Icoana Ilinko, Sfantul Ilie a… Maicii Domnului (10 martie, 20 iulie)

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Icoanele poate ca plang, ca sa ne Invete cum sa ne rugam

Fiind localizata In manastirea Sfintei Treimi si a Sfantului Ilie de langa Cernigov (In prezent resedinta episcopala), Icoana este numita cu primul hram stabilit al manastirii: „Sfantul Ilie”. Este vorba totusi de o Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, nu a Sfantului Ilie, foarte renumita In spatiul rus, model pentru alte Icoane facatoare de minuni celebre, precum Icoana Cernigov – Ghetsimani a Maicii Domnului (pomenita la 1 septembrie).

Manastirea a fost ridicata In timpul cuviosului Antonie al Pesterilor, venit In Cernigov prin 1069, cand s-a stabilit Intr-o pestera de pe muntele Boldinia. In scurt timp, Insusi regele Sviatoslav Iaroslav a binevoit sa construiasca biserica manastirii, langa pestera cuviosului, In cinstea Sfantului Prooroc Ilie. Lacasul a fost distrus de tatarii mongoli In 1237 si reconstruit In 1649, prin donatiile generalului – erou Stefan Pobodailo.

In acea perioada de secol XVII, manastirea a devenit un centru ortodox de pelerinaj, prin Icoana realizata de localnicul Grigorii Constantinovici Lubenski, calugarit cu numele de Ghenadie, zugrav de icoane. Aceasta a primit de la Inceput numele de Icoana „Sfantul Ilie” a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu.



In partea de jos a Icoanei exista trei inscriptii:

„Aceasta Icoana Sfanta a Maicii Domnului, numita Icoana Sfantul Ilie din Cernigov, a fost pictata In anul 1658”,

„Minunea lacrimilor care au curs din aceasta