Cele cinci cai de pregatire a sufletului

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



"Va indemn, deci, fratilor, pentru indurarile lui Dumnezeu, sa infatisati trupurile voastre ca pe o jertfa vie, sfanta, bine placuta lui Dumnezeu" (Romani 12, 1)

Un om din California a vazut intr-una din vitrinele unui magazin de portelanuri si cristaluri o vaza tare frumoasa care i-a patruns inima de cum a vazut-o. Astfel, a inceput sa faca economii si cand a adunat suma respectiva a mers si a cumparat vaza mult dorita. Bucuria a fost foarte mare, asa ca a luat vaza si mergand acasa a asezat-o la loc de cinste, in cea mai buna incapere.

Cu timpul, in contrast cu frumusetea vazei de portelan, omului i s a parut ca peretii acelei incaperi sunt degradati si i-a zugravit. Dupa un timp oarecare a considerat ca dusumeaua este uzata si a inlocuit-o. Mai apoi i s-a parut ca geamurile sunt murdare si le-a curatat. Pentru ca si mobila din acea odaie i-a parut veche si uzata, a inlocuit-o cu una noua. Si astfel el a facut o incapere frumoasa si stralucitoare, pe masura acelei vaze pe care a cumparat-o.

Cele cinci cai
Epicur, un filosof neinteles in mare masura, scria: "Nu este niciodata prea devreme sau prea tarziu pentru a te ingriji de bunastarea sufletului". In timp ce incercam sa intelegem ce anume ar putea insemna pentru noi ingrijirea sufletului, poate ar fi bine sa tinem minte principiul epicurian care spune ca rasplata pe care o cautam ar putea fi una destul de obisnuita si s-ar putea gasi chiar sub nasul nostru, chiar atunci cand privim stelele sperand intr o revelatie extraordinara sau in atingerea perfectiunii.

Mare lucru este sufletul. Cel mai mare din cate exista. Cineva a spus "Universul nu are nimic mai pretios decat sufletul omenesc". Mare este si valoarea sa. Pentru aceasta va spun neincetat: "Daca cineva aseaza intr-o parte a cantarului toate bogatiile pamantului, tot aurul si argintul, toate rangurile si titlurile, toate bunatatile materiale, intreg Cosmosul, iar in cealalta parte ar pune un suflet omenesc, cantarul se va inclina in partea in care se afla sufletul. Pentru valoarea lui, Domnul Hristos a spus mereu aceste cuvinte: "Ce-i va folosi omului daca va castiga lumea intreaga, iar sufletul sau il va pierde?" (Matei 16, 26). Infinita este valoarea sufletului. De aceea, infinita trebuie sa fie si grija noastra pentru el.

Cinci sunt caile prin care noi, crestinii ortodocsi, ne putem pregati sufletul: rugaciunea, postul, participarea la Sfanta Liturghie, citirea din Scriptura si Dumnezeiasca Euharistie.

Rugaciunea
Rugaciunea este pentru suflet ceea ce este hrana pentru trup. Rugaciunea este o scara pe care ne suim spre cer cu mintea si cu inima, iar Dumnezeu coboara la noi si ne impartaseste harul Sau sfintitor care este tot atat de folositor vietii duhovnicesti, precum este ploaia pentru pamantul insetat. Rugaciunea, fiind hrana sufletului, nu trebuie sa lipseasca din cugetul si din inima noastra niciodata. Sfantul Apostol Pavel ne invata: "Rugati va neincetat" (1 Tesaloniceni 5, 17).

Rugaciunea este legatura noastra permanenta cu Dumnezeu care ne mentine cugetele treze si ne inalta sufletele. Cand ne rugam, noi suntem insotiti de sfinti prin rugaciunile lor, dupa cum ni se arata in descoperirea facuta de Sfantul Ioan: "..si fumul tamaii s a suit din mana ingerului inaintea lui Dumnezeu impreuna cu rugaciunile sfintilor". Dar modelul cum trebuie sa ne rugam si ce trebuie sa cerem in rugaciunile noastre il avem in rugaciunea "Tatal nostru...", care ne a fost transmisa prin ucenicii Mantuitorului care i au spus: "Doamne invata ne sa ne rugam".

Drept, aceea, si noi, fratilor, sa nu cautam loc de rugaciune, nici sa o graim cu lungi cuvinte impodobita, ci oriunde esti, asa sa spui: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste ma pe mine pacatosul!"

Referitor la locul de rugaciune, Sfintii Parinti ne spun ca rugaciunea este ascultata in tot locul, daca se face cu credinta. Astfel Sfantul Pavel nu in Biserica s a rugat, ci inchis in temnita si cu picioarele in butuci, nici sezand drept, nici genunchii plecandu si, ca nu putea sa stea astfel in butucul in care i erau prinse picioarele si Dumnezeu i a ascultat rugaciunea.

