3 ianuarie 2014

CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE Firul de busuioc


DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE

                                   Preot Ioan

                             Iubiţi credincioşi,



De sărbătoarea Bobotezei se leagă şi tradiţia răspândită în rândul
fetelor de măritat de a lua o crenguţă din mănunchiul de busuioc al
preotului, cu care acesta stropeşte prin casă, crenguţă pe caremai apoi sa o puna sub perna pentru a le ajuta sa-l viseze pe viitorul sot 

Aici este vorba despre un amestec de vrăjitorie şi evlavie şi de
aceea am obişnuit să atrag atenţia credincioşilor şi să le spun foarte
clar ca nu trebuie să ne punej nădejdea într-un fir de busuioc, mai
mult decat in Dumnezeu. Hristos-Dumnezeul nostru este ajutorul nostru şi nu un fir de 
busuioc! Am povăţuit, de asemenea pe tineri şi le-am spus că o  căsătorie se realizează prin multă rugăciune. Tinerii se caută unii pe alţii, dar se găsesc numai prin multă rugăciune iar relaţia lor de prietenie se întemeiază numai pe rugăciune. De asemenea trăinicia viitoarei lor  căsătorii depinde de credinţa lor în Dumnezeu şi de puterea rugăciunii lor.
 Aşadar, în ajunul Bobotezei, seara, la culcare, tinerii nu trebuie să-
îi  pună busuioc sub pernă în spereanţa găsirii unei perechi, ci trebuie să se roage mult pentru aceasta, să facă un acatist, să se înarmeze cu Sfânta Cruce şi să ceară ajutorul lui Dumnezeu.
Apa care curge de la robinet nu este sfinţită 
Există în popor credinţa unei false învăţături că în ziua de Bobotează
şi 9 zile după Bobotează, toate apele din râuri, din fântâni sau din
 
alte locuri sunt sfinţite şi de aceea nu trebuie să folosim această apă pentru a spăla.
Harul lui Dumnezeu vine acolo unde este chemat şi nu peste toate
locurile unde există apă. Aşa cum la Sfânta Liturghie Harul lui
Dumnezeu nu se pogoară peste toată pâinea care este în Biserică,  
pentru  a o preface în Trupul Domnului şi aşa cum Harul nu se pogoară peste tot vinul care este adus la Biserică pentru a-l preface în Sângele Domnului, ci doar asupra darurilor consacrate, pregătite special pentru aceasta, acelaşi lucru se întâmplă şi-n cazul Aghiasmei Mari. Harul lui Dumnezeu se pogoară în timpul slujbei de sfinţire a apei doar peste apa pregătită din timp pentru acest lucru şi nu peste toată apa care există în Biserică, pe lângă Biserică, şi cu atât mai mult în fântâni, în râuri, în lacuri, ori în alte locuri. Toate oraşele au şi canale colectoare de ape reziduale, pline de toate mizeriile... Cum am putea spune că în ziua de Bobotează 
apa din canalul colector este vreme de 9 zile Aghiasma 
Mare???
Este adevărat că în cadrul slujbei de sfinţire a Aghiazmei Mari
 apare formula astăzi firea apelor se schimbă“, dar aici este vorba
  
de cu totul   altceva. Este vorba despre o revenire a Duhului Sfânt în sânul Creaţiei, sau faptul că noi simţim din nou prezenţa Duhului Sfânt în Creaţie.
Duhul Sfânt S-a ascuns în momentul în care omul a păcătuit şi
 
lucrul  acesta s-a răsfrânt asupra întregii Creaţii. Or, odată cu Boboteaza, începe o nouă etapă în istoria sfântă a omenirii şi în relaţia lui Dumnezeu cu făptura. Sfânta Scriptură se referă la această prezenţă a Duhului Sfânt în sânul Creaţiei: Duhul Sfânt se purta deasupra apelor“. La  Bobotează se întâmplă din nou acelaşi lucru; o revenire a Duhului Sfânt în sânul   Creaţiei. Prezenţa Duhului Sfânt la Bobotează are şi altă semnificaţie, pe care o
 desprindem din Troparul care se cântă în această zi la slujbă,
tropar care spune: În Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea
Treimii S-a arătat... Şi Duhul în chip de porumbel a întărit adevărul
cuvântului... Cu alte cuvinte, la Bobotează Duhul Sfânt a întărit
 
ceea ce  a spus Tatăl despre Fiul, adevărul că Acesta este Fiul Meu   Cel iubit,   întru care am binevoit“.
          Conştiinţa oamenilor de a nu spăla în această perioadă are un
  
anumit suport real. În vechime, sfinţirea apelor se făcea la râuri ori la fântâni sau lacuri şi acea apă se sfinţea într-adevăr, pentru că asupra ei se pogora Duhul Sfânt. Evlavia şi credinţa oamenilor au dus la practica de a nu spăla până la sfârşitul praznicului, adică 9 zile după Bobotează, considerându-se că apa era sfinţită în toată această perioadă. Apa din acele râuri ori lacuri era într-adevăr sfinţită pentru că Duhul Sfânt se pogora asupra ei şi o sfinţea.                           Astăzi noi folosim în ziua de Bobotează  
vase mari în care se face Aghiasma Mare, şi din care credincioşii iau şi duc în casele lor. Apa din fântâni, râuri, lacuri ori cea care curge la robinet, nu este sfinţită, nu este aghiasmă, ci este apă obişnuită, întrucât peste ea nu s-a pogorât Duhul Sfânt, aşa cum s-a întâmplat cu vasele special pregătite în ziua de Bobotează. Aşa că se poate spăla cu apa obişnuită începând cu ziua de 8 ianuarie, când a trecut ziua praznicului Bobotezei, cât şi sărbătoarea Soborului Sfântului Ioan.
Din ziua bobotezei  păna in 14 ianuarie , se bea dimineata pe nemancate in fiecare dimineata , apa sfintita , se spune o rugaciune ...pentru sanatate..

