 3:28)

                                            BISERICA

 În biserică afli că exişti (Petre Ţutea).

 Ce pustiu ar fi spaţiul dacă n-ar fi punctat de biserici! (Petre Ţutea).

  Unde este Biserica, acolo este Duhul lui Dumnezeu; unde este Duhul lui Dumnezeu, acolo este Biserica (Sfântul Irineu).

 Nu poate exista Biserică în afara iubirii (Sfântul Ioan de Kronstadt).

 Biserica Ortodoxă este o bucurie a tuturor de toţi (pr. Dumitru Stăniloae). 

Biserica este icoana Sfintei Treimi, o , o (pr. Constantin Galeriu). 

Biserica nu vorbeşte despre Dumnezeu, ci Dumnezeu Se adresează Bisericii prin Cuvântul şi Duhul Său (pr. Ion Bria).

 Rolul principal al Bisericii nu este acela de a fi instrument de putere şi dominaţie, ci de iubire şi comuniune (pr. Dumitru Popescu).

 Biserica este Trupul extins al lui Hristos în întreaga umanitate şi creaţie. Iisus Hristos îi adună pe cei ce se mântuiesc şi îi ridică la asemănarea cu Sine, prin energia harului din Biserică (pr. Dumitru Stăniloae).

 Biserica este hristosul social, comunitar, care parcurge necontenit drumul lui Hristos cel personal (pr. Dumitru Popescu).

 Nimic nu poate sfâşia trupul Bisericii atât de mult ca mândria (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Omul este cu mult mai însemnat şi mai preţuit decât biserica de zid. Hristos n-a murit pentru zidurile bisericii, ci pentru aceste temple duhovniceşti, care sunt oamenii (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Era frumoasă vremea când casele erau biserici, faţă de acum, când bisericile sunt case (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Biserica este o corabie, iar creştinii care merg la Sfânta Biserică şi intră în ea sunt izbăviţi din furtuna păcatelor (Sfântul Nicodim). 

Vrei un templu în care să te rogi? Intră în inima ta şi roagă- te acolo! (Fericitul Augustin).

 Pentru cel care se roagă neîncetat, lumea întreagă devine biserică (Avva Siluan).

 Biserica: Cosmosul cosmosului (Origen). 

Biserica este noua zidire a lumii. Privind în ea, îl descoperi pe Cel ce este totul în toate (Sfântul Grigorie de Nyssa).

 Biserica poate fi ispitită, dar nu poate fi învinsă (Fericitul Ieronim). 

Biserica se înţelege în două feluri: adunarea credincioşilor şi unitatea sufletului (Sfântul Macarie).

 Biserica - mulţimea celor credincioşi (Sfânta Scriptură).

 Biserica este Trupul lui Hristos (Sfânta Scriptură). 

                                           TAINA 

Mă întrebaţi cum se săvârşeşte prefacerea pâinii şi a vinului? Vă întreb şi eu: cum se săvârşeşte prefacerea viermelui în fluture, a cărbunelui în diamant, a sângelui matern în lapte? Prin dumnezeiasca Atotputernicie! Prin ea se săvârşeşte şi această mare Taină. Suflă peste cinstitele Daruri Sfântul Dumnezeu şi le preface mai presus de cuvânt şi de înţelegere! (pr. C. Calinic). 

Cele ce nu se văd sunt deasupra celor ce se văd, fiindcă cele văzute sunt trecătoare, dar cele nevăzute sunt veşnice (Sfântul Ambrozie). 

                                   TRADIŢIE

 Tradiţia este (...)o comuniune cu misterul istoriei (N. A. Berdiaev).

 Datina se preface în a doua natură (Bernard de Clairvaux). 

Tradiţia este viaţa Bisericii în Duhul Sfânt (Vladimir Lossky). 

Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie (...) au aceeaşi putere pentru credinţă (Sfântul Vasile cel Mare).

 ILUZIE

 Frumuseţea este o înşelăciune mută (Theofrast).

Când este vorba de lucruri trecătoare şi pământeşti, suntem sârguitori şi râvnitori, dar când putem agonisi atât de uşor pe cele netrecătoare şi veşnice, noi întârziem şi trândăvim (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

Vezi să nu te inducă în eroare sensul echivoc al cuvintelor (Sfântul Vasile cel Mare).