Postul
Postul cel bineprimit este departarea de pacate, instrainarea de patimi, dragostea cea catre Dumnezeu, osteneli in abtinerea de la anumite mancaruri, lacrimile de umilinta si milostenia. Nu este imparatia lui Dumnezeu mancare si bautura, ci dreptate, nevointa, sfintenie...

Vreme de pocainta si pricinitoare de viata vesnica este nevointa postului numai daca vom intinde mainile spre facerea de bine. Milostenia unita cu postul scapa pe om chiar si de la boli grave.

Participarea la Sfanta Liturghie
Participarea la Sfanta Liturghie are fagaduinta prezentei Mantuitorului intre cei care se roaga: "Ca unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor" (Matei 18, 20). In Biserica primim invatatura crestina pentru intarirea credintei noastre, prin cuvantul Evangheliei, Apostolului, prin Cazanie, predicile slujitorilor si prin citirile si cantarile duhovnicesti ce alcatuiesc sfintele slujbe. In Biserica primim harul sfintitor, ne infratim prin rugaciune si cantare cu ceilalti credinciosi, fara deosebire de stare si de varsta, slavind pe Dumnezeu "cu o gura si o inima". La Sfanta Liturghie se infatiseaza privirilor noastre Trupul tainic al Domnului Iisus Hristos, adica biserica cea vie.

Citirea Sfintei Scripturi
Dintre citirile duhovnicesti pe care le putem face in casele noastre, cand sufletul ne indeamna sa-l indestulam cu hrana pentru mantuirea lui, cea mai de seama este Sfanta Scriptura. Ea cuprinde cartile scrise prin insuflarea Sfantului Duh in timpul unei perioade de peste 1500 de ani. Scriptura este cartea sfanta a Bisericii si aceasta ii garanteaza adevarul; ea a pastrat o de cand a aparut fiecare carte si a transmis o generatiilor de crestini. Biblia este de mare folos pentru mantuirea noastra: "Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos spre invatatura, spre mustrare, spre indreptare, spre intelepciunea cea intru dreptate" (2 Timotei 3, 16).

Impartasania
Prin Dumnezeiasca Euharistie ne unim cu insusi Domnul Iisus Hristos, izvorul nesecat al tuturor darurilor, al vietii si nemuririi noastre. Mantuitorul a fagaduit ca va da credinciosilor sai "painea vietii" care i Trupul Sau, dand certitudinea ca oricine mananca din Trupul Sau si bea din sangele Sau are viata vesnica (Ioan 6, 48 58). La Cina cea de Taina a indeplinit aceasta fagaduinta atunci cand, luand painea, a binecuvantat o si frangand o a dat o ucenicilor sai spunandu le: "Luati, mancati, acesta este Trupul Meu"; totodata, luand paharul si multumind, le a dat spunandu le: "Beti dintru acesta toti, acesta este Sangele Meu, al Legii celei noi, care pentru multi se varsa spre iertarea pacatelor" (Matei 26, 26 28).

Sub chipul painii si al vinului, primim cu adevarat impartasirea Trupului si Sangelui lui Iisus Hristos (1 Corinteni 10, 16). De dorit este ca fiecare crestin sa se cuminece cat mai des, pregatindu se insa din vreme ca sa l primeasca pe Domnul Iisus Hristos in curatia constiintei si a inimii sale.

Am aratat, asadar, cum prin cele cinci cai practicate omul se curateste, se lumineaza ajutat fiind si de harul lui Dumnezeu.

In perioada postului mare e bine, de asemenea, sa vorbim cat mai putin si ce trebuie si sa ne abtinem de la manie, asa cum frumos ne indeamna Apostolul Iacob: "Fii grabnic la auzit, zabavnic la grait, zabavnic la manie".

Asadar, se poate vorbi de o anumita tactica si strategie in aplicarea celor cinci cai de primenire a sufletului si a modurilor de infruntare a patimilor omenesti. Iata, bunaoara, un bun strateg in cele ale razboiului nevazut, Sfantul Ioan Colov care ne da urmatorul sfat: "Asemenea sunt unui om care sade sub un copac mare si vede multe fiare si taratoare venind spre dansul. Si cand nu va putea sa stea impotriva lor, alearga sus in copac si scapa. Asa si eu stau in chilia mea si vad cugetele cele viclene venind impotriva mea. Atunci ma urc in copacul vietii, la Dumnezeu, prin rugaciune si post, izbavindu-ma, in felul acesta, de vrajmas".

