17 iunie 2013

Maica Domnului in spiritualitatea ortodoxa

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...
Maica Domnului in spiritualitatea ortodoxa
In Biserica noastra drept-maritoare -Biserica Ortodoxa -, Maica Domnului este la loc de cinste si este pomenita totdeauna dupa Domnul nostru Iisus Hristos. Anume, la sfarsitul slujbelor, cand se face incheierea, preotul, dupa ce Il pomeneste pe Domnul nostru Iisus Hristos, zicand, de pilda: "Hristos, adevaratul Dumnezeul nostru", spune indata: "Pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Sale", apoi ii pomeneste si pe unii dintre sfinti si cere ajutor de la Mantuitorul nostru Iisus Hristos, ca sa ne miluiasca si sa ne mantuiasca pe noi. Asta inseamna ca, in gandirea ortodoxa, indata dupa Domnul nostru Iisus Hristos este Maica Domnului.
Slujbele dumnezeiesti ale Bisericii noastre, care sunt prilej de intalnire cu Dumnezeu, prilej de a sta in fata lui Dumnezeu, prilej de indoctrinare, de invatatura duhovniceasca, sfintele noastre slujbe care ne aduc in fata lui Dumnezeu, care creeaza o atmosfera pentru Dumnezeu si pentru credinciosi, in gandul la Dumnezeu, sfintele slujbe ale Bisericii noastre o cuprind la loc de cinste si pe Maica Domnului.
La sfintele slujbe suntem cu totii si cinstitori ai Maicii Domnului, pentru ca la sfintele slujbe slujesc toti cei care participa. Unele slujbe sunt in asa fel randuite de parintii cei duhovnicesti, incat in cuprinsul lor sunt chemati toti cei care iau parte la ele, ca slujitori, nu ca asistenti; adica noi suntem in fata lui Dumnezeu ca sa facem lucrul lui Dumnezeu, cu totii.
As vrea sa retineti, pentru toata cealalta vreme a vietii, ca la sfintele slujbe nu slujesc numai slujitorii sfintiti si cei care-i ajuta pe slujitorii sfintiti, de pilda cantaretii sau corul bisericesc, ci toti credinciosii trebuie sa slujeasca; si slujesc, la masurile lor.
Daca ne gandim la ziceri de la sfintele slujbe care o pomenesc pe Maica Domnului, cel mai des auzita in legatura cu Maica Domnului e partea aceea care zice asa:
"Pe Preasfanta, curata, preabinecuvantata, marita, stapana noastra, de Dumnezeu Nascatoarea si pururea Fecioara Maria, cu toti sfintii sa o pomenim"; "Pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam."
Asa se zice mai nou. Cand eram eu copil si cand eram tanar, zicerea aceasta era in felul urmator:
"Pe Preasfanta, curata, preabinecuvantata, marita stapana noastra, de Dumnezeu Nascatoarea si pururea Fecioara Maria, cu toti sfintii pomenind-o, pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam"; iar in timpul cat se ziceau aceste cuvinte, credinciosii cantau: "Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi" Mai nou, zicem: "Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi". Asa cum se zic cuvintele acestea in vremea noastra, se are in vedere mai mult un indemn de a o pomeni pe Maica Domnului, de a ne gandi la Maica Domnului, iar cum se zicea in trecut, tot in Biserica noastra, dupa randuiala care era atunci, faptul de a o pomeni pe Maica Domnului se considera ca un lucru de sine inteles.
Indemnul pe care ni-l da Biserica acum, sa o pomenim pe Maica Domnului, cuprinde in contextul lui sapte calitati care tin de Maica Domnului. Mai intai, pe Maica Domnului, pe Fecioara Maria, o numim Preasfanta; dupa aceea, curata; apoi, preabinecuvantata - a treia; marita - a patra; stapana noastra - a cincea; de Dumnezeu Nascatoarea - a sasea; si pururea Fecioara Maria - a saptea. Deci sapte lucruri care tin de Maica Domnului. Cine nu cunoaste ceva despre Maica Domnului, poate invata, daca e atent la sfintele slujbe, aceste sapte lucruri care tin de Maica Domnului. Astfel, invata ca Maica Domnului este Preasfanta, deci e mai mare decat sfintii ceilalti, e cea dintai intre sfinti; apoi, e curata; e binecuvantata: "Binecuvantata esti tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui tau" - sunt cuvinte pe care le gasim in Sfanta Evanghelie de la Luca (1, 28). Si anume, ingerul binevestitor, dupa marturia Sfantului Evanghelist Luca, i-a zis Preasfintei Fecioare Maria, cand i-a vestit ca este aleasa sa-L nasca pe Fiul lui Dumnezeu: "Bucura-te, cea plina de dar, Domnul este cu tine; binecuvantata esti tu intre femei". Iar Sfanta Elisabeta, mama Sfantului Ioan Botezatorul, purtandu-1 in pantecele sau pe Sfantul Ioan Botezatorul si primind vizita Preasfintei Fecioare Maria, care ii era rudenie si care il purta in pantecele ei pe Mantuitorul lumii, a zis catre Maica Domnului: ,Binecuvantata esti tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui tau" Luca 1, 42) si apoi a pus intrebarea: "De unde mie cinstea aceasta, ca sa rina Maica Domnului meu la mine?"
Deci Maica Domnului este Preasfanta, este curata, este preabinecu vantata si este marita - de ingeri si de oameni; este stapana noastra, este facatoare de Dumnezeu si este pururea Fecioara.
Toate slujbele dumnezeiesti ale Bisericii noastre o au in vedere si pe Domnului. Sa ne gandim, de pilda, la ceea ce se intampla la Sfanta Liturghie. Dupa ce preotul zice cuvintele:
"Ale Tale dintru ale Tale, Tie iti aducem de toate si pentru toate", credinciosii canta: "Pe Tine Te laudam, Tine bine Te cuvantam, Tie iti multumim, Doamne, si ne rugam Tie, Dumnezeului nostru". In timpul acestor cuvinte cantate, in timpul acestui imn se intampla prefacerea celor ce inchipuie Trupul si Sangele Mantuitorului nostru Iisus Hristos, adica prefacerea painii anume pregatite (prescura anume pregatita) si a vinului amestecat cu apa din potir in Trupul si Sangele Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Iar cele dintai cuvinte rostite de preot dupa imnul "Pe Tine Te laudam..." sunt: "Mai ales pentru Preasfanta, curata, preabinecuvantata, marita, stapana noastra, de Dumnezeu Nascatoarea si pururea Fecioara Maria". Ca si cand ni s-ar spune: "E bine ca-I aduceti lauda lui Dumnezeu, dar sa nu uitati nici de Maica Domnului". Numai asa ne putem explica alaturarea cuvintelor: "Pe Tine Te laudam, pe Tine bine Te cuvantam, Tie iti multumim, Doamne, si ne rugam Tie, Dumnezeului nostru", cu cuvintele: "Mai ales pentru Preasfanta, curata, preabinecuvantata, marita, stapana noastra, de Dumnezeu Nascatoarea si pururea Fecioara Maria".
Legatura intre aceste cuvinte si cele care se spun inainte, insa nu cu glas tare, ci in taina (adica se spun de catre preot fara sa se auda), este urmatoarea: dupa ce se prefac Cinstitele Daruri in Trupul si Sangele Mantuitorului nostru Iisus Hristos, preotul spune de ce anume cere sa se intample aceasta, adica sa fie la indemana credinciosilor, pentru impartasire, Trupul si Sangele Mantuitorului. Si zice asa:
"Inca aducem aceasta slujba cuvantatoare pentru cei ce s-au savarsit intru buna credinta: parinti, patriarhi, prooroci, apostoli, propovaduitori, evanghelisti, mucenici, marturisitori, pustnici si pentru tot sufletul cel drept care s-a savarsit intru buna credinta". Aceste cuvinte se spun fara sa se auda; si apoi, cu glas tare, in auzul tuturor: "Mai ales pentru Preasfanta, curata, preabinecuvantata, Marita, stapana noastra, de Dumnezeu Nascatoarea si pururea Fecioara Maria".
Noi spunem cuvintele acestea in legatura cu Sfanta Liturghie; anume, spunem ca Sfanta Liturghie este in amintirea Mantuitorului nostru Iisus Hristos si in amintirea celor alesi ai Lui, dintre care-i pomenim, cum am zis, pe parinti, pe patriarhi, pe prooroci - acestia toti din Vechiul Testament; apoi, pe sfintii apostoli, pe sfintii propovaduitori, pe evanghelisti - cei patru evanghelisti si pe toti evanghelistii, pentru ca toti propovaduitorii sunt, intr-un fel, evanghelisti, adica aducatori de veste buna; apoi pe mucenici, adica pe cei care si-au dat viata pentru Mantuitorul nostru Iisus Hristos, pentru credinta in Mantuitorul. Pe urma, pe marturisitori - cei care au suferit chinuri pentru Mantuitorul nostru Iisus Hristos; n-au murit, pentru ca n-au ajuns sa moara, nu li s-a cerut sa moara, dar au suferit inchisoare, au suferit mutilari si chinuri. Apoi, ii pomenim pe pustnici si pomenim tot sufletul drept care s-a savarsit intru buna credinta.
Si, dupa ce noi, preotii, spunem aceste cuvinte fara sa se auda, spunem apoi cu glas tare: "Mai ales - deci dintre toti acestia, o pomenim in chip special pe Maica Domnului - mai ales pentru Preasfanta, curata, preabinecuvantata marita, stapana noastra, de Dumnezeu Nascatoarea si pururea Fecioara Maria".
Apoi se continua lista de sfinti si, tot fara sa se auda, preotul zice "Pentru Sfantul Ioan Proorocul, Inaintemergatorul si Botezatorul, pentru Sfintii, slavitii si intru-tot-laudatii Apostoli, pentru Sfantul (i se spune numele), a carui pomenire o savarsim, si pentru toti sfintii, cu ale caror rugaciuni, miluieste-ne pe noi, Doamne!" Si apoi, se pomenesc cei din Biserica luptatoare si cei din Biserica triumfatoare, se pomenesc credinciosii care au murit intru dreapta credinta, se pomenesc apoi episcopii ortodocsi, preotii si diaconii; se aduce aminte de cei care vietuiesc intru dreapta credinta, de conducatorii care asigura linistea popoarelor, de cei vii si de cei morti, si in felul acesta se arata ca Sfanta Liturghie ii cuprinde pe toti.
Dupa ce se spun cuvintele aducatoare-aminte de Maica Domnului, de obicei credinciosii izbucnesc din sufletele lor, isi revarsa cinstirea catre Maica Domnului prin cuvintele:
"Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim".
Aceste cuvinte sunt cuprinse in doua parti: o parte este cea in care se spune:
"Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim. Acestea sunt cuvinte alcatuite, sub puterea Duhului Sfant, de catre un imnograf, de catre un bun cinstitor al Maicii Domnului, Sfantul Cosma Melodul, la inceputul secolului al VIII-lea. Deci pe la anii 700 au inceput sa se spuna in Biserica cuvintele acestea: "Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii...". Vorbim cu Maica Domnului prin aceste cuvinte si spunem ca Maica Domnului este mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii.
Cine sunt heruvimii, cine sunt serafimii? Heruvimii sunt fiinte ceresti re care se spune ca sunt cu ochi multi, adica sunt cu multa cunostinta de Dumnezeu (pentru ca asta inseamna ochi multi: multa cunostinta). Prin ochi vin foarte multe cunostinte in constiinta omului, iar despre heruvimi se spunene ca sunt cu ochi multi, deci cu multe posibilitati de a cunoaste. Pe cine? Se intelege, pe Dumnezeu. Revarsarea de cinstire fata de Dumnezeu, de preamarire fata de Dumnezeu, de cinstire fata de Maica Domnului, este o varsare pe masura cunostintei. In masura in care cunoastem maretiile lui Dumnezeu, in masura in care cunoastem maretiile Maicii Domnului, noi aducem preamarire lui Dumnezeu si preacinstire Maicii Domnului. Si zicem: "Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii - decat cei care au cunostinta multa de Dumnezeu - si mai marita fara de asemanare decat serafimii", adica decat fiintele care sunt in imediata apropiere de Dumnezeu. Heruvimii, serafimii si tronurile sunt in apropiere de Dumnezeu, iar Maica Domnului e mai cinstita decat heruvimii si e mai marita fara de asemanare decat serafimii.
Si zicem:
"Care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul L-ai nascut". L-ai nascut pe Dumnezeu Cuvantul, pe Domnul nostru Iisus Hristos, in chip mai presus de fire, intr-un chip in care numai Domnul Hristos S-a nascut in aceasta lume, ca Fiu al lui Dumnezeu care S-a facut om. Domnul Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care S-a nascut din Preasfanta Fecioara Maria, de la Duhul Sfant, in chip mai presus de fire, numai El, El singur S-a nascut in felul acesta. De aceea zicem: "Fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul L-ai nascut - deci in chip mai presus de fire -, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim". Adica pe tine, care esti cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, nu numai dupa parerea noastra, ci esti cu adevarat, in intelesul ca asa s-a intamplat in realitate.
Cum e Maica Domnului Nascatoare de Dumnezeu? Maica Domnului e Nascatoare de Dumnezeu in intelesul ca a nascut nu un om cu care S-a unit apoi Dumnezeu (cum ziceau ereticii, de exemplu nestorienii), ci L-a nascut pe Mantuitorul Iisus Hristos, Care este Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, Fiul lui Dumnezeu, Care S-a facut om, si om adevarat, nascut din Preasfanta Fecioara. Deci, cum s-ar zice intr-o alcatuire de la slujbele noastre, Maica Domnului L-a nascut pe
"Dumnezeu nu simplu, ci unit cu omul, si pe omul nu gol, ci unit cu Dumnezeu" (Penticostar la Duminica Tomii). Aceasta este credinta noastra, si anume credinta noasta drept-maritoare (credinta ortodoxa) este ca firea dumnezeiasca cea vesnica Fiului lui Dumnezeu s-a unit cu firea omeneasca in pantecele Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, asa incat Maica Domnului este Nascatoare de Dumnezeu in acest inteles, ca a nascut un om unit cu Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu din vesnicie este Fiul lui Dumnezeu, "S-a nascut mai inainte de veci" - zicem noi in Crez.
Deci Maica Domnului il naste pe Acela care este Dumnezeu adevarat din vesnicie si om adevarat in vremelnicie, in vremea in care a trait Maica Domnului.
Asa ca o marim pe Maica Domnului pentru ca e mai cinstita decat heruvimii, e mai marita fara de asemanare decat serafimii, care L-a nascut pe Dumnezeu si care este Nascatoare de Dumnezeu. Asta este lucrarea Bisericii noastre.
Dar aceste cuvinte, scrise de Sfantul Cosma Melodul la inceputul veacului al VIII-lea, sunt precedate de alte cuvinte, care spun asa:
"Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru". Aceste cuvinte au fost aduse din cer pe pamant, prin ingerul Gavriil, in valea Adin din Sfantul Munte, prin secolul al XI-lea, asa incat din aceste doua alcatuiri s-a format una singura, care este reprezentativa pentru credinta noastra in Maica Domnului.
Cinstirea Maicii Domnului face parte din credinta noastra, in asa fel incat cineva care vrea sa slujeasca Sfanta Liturghie, preot fiind sau diacon sau episcop, slujitor sfintit, trebuie sa faca marturie despre cinstirea fata de Maica Domnului.
Inainte de a intra in altar ca sa slujeasca Sfanta Liturghie, face o marturisire de credinta ortodoxa prin rugaciunile pe care le spune; mai intai, face marturie despre cinstirea icoanei Mantuitorului nostru Iisus Hristos, zicand asa, inaintea icoanei Mantuitorului:
"Preacuratului Tau chip ne inchinam, Bunule, cerand iertare greselilor noastre, Hristoase Dumnezeule. Ca de voie bine ai voit a Te sui cu trupul pe Cruce, ca sa-i mantuiesti din robia vrajmasului pe cei ce i-ai zidit. Pentru aceasta, cu multumire iti strigam Tie: toate le-ai umplut de bucurie, Mantuitorul nostru, Cel ce ai venit sa mantuiesti lumea"; apoi saruta icoana Mantuitorului nostru Iisus Hristos, in semn de ortodoxie. in cuvintele acestea marturisim ca Domnul Hristos are un chip si, daca are un chip, noi, cand il cinstim pe Domnul Hristos, cinstim si chipul Lui, pentru ca-i chipul Lui.
Apoi la icoana Maicii Domnului se spune asa: Ceea ce esti izvorul milei, milostivirii invredniceste-ne pe noi, Nascatoare de Dumnezeu! Cauta spre poporul cel pacatos, arata, precum de-a pururea, puterea ta, ca intru tine nadajduind, strigam: Bucura-te, asa cum a strigat oarecand Gavriil, al celor fara de trupuri mai-marele voievod."
Fara aceasta marturisire cinstitoare a Maicii Domnului nu exista Ortodoxie, iar cineva care nu-i ortodox nu poate sluji Sfanta Liturghie in Biserica Ortodoxa. Liturghia o pot face numai aceia care sunt cinstitori ai Mantuitorului si ai chipului Mantuitorului si cinstitori ai Maicii Domnului. Fara cinstirea Maicii Domnului nu exista Ortodoxie. Cei care nu-s ortodocsi _ credinciosi fiind, crestini fiind - se numesc eterodocsi, adica straini de credinta ortodoxa. Toti cei care n-o cinstesc pe Maica Domnului nu sunt ortodocsi, ci sunt straini de credinta ortodoxa.
La Liturghia Sfantului Vasile cel Mare (pentru ca in Biserica Ortodoxa sunt doua liturghii depline: Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur si Liturghia Sfantului Vasile cel Mare), in loc de "Cuvine-se cu adevarat..." se spune asa: "De tine se bucura, ceea ce esti plina de dar, toata faptura, soborul ingeresc si neamul omenesc; ceea ce esti biserica sfintita si rai cuvantator, lauda fecioriei, din care Dumnezeu S-a intrupat si prunc S-a facut, Cel ce este mai inainte de veci. Ca bratul tau, scaun l-a facut, si pantecele tau, mai desfatat decat cerurile l-a lucrat. De tine se bucura, ceea ce esti plina de dar, toata faptura, marire tie."
Ii aducem marire Maicii Domnului, de care se bucura toata faptura, soborul ingeresc si neamul omenesc. Ingerii si oamenii se bucura de Maica Domnului. Spunem despre Maica Domnului ca este biserica sfintita si rai cuvantator, lauda fecioriei.
Intr-o alcatuire de la slujba de Ziua Crucii, din 14 septembrie, vorbind cu Maica Domnului, zicem asa:
"Rai de taina esti, Nascatoare de Dumnezeu, care L-ai odraslit nelucrat pe Hristos, intru care lemnul Crucii, cel de viata purtator, pe Pamant s-a sadit. Pentru aceasta, inaltat fiind acum (lemnul Crucii, se intelege), inchinandu-ne lui (deci inchinandu-ne Crucii Mantuitorului), Pe tine te marim."
In Biserica noastra se face o legatura intre Maica Domnului si Crucea Domnului. O numim pe Maica Domnului "biserica sfintita si rai cuvantator"; asa o numeste Biserica si asa o numim noi, ca oameni care facem parte din Biserica Ortodoxa. De ce? Pentru ca din ea S-a nascut Dumnezeu cel mai inainte de veci, adica Dumnezeu cel mai inainte de veci Si-a lucrat in pantecele Preasfintei Fecioare Maria firea omeneasca cu care S-a unit, trupul in care S-a intrupat pentru vesnicie. De aceea Maica Domnului este biserica sfintita si rai cuvantator, pentru ca Domnul Hristos, Fiul lui Dumnezeu, intrupandu-Se, Si-a facut locas in Maica Domnului. Si zicem: "Ca bratul tau, scaun l-a facut, si pantecele tau, mai desfatat decat cerurile l-a lucrat". Si de aceea, spunem inca o data, ca la inceput: "De tine se bucura ceea ce esti plina de dar, toata faptura, marire tie!"
Acum, in vremea aceasta, cand avem in vedere inaltarea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, avem prilejul sa zicem catre Maica Domnului asa:
"Pe tine, Maica lui Dumnezeu, - fiti atenti si luati aminte! - cea mai presus de minte si de cuvant, care ai nascut negrait sub ani pe Cel fara de ani, noi, credinciosii, cu un gand, te marim (sau te fericim)."
Cum zicem?
"Pe tine - vorbim cu Maica Domnului, cu Maica lui Dumnezeu, si-i spunem cum e -, cea mai presus de minte si de cuvant". Maica Domnului nu poate fi cuprinsa cu mintea omeneasca si nu poate fi cuprinsa cu gandul omenesc; e mai presus de minte si de cuvant. Nu ne-ajunge mintea ca sa intelegem maretiile Maicii Domnului, iar maretiile Maicii Domnului tin de maretiile Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu intrupat din ea. Si nu ne ajunge cuvantul ca sa exprimam ceea ce am intelege cu mintea, daca am intelege, cat de mult am intelege. De aceea zicem: "Pe tine, Maica lui Dumnezeu, cea mai presus de minte si de cuvant, care ai nascut negrait sub ani pe Cel fara de ani - pe Cel care n-are ani, Care-i din vesnicie si ramane in vesnicie -, credinciosii, cu un gand, te marim".
Stimati ascultatori, intr-o alta alcatuire de la sfintele slujbe, vorbind cu Maica Domnului, zicem asa:
"Spaimantatu-s-au toate de dumnezeiasca marirea ta, ca tu, Fecioara neispitita de nunta, L-ai avut in pantece pe Dumnezeu, Cel peste toate, si ai nascut fiu pe Cel fara de ani, Cel ce daruieste pace tuturor celor ce te lauda pe tine."
Vorbim cu Maica Domnului despre o marire a Maicii Domnului care copleseste, care uimeste, pentru ca asta inseamna "spaimantatu-s-au toate": s-au uimit toate, toate stau cu uimire in fata maretiilor tale. De ce? "Ca tu, Fecioara neispitita de nunta - deci in chip mai presus de fire -, L-ai avut in pantece pe Dumnezeu, Cel peste toate, si L-ai nascut, ca fiu, pe Cel fara de ani, Care daruieste pace tuturor celor ce te lauda pe tine". Domnul Hristos S-a nascut din vesnicie din Tatal, fara mama, iar in vremelnicie S-a nascut din maica, fara tata, de la Duhul Sfant.
Stimati ascultatori, acestea sunt perle de gand! Sunt lucruri pe care le auzim, le spunem, le citim si le cantam la slujbele noastre, dar la care prea putin luam aminte. Ne gandim prea putin la ceea ce se spune, ne gandim prea putin la ceea ce spunem, ne gandim prea putin la Maica Domnului.
La mine vin la spovedit multi credinciosi - destul de multi - si obisnuiesc sa-i pun, adica as vrea sa-i pun pe toti sa spuna "Cuvine-se cu adevarat". De ce? Pentru ca eu, cand eram copil, in 1942 - aveam treisprezece ani si jumatate - am ajuns sa ma spovedesc la Parintele Arsenie Boca, Dumnezeu sa-l odihneasca; si l-am auzit pe parintele, dupa ce a sfarsit spovedania, dupa ce mi-a dat dezlegare, spunand: "Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu...". Dupa aceea, m-am mai spovedit eu de multe ori si la multi alti preoti, si nimeni n-a zis "Cuvine-se cu adevarat", desi in Molitfelnic scrie ca preotul trebuie sa spuna "Cuvine-se cu adevarat" dupa ce-l dezleaga pe credincios. Dar prin anii '80 (in '81 parca) a venit la noi, in Eparhia Sibiului, un episcop-vicar, Preasfintitul Lucian, care acum este episcop plin la Tomis, la Constanta, si el ne-a spovedit pe noi la manastire; iar de fiecare data cand m-a spovedit pe mine, m-a pus sa zic "Cuvine-se cu adevarat". Eu atunci inca eram diacon, dar apoi mi-am luat si eu obiceiul acesta, sa-l pun pe credincios sa spuna "Cuvine-se cu adevarat". Si cu ocazia asta pot sa-mi dau seama si cat sunt oamenii de cinstitori ai Maicii Domnului, cati stiu rugaciunea. Totusi n-as putea spune ca de fiecare data ii pun sa zica... uneori ma mai si satur sa aud ca nu stiu s-o spuna, si atunci o zic eu si nu-i mai pun pe oameni. Dar de obicei intreb: stii sa zici "Cuvine-se cu adevarat"? Si multi zic: "Da, parinte!" Dar cand ii pun sa zica, ei zic doar "cuvine-se cu adevarat", ca si cand asta ar fi tot. Nu-i asta tot, dar omul nici nu stie despre ce-i vorba.
Asta inseamna ca oamenii nostri nu sunt destul de cinstitori ai Maicii Domnului, chiar daca fac parte din Biserica cinstitoare a Maicii Domnului. Pentru ca nu se poate ca cineva, facand parte din Biserica noastra si luand aminte la sfintele slujbe, sa nu auda la sfintele slujbe chemari la cinstirea Maicii Domnului. De pilda: "Pe ceea ce este marirea a toata lumea, care din oameni a rasarit si pe Stapanul L-a nascut, usa cea cereasca, pe Maria Fecioara sa o laudam."
