21 februarie 2013

Rugaciune catre toate puterile ceresti

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Această rugăciune este foarte puternică şi este bine să o citească creştinul în fiecare zi. Sfinţii Părinţi recomandă să se facă câte 3 metanii la fiecare (iar în zilele când nu se fac metanii să se înlocuiască cu 3 închinăciuni). Însă cine nu poate, e bolnav, neputincios sau nu are condiţii, poate să facă măcar o metanie, sau chiar o închinăciune. Dumnezeu primeşte orice osteneală. Însă, cei ce pot şi au evlavie, este bine să respecte rânduiala lăsată de către Sfinţii Părinţi. Când citim această rugăciune, toate puterile cereşti merg chiar în acel moment înaintea lui Dumnezeu şi mijlocesc pentru noi. Este foarte folositoare să se citească şi noaptea între orele 00:00 şi 03:00, când cerurile sunt deschise iar rugăciunea ajunge direct înaintea Stăpânului.

1. Milostivă să-mi fii mie Preasfântă Treime;
2. Milostivă să-mi fii mie Preasfântă Născătoare de Dumnezeu;
3. Milostivi să-mi fiţi mie cei 4 Evanghelişti ai Domnului;
4. Milostiv să-mi fii mie Sfinte Ioane Botezătorule al Domnului;
5. Milostivi să-mi fiţi mie cei 12 Apostoli ai Domnului;
6. Milostivi să-mi fiţi mie cei 70 Apostoli ai Domnului;
7. Milostivi să-mi fiţi mie toţi sfinţii din ceruri şi toate puterile cereşti;
8. Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Părinţi din ceruri;
9. Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Mucenici din ceruri;
10. Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Cuvioşi din ceruri;
11. Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Părinţi Ierarhi din ceruri;
12. Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Martiri din ceruri;
13. Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Prooroci din ceruri;
14. Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Pustnici din ceruri;
15. Milostive să-mi fiţi mie toate Sfintele Cuvioase Femei din ceruri;
16. Milostive să-mi fiţi mie toate Sfintele Muceniţe Fecioare din ceruri;
17. Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Arhangheli din ceruri;
18. Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Îngeri din ceruri;
19. Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii zilei de astăzi;
20. Milostivă să-mi fii mie toată puterea cea lucrătoare a cerului;
21. Milostiv să-mi fii mie Sfinte Patron al meu (numele);
22. Milostiv să-mi fii mie Sfinte Patron al casei (numele);
23. Milostiv să-mi fii mie îngeraşul meu sfânt păzitor;

RUGĂCIUNE LA ICOANA MAICII DOMNULUI TIKHVIN

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Cu ce laude vom împodobi icoana Ta cea de minuni izvorâtoare, prin care se revarsă râuri îmbelșugate de daruri celor ce Te cinstesc pe Tine, Preacurată ? Cu ale Tale mijlociri izbăvește poporul Tău din legăturile celui viclean și ne dă nouă a petrece întru curăție și smereniei vremea acestei vieți trecătoare, ca să ne învrednicim a ajunge și în lăcașurile slavei cerești. Deschide-ne nouă poarta pocăinței, mai înainte de a fi înghițiți de valurile cugetării lumești. În corabia mântuirii ne așează pe noi și cu adierile rugăciunii Tale ne dăruiește drum netulburat până la limanul Vieții. Născut-ai pe Cel mai presus de fire și firea noastră cea stricată de păcat ai înnoit-o. Blestemul morții s-a dezlegat prin nașterea ta cea sfântă și lumea a aflat mântuire din adâncurile cele întunecate ale iadului. Pentru aceasta, cu ce cuvânt de laudă vom mări minunile Tale, căci numai Tu, Stăpână, cu smerenie Te-ai plecat Ziditorului Tău când ai primit în pântece pe Cel nemărginit. Acestuia roagă-Te pentru noi, ca să fim izbăviți de focul cel veșnic și să ajungem la limanul odihnei cerești. Ajută-ne a purta fără cârtire sarcina necazurilor pentru păcatele noastre și dă-ne toiagul rugăciunii Tale ca sprijinire pe calea vieții.

Bucură-Te, oglinda fecioriei, slava monahilor, palatul Stăpânului, veselia drepților, dorirea pustnicilor, sabie necruțătoare pentru duhurile răutății, mângâiere credincioșilor, apărătoarea celor nedreptățiți, floarea cea neveștejită a fecioriei, bogăția săracilor, nădejdea celor smeriți, cununa celor înțelepți, vasul slavei cerești întru care s-a lucrat mântuirea neamului nostru spre slava lui Dumnezeu, către Care roagă-Te să fim noi izbăviți de focul cel veșnic și să dobândim răspunsul cel bun la judecată, ca să Te mărim pe Tine cu mulțumire în veci. Amin+

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