In consecinta, se impune ca si noi, crestinii ortodocsi, sa pregatim incaperea sufletului nostru pentru a l primi pe Iisus Hristos, "Cel mai frumos dintre fiii oamenilor", cum spune psalmistul David.

Fie ca Iisus Hristos si Maica Domnului sa ne ajute sa tinem postul Nasterii Pruncului Iisus spre folosul sufletului, al trupului si pentru mantuirea noastra. Amin.

Stefan Popa
Cluj-Napoca

CUM SA NE RUGAM

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Nu fă din rugăciune roaba bunului tău plac. Nu spune nebuneşte: N-am nici un chef să mă rog. E o ocară adusă lui Dumnezeu, şi adevărată hulă. Rugăciunea să-ţi fie ţie lege necălcată. E vorba aici de viaţă şi de moarte. Că nu respiri după cum ţi-e voia, nu cauţi pricini şi prilej ca să respiri. Nu întrebi: La ce bun să respir, de ce respir eu, oare? Atâta ştii: mor de nu respir. Aşa-i şi rugăciunea; nu sta să te tocmeşti. Spune: Asta-i porunca, şi cu asta basta. Pune-ţi canon de rugăciune şi ţine-te neabătut de el.
La deşteptare, sari la rugăciune cum sare călăreţul în şa, neprivind înapoi şi negândind la ce-o să fie mâine, şi aţine-te aşa măcar o clipă. Iar seara, tot aşa, măcar o clipă, fă-ţi socoteala zilei ce-a trecut şi plânge-ţi greşelile, cerând iertare de la Dumnezeu.
Nu socoti nebuneşte că rugăciunea cere anume timp şi loc. Roagă-te în toată vremea şi în tot locul. Şi ce nu poţi face cu plecarea genunchilor, fă cu plecarea duhului, stând ca în faţa lui Dumnezeu.
Nu-i de ajuns să te rogi dimineaţa şi seara. Că nici plămânii nu ţi-i umpli cu aer numai de două ori pe zi.
De nu poţi să te rogi lucrând, lucrează măcar cu duhul rugăciunii.
De nu poţi însoţi necontenit lucrul tău cu rugăciunea, fă rugăciune măcar la început şi la sfârşit. Şi strecoar-o în toată clipa de răgaz.
De-ţi vine la vremea rugăciunii silă, lene, vlăguire, cunoaşte că-s de la draci, şi o veche ispită. Căieşte-te şi roagă-L pe Domnul să te ierte pentru neputinţa ta.
Iarăşi, de-ţi fuge mintea şi nu mai ştii ce spui la rugăciune, nu te lăsa de ea. Nu-i fă dracului pe plac. Vezi-ţi de rugăciune, că spune în Pateric: „de nu pricepi cuvântul, îl pricepe dracul şi se teme”. Fără osteneală nu e rugăciune.
Nu trecem dincolo de chipul văzut al lucrurilor şi al făpturilor, şi nici pe noi nu ne cunoaştem cu adevărat, pentru că nu ne rugăm pe cât s-ar cuveni. Numai rugăciunea descuie taina fiinţei noastre. În rugăciune prinde-le pe toate, nimic să nu rămână în afara ei. Nu pune rugăciunea într-o parte, şi toate celelalte ale vieţii tale într-altă parte. Sădeşte rugăciunea în tot ce faci şi pe toate fă-le rugăciune.
Sileşte-te la rugăciune şi la citirea Scripturii, şi nu după pofta ta, ci după nesmintită rânduială fă-le sfânt şi bun obicei. Că trupul boleşte şi moare pentru lipsa hranei, iar sufletul, pentru lipsa rugăciunii. Că asta-i hrana lui.
Sufletul tău, când ţi se arată curat şi paşnic, să ştii că e asemeni unui luciu înşelător de apă, clară la vedere, dar plină de mâl şi murdărie în străfundul ei. Aşează-te la rugăciune, şi-ai să vezi îndată cum, ca dintr-o apă răscolită, îi iese la iveală toată necurăţia. Să nu te tulburi, şi mai mult să te rogi, şi ai să te speli de toată întinăciunea.
De se abat asupra ta cugetele rele ca un roi de muşte, nu te tulbura, ci vezi-ţi cu tărie de rugăciunea ta.
Pentru tot gândul rău pe care-l ai, căieşte-te pe dată şi roagă-L pe Domnul să te ierte.
Nu te lăsa de rugăciune chiar de ţi-e sufletul trândav şi scârbit. Şi chiar de-ţi pare că te rogi cu vorbe străine şi de neânţeles, rămâi la rugăciune. Că dracii le înţeleg şi se îndepărtează.