E o chemare, e o zicere in care ni se arata importanta Maicii Domnului.
Lucrurile mari si minunate nu pot fi cuprinse in ganduri intinate, nu pot fi cuprinse in ganduri firesti, fiindca sunt supralogice, suprapamantesti, sunt ceresti. Si atunci, noi le primim in gand la masurile la care putem primi -ceva care-i mai presus de noi. Mi-as inchipui - sa zicem asa - credinta noastra si lucrurile sfinte si mari si minunate, asa cum este, de pilda, aerul care e si in noi, si in afara de noi, iar noi cuprindem din aer atata cat ne trebuie noua, atata cat cuprinde fiinta noastra, cat cuprind plamanii nostri Dar aerul e mult mai mult decat putem noi cuprinde in noi. Tot asa-i si cu adevarurile de credinta: putem sa zicem ca ele sunt la masurile noastre, cat putem cuprinde noi, dar avem constiinta ca sunt mult mai presus de noi, sunt mult mai multe, mult mai inalte si nu putem cuprinde in fiinta noastra decat o parte din ele. Asa-i cu adevarurile de credinta.
Eu v-am spus acum niste lucruri pe care le puteati sti si fara mine, dar poate ca singuri nu v-ati gandit la ele. V-am atras atentia asupra unor lucruri care-s mai presus de ceea ce poate omul cugeta si spune. Am spus mai devreme ca zicem catre Maica Domnului: "Pe tine, Maica lui Dumnezeu, cea mai presus de minte si de cuvant". Noi intelegem lucrul acesta si ne dam seama ca oricat ne-am sili sa-i aducem cinstire Maicii Domnului, totusi nu-i putem aduce atata cinstire cata i se cuvine.
In fata Maicii Domnului stam in fata unor taine, in fata unor lucruri de necuprins. Noi zicem ca tainele nu pot fi cercetate. La o alcatuire pregatitoare pentru atmosfera de gand de la sarbatoarea Nasterii Mantuitorului nostru Iisus Hristos, vorbim cu Maica Domnului si-i spunem Maicii Domnului ca ea L-a purtat in pantece pe Mantuitorul Iisus Hristos, ca L-a purtat in brate pe Mantuitorul nostru Iisus Hristos, pe Dumnezeu Cuvantul intrupat, si ca aceasta e o taina, iar taina nu sufera ispitire, taina nu poate fi cercetata, ci taina ramane taina.
Cata vreme am putea s-o cercetam, daca am putea ajunge s-o cercetam, atunci n-ar mai fi taina si n-ar mai fi mai presus de noi si n-ar mai trebui credinta. Or noi avem o credinta pe care parintii cei duhovnicesti - Sfantul Isaac Sirul, de exemplu - o numesc "usa tainelor". Prin credinta ajungem sa pretuim tainele credintei, care raman pentru noi tot taine si pe mai departe.
Ca sa putem intelege ceva din maretiile Maicii Domnului, trebuie sa avem o invrednicire, un ajutor chiar de la Maica Domnului. Sa stiti ca toate adevarurile de credinta sunt descoperite de Dumnezeu omului, nu sunt descoperite de om, in legatura cu Dumnezeu.
"Fericit esti, Simone, fiul lui Iona, ca nu trup si sange ti-a descoperit tie aceasta, ci Tatal Meu, Cel din ceruri" (Matei 16, 17) - spune in Sfanta Evanghelie cuvantul Mantuitorului nostru Iisus Hristos, referitor la Sfantul Apostol Petru, care a inteles ca Domnul Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Care S-a facut om. Deci nu din putere omeneasca, din putere fireasca ai ajuns sa-ti dai seama ca Eu sunt Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu, ci Tatal Meu, Cel din ceruri, ti-a descoperit.
Toate adevarurile de credinta ni le descopera Dumnezeu prin credinta, in masura in care suntem curati cu sufletul:
"Fericiti cei curati cu inima, ca aceia il vor vedea pe Dumnezeu" (Matei 5, 8) - sunt cuvinte ale Mantuitorului nostru Iisus Hristos si sunt cuvinte care trebuie sa ne dea de gandit. Daca suntem nereceptivi fata de lucrurile dumnezeiesti, inseamna ca inca suntem invartosati pamanteste si ne trebuie o sensibilizare pentru lucrurile lui Dumnezeu. Domnul Hristos a spus: "Fericiti cei curati cu inima, a aceia il vor vedea pe Dumnezeu". Vrei sa-L vezi pe Dumnezeu? Ce inseamna sa-L vezi pe Dumnezeu? Nu sa te uiti undeva sus si sa-L vezi, sa-L privesti pe Dumnezeu. Nu! Ci sa-L vezi pe Dumnezeu inseamna sa-ti dai seama ca Dumnezeu e mai presus de ceea ce poti intelege din Dumnezeu, ca orice ai vedea, Dumnezeu e mai presus de ceea ce vezi tu; si de fapt, Dumnezeu Se descopera omului cand vrea El si cum vrea El. Dar mai ales ni Se descopera daca intelegem ca Dumnezeu exista si ca Dumnezeu e Tatal nostru si ca Dumnezeu e "bun si iubitor de oameni", ca Dumnezeu e "milostiv si iubitor de oameni" si ca Dumnezeu are ca lucrare sa-i mantuiasca pe oameni: "Al Tau este a ne milui si a ne mantui".
Daca toate acestea le intelegem, deja L-am vazut pe Dumnezeu mai mult decat daca am vedea undeva, stiu eu, pe un nor, o aparitie care-am zice noi ca-i Dumnezeu. Parintii cei duhovnicesti se si fereau de astfel de imprejurari. Daca de exemplu vedeau ceva, isi inchideau ochii si ziceau ca nu-i pentru ei ceea ce vad. Si la mine vin oameni si-mi zic: "Parinte, L-am vazut pe Domnul Hristos!" Si de fapt n-a vazut pe nimeni... a vazut o imagine si si-a inchipuit... Si mai ales ca el e si pacatos si face fel de fel de pacate, si-apoi zice ca L-a vazut pe Domnul Hristos... Nu se poate asa ceva!
Sau c-a vazut-o pe Maica Domnului... Nu se poate! Pe Maica Domnului o vezi atunci cand ai constiinta ca n-o poti vedea, cand ai constiinta ca Maica Domnului e mai presus de ceea ce ti se pare tie, ca Maica Domnului e de necuprins, ca Maica Domnului e o fiinta mai presus de ceea ce poate cuprinde mintea si de ceea ce poate cuprinde cuvantul. De aceea noi, pentru a intelege maretiile Maicii Domnului, cerem ajutor chiar de la Maica Domnului.
Am sa va aduc aminte acum de o alcatuire de la Sfantul Maslu, care uneori se spune, uneori nu se spune... Cel putin cand nu se face un Maslu deplin, e cam ocolita, dar mie-mi pare rau ca nu-i cunoscuta. E vorba de o alcatuire in care vorbim cu Maica Domnului si zicem asa:
”Pe tine, preacuratul palat al imparatului ceresc, ceea ce esti mult laudata, te rog, curateste mintea mea cea intinata cu tot felul de pacate si o fa locas infrumusetat al Treimii celei dumnezeiesti, ca sa laud si sa maresc puterea ta si mila ta cea nemasurata, fiind mantuit eu, netrebnicul robul tau."
Ce frumos! Ce minunat! Vorbim cu Maica Domnului si o intai, "palat preacurat al imparatului ceresc". Ce e Maica Domnului? Palat preacurat al Imparatului ceresc". Cine este Imparatul ceresc? Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care S-a facut om. Maica Domnului, care L-a purtat in pantece pe Domnul Hristos, a devenit "palat preacurat al imparatului ceresc"; de aceea, noi o rugam pe Maica Domnului sa faca si din mintea noastra, din fiinta noastra, locas al Preasfintei Treimi. Zicem: "Curateste mintea mea cea intinata cu tot felul de pacate si o fa locas preacurat al imparatului ceresc". Zicem catre Maica Domnului asa pentru ca dorim sa fim si noi cum a fost ea: palat preacurat al imparatului ceresc.
Bineinteles ca asta se poate intampla in alte conditii, in alt chip de cunoastere, in alt chip de realizare. Iar ca sa putem fi si noi palat al imparatului ceresc, trebuie sa avem mintea curatita; mintea, care-i intinata cu tot felul de pacate, s-o avem minte curatita. Daca nu avem minte curatita de tot felul de pacate, nu putem fi palat preacurat al imparatului ceresc. De aceea zicem: "Curateste mintea mea cea intinata cu tot felul de pacate si o fa locas infrumusetat al Treimii celei dumnezeiesti". E vorba de locas infrumusetat al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh.
Maica Domnului a fost si este locas infrumusetat al Preasfintei Treimi. De unde stim? Cum am ajuns la gandul acesta? Am ajuns urmarind relatarea de la Bunavestire, pe care o face Sfantul Evanghelist Luca in Evanghelia sa. Cand Preasfanta Fecioara Maria a intrebat: "Cum va fi aceasta?" (cum voi putea fi mama, de vreme ce nu stiu de barbat si nu am in vedere niste legaturi de felul acesta, care m-ar putea face mama?; cum pot sa-L nasc pe Fiul lui Dumnezeu?), ingerul binevestitor a zis asa: "Duhul Sfant Se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri; de aceea, Sfantul care Se va naste din tine Fiul lui Dumnezeu Se va chema" (Luca 1, 35). Sunt cele trei persoane ale Preasfintei Treimi. Stiti ca noi credem in Dumnezeu unul in fiinta si intreit in persoana. E o taina de nepatruns, dar o taina in care noi credem. Si marturisim ca Fiul lui Dumnezeu S-a intrupat din Preasfanta Fecioara Maria de la Duhul Sfant si S-a facut om, fiind de fata si Dumnezeu Tatal, Care a umbrit-o ("puterea Celui Preainalt te va umbri"), si Dumnezeu Duhul Sfant, Care S-a pogorat peste Preasfanta Fecioara, si Dumnezeu Fiul, Care S-a intrupat si S-a nascut din Preasfanta Fecioara Maria.
Cele trei Persoane ale Sfintei Treimi au fost de fata in Preasfanta Fecioara Maria si raman de fata pana in vesnicia vesniciilor. De ce? Pentru ca Maica Domnului nu L-a purtat pe Domnul Hristos numai in pantecele ei, ci L-a purtat si in inima ei. O mama nu se desparte de copil atunci cand il naste; desi copilul se desparte de mama, el ramane in inima mamei in vesnicie. O mama este mama in vesnicie, nu-i in vremelnicie.
Maica Domnului ramane locas al Preasfintei Treimi, pentru ca il poarta si in inima ei pe Domnul nostru Iisus Hristos, il are pe Duhul Sfant asupra ei si il are pe Tatal ceresc impreuna cu ea; asa incat Maica Domnului, fiind ea insasi locas al Preasfintei Treimi, ne poate ajuta sa venim si noi locas infrumusetat al Treimii celei dumnezeiesti.
Si spunem de ce, si aici e foarte important de luat-aminte. Spunem de cerem noi sa fim curatiti de tot felul de pacate, ca sa avem mintea locas al Preasfintei Treimi. De ce? Zicem noi: "Ca sa laud si sa maresc puterea ta si mila ta cea nemasurata, fiind mantuit eu, netrebnicul robul tau". Deocamdata, Maica preacurata, eu sunt un netrebnic rob al tau. Ce-mi doresc? Intai si-ntai, imi doresc sa fiu mantuit. Ce inseamna "sa fiu mantuit"? Inseamna sa fiu curatit de tot felul de pacate, ca sa pot deveni locas al Preasfintei Treimi, si apoi, fiind locas al Preasfintei Treimi, sa-I aduc marire lui Dumnezeu si sa-ti aduc marire tie, cunoscand maretiile tale.
Sunt niste lucruri extraordinare, stimati ascultatori, pe care le avem noi in comorile Ortodoxiei noastre! Cand suntem mantuiti, intelegem ceva din lucrurile pe care nu le intelegem ca oameni nepasatori, ca oameni pacatosi, ca oameni care nu urmarim lucrurile sfinte. Dar pe masura curatiei sufletesti, suntem tot mai proprii pentru a-i aduce cinstire Maicii Domnului.
V-am spus lucrurile acestea in legatura cu sfintele slujbe ale Bisericii noastre, care cuprind maretiile Ortodoxiei, care cuprind invatatura ortodoxa. Biserica noastra se exprima pe sine in slujbele dumnezeiesti, si mai ales in Sfanta Liturghie. Slujbele Bisericii noastre sunt prilejuri de a ne ruga si de a invata, sunt prilejuri de a invata rugandu-ne si de a ne ruga invatand. Ne aduc in constiinta noastra evenimentele pe care le sarbatorim, ni-i aduc in constiinta pe cei pe care ar trebui sa-i avem mereu in constiinta (si pe care abia daca-i avem) la sfintele slujbe. Aceasta este ceea ce are Biserica noastra mai deosebit si mai specific, slujbele dumnezeiesti.