                                  PROSTIE, NEBUNIE 

Numai un nebun preferă bunurile pamânteşti celor duhovniceşti (...). Bunurile duhovniceşti sunt atât de mari şi se dobândesc atât de uşor, încât sunt date în dar tuturor celor ce le doresc (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor (Matei 7:6). 

                                                   BINE

 Pe calea binelui mai degrabă oboseşti odihnindu-te, decât ostenindu-te (Sfântul Vasile cel Mare).

 În lume există un singur bine şi un singur rău: unicul bine este mântuirea, iar unicul rău pierderea ei (Francisc Xaveriu).

 Motivul principal, din care trebuie să facem binele sau scopul de care credinciosul trebuie să ţină seama în acţiunile sale, este valoarea absolută a binelui şi nu foloasele ce decurg de pe urma lui (Hristu Andrutsos). 

Binele nu are margini (Sfântul Grigorie de Nyssa). 

A nu face binele înseamnă a face răul (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

Dumnezeu nu caută binele făcut, ci scopul pentru care a fost făcut (Sfântul Ioan Damaschin). 

Pentru orice lucru bun, Dumnezeu Se bucură (Sfântul Efrem Sirul).

 Ceea ce are omul dumnezeiesc în el este putinţa de a face bine (Sfântul Grigorie de Nazianz).

 Priviţi Binele însuşi dacă puteţi. Astfel veţi vedea pe Dumnezeu, care nu este bun prin vreun alt bine decât prin El Însuşi. (...) N-ar exista bunuri variabile, daca n-ar exista un bun imuabil (Fericitul Augustin). 

                                   BUNĂTATE

 Dispoziţia inimii dă valoarea darului. Ea singură dă preţul celor oferite (Sfântul Ambrozie).

 A da cu plăcere valorează mai mult decât ceea ce dai (Fericitul Augustin). 

Prin mulţimea bunătăţilor Sale, Dumnezeu a binevoit să facă ceva care să-I primească binefacerile şi să se împărtăşească din bunătatea Lui: aduce de la nefiinţă la fiinţă, creează Universul, atât pe cele văzute, cât şi pe cele nevăzute şi pe om (Sfântul Ioan Damaschin).

 Când un străin bate, caritatea îi deschide uşa ospitalităţii; odată intrat, îl întâmpină bucuria; odată primit, îl găzduieşte omenia; pe cel flămând, îl hrăneşte bunătatea; pe cel deznădăjduit, îl călăuzeşte credinţa, iar pe cel tulburat, dragostea (Sfântul Ambrozie). 

Să-I dăm lui Dumnezeu de bunăvoie, ceea ce oricum trebuie să-I dăm (Sfântul Ioan Gură de Aur).

                                    ADMIRAŢIE 

A transmite celorlalţi rodul contemplaţiei este un lucru mai măreţ decât contemplaţia însăşi (Toma d’Aquino).

 Contemplaţia este cea mai intensă viaţă (P. Constantinescu). 

Să ne cinstim unii pe alţii pentru a învăţa să-L cinstim pe Dumnezeu (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 O, dacă omul L-ar cinsti pe Dumnezeu, aşa cum Dumnezeu îl cinsteşte pe om! (Sfântul Tihon). 

                                              AJUTOR 

Nu trebuie să ne îngrijim de ale noastre, ci de ale altora (Sfântul Ambrozie).

 Mulţi oameni minunaţi, (...)care s-au trudit să-i întoarcă pe cei rătăciţi, au căzut în patimi şi s-au omorât pe ei înşişi sufleteşte. (...) Ei nu s-au îngrijit de sufletele lor, ci au intrat în marea acestei lumi pentru a vindeca sufletele altora, în timp ce, ei însişi erau bolnavi (Sfântul Isaac Sirul).

 Socoteşte milostenia nu ca o cheltuială, ci ca un venit; nu ca o pierdere, ci ca un câştig, căci tu, prin ea, dobândeşti mai mult decât ai dat (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

Este greu să-i deosebeşti pe cei cu adevărat săraci de cei prefăcuţi? Gândiţi-vă că este mai bine să dăm ajutor celor ce nu-l merită, decât să nu-l dăm celor ce-l merită şi care au nevoie de el (Sfântul Grigorie de Nazianz).