Stăruie bărbăteşte în rugăciune, în duh de căinţă. Rabdă până la capăt, cum au răbdat mucenicii. E şi asta o cruce pe care o ai de dus.
Dacă, din mila lui Dumnezeu, rugăciunea curge de la sine, şi ţi-e uşor s-o faci, şi sufletul ţi-e plin de bucurie, unde e vrednicia ta? La greu se arată cât eşti de puternic şi cât de drag ţi-e Dumnezeu.
Mereu e în rugăciune o parte de trudă omenească. Şi la început e plugărie plină de osteneală. Dar vine apoi harul şi-o face uşoară.
Uşurinţa la rugăciune semeţeşte. Vezi să n-ajungi ca omul din Evanghelie, căruia stăpânul îi iartă datoria, iar el, neiertător, îşi strânge datornicii de gât.
Nu căuta dulceaţa şi bucuria rugăciunii. De n-ai parte de ele, nu te întrista; vezi-ţi de rugăciune, şi n-aştepta mângâieri. Pe Dumnezeu să-L cauţi, nu desfătarea ta.
Lucrarea rugăciunii cere îndelungă-răbdare. Mângâierea harului e darul lui Dumnezeu, nu rodul ostenelii noastre, şi toată bogăţia de la Domnul, s-o adunăm în Domnul şi pentru Domnul, iar nu pentru noi. Iar dacă harul nu vine, să nu deznădăjduim, ci cu răbdarea să trecem pustia părăsirii.
În vremea rugăciunii vin asupra noastră atâtea ispite, că ni se pare că avem mai multă pace şi linişte când nu ne rugăm! E o veche şi bine-ştiută viclenie a dracului, care ne-aduce gândul că ne merge rău fiindcă ne rugăm, şi de nu ne vom mai ruga, ne va fi mult mai bine. Slavă lui Dumnezeu că dracul nu-i prea mintos, si-i sărac în momeli!
Când nu te rogi, sufletul se vede limpede ca un lac. Dar un lac plin de mâl, care îndată ce-i răscolit se tulbură. Aşa rugăciunea răscoleşte sufletul şi scoate la iveală relele de care-i ispitit. De stăruim într-însa cu răbdare, ispitele se risipesc şi încet-încet vom stârpi cugetele rele care răsar în noi. De unde vin aceste ispite? De la draci. Dacă vin de la draci, cum poate rugăciunea să ne curăţească, de vreme ce izvorul lor e în afara noastră? Nu vom fi pururi războiţi de draci? Cu adevărat, ispitele vor dăinui, dar nu în suflet, ci în afara lui. În sufletul curăţit prin rugăciune nu-şi mai află hrana răutăţii lor şi surghiunite şi vlăguite nu ne mai războiesc ca mai înainte. „Iscodit-au fărădelegi şi au pierit când le iscodeau, ca să pătrundă înlăuntrul omului şi în adâncimea inimii lui” (Ps. 63, 6-7).
Nu fi de cremene la rugăciune. Că cere cucernicie, nu voinţă tare, cum socotesc yoghinii, de pildă. Nu-i nicidecum o faptă a voii tale.
Ziarele ne pun în faţa ochilor o lume bântuită de chin şi suferinţă. Cum să nu-ţi fie milă şi să nu te rogi pentru întreaga lume?
Nu poate fi obştească rugăciunea lui Iisus. Că nu-s două inimi să bată la fel. Iar rugăciunea e lucrare slobodă a omului slobod să se roage după cum voieşte, şi mai ales să tacă când simţirea sufletului îi vesteşte venirea harului. Cum spune unul dintre sfinţi [Serafim de Sarov, n.n.]: „Pentru ce să mai strigi după Domnul, când El a şi venit?”.
Fără smerenie, rugăciunea lui Iisus e pierzare curată.
Ia seama cu ce inimă te rogi. Rugăciunea cere o inimă căită. N-a venit Domnul să te înveţe meşteşugul rugăciunii, ci să te cheme la căinţă.
Lucrarea rugăciunii lui Iisus e întodeauna însoţită la început de tulburare? De tulburare ne scapă smerenia adâncă şi aşteptarea cu răbdare a vremii roadelor, care nu cere minuni pe dată… Un pic de mândrie să fie, şi îndată e mare tulburare. Lucrarea rugăciunii cere viaţă curată şi nevoinţă duhovnicească. Nu poate sta împreună cu patimile. Cel ce vine la această lucrare, dar de păcat nu se desparte, şi mai vârtos e ţinut de mândrie şi desfrânare, merge la pieire. Unul ca acesta iute îşi poate pierde minţile.
Cel mult rugător are de înfruntat ispita înşelării duhovniceşti.