Am amintit toate lucrurile acestea pentru ca cinstirea Maicii Domnului ne este prezentata in slujbele Bisericii noastre si slujbele noastre ne angajeaza si spre cinstirea Maicii Domnului, chiar daca noi nu ne-am gandi la lucrul acesta, ca trebuie sa fim si cinstitori ai Maicii Domnului.
Dintre cei care cred in Mantuitorul nostru Iisus Hristos, dintre crestini, nu toti sunt si cinstitori ai Maicii Domnului, ci unii sunt oameni care nu-i aduc cinstire Maicii Domnului. Ei cauta niste motive ca sa nu fie cinstitori ai Maicii Domnului, dupa cum noi avem niste temeiuri pentru a fi cinstitori ai Maicii Domnului. Adevarul este ca nu vorbim aceeasi limba, nu avem in vedere aceleasi lucruri. Si anume, cei care nu au credinta in Maica Domnului cei care n-o cinstesc pe Maica Domnului... hai sa nu zicem cei care o hulesc, pentru ca poate ca nu au intentia de a o huli pe Maica Domnului, dar faptul acesta ca nu o cinstesc, ca nu-i aduc cinstire Maicii Domnului, deja ii face straini de Ortodoxie. Si n-am avea nicio treaba cu ei si nici n-avem nicio treaba cu ei, numai ca sunt unele situatii de confruntare intre unii si altii, si omul poate sa-si puna intrebarea: Bine, dar uite, noi suntem cinstitori ai Maicii Domnului; de ce nu sunt toti cinstitori ai Maicii Domnului? Ce motive au cei care nu o cinstesc pe Maica Domnului, sa n-o cinsteasca?
Unii dintre ei spun ca in Scriptura nu este destul de lamurit faptul ca noi trebuie sa avem un cult fata de Maica Domnului. Adevarul este ca, daca vrei sa gasesti temeiuri, gasesti, iar daca nu vrei sa gasesti temeiuri, le ocolesti pe cele pe care le-ai putea gasi. Si anume, stimati ascultatori, noi, care suntem cinstitori ai Maicii Domnului, stim ca Dumnezeu a ales-o pe Preasfanta Fecioara Maria sa fie mama a Fiului Sau, Care S-a intrupat; ca Preasfanta Fecioara Maria a primit sa fie mama a Fiului lui Dumnezeu, Care S-a intrupat, si asta inseamna ca Maica Domnului este aleasa de Dumnezeu, de Dumnezeu Tatal. Stim ca Dumnezeu Duhul Sfant S-a pogorat peste ea si a conlucrat la intruparea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, deci Maica Domnului este aleasa si a Duhului Sfant. Fiul lui Dumnezeu a primit sa Se intrupeze din Preasfanta Fecioara Maria, deci Maica Domnului este aleasa si de Fiul lui Dumnezeu. Aleasa de Dumnezeu Tatal, aleasa de Dumnezeu Fiul, aleasa de Dumnezeu Duhul Sfant. Aceasta este credinta noastra si nu se poate opune nimic acestui adevar. Ori crezi ca Maica Domnului este aleasa de Dumnezeu Tatal, de Dumnezeu Fiul si de Dumnezeu Duhul Sfant si o cinstesti pe Maica Domnului, ori neglijezi lucrul acesta, pentru ca nu vrei tu, nu te intereseaza.
Si-apoi vin unii - si Dumnezeu sa-i ierte - si zic: "Pai, Maica Domnului e o femeie ca toate femeile". Stimati ascultatori, e o inselare sa zici ca Maica Domnului e femeie ca toate femeile! Ganditi-va: daca noi credem in Domnul nostru Iisus Hristos si in maretia Lui si stim cine este Domnul Hristos, mai putem zice ca Maica Domnului e o femeie ca toate femeile?!
Se zice ca un copil s-a pierdut de mama lui si o cauta prin multime; si zicea catre cei din jurul lui: "N-ati vazut-o pe mama? N-ati vazut-o pe mama?" Si cineva-i raspunde: "Mai copile, am vazut adineaori o femeie care a trecut pe aici". Si copilul zice: "Eu nu caut o femeie, eu o caut pe mama!" Deci nici in ordinea fireasca o femeie nu-i ca toate femeile. Sotia cuiva, daca-i o femeie ca toate femeile, atunci nu-i sotia lui adevarata. Mama mea, daca-i o femeie ca toate femeile, nu-i mama mea; ci, dintre toate femeile, mama mea e o aleasa: asa a ales-o Dumnezeu, sa fie mama mea, si atunci eu o cinstesc pe mama mea mai mult decat pe alte femei. Mama mea are o situatie speciala -si la fiecare-i asa -, deci mama mea e una intre femei. Sora mea nu-i o femeie ca toate femeile; chiar daca-i si o femeie ca toate femeile, dar dintre toate, ea este deosebita: e sora mea, are un regim special in constiinta mea.
Deci Maica Domnului nu-i o femeie ca toate femeile. Ingerul vestitor a zis: "Binecuvantata esti tu intre femei", Sfanta Elisabeta a zis: Binecuvantata esti tu intre femei", deci una intre femei, celelalte femei sunt mai prejos de tine, tu esti unica fata de celelalte femei; si vine un amarat de pacatos si zice: "Apai, Maica Domnului e o femeie ca toate femeile".
Atunci, inseamna ca ingerul n-a spus drept, Sfanta Elisabeta n-a spus drept, dar el spune drept, ca Maica Domnului e o femeie ca toate femeile. Apai, pe astfel de oameni trebuie sa-i ocolim.
Calatoream cu trenul de la Bucuresti spre Fagaras, in toamna, si-mi spune cineva ca i-a zis la serviciu o femeie: "Numai degeaba te mai rogi la Maica Domnului, ca Maica Domnului e o femeie moarta". Iubiti credinciosi, stimati ascultatori! Sunt lucruri hulitoare, poti sa zici hulitoare de Maica Domnului! Ce spune Biserica despre Maica Domnului, unde-i Maica Domnului? Intr-o alcatuire din 15 august, de la sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului, se spune: "Pe Nascatoarea de Dumnezeu, cea intru rugaciuni si in folosinte neadormita, nadejdea cea neschimbata, mormantul si moartea n-au tinut-o. - De ce? - Caci ca pe Maica Vietii, la viata a mutat-o - cine? -Cel ce S-a salasluit in pantecele ei cel pururea fecioresc."
Credinta noastra este ca Maica Domnului e ridicata cu trupul si cu sufletul la cer. Nu-i numai cu sufletul la cer, ci e inaltata la cer si cu trupul, inviat si preschimbat. Nu stim unde este locul Maicii Domnului, dar fata de noi stim ca locul Maicii Domnului este mai presus de ceea ce putem noi gandi. E indata dupa Domnul Hristos, asta-i invatatura Bisericii noastre.
Multi oameni spun acum ca-i cauta unii si altii, care se prezinta ca martori ai lui Iehova, ca ce stiu eu ce, trimisi de Dumnezeu, si ca vor sa le aduca un mesaj, sa le spuna ceva deosebit. Stimati ascultatori, cand vin de astia, puneti-i sa zica: "Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi!", iar daca nu zic asa, nu stati de vorba cu ei, pentru ca nu sunt ortodocsi Si nu dau marturie despre Ortodoxie. Or noi n-avem ce vorbi cu oameni care ei insisi sunt inselati si care vor sa-i insele si pe altii.
Stimati ascultatori, ganditi-va ca Maica Domnului este la loc de cinste in credinta noastra si pentru faptul ca au cinstit-o cei care au fost in jurul ei. Am zis ca a fost aleasa de Dumnezeu Tatal, a fost aleasa de Dumnezeu Fiul, a fost aleasa de Dumnezeu Duhul Sfant, a fost si este locas al Preasfintei Treimi. Ca e mai presus de minte si de cuvant. Apoi, Maica Domnului a fost cinstita si de oameni din multime. In Sfanta Evanghelie de la Luca se spune ca Maica Domnului a fost cinstita de catre o femeie care a zis catre Domnul Hristos: ".fericit este pantecele care te-a purtat si pieptul la care ai supt". Si Domnul Hristos a zis: "Adevarat! Dar fericiti sunt si cei ce asculta cuvanti lui Dumnezeu si il pazesc" (Luca 11, 27-28).
Deci noi, ca cinstitori ai Maicii Domnului, suntem mai presus de cei care n-o cinstesc pe Maica Domnului. Am zis ca n-avem nicio treaba cu ei Dumnezeu sa-i miluiasca si sa-i lumineze, ca fara lumina de la Dumnezeu nu se poate ajunge la credinta drept-maritoare a noastra. Cei care n-o cinstesc pe Maica Domnului si n-o socotesc pururea fecioara, cum o marturisim noi, spun ca in Sfanta Evanghelie sunt texte din care reiese ca Domnul Hristos a mai avut frati. E drept, se spune in Sfanta Evanghelie ca s-au dus la Domnul Hristos mama Lui si fratii Lui si ca Domnul Hristos a zis: "Mama Mea si fratii Mei sunt cei care asculta cuvantul lui Dumnezeu si-l implinesc" (Luca 8, 21).
E drept, dar asta nu inseamna ca Domnul Hristos a refuzat-o pe mama Lui si i-a refuzat pe fratii Lui, iar despre fratii Mantuitorului nu se spune nicaieri ca sunt fiii Maicii Domnului. Oricat ai cauta in Evanghelie sa gasesti asa ceva, nu gasesti. Auzi de fratii Domnului, gasesti "fratii Domnului", dar nu gasesti ca fratii Domnului sunt fiii Maicii Domnului. Deci fratii Domnului pot fi intelesi sau ca fii ai dreptului Iosif din casatoria lui, pentru ca s-ar putea intampla sa fi fost casatorit (nu e foarte sigura treaba, dar in orice caz, se da si explicatia aceasta, ca fratii Domnului ar putea fi fii ai lui losif din casatoria lui), sau au fost rudenii foarte apropiate, veri in special, pentru ca in limba ebraica, "frate" inseamna si var, si ruda apropiata.
Nu noi explicam lucrurile acestea, ci Biserica noastra vine si ne spune ca Maica Domnului e pururea fecioara, si noi primim invatatura Bisericii, iar la cei ce spun altceva nu luam aminte, desi si noi avem aceeasi Evanghelie. De altfel, textele din Sfanta Evanghelie in care vine vorba despre fratii Domnului sunt texte in care nu e vorba de niste adevaruri de credinta, ci e vorba despre ceea ce credeau si despre ceea ce stiau oamenii din vremea Mantuitorului. insa unii dintre ei il dispretuiau pe Mantuitorul si ziceau: "A, pai cine-i el, cine-i Iisus? Pai nu-i stim noi pe tatal lui si pe mama lui si pe fratii lui?
Un om dintr-o familie modesta..." (cf. Ioan 6, 42). Deci ei il defaimau pe Domnul Hristos, il scadeau pe Domnul Hristos, cand spuneau lucrurile acestea. Or noi stim ca Domnul Hristos e mai presus de oricine din lumea aceasta si ca Maica Domnului e mai presus de orice femeie, pentru ca L-a nascut pe Mantuitorul nostru Iisus Hristos. Asta-i logica noastra, si supra-logica noastra este mai presus de ceea ce putem noi cugeta si spune.
Ne spaimantam de maretiile Maicii Domnului. Dumnezeu sa-i lumineze pe toti care gandesc altfel, iar pe noi sa ne intareasca in credinta pe care o are Biserica noastra. Credinta noastra este izvoratoare de evlavie, de revarsare de cinstire fata de Maica Domnului; nu exista in Ortodoxie fara Maica Domnului. Adevarata noastra Ortodoxie o cuprinde pe Maica Domnului, ii cuprinde pe sfintii lui Dumnezeu, ii cuprinde pe alesii lui Dumnezeu, ii cuprinde pe cei sfintiti de Dumnezeu pentru randuielile de slujba ale Bisericii noastre.
Evlavia noastra fata de Maica Domnului se arata mai ales la sarbatorile Maicii Domnului: la Nasterea Maicii Domnului, din 8 septembrie, la Intrarea in Biserica a Maicii Domnului, din 21 noiembrie, la Soborul Maicii Domnului, din 26 decembrie, la Bunavestire, din 25 martie, la Adormirea Maicii Domnului, din 15 august.
Apoi, la sfintele slujbe sunt atatea si atatea alcatuiri in cinstea Maicii Domnului si sunt si slujbe speciale pentru Maica Domnului, de exemplu acatistele Maicii Domnului; ma gandesc la Acatistul Buneivestiri, la Acatistul "Bucuria celor intristati", la Acatistul Adormirii Maicii Domnului. Apoi, paraclisele Maicii Domnului, care sunt slujbe speciale in cinstea Maicii Domnului. Ne revarsam cinstirea noastra de drept-maritori crestini in aceste slujbe. Dintre sarbatorile Maicii Domnului, una singura are temei in Noul Testament, si anume Bunavestire; celelalte sunt sarbatori ale Bisericii, ale traditiei Bisericii noastre, si noi nu ne intemeiem numai pe Sfanta Scriptura, ci ne intemeiem si pe Sfanta Traditie a Bisericii noastre; asa incat noi suntem cinstitori ai Maicii Domnului pentru ca ne conduce Biserica noastra sa fim cinstitori ai Maicii Domnului si avem bucurie din cinstirea Maicii Domnului.
Parintele Teofil Paraian