 Împarte pâinea ta cu cel flămând (Isaia 58:7). 

Cu ajutorul lui Dumnezeu se reface chipul lui Dumnezeu în om (Sfântul Grigorie de Nyssa).

 Lucrul lui Dumnezeu este de a dărui harul, iar al tău de a-l primi şi a-l păstra (Sfântul Chiril al Ierusalimului). 

Harul este esenţa adevărului (Sfântul Macarie cel Mare).

 Ceea ce era Fiul lui Dumnezeu de la natură, aceea am devenit noi prin har (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

                                      BLÂNDEŢE

 Blândeţea este sprijinul răbdării, uşa iubirii. (...) Prin blândeţe, sufletul se apropie de simplitate, care este idealul fiinţei spirituale (pr. Dumitru Stăniloae). 

Răspunde cu blândeţe şi răbdare şi, înaintea patimilor, rabdă cu plăcere şi smerenie Domnului (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

                                         CĂINŢA 

Nu există leac mai puternic decât o căinţă lucrătoare (Sfântul Nil). 

Am că zut departe de Tine ş i am ră tă cit, Dumnezeul meu, prea departe de Tine, sprijinitorul meu, în acele zile ale tinereţii mele, ş i mie însumi loc pustiu m-am fă cut (Fericitul Augustin).

 Am căzut prin păcat, dar ne ridicăm prin căinţă (Sfântul Vasile cel Mare). 

Cel ce îşi vede păcatele, va vedea pacea (Avva Isaia).

 Când noi ne aducem aminte de păcatele noastre, Dumnezeu le uită (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

În cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi, care n-au nevoie de pocăinţă (Luca 15:7).

 Smeriţi-vă înaintea Domnului şi El vă va înălţa (Iacov 4:10). 

                                   MĂSURA

 Vinul este de la Dumnezeu, dar beţia este de la diavol (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Nu strică lipsa cât strică surplusul (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

Cel ce nu se supune cuvântului nu se supune nici lucrului. Căci cel ce e necredincios în ceea ce e puţin, e necredincios şi în ceea ce este mult. Acela se osteneşte în zadar (Sfântul Ioan Scărarul). 

Tot ce întrece dreapta măsură e vătămător: atât întinderea peste măsură a postului, cât şi săturarea; atât privegherea peste măsură, cât şi somnul prea mult (Avva Moise).

 Există o singură măsură a iubirii: aceea de a iubi fără măsură (Bernard de Clairvaux).

                                            DREPTATE

 Am iubit dreptatea şi am urât nedreptatea; de aceea mor în exil (Papa Grigore al VII - lea). 

După cum ne purtăm noi cu aproapele, aşa se va purta Dumnezeu cu noi (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

                                      IERTARE

 A ierta este, în esenţă, un atribut dumnezeiesc, iertarea omenească apărând în consecinţă ca încă o probă a prezenţei suflului divin în făptură (pr. Nicolae Steinhardt).

 Noi nu trebuie doar să iertăm, ci să şi uităm. Nu ierta doar din ascultare faţă de Dumnezeu, ci din plăcere pentru ceilalţi. (...) Dar, acela care se împacă cu ceilalţi spre a fi lăudat, acela îşi face rău singur (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

Când nu-l ierţi pe altul, tu nu-l amărăşti atâta pe el, pe cât te jigneşti pe tine însuţi (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

A ţine minte răul înseamnă a fi biruit de rău (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Împacă-te cu Dumnezeu şi mulţi oameni vor veni să se împace cu tine (Sfântul Serafim din Sarov).

 Primiţi-vă unii pe alţii, precum şi Hristos v-a primit pe voi, spre slava lui Dumnezeu (Romani 15:7). 

                                          RĂBDARE 

Patimile nu se sting decât cu cumpă tarea. (...) Cel cumpă tat ş tie că prin cumpă tare vine înţelepciunea ş i cu ajutorul ei vine smerenia (Avva Dorotei). 

Ascultarea este mormânt al voinţei şi înviere a smereniei (Sfântul Ioan Scărarul). 