Mulţumiţi lui Dumnezeu mereu pentru toate!


DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Un om, odată, se plimba trist prin cameră, gândindu-se la viaţa grea ce i-a fost hărăzită. Avea un trai decent, o masă îmbelşugată şi o sănătate de fier, dar ceva îi lipsea. Plimbându-se dintr-un colţ al camerei în altul, în fiecare moment îl critica pe Dumnezeu, plângându-şi soarta.
- De ce, Doamne m-ai dat pe lume?
- Ca să mă cuprindă boala, nervii şi multe altele, urmând în cele din urmă să mor?
Tânguindu-se aşa, preţ de câteva ore, în cele din urmă, obosit, adoarme
Deodată un întuneric îl cuprinde, fiind doar el singur cu propriile frustrări. A încercat să fugă însă nu reuşea să scape, dar o lumină orbitoare îl salvează.
- Cine eşti şi ce vrei de la mine?
- Vino cu Mine şi vei vedea!
Omul nu vedea nimic înafară de lumină. Auzea doar vocea blândă şi lină care îl chema. Ezitând câteva secunde, se hotărăşte să urmeze vocea, intrând în lumină.
Simţea că zboară şi că este purtat prin toate colţurile lumii. Dintr-odată ajunge la un orfelinat unde zeci de copii erau părăsiţi, lipsiţi de dragostea părintească
- Ce înseamnă asta? întrebă omul nedumerit.
- Aceştia sunt copilaşii părăsiţi de propria familie. Puţini vor fi adoptaţi iar restul nu vor cunoaşte niciodată ce înseamnă căminul.Tu nu ai trecut niciodată prin aşa ceva, şi totuşi te plângi că îţi este greu.
Aceste cuvinte au fost ca un duş rece pentru om. Înainte de a apuca să zică ceva, se trezeşte în stradă.
- Ce urmează?
- Vezi acea persoană?
Uitându-se în faţă, omul vede o bătrânică care îngheţa de frig.Oamenii care treceau pe lângă ea nici nu o băgau în seamă, nici măcar nu o priveau
- Acea bătrânică a fost alungată din casă în care locuia acum câţiva ani. De atunci strada este casa ei.Trăieşte din mila altora. Tu ai avut mereu un acoperiş deasupra capului şi o masă îmbelşugată, dar, totuşi eşti nemulţumit.
Oftând omul închide ochii. Când îi deschide vede în faţa lui o fetiţă pe un pat de spital, foarte palidă.Mama ei plângea la căpătâiul ei, rugându-se cu lacrimi în ochi să se întâmple o minune.
- Doamne, ce a păţit fetiţa?
- Are nevoie urgentă de sânge, altfel va muri!
- Şi nu este nimeni care să îi doneze sânge?
- Rudele ei nu sunt compatibile.
- Dar mai sunt atâţia oameni…
- Omule, tu ai donat vreodată sânge?
- Nu. Răspunse, ruşinat, omul.
- Mereu ai fost sănătos, dar uite că ceva îţi lipsea mereu.
- Ştiu, Doamne. Spuse în şoaptă, omul
Ridicând ochii din pământ, omul se vede înconjurat de natură.O mireasmă de neînchipuit era în jurul lui, păsările ciripeau compunând cântece duioase, florile îmbogăţeau câmpul, îmbrăcându-l în mii şi mii de culori, arborii înalţi ofereau umbră animalelor şi oamenilor obosiţi.
- Ai zis că nu ţi-am oferit nimic.Uită-te în jur şi spune-mi ce vezi?
- Doamne, văd ceva incredibil ce nu poate fi descris.
- Tu poţi vedea toate aceste daruri pe care Eu vi le-am dat vouă, poţi simţi mireasma lor.Închide ochii!
Ascultându-L, omul închide ochii.
- Acum ce vezi?
- Un întuneric nefiresc, Doamne.
- Aşa trăiesc oamenii care nu văd iar tu, care vezi, te tânguieşti.
Începând să plângă, omul zice prin suspine:
- Doamne iartă-mă! Am fost orb o viaţă întreagă şi mi-au trebuit câteva minute să îmi recapăt vederea. Zilnic aveam parte de darurile tale minunate dar nu le vedeam, însă acum văd.
- Îţi mulţumesc, Doamne că nu m-ai abandonat pe mine, ticălosul.
Simţind mângâierea cea duioasă, aude din nou vocea suavă
-Omule trezeşte-te, e dimineaţă!
Deschizând ochii, omul îşi vede camera şi, plin de iubire începe să-I cânte Domnului. Din acea zi omul, plin de iubire nu s-a mai plâns niciodată de soarta lui ci şi-a petrecut întreaga viaţă ajutând pe cei nevoiaşi. Tu ce om eşti? eşti omul de la începutul poveştii sau cel de la sfârşit?


SURSA
http://mihaelagligan.wordpress.com/

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