16 iunie 2013

DESPRE P O S T

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

 CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI
                         DESPRE  P O S T

Moto: „Cel care mărgineşte postul numai la înfrânarea de la mâncare, acela mai degrabă îl necinsteşte. Posteşti? Arată-mi asta prin faptele tale...Ce folos dacă ne înfrânăm de la carne de peşte şi de pasăre, iar în schimb îi mâncăm pe fraţii noştri? (Sfântul Ioan Gură de Aur).
                                                                                      
                                                                                        Preot Ioan
                    

                          Iubiţi credincioşi,
Postul este un act de preamărire a lui Dumnezeu, este primul pas spre El, în timpul postului punându-se faţă în faţă două lumi: cea materială şi cea spirituală, dintre care trebuie să primeze lumea spirituală.
Postul este o faptă de virtute, un exerciţiu de înfrânare a poftelor trupeşti, de întărire a voinţei, aşadar o formă de pocăinţă.
Postul este „viaţă şi petrecere îngerească“, pentru că îngerii vieţuiesc fără hrană.
Postul este disciplinarea trupului căci acesta (trupul) hrănindu-se, ne-a făcut morţi.

● Deci, ce înţelegem prin POST?
Prin POST înţelegem, în general, o înfrânare - totală sau parţială - pe un anumit timp. În acest sens, există POST TRUPESC şi POST SUFLETESC, după cum înfrânarea este a trupului sau a sufletului. Pentru ca postul trupesc să nu aibă o simplă valoare igienică, trebuie să fie însoţit de postul sufletesc.

● Ce înseamnă POSTUL TRUPESC?
POSTUL TRUPESC este înfrânarea fie totală, fie parţială a trupului pe un anumit timp, de la orice mîncare de dulce, şi de la datoria căsătorească: „Să nu vă lipsiţi unul de altul decât cu bună învoială pentru un timp ca să vă îndeletniciţi cu postul şi rugăciunea şi iarăşi să fiţi împreună, ca să nu vă ispitească Satana din pricina neînfrânării voastre (1 Corinteni 7:5).

● Ce înseamnăPOSTUL SUFLETESC?
POSTUL SUFLETESC este înfrânarea de la vicii, de la păcate şi de la distracţii nefolositoare. Post sufletesc  înseamnă zăbovirea în rugăciune: „Nu ştiţi voi postul care îmi place? - zice Domnul... împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine. Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu. Atunci vei striga şi Domnul te va auzi; la strigătul tău El va zice: Iată-Mă!“ (Isaia 58: 6-8).

● Care este ROSTUL POSTULUI?
Postul foloseşte şi sufletului şi trupului pentru că întăreşte trupul, uşurează şi curăţeşte sufletul, păstrează sănătatea trupului şi dă aripi sufletului. De aceea în Vechiul Testament este recomandat şi impus de atâtea ori (Ieşirea34: 28; Deuteronom 9:9-18; Judecători 20:26; Isaia 58). „NU FI NESĂŢIOS ÎNTRU TOATĂ DESFĂTAREA ŞI NU TE APLECA LA MÂNCĂRURI MULTE. CĂ ÎN MĂNCĂRURILE CELE MULTE VA FI ŞI DURERE. PENTRU NESAŢIU MULŢI AU PIERIT; IAR CEL ÎNFRÂNAT ÎŞI VA ÎNMULŢI VIAŢA“ (Sirah 37:32-34).
● De câte feluri este postul după lungimea lui?
După lungimea lui, postul este de două feluri:     
                     - Post de o zi;
                     - Post de mai multe zile.
● Dar după asprimea lui, de câte feluri este postul?
După asprimea lui, postul poate fi de patru feluri:
1. Ajunarea desăvârşită = când nu mâncăm şi nu bem nimic, cel puţin o zi întreagă.
2. Postul aspru sau uscat  =  când mâncăm numai spre seară, mâncăruri uscate (pâine, apă, fructe uscate, seminţe etc.). Este uşor de înţeles că acest post aspru se ţine fără untdelemn.
3. Postul obişnuit = când mâncăm la orele obişnuite, dar numai mâncăruri de post, adică ne înfrânăm de la mâncărurile de dulce (lapte, carne, brânză, ouă, peşte şi vin).
4. Post uşor = când se dezleagă la vin, peşte, icre, untdelemn, în anumite sărbători care cad în cursul posturilor de peste an.

● Care sunt posturile de o zi şi când au fost aşezate ?
        - Miercurea şi Vinerea din fiecare săptămână, fiindcă Miercuri au făcut sfat cărturarii şi fariseii să-L prindă pe Hristos, iar Vineri
L-au răstignit pe cruce. Tot în această zi, după tradiţie, a mâncat Adam din pom, lucru pentru care a fost izgonit din Rai (Facerea 3:24).
        - Ziua înălţării Sfintei Cruci, la 14 septembrie.
        - Ziua tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, la 29 August.
        - Ajunul Bobotezei, la 5 Ianuarie.

● Când nu se posteşte Miercurea şi Vinerea ?

-În zilele care sunt numite de dezlegare şi care sunt însemnate în calendare cu harţi. Iată când nu se posteşte Miercurea şi Vinerea:
                 În săptămâna luminată (adică Săptămâna Paştilor).
                 De la Naşterea Domnului până la Ajunul Bobotezei.
                 În Săptămâna Brânzei (înaintea lăsatului sec pentru postul Paştelui; se dezleagă numai la lapte, ouă şi brânză).
       Nu se posteşte în ziua Naşterii Domnului şi cea a Bobotezei, când aceste sărbători cad Miercuri sau Vineri.