Unde nu este răbdare, nu este nici iubire (Sfântul Grigorie Dialogul).

                                   SPOVEDANIE 

Înainte de toate să ne mărturisim bunului şi singurului nostru Judecător, iar dacă El porunceşte, să ne mărturisim şi tuturor. Căci rănile descoperite nu se vor mări, ci se vor tămădui (Sfântul Ioan Scărarul).

 Intră în Biserică şi te căieşte; aici nu se trage la judecată, ci se dă iertarea păcatelor (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

Căinţa (...) ne deschide cerul (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

Păcatul este o rană care, ascunsă de ochiul medicului, devine incurabilă (Sfântul Vasile cel Mare).

 Păcatul mărturisit devine mai mic, cel nemărturisit devine mai mare (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

Mărturisirea faptelor rele este începutul faptelor bune (Fericitul Augustin).

 Nu-ţi descoperi gândurile tuturor, ci DOAR ACELORA CARE POT SĂ -Ţ I VINDECE SUFLETUL (Sfântul Antonie cel Mare). 

Am zis şi mi-am mântuit sufletul (Sfânta Scriptură).

                                                MILA 

Mila este singura bază reală a oricărei justiţii libere şi a oricărei adevărate carităţi (Arthur Schopenhauer).

 Paradoxul suferinţei şi al răului este rezolvat prin experienţa milei şi a dragostei (N. A. Berdiaev).

 Adevărata milostenie e relaţia pur morală, harică, cu aproapele, tot aşa cum adevărata rugăciune e relaţia pur morală, harică cu Dumnezeu (Vladimir Soloviov).

 Dumnezeu ne-a dat mila ca o poruncă a dragostei (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Mila este plata pentru răscumpărarea sufletelor noastre (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

Când miluim pe cineva, ne miluim în primul rând pe noi (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Cu un bănuţ dăruit, poţi cumpăra cerul. Nu fiindcă cerul ar fi atât de ieftin, ci fiindcă Dumnezeu este atât de plin de iubire. Dacă n-ai nici măcar acel bănuţ, atunci dă un pahar cu apă rece (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Hrăneşte-l pe cel ce moare de foame. Dacă nu o faci, îl ucizi (Sfântul Ambrozie). 

Rugăciunea şi postul sunt lipsite de putere neînsoţite de milă. Fără milostenie, ele nu se ridică la cer (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 A da milostenie înseamnă a da cu bunăvoinţă şi bucurie. Dacă nu dai astfel, mai bine nu mai da, fiindcă aceasta nu este milostenie, ci pagubă (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Mila se naşte din credinţă (Sfântul Teofilact). 

Dăruieşte de dragul binelui, nu de frica răului. (Avva Heremon)

 Nu dărui celorlalţi după cum merită, ci după cum au nevoie. (Sfântul Ioan din Kronstadt) 

Milostenia face bine, înainte de toate, celui ce este milostiv (Sfântul Ioan din Kronstadt).

 Cu adevărat milostiv este acela care îi îmbrăţişează pe toţi şi nu lasă pe nimeni în afara inimii sale (Sfântul Ioan din Kronstadt). 

Dând celui ce zace pe pamânt, dai Celui de şade în ceruri (Sfântul Grigorie Dialogul). 

De eşti drept, teme-te de mânia lui Dumnezeu ca să nu cazi; de eşti păcătos, încrede-te în mila Domnului ca să te poţi ridica (Sfântul Grigorie Dialogul). 

                                    MODESTIE 

Umilinţa este adevărata piatră de încercare a celui măreţ (Francois de Sales). 

                                      SMERENIE 

Ferice de om, atunci când ascultă (Nicodim Patriarhul României).

 Trebuie să ţii capul plecat, pentru că, în felul acesta, în suflet coboară smerenia şi evlavia. Astfel învăţăm să-i respectăm pe ceilalţi, să-i cinstim, să-i iubim, ca mai buni decât noi, ca pe prietenii noştri, ca pe icoane ale lui Dumnezeu (Avva Pamvo). 

Smerenia covârşeşte păcatele noastre şi ne ridică, iar mândria ne apasă sufletele spre pământ şi ne coboară (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

Dacă vrei să te foloseşti de întâietate, cedeaz-o mereu altora! (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

Adevărata smerenie conţine toate celelalte virtuţi (Dicton patristic).

