Există o serie de întrebări tot mai frecvent puse de tot felul de categorii de oameni: „Din moment ce există un singur Dumnezeu, de ce nu poate exista o singură biserică?“ Sau: „De ce există atît de multe culte şi secte care par să caute fiecare să îşi revendice dreptul la adevăr în detrimentul celorlalte? De ce nu se pot uni odată aceste grupări? Nu ar fi mai bine aşa?“ Trebuie să admitem că răspunsul la aceste întrebări nu este deloc simplu.
...
Se pare că rugăciunea Domnului IIsus pentru unitatea Bisericii Sale nu îşi găseşte împlinirea în Biserica zilelor noastre.
....
Poate că una dintre cele mai delicate probleme care frămîntă creştinătatea acestui sfîrşit de secol şi mileniu este subiectul cooperării ecumenice.
Simpla menţionare a subiectului ecumenismului riscă să producă vii reacţii şi controverse printre creştini de altfel sinceri şi bine intenţionaţi. Aproape nici o biserică sau organizaţie religioasă nu poate evita adoptarea unei atitudini în această privinţă. Într-un veac al cooperării ecumenice, într-o vreme în care ecumenismul înfloreşte şi alianţele care apar sunt stupefiante, într-o vreme în care teologii fac declaraţii şocante, cînd este pus sub semnul întrebării ceea ce pînă mai ieri era considerat sacrosant, inevitabil, fiecare va trebui să-şi definească poziţia în această privinţă.
Există o serie de întrebări tot mai frecvent puse de tot felul de categorii de oameni: „Din moment ce există un singur Dumnezeu, de ce nu poate exista o singură biserică?“ Sau: „De ce există atît de multe culte şi secte care par să caute fiecare să îşi revendice dreptul la adevăr în detrimentul celorlalte? De ce nu se pot uni odată aceste grupări? Nu ar fi mai bine aşa?“ Trebuie să admitem că răspunsul la aceste întrebări nu este deloc simplu.
...............
Ajuta-ne Doamne
................
Într-un anume sens, aceste întrebări sunt explicabile pe fondul general al realităţii acestor vremuri. Lumea este sătulă de războaie, de conflicte, de grupări radicale, iar religia a fost percepută ca o sursă potenţială de nesfîrşite conflicte între oameni.
Sunt citate bunăoară conflictele din Orientul Mijlociu, conflictele dintre hinduşi şi musulmani din India, conflictele dintre catolici şi protestanţi din Irlanda de Nord, conflicte percepute datorită mass-mediei ca fiind conflicte de natură religioasă, ceea ce nu corespunde totdeauna şi în întregime realităţii.
Apoi, există o tendinţă spre globalizare, spre unificare în multe direcţii. „Satul global“ în care ne aflăm datorită saltului tehnologic şi a comunicaţiilor rapide a redus drastic distanţele şi a facilitat enorm apropierea dintre naţiuni şi indivizi. Structurile geopolitice care apar (de ex. Europa unită), marile pieţe de desfacere, blocurile economice, toate indică în direcţia apropierii dintre oameni, a unirii unor entităţi care, pînă ieri, păreau ireconciliabile.
Veniti crestini la rugaciune
Trăim într-o lume în care toleranţa, sincretismul, pluralismul, globalismul au devenit cuvinte de ordine. Nu poţi să participi plenar la viaţa modernă fără să aderi la aceste valori. A avea pretenţii exclusive la adevăr în aceste zile este considerat de mulţi, dacă nu o poziţie periculoasă, atunci una cel puţin arhaică, vetustă.
Revenind la comunitatea creştină, întrebările citate mai sus îşi regăsesc actualitatea într-o manieră usturătoare. Este într-adevăr un scandal strigător la cer imaginea pe care o proiectează în afara ei creştinătatea zilelor noastre (a nu se confunda cu Biserica reală a lui Cristos, Mireasa Mielului): o Biserică fărîmiţată, măcinată de contradicţii şi schisme, fără vreo unitate vizibilă oferă în multe locuri un spectacol jalnic înaintea unei lumi care întreabă: „Unde găsim adevărul?“ Se pare că rugăciunea Domnului Isus pentru unitatea Bisericii Sale nu îşi găseşte împlinirea în Biserica zilelor noastre. Sau cel puţin aşa cum o putem percepe noi. (Desigur, o asemenea rugăciune nu poate fi decît ascultată de Tatăl ceresc. Dacă împlinirea ei nu este legată de Biserica vizibilă, atunci împlinirea ei trebuie căutată în altă parte: în Biserica invizibilă a celor născuţi din nou, în Mireasa Mielului).
În contextul acesta se înscrie problematica ecumenică. Poate, pentru credinciosul evanghelic din România, mai puţin avizat în legătură cu această problemă, subiectul nu prezintă prea multă importanţă. Într-un anume fel, datorită realităţilor de pînă la Revoluţie, bisericile şi organizaţiile cultice evanghelice s-au dovedit a fi reticente faţă de integrarea în organisme ecumenice majore. A existat o integrare în organisme reprezentative la nivel mondial (de ex. Alianţa Baptistă Mondială), o anume colaborare la nivel local între diferitele biserici evanghelice, ceea ce după Revoluţie s-a concretizat în înfiinţarea Alianţei Evanghelice, dar nu a fost vorba despre o intregrare ecumenică cu alte culte ce nu aparţineau spectrului evanghelic.
Acum lucrurile s-au schimbat, iar fiecare biserică locală, fiecare organizaţie cultică, ba chiar fiecare credincios este pus în faţa unor realităţi noi care cer insistent printre altele şi precizarea poziţiei în legătură cu problema ecumenică. Este corectă afilierea la o organizaţie ecumenică? Este corectă participarea la întruniri şi acţiuni ecumenice? Pînă la ce nivel de cooperare putem să ne implicăm cu o conştiinţă curată? Sunt întrebări legitime care aşteaptă un răspuns.
.................................
Hrăneşte-ţi inima cu pace. Aceasta înseamnă să trăieşti în pace cu tine însuţi. Dacă inima este plină de neîncredere şi egoism, capul nu găseşte niciodată căi către pace. Pacea începe acolo unde se termină ura şi lăcomia. Lumea nu poate fi schimbată cu violenţă, ci numai cu inima.
Hrăneşte-ţi inima cu pace. Aceasta înseamnă să respiri în linişte. Să devii una cu tot ce trăieşte şi moare! Gata cu micile războaie de zi cu zi! Pune capăt întregii violenţe din interiorul tău cu gesturi de împăcare.
Hrăneşte-ţi inima cu pace. Aceasta înseamnă să întâlneşti cu respect tot ce este slab şi vulnerabil. Să fii atent la tot ceea ce te face fericit. Nu există pace în lume dacă nu există pace în inima ta şi a mea.