● Care sunt posturile de mai multe zile din cursul anului?
                 Postul Paştelui;
                 Postul Sfinţilor Apostoli Petru  şi Pavel;
                 Postul Sfintei Maria;
                        Postul Crăciunului.
Postul Paştelui sau Păresimile  este cel mai vechi, cel mai lung şi cel mai important şi este aşezat în cinstea Patimilor Domnului, amintindu-ne de postul de 40 zile al Mântuitorului în pustiu, înainte de a ieşi în lume pentru propovăduirea Evangheliei:
„ATUNCI  IISUS A FOST DUS DE DUHUL ÎN PUSTIU, CA SĂ FIE ISPITIT DE CĂTRE DIAVOLUL. ŞI DUPĂ CE A POSTIT PATRUZECI DE ZILE ŞI PATRUZECI DE NOPŢI, LA URMĂ A FLĂMÂNZIT“ (Matei 4:2).
Acest post începe de la Duminica Vameşului şi Fariseului, şi se termină în Sâmbăta din Săptămâna Mare.
Postul Sfinţilor Apostoli  (al Sânpetrului) începe luni după Rusalii şi ţine până la 29 iunie, sărbătoarea Sfinţilor Petru şi Pavel. Acest post este mobil, urmând data Paştelui.
Postul Sfintei Maria  (Sântamariei), durează 15 zile înainte de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului (15 August).
Postul Naşterii Domnului sau al Crăciunului  ţine 40 de zile, de la 15 Noiembrie la 25 Decembrie.
Cel puţin în aceste patru Sfinte Posturi ale anului, trebuie să se împărtăşească toţi credincioşii. Pregătirea pentru spovedanie şi împărtăşanie se face prin post, rugăciune, pocăinţă şi fapte bune.

● Dar în timpul Vechiului Testament se postea?
Desigur, se postea de două ori pe săptămână, Lunea şi Joia în amintirea suirii şi coborârii lui Moise de pe muntele Sinai cu tablele legii.
Se postea la ziua împăcării (în ziua a 10-a a Lunii Tişri), după cum Însuşi Dumnezeu a rânduit: „Şi aceasta să vă fie vouă pravilă, în ziua a zecea a lunii, SĂ POSTIŢI“(Levitic 16:29-30).
Mai existau şi alte zile sau răstimpuri fixe pentru care era rânduit post, după cum ne spune profetul: „Aşa zice Domnul Savaot: POSTUL din luna a patra, a cincea, a şaptea şi a zecea, vor fi pentru neamul lui Iuda spre veselie şi bucurie şi zile bune de sărbătoare! Dar, să iubiţi adevărul şi pacea!“ (Zaharia 8:19).

● Este postul un semn de întristare?
Da, este un semn de întristare pentru că „Mirele“ (Iisus Hristos) a fost luat dintre noi. Acest lucru se poate vedea din cuvintele pe care le-a spus Mântuitorul, în următoarea întâmplare din Biblie: „ATUNCI AU VENIT LA EL UCENICII LUI IOAN, ZICÂND: PENTRU CE NOI ŞI FARISEII POSTIM MULT, IAR UCENICII TĂI NU POSTESC? ŞI IISUS LE-A ZIS: POT OARE FIII NUNŢII SĂ FIE TRIŞTI CÂTĂ VREME MIRELE ESTE CU EI? CI VOR VENI ZILE CÂND MIRELE VA FI LUAT DE LA EI ŞI ATUNCI VOR POSTI (Matei 9:14-15).

● Şi atunci, dacă postul e un semn de întristare, înseamnă că nu se cuvine să se facă petreceri, nunţi şi veselie?
Unii, deşi susţin că postesc, participă la petreceri sau diferite distracţii, în acelaşi timp cu postul. Este fără îndoială un păcat, iar postul ţinut în acest mod este fără de nici un folos, pentru că este incomplet.
Există şi o altă situaţie, când unii îşi rânduiesc singuri şi de bună voie anumite zile de post, zile în care Biserica n-a rânduit post, pentru că nu sunt zile de întristare, ci de bucurie. Aşa de pildă, unii ţin post Duminica, Marţea sau Joia şi este clar că aceştia nu ţin rânduiala Sfintei Biserici Ortodoxe. „Sfânta Marţi“ sau „Sfânta Joi“ sunt nume păgâneşti, căci Marţi vine de la Marte, Joi vine de la Jupiter deci este un păcat să ţinem post Marţi sau Joi.

● Bazaţi pe tâlcuirea greşită şi pe forţarea înţelesului unor texte biblice, cultele religioase, de oricare fel ar fi, sunt împotriva postului şi obiectează că:
Omul poate să mănânce orice fel de mâncare, pentru că nu mâncarea îl spurcă pe om, după versetul spus de Însuşi Mântuitorul: „Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea îl spurcă pe om“ (Matei 15:11).
Răspunsul nostru:
Este foarte adevărat că nu prin mâncare se spurcă omul pentru că toate mâncărurile sunt curate. Dar, în nici un caz nu rezultă că nu mai trebuie să existe postul. Ei nu ştiu de fapt rostul postului - acela al înfrânării poftelor noastre! Deci, o mâncare oprită în timp de post, nu este oprită pentru că ar fi spurcată în sine, ci pentru că omul se spurcă prin sine însuşi, adică prin neputinţa de a se înfrâna în faţa unor  alimente sau prin poftele care-l biruiesc şi-l stăpânesc.
Aşadar este foarte clar că Hristos n-a zis: „Să nu postiţi!“ şi nici nu putea să zică astfel, când ştim că El însuşi a postit (Matei 4:2) şi a poruncit şi celor ce-l urmează să postească (Matei 9:14-15).
● Cultele religioase ne reproşează că: Este o erezie condamnată de Sfânta Scriptură a opri pe cineva de la anumite mâncăruri, câtă vreme ele sunt bune şi curate şi mai ales că au de la Dumnezeu menirea de a fi consumate, căci scrie Sfântul Apostol Pavel: „Aceştia (învăţătorii mincinoşi ce se vor ivi) opresc de la căsătorie şi de la unele bucate, pe care Dumnezeu le-a făcut, spre gustare cu mulţumită, pentru cei care au cunoscut adevărul“
(1 Timotei 4:3,5,8).

Răspunsul nostru:
Cuvintele acestea nu sunt îndreptate împotriva postului. Ei opreau căsătoria şi mâncarea de carne, dar nu pentru un timp, cum facem noi în post, ci pentru totdeauna, zicând că ea (carnea) este „MATERIE“ = adică ceva rău, necurat.
Ei opreau căsătoria, nu pentru a înfrâna temporar poftele trupeşti, ci pentru a nu spori materia, despre care ei spuneau că este rea. Cuvintele din citatul de mai sus sunt ale Sfântului Apostol Pavel, despre care ştim că el însuşi a postit.
● Cultele religioase ne reproşează că postul este ceva indiferent, adică nici bun, nici rău şi de aceea prin el nu ne putem face mai plăcuţi înaintea lui Dumnezeu, căci Apostolul spune lămurit: „Dar nu mâncarea ne va pune înaintea lui Dumnezeu, căci nici dacă vom mânca, nu ne prisoseşte, nici dacă nu vom mânca, nu ne lipseşte“ şi un alt text: „Căci împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt“ (Romani 14:17). Iată cum motivează cultele religioase că a ţine postul nu este o virtute şi a nu-l ţine nu este un păcat.

Răspunsul nostru:

În ambele texte nu e vorba de mâncarea de post, ci de mâncarea din carnea ce fusese jertfită idolilor. Păgânii aduceau idolilor jertfe de animale. O parte din carnea rămasă de la aceste jertfe se consuma la templele idolilor, sub formă de ospăţ  idolesc (1 Corinteni 8:10) sau se consuma, sub aceeaşi formă, acasă la cel ce a jertfit-o (1 Corinteni 10:25). Uneori creştinii erau invitaţi la ospeţele idoleşti sau se întâmpla ca aceştia să cumpere din măcelării carne care fusese jertfită idolilor şi o mâncau.
Aşa cum iudeo-creştinii nu se puteau rupe cu totul de Vechiul Testament, tot aşa nici păgâno-creştinii nu-şi puteau rupe încă toate legăturile cu vechea lor credinţă. Postul poate fi asemănat cu antrenamentul unui „atlet spiritual“, care ne face asemenea cu Hristos.
Deci, postul nu urmăreşte omorârea trupului, ci disciplinarea lui. Chiar citim în Pateric răspunsul lui Avva Pimen către Avva Isaac: „Noi nu ne-am învăţat să fim omorâtori de trupuri, ci de patimi!“. Iar Sfântul Isaac Sirul scrie despre post: Şi Mântuitorul când s-a arătat lumii la Iordan, cu postul a început!“. Postul este o armă lăsată de Dumnezeu, iar când diavolul vede această armă la vreun om, se înfricoşează!
Dacă cineva posteşte, mintea lui nu se clatină, ci stă gata să înfrunte patimile cele grele.Şi iată, o istorioară, pe care citind-o, n-o mai putem uita niciodată, ba chiar trebuie s-o împărtăşim şi fraţilor noştri creştini care nici nu se sinchisesc de a ţine post:

Într-o zi, un preot creştin ortodox, care şi-a trăit slujirea lui pe cât se poate de corect, conducea, conform tradiţiei ortodoxe, pe „ultimul drum“, un credincios din parohia sa. Deodată, la o intersecţie de drumuri, după ce a rostit ectenia (rugăciunea) pentru cei adormiţi, prin voia lui Dumnezeu, a văzut înaintea tronului un înger  şi după tron un alt înger. Preotul i-a întrebat cu spaimă: „Cine sunteţi voi?“. Şi ei au răspuns: „Eu sunt îngerul zilei de Miercuri, a zis cel din faţă, iar eu sunt îngerul zilei de Vineri, a zis cel din spate; omul acesta cât a fost în viaţă, a ţinut post Miercurea şi Vinerea, ba nu s-a atins nici de soţia lui, a ţinut post şi cu sufletul şi cu trupul, a respectat deci vânzarea şi patimile lui Hristos şi ne-a trimis Dumnezeu să-i ducem sufletul la cer“. Iată cât de important este pentru mântuirea sufletelor noastre să postim cel puţin Miercurea şi Vinerea.

Versete din Vechiul Testament referitoare la post
În Vechiul Testament, prin post se înţelegea abstinenţa realizată înainte de intrarea în Cortul Mărturiei: „ A făcut apoi baia de aramă, cu tălpica ei tot de aramă; (a făcut-o) din oglinzile femeilor postitoare, ale celor ce au postit la intrarea în Cortul Mărturiei“ (Ieşirea 30:8).  
Ştim din Vechiul Testament că evreii posteau lunea şi joia şi avem ca dovezi versetul: „Postesc de două ori pe săptămână...“ (Luca 18:12) şi Didahia celor 12 Apostoli.
Moise a postit 40 de zile pe muntele Sinai înainte de a primi Tablele Legii (Exod 34:28).
Împăratul David postea adesea cu pocăinţă: „Iar eu, când
m-au supărat ei
(asupritorii mei), m-am îmbrăcat cu sac şi am smerit cu post sufletul meu şi rugăciunea mea în sânul meu se va întoarce“ (Psalmul 34:12); „A postit David cu post aspru şi a rămas toată noaptea culcat pe pământ“(2 Regi 12:16).  
Daniel în Babilon a postit trei săptămâni: „Pâine bună n-am mâncat, carne şi vin n-am pus în gura mea şi cu miresme nu m-am uns, până ce nu s-au împlinit trei săptămâni de zile“ (Daniel 10:3).