 Evlavia dinafară fără cea dinăuntru este ca teaca fără sabie (Sfântul Tihon).

 Umilinţa în blănuri scumpe este mai bună decât mândria într-o haină călugărească (Bernard de Clairvaux).

 Dumnezeu nu ne-a spus: <Învăţaţi de la Mine cum au fost făcute cerul şi pământul, cum au fost create toate cele văzute şi nevăzute, cum se fac minuni şi se înviază morţii!>; dar ne- a spus: <Învăţaţi de la Mine, căci sunt blând şi smerit cu inima!> O smerenie profundă este mai temeinică decât o înălţare trufaşă (Fericitul Augustin).

 Smerenia nu înseamnă ca un păcătos să se socotescă pe sine cu adevărat păcătos, ci smerenie este când cel care ştie că a făcut multe şi mari fapte bune, să se considere păcătos şi nemeritos (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

Dacă vrei să ai slavă, dispreţuieşte slavă (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

                                            SIMPLITATE 

Ţăranul este omul absolut (Petre Ţutea).

                                              SPERANŢA

 Cel ce îşi pierde speranţa în Dumnezeu, acela face cel mai mare păcat tăgăduind că El este iubire, milă şi putere (Fericitul Augustin). 

Cel ce speră este bogat cu mult înainte de a se îmbogăţi (Sfântul Ioan Scărarul).

 Înainte de păcat, teme-te de dreptatea lui Dumnezeu; după păcat, nădăjduieşte în milostivirea Sa (Sfântul Grigorie Dialogul).

 Mai cumplită este deznădejdea decât păcatul. Cel care şi-a pierdut speranţa a pierdut totul. Şi Iuda şi Petru au păcătuit; cel dintâi a căzut în deznădejde, curmându-şi viaţa, cel de-al doilea a căzut în deznădejde, dar s-a ridicat prin speranţă, iar căinţa i-a adus iertarea lui Dumnezeu (Ioan Carpatinul). 

Nu treceţi cu vederea cele sperate, de grija celor prezente (Sfântul Vasile cel Mare).

 Când dispare speranţa, dispare şi iubirea (Sfântul Ioan Scărarul). 

                                          PREVEDERE 

Să ne temem de Domnul ca de fiare. Căci am văzut oameni care, ducându-se să fure, nu se temeau de Dumnezeu, dar, auzind lătrat de câini în acel loc, s-au înapoiat îndată; şi ceea ce n-a facut frica de Dumnezeu, a facut frica de fiare (Sfântul Ioan Scărarul). 

                                            MUNCA 

Mâinile la muncă, mintea şi inima la Dumnezeu (Sfântul Teofan Zăvorâtul).

 A munci cineva ca să se hrănească este o mare filosofie! (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Iubeşte munca, chiar dacă nu ai nevoie de ea pentru a te întreţine (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Munca este folositoare nu doar pentru stăpânirea corpului, ci şi pentru dragostea faţă de aproapele nostru, ca Dumnezeu să dea prin  noi cele necesare altora (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Viaţa este muncă şi numai munca îi dă omului dreptul la viaţă. Apa curgătoare dă viaţă, cea stătătoare devine otrăvitoare (Sfântul Ioan Gură de Aur).

                                     VOINŢA

 În puterea noastră, stă doar virtutea şi aceasta poate fi obţinută prin voinţă (Sfântul Vasile cel Mare). 

Dacă Dumnezeu nu ne-ar ajuta, nu doar că n-am învinge, dar nici nu am mai putea lupta (Fericitul Augustin).

