DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...
Preacurată Fecioară, Ceea Ce veseleşti toate cerurile cu strălucirile darurilor Tale, Bucuria neapusă a celor ce voiesc a se îndulci de lumina iubirii dumnezeieşti, Ceea Ce totdeauna petreci înaintea jertfelnicului rugăciunii, aducând cereri de milostivire spre credincioşi către Cel Ce are putere a ridica pe toţi din prăpastia căderii, ia aminte şi la suspinurile inimilor noastre şi dă-ne grabnică izbăvire din necazuri.
Ca Una Ce ai primit săgeţeile întristării în inima Ta privind Răstignirea Fiului Tău, ca să scoţi sabia întristării din inima Evei, alungă de la noi toate ispitele cele de întristare, şi cu pacea lui Hristos întăreşte inimile robilor Tăi. Ceea Ce ai primit în pământul inimii Tale cuvântul Arhanghelului şi ai adus lumii pe Rodul mântuirii, cu ploaia rugăciunii Tale stropeşte şi pământul inimii mele ca să aducă roadele cuvintelor dumnezeieşti la bună vreme sub strălucirea Soarelui dreptăţii. Ceea Ce Te-ai deschis ca o carte spre a cuprinde pe Cuvântul Cel Necuprins de minte, scrie-mă şi pe mine în cartea vieţii cu condeiul Duhului şi deschide-mi cămara pocăinţei, întâmpinându-mă cu veselă faţă şi cu nădejdea mântuirii prin osârdia rugăciunilor Tale. În ceasul sfârşitului meu, să Te grăbeşti Preacurată, a-mi întinde mână de ajutor şi a mă păzi pe mine netulburat de mânia vrăjmaşilor nevăzuţi. Cu îndrăzneala Ta de Maică, mie, celui lipsit de îndrăzneală pentru păcate, să-mi soleşti iertare şi răspuns bun la judecată.
Ca O Mireasă Preacurată înconjurată de cetele îngereşti luminezi cerurile, iar acum alungă întunericul mâhnirii din sufletele noastre, dăruind tuturor după nevoie toiagul rugăciunii Tale spre sprijinire pe calea mântuirii. Fii celor răniţi de patimi Grabnică Tămăduitoare, celor săraci Milostivă Vistierie de daruri şi binecuvântări, celor scârbiţi Mângâietoare nebiruită, celor deznădăjduiţi Lumină a bucuriei, celor asupriţi Scăpare minunată, celor întristaţi Bucurie neaşteptată, celor părăsiţi de îndrăzneală Milostivă Ajutătoare, celor încercaţi Răbdare neclintită, celor însetaţi de mântuire Fântână adâncă de daruri dumnezeieşti, celor din primejdii Pavăză nebiruită, celor bolnavi Ridicare grabnică din patul durerii şi pe noi pe toţi ne acoperă sub veşmântul rugăciunii Tale, ca într-un glas al inimii să-Ţi aducem totdeauna mulţumire, iar lui Dumnezeu slavă, în veci. Amin.