Postul...
Postul aduce smerenie: „Şi acolo la râul Ahava, am rânduit post, ca să ne smerim în faţa Dumnezeului nostru, ca să cerem de la El călătorie pe cale dreaptă, pentru noi, pentru copiii noştri şi pentru toată agonisita noastră“ (Ezdra 8:21);  „Sufletul mi l-am smerit cu post“ (Psalm 68:10).
Postul a fost ţinut de fii lui Israel: „În cea de-a douăzeci şi patra zi a acestei luni (luna  a şaptea), fiii lui Israel s-au adunat  în post şi-n haină de sac“ (Neemia 9:1).
Postiţi un post al sfinţeniei: „Postiţi un post al sfinţeniei“ (Ioil 1:14); „Sunaţi cu glas de trâmbiţă-n Sion, gătiţi postiri sfinte, prăznuiţi sărbătoarea cea pentru toţi“ (Ioil 2:15).
Postul este necesar pentru întoarcerea la Domnul:
„Întoarceţi-vă la Mine din toată inima voastră, cu postiri, cu plâns şi cu tânguire“(Ioil 2:12).
Postul îl ţinem pentru noi, nu pentru Dumnezeu: „Vesteşte la tot poporul ţării şi  preoţilor: « Dacă aţi ţinut post şi v-aţi tânguit în luna a cincea şi într-a şaptea, vreme de şaptezeci de ani, pentru Mine, oare, aţi postit?“ (Zaharia 7:5).
Postul trebuie însoţit de rugăciune: „Mai mult preţuieşte rugăciunea cu post şi cu milostenie şi cu dreptate, decât bogăţie cu nedreptate; mai bine să faci milostenie decât să aduni aur. Căci milostenia izbăveşte de la moarte şi curăţă orice păcat. Cei ce fac milostenie şi dreptate vor trăi mult“ (Tobie 12:8-9).

Versete din Noul Testament referitoare la post
„Pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: Osebiţi-mi pe Barnaba şi pe Saul, pentru lucrul la care i-am chemat. Atunci, postind şi rugându-se, şi-au pus mânile peste ei şi i-au lăsat să  plece“ (Faptele Apostolilor 13:2-3).
„În osteneală şi în trudă, în primejdii adeseori, în foamete şi în sete, în posturi de multe ori, în frig şi în lipsă de haine“ (2 Corinteni 11:27).
„Şi Iisus le-a zis: Pot, oare, prietenii mirelui să postească cât timp este mirele cu ei? Câtă vreme au pe mire cu ei, nu pot să postească“ (Marcu 2:19).
„Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post“ (Matei 17:21).
„Când postiţi nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să arate oamenilor că postec. Adevărat grăiesc vouă că şi-au luat plata lor. Tu, însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală. Ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie“ (Matei 6:16-18).
„Şi trecând multă vreme şi plutirea fiind periculoasă, fiindcă trecuse şi postul (sărbătorii ispăşirii, care se ţinea la evrei toamna), Pavel îi îndemna...“ (Faptele Apostolilor 27:9).
„Şi hirotonindu-le preoţi în fiecare biserică, rugându-se cu postiri, i-au încredinţat pe ei Domnului în Care crezuseră“ (Faptele Apostolilor 14).
Vorbe de duh de la Sfinţii Părinţi
„Dacă postim înfrânându-ne numai de la mâncare, după trecerea Păresimilor va trece şi postul; iar de ne înfrânăm de la păcate, postul nostru va continua şi vom avea mereu folos de el“ ; „Adevăratul post este depărtarea de la rău, înfrânarea limbii, lepădarea mâniei, îmblânzirea poftelor, oprirea clevetirii ţi călcării de jurământ“ (Sfântul Ioan Gură de Aur).
„Dacă mă hrănesc bine pentru ca trupul meu să fie puternic, acesta se răzvrăteşte şi pretenţiile lui cresc: nu are chef de rugăciune. Dacă-mi smeresc trupul prin post fără măsură, în suferinţa înfrânării ia naştere pentru o vreme un teren prielnic pentru rugăciune, dar după aceea trupul devine neputincios şi nu vrea să urmeze duhului“ (Arhimandritul Sofronie).
           „Dacă nu îţi schimbi viaţa, pentru ce mai posteşti? Schimbarea bucatelor nu ajută la nimic“ (Sfântul Ioan Gură de Aur).
           „Postul este izvor de bucurie“ (Sfântul Vasile cel Mare).
           „Postul ne îngreunează pe dinafară, dar ne curăţă pe dinăuntru“ (Sfântul Ioan al Antiohiei).
           „Eşti stăpân pe pântece? Fii atunci stăpân şi pe limbă!“ (Sfântul Nil Sinaitul).
           „Postul adevărat  este abţinerea de la orice lucru rău“ (Sfântul Teodor Studitul).
           „Postul ... o şcoală a căinţei“ (Părintele Alexandre Schemman).
           „Postul ocroteşte orice virtute. Este începutul luptei spirituale, cununa celor cumpătaţi, frumuseţea fecioriei şi sfinţeniei, strălucirea cuminţeniei, începutul vieţii creştine, mama rugăciunii, izvorul smereniei. Postul te învaţă liniştea şi el precede celelalte fapte bune“ (Sfântul Isaac Sirul

Pentru o mai uşoară înţelegere a importanţei covârşitoare a rugăciunii şi postului, să privim cu luare aminte imaginea de mai sus. Orice om care nu se roagă şi nu posteşte, se aseamănă cu acest vultur fără aripi. Aşa este sufletul acelui om, nu se poate înălţa spre Împărăţia lui Dumnezeu. El merge pe calea cea largă, iar calea aceasta largă duce la Iad.
Un creştin care se roagă, dar nu pos­teşte este exact ca vulturul din imaginea de mai sus, care având doar o aripă (RUGǍCIUNEA), nu poate zbura deasupra munţilor (munţi de ispite, necazuri, nevoi etc.), are nevoie şi de  cealaltă aripă (POSTUL). Deci, cine nu pos­teŞ­te nu se roagǍ bine.
     Creştinul care doar posteşte, dar nu-şi face canonul de rugăciuni ale dimineţii, ale serii, nu se roagă când se aşează şi când se scoală de la masă, nu merge Dumnica la rugăciunile din timpul Sfintei Liturghii este neputincios (sufleteşte) ca şi vulturul din imaginea de mai sus. Deci, cine nu se roagǍ, nici nu posteŞte cum ar trebui.

 
Creştinul care se roagă şi posteşte se înalţă cu uşurinţă (sufleteşte) spre „Lumina cea neîn­serată“ (Dumnezeu) ca şi vulturul din imaginea de mai sus. Deci, unirea rugǍciunii cu pos­tul ÎnseamnǍ forŢǍ În urcuŞul duhovnicesc al creŞtinului.

Istorioare despre post din Patericul egiptean
           Zis-a un bătrân: „Fraţilor, îmbuibarea pântecului este maica curviei, iar postul şi înfrânarea este bogăţia sufletului; deci aceasta să ne silim să o câştigăm cu smerită înţelepciune, păzindu-ne de mândrie, plăcere şi lauda oamenilor care sunt izvorul tuturor răutăţilor“.
Un sihastru oarecare trăia în adâncul pustiului de treizeci de ani. Mâncarea lui era o buruiană oarecare, ce creştea în acea pustie. Mai târziu a început a gândi şi a grăi în sine, zicând: în zadar mă necăjesc de atâţia ani aici, în această pustie şi nu mănânc decât această buruiană şi nici o descoperire sau vedenie în vis sau aievea nu văd, sau nici o minune n-am făcut. Ci mai bine să las această pustie fără de nici un folos şi să ies în lume, că şi acolo cel ce vrea să se mântuiască, se mântuieşte. Aceasta gândind el şi vroind să plece din pustie în lume, i s-a arătat îngerul Domnului şi  stându-i înainte, i-a zis: „Ce vrei să  faci, bătrânule? Pentru ce primeşti în inima ta acele gânduri,  aceasta doreşti, că de atâţia ani trăieşti aici în această pustie şi Dumnezeu te hrăneşte, te întăreşte, te păzeşteşte  şi  nimic nu-ţi lipseşte ca unuia din lavră? De acum să nu te mai supui gândurilor şi sfatului vrăjmăşesc şi şezi aici, în acest loc, până la sfârşitul tău şi te roagă lui Dumnezeu să-ţi dea smerenie şi răbdare“. Iar el fiind întărit de sfatul îngerului, a petrecut acolo toată vremea vieţii sale în post şi-n rugăciune şi s-a mântuit.
Spuneau părinţii că era într-un sat un om care postea mult, încât oamenii îl cunoşteau sub numele de postitorul. Şi auzind Părintele Zinon despre dânsul l-a chemat la el; iar el s-a dus cu bucurie. Ajungând acolo, Părintele Zinon lucra tăcând, iar postitorul, văzând că nu vorbeşte cu dânsul, s-a supărat şi i-a zis Părintelui: „Roagă-te pentru mine, Părinte, că vreau să plec! Când eram în sat, până seara posteam şi niciodată  nu mi s-a făcut aşa ceva, adică să nu fiu băgat în seamă! “. Şi Părintele i-a zis lui: „În sat te hrăneai cu urechile tale (adică din laudele pe care i le aduceau ceilalţi pentru că postea = păcatul slavei deşarte), de acum înainte, întru ascuns să posteşti, să faci milostenie, căci aceasta este calea după Dumnezeu“.

Cugetări despre abstinenţă
Abstinenţa este o virtute prin care se înfrânează pofta spre lăcomie. În cartea „Suma viţiilor“ (viciilor - n.n.), se povesteşte că, pentru a nu mânca şi bea prea mult, Dumnezeu le-a făcut oamenilor gura mult mai mică în raport cu mărimea corpului.
Solomon a spus: „Cine este abstinent îşi dezvoltă şi-şi prelungeşte viaţa“.
Sfântul Vasile cel Mare a zis: „După cum calului i se pune frâu pentru a-l stăpâni, tot astfel şi omul trebuie să-şi înfrâneze poftele lăcomiei prin abstinenţă“.
Varro spunea: „Abstinenţa este călăuza tuturor virtuţilor“.
În „Istoria Românilor“ este scris despre virtutea abstinenţei. Mergând Alexandru cel Mare cu oastea sa prin deşertul Babiloniei nu găseau nimic să mănânce. Lipsindu-le hrana, mulţi mureau de foame, după ce mâncaseră caii şi alte animale  pe care le aveau cu ei. Unul dintre generalii săi găsind faguri de miere, în loc să-i mănânce el, i-a dus lui Alexandru de faţă cu toată lumea. După ce Alexandru a luat fagurii aceia în mână, i-a aruncat într-un râu şi a spus: „Dumnezeu nu vrea ca eu să  trăiesc, nici să mor decât împreună cu cei care sunt aici“. Şi unii dintre cei prezenţi, văzând că el aruncase fagurii în fluviu, au sărit repede în apă ca să-i ia. Astfel s-au înecat mulţi care n-au putut rezista pentru că erau prea slăbiţi de foame. Mergând  mai departe au dat peste nişte aşezări, în care Alexandru cel Mare şi soldaţii lui au găsit ceea ce le trebuia.