SOTIA CREDINCIOASA

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

 

                                                                                                                       (aranjament preot Ioan)

             Un tânăr oarecare a simpatizat o tânără, care trăia duhovniceşte. Şi pentru ca să-l simpatizeze şi ea, încerca şi el să trăiască duhovniceşte, să meargă la Biserică duminica, să postească, să se roage zilnic etc. În cele din urmă s-au căsătorit. Însă, după câţiva ani, bărbatul acesta şi-a început din nou viaţa sa lumească de mai înainte. Deşi avea copii mari – un băiat la facultate şi două fete, una la liceu şi cealaltă la gimnaziu – el continua să trăiască o viaţă destrăbălată. Avea o întreprindere mare şi câştiga mulţi bani, dar cei mai mulţi îi cheltuia în desfrânări. Sărmana lui soţie ţinea casa prin economiile ce le făcea şi copiii cu sfaturile ei. Nu-l clevetea pe tatăl copiilor, pentru ca ei să nu se îngreţoşeze de el şi astfel să se rănească sufleteşte, dar şi pentru a nu fi atraşi şi ei de o astfel de viaţă, noaptea târziu, atunci când acesta se întorcea acasă, soţia lui uşor îl putea justifica în faţa copiilor, spunându-le că are treburi, dar la amiază când mergea acasă cu câte o prietenă, ce putea să le mai spună?
        Dar ce făcea acest om fără frică de Dumnezeu? Cu toate că nu merită să fie numit om, pentru că nu avea deloc omenie, îi telefona soţiei sale să-i pregătească mâncarea ce o prefera şi venea la amiază, la masă cu una din prietenele lui. Sărmana mamă, îi primea cu bunătate, pentru a nu intra la gânduri copiii ei. Dădea impresia că aceea este o prietenă a ei şi că tatăl copiilor a trecut pe la ea pe acasă şi 2 a adus-o la ei cu maşina. Îi trimitea pe copii în camerele lor să înveţe, pentru că se temea ca nu cumva să vadă vreo scenă ruşinoasă, deoarece, din păcate, bărbatul ei nu se ferea, şi făcea lucruri necuviincioase şi în casă. Iar aceasta se întâmpla în fiecare zi la amiază. Şi acesta atât de des îşi schimba prietenele, încât copiii au ajuns s-o întrebe pe mama lor „Mamă, d:ar câte prietene ai?“. „Ne cunoaştem de mai demult“, le spunea aceea. Pe lângă toate acestea, acela o trata pe sărmana femeie mai rău decât pe o servitoare, deoarece se purta cu ea cu multă barbarie. Gândiţi-vă, această mamă să slujească în fiecare zi la două dobitoace, care îi necinsteau casa, iar ea să pună mereu gânduri bune în mintea copiilor ei. Şi nu ştia dacă povestea aceasta se va termina vreodată, ca să poată spune: „Voi avea răbdare“, şi astfel să aibă puţină mângâiere. Iar povestea aceasta a durat mulţi ani. Şi fiindcă dăduse ticălosul, multe drepturi diavolului, era firesc să primească înfricoşătoare înrâuriri diavoleşti. Era ca un nebun, nu se putea controla, nimic nu-i convenea, într-o zi, alergând ca un nebun cu maşina şi fiind ameţit de beţia poftei trupeşti, a deviat de pe drum şi a căzut într-o prăpastie. Maşina s-a zdrobit cu totul, iar el s-a rănit grav. L-au dus la spital, iar după o perioadă de internare, a fost adus acasă schilodit. Dar nici o prietenă de a lui nu a venit la el, pentru că acum nu mai avea bani mulţi, iar faţa lui era mutilată. Atunci devotata lui soţie şi mama cea bună îl îngrijea cu multă bunătate, fără să-i amintească nimic din viaţa lui cea desfrânată. Fapta aceasta a ei 1-a mişcat mult şi l-a schimbat duhovniceşte. S-a căit cu sinceritate şi s-a spovedit. A trăit creştineşte câţiva ani, în pace sufletească, apoi s-a odihnit în Domnul. După moartea tatălui, fiul său a preluat munca aceluia, şi întreţinea familia. Şi împreună cu surorile lui au trăit în dragoste, pentru că primise învăţături bune de la buna lor mamă. 

Această mamă a fost o eroină. Ea a băut toate otrăvurile sufleteşti, numai să nu i se destrame familia şi să nu i se amărască copiii, a ştiut să ţină corect cârma familiei, l-a mântuit şi pe bărbatul ei, agonisindu-şi pentru toate acestea multă răsplată în ceruri. Dumnezeu o va aşeza pe această femeie în locul cel mai bun din rai.

 (Paisie Aghioritul, „Viaţa de familie“, vol. IV) 3