Şi ursul şi şarpele postesc
Şi ursul posteşte. Îndată ce se apropie iarna se retrage în bârlog, se pune pe labe şi toată iarna nu mănâncă nimic. Dar când se trezeşte din somnul lui – din postul lui – e tot urs... atacă şi sfâşie animalele mai departe. Şi şarpele posteşte. Toată iarna şi şarpele doarme şi nu mănâncă nimic. Dar când se trezeşte din somnul lui – din postul lui – e tot şarpe. Muşcă mai departe. Exact aşa fac şi creştinii care se lasă de rele pe timpul postului, dar îndată ce trece postul, s-apucă iar de rele. Se muşcă şi se sfâşie iar unii pe alţii şi fac toate răutăţile. Ce folos aş avea că mă las pe timpul Paştilor de băutură, fumat, sudalme şi alte răutăţi, iar la Paşti mă dezleg iar? Nu este oare şi acesta exact postul ursului şi postul şarpelui? Postul nostru trebuie să fie un post permanent, a ne feri pe tot timpul vieţii noastre de desfătările şi deşertăciunile acestei lumi... de duhul acestei lumi... de orice fel de mâncare prin care se întăreşte „animalul”, firea cea veche din noi (petreceri, beţii, jocuri, desfătări lumeşti şi celelalte răutăţi). Numai un astfel de post ne poate fi ajutor de mântuire sufletească.

POSTUL
                                   (Părintele Sofian Boghiu)
Unii nu postesc deloc, alţii postesc o săptămână  sau câteva zile, iar alţii, o săptămână la început şi o săptămână la  sfârşit. Fiecare îşi va lua plata după ostenelile sale. Dar cei care postesc, adeseori se mai şi încurcă în înţelegerea postului. Unii  postesc ajunând mai ales vinerea - şi e foarte bine. Pentru că postul şi  ajunarea dau bun prilej organelor noastre celor dinlăuntru să se repare  - această „uzină“ care suntem noi înşine şi care merge aşa, ca un  automat: de pildă, nu ne dăm seama când se transformă pâinea în energie. Şi când postim, se bucură tot lăuntrul nostru, ne spune „mulţumesc“, pentru  că se reface aievea. Aşadar, cine  ţine post cu regularitate îşi face el însuşi foarte mult bine. Este la câte unii această panică: „Dacă nu mănânc, mor, ameţesc!“ Nu-i  adevărat. Postul armonizează şi înviorează tot lăuntrul nostru.
Postul  creştin, supravegheat şi ţinut cu înţelepciune, este recomandat de sfinţii Părinţi,  iar unii din ei aveau studii de medicină înaltă şi ei urmăreau să ne  facă nouă bine, nu să ne chinuiască. Aşa că toate au fost rânduite cu  foarte multă luciditate şi pricepere. Postul trebuie să fie luminat, consimţit de bună voie, nu cu ciudă, ci să fie  ca o bucurie. Nu un post cu ciudă sau ţinut de frică, pentru ca atunci  stomacul resimte postul ca o mare suferinţă, iar mintea culege numai  mătrăgună şi numai răutăţi. Dumnezeu nu  vrea un astfel de post. Este un post netrebnic, cu adevărat, atunci  când posteşte această aparatură fizică, iar sufletul se revoltă. Nu aşa!  Dumnezeu vrea ca totul să fie global, armonios; să postească şi trupul,  dar să postească şi sufletul, şi atunci e postul cu adevărat  binefăcător. Să se bucure şi cele dinlăuntru şi să nu se revolte gura  şi limba că le-am pus la post. Unii postesc toata ziua, ajunează, şi seara mănâncă cât ar fi mâncat toată ziua şi apoi toată noaptea le e rău. Dar un post aspru se împleteşte cu rugăciunea şi cu meditaţia, şi mai ales să-ţi postească şi gura în timpul postului.  Sunt oameni care fac din aceasta râvnă a postului un ideal. Şi ferice,  cu adevărat, de cei ce merg pe această cale frumoasă şi cu adevărat  vrednică, calea postului! Numai să fie dusă cu statornicie şi răbdare,  pentru că este o cale spinoasă, fraţi creştini, şi totdeauna veţi avea  de suferit pe această cale.
Ţineţi seama de toate acestea, fraţi  creştini. Luaţi-vă în serios propria viaţă, pentru că o dată îi este dat omului să trăiască şi după moarte vine judecata -  spune sfântul Pavel. Dacă noi vorbim numai despre aceste lucruri şi le  lăudăm cu gura, dar nu le facem, e ca şi cum am vedea în vitrina unui  magazin o mâncare foarte bună, dar nu o putem lua, pentru că este un  geam între noi. Aşa este şi cu această ne-aplecare spre poruncile lui  Dumnezeu, spre lucrarea lor. Să facem, fraţi creştini. Dumnezeu să ne  ajute să facem, şi negreşit, ne vom bucura de roadele şi sporul cel  duhovnicesc. Postul  e înainte de toate, înfrânare, fraţi creştini. Pentru că dacă nu  mănânci de dulce, dar mănânci de post mai mult decât trebuie şi mănânci  şi o mâncare foarte bine gătită, acela nu mai este  post.
Noi  astăzi nici nu mai băgăm în seamă poruncile lui Dumnezeu, dar pentru  acest dispreţ grozav faţă de poruncile Lui, fără îndoială că vom fi aspru judecaţi. Noi, cei de azi, ne-am obrăznicit, suntem „evoluaţi“...În  post contează foarte mult să vă iertaţi unul pe altul. Postul n-are  nici o valoare când ai necaz pe cineva şi nu te poţi împăca cu el. Poţi  să mori de foame, nu are nici un rost postul tău, până când nu te împaci  cu celălalt.
Dar nu aşa, o împăcare de politeţe, ci iertare din inima.  Nu aşa, că „da, eu n-am nimic cu nimeni“. Asta nu e iertare. Să vă  iertaţi unul pe altul din toata inima, numai atunci postul va fi cu  adevărat de folos. Unii nu-şi vorbesc cu anii, dar postesc fiecare post.  Vai de postul lor... Asemenea persoane trec pe deasupra gurii iadului,  duc cu ei un fel de zbucium cumplit şi dincolo îi aşteaptă acest foc  cumplit al  conştiinţei vinovate. Nu vă temeţi de post. Postul nu e lăsat să omoare omul, ci să potolească patimile din noi. Dacă eşti bolnav şi posteşti, de cele mai multe ori te  vindeci prin  post. Şi dimpotrivă, dacă mănânci prea bine, poţi fi oricât de sănătos,  îndată te distrugi.
Şi apoi să nu uitaţi că postul nu înseamnă numai post de mâncare, ci să te abţii de la tot ceea ce simţi că nu-ţi este de  folos: de la o plăcere vinovată, de la un roman nepotrivit. În  comunităţile în care trăim, când pleacă unul afară, toţi ceilalţi  tabără pe el şi îi spun toate greşelile şi uită că, oricât de rău ar fi  cineva, are şi nişte lucruri bune. Dar se uită acest amănunt şi se spun numai cele rele. Şi greşim osândind pe altul, şi spurcăm postul nostru  cu acest păcat, şi ne adunăm păcate grele în faţa lui Dumnezeu. Pentru că atunci când judeci pe altul, intri cu obrăznicie în drepturile lui Dumnezeu, El e judecătorul. „Cine eşti tu, să judeci sluga străină?“ Ce  folos că nu mănânci carne, dar mănânci cinstea fratelui tău? Sau dai  averea la săraci, dar tu eşti plin de ură? Să  avem grijă, aşa cum v-am spus, să postim şi cu limba, fraţi creştini. Noi avem gură, cu care facem foarte multe greşeli de neiertat.  Pedepseşte-ţi limba, ca să scapi tu de pedeapsa cea veşnică.

AR TREBUI SĂ NE CONTROLĂM FIECARE CUVÂNT PE CARE-L SPUNEM, PENTRU CĂ FIECARE ARE  ROSTUL LUI ÎN VIAŢA NOASTRĂ SAU ÎN VIAŢA ALTORA,  UN TIMP DE LUPTĂ CU NOI ÎNŞINE.

Pentru că cea mai cumplită luptă este  cu noi înşine, nu cu alţii, fraţi creştini. Noi pe altul îl biruim  repede sau îl înlăturăm, mai ales dacă suntem mai voinici - îl desfiinţăm repede pe duşmanul nostru, însă cu noi înşine suntem tare delicaţi, ne este tare milă de noi şi găsim toate argumentele ca să ne  cruţăm pe noi înşine.
Postul  este lăsat ca o arenă în care trebuie să ne luptăm cu fiarele din noi,  cu spinii din noi, cu răutatea din noi - şi e foarte greu să te biruieşti pe tine însuţi. Şi  într-o asemenea călătorie lăuntrică, ne este absolut de trebuinţă o  faptă bună care, dacă o împlinim, este egală cu eliberarea noastră lăuntrică: adică să ne iertăm unii pe alţii. Pentru că în această  călătorie spre înviere, avem noi înşine nevoie de multă iertare de la  Dumnezeu. Şi dacă nu iertăm, nici nouă
nu ni se iartă şi vai de sufletul  nostru! Ne merg toate împotrivă, chiar dacă ni se pare că mergem pe  drumul cel bun; vai de sufletul nostru, dacă nu ne iartă şi pe noi  Dumnezeu! Când ştii că şeful tău e supărat pe tine şi urmează să te sancţioneze, te temi şi cauţi să faci tot ce poţi, ca să te ierte şi să  te pui bine cu el. Este condiţia pe care acest mare Stăpân o pune  pentru  fiecare dintre noi: „iertaţi şi vi se iartă“; „nu iertaţi, nu vi se  iartă“. Aceasta este problema iertării - foarte grea de multe ori, dar  şi foarte luminoasă, pentru că ea ne ajută la sporul cel duhovnicesc şi  „ne pune bine“ cu acest mare şi bun Stăpân al universului întreg. Ierţi? -  ţi se iartă! Orice  trudă pentru luminare şi mântuire presupune această condiţie a păcii interioare. Căci asta înseamnă iertarea: pacea ta.
Şi nici nu se poate  face rugăciune cu ciudă. Când te chinuie gândul că celălalt ţi-a făcut  rău, n-ai linişte în suflet şi nu te poţi ruga. Praful acesta care  ustură şi doare, ştergeţi-l de pe suflet şi aruncaţi-l la câini...  iertaţi, fraţilor, ca să puteţi veni aici la rugăciune cu inima deschisă  şi să vă întoarceţi acasă cu pace în suflet. Şi nu aşteptaţi să vă ceară celălalt iertare. Nu, începeţi prin a cere dumneavoastră iertare,  pentru că este imposibil ca, oricât ar fi şi celălalt de vinovat, să nu  aveţi şi dumneavoastră o vină cât de mică..... e imposibil...

      Bibliografie: Biblia E.I.B.M.,Bucureşti, 1994; Biblia E.I.B.M. (versiunea redactată şi adnotată de Arhiepiscopul Clujului Bartolomeu Valeriu Anania), Bucureşti,2001; Preot Dr. Ioan Mircea, Dicţionar al Noului Testament, E.I.B.M., Bucureşti, 1995; Patericul egiptean, Editura Alba Iulia,1990; Leon Magdan, Andreea Magdan,Dumnezeu şi Omul-antologie de cugetări, Editura Sfântul Alexandru,2001; Prof.Univ.Dr.Doc. Pandele Olteanu, Floarea Darurilor, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara,1992; Preot Prof. Dr. Ioan Bria, Dicţionar de Teologie Ortodoxă, E.I.B.M., Bucureşti, 1994. 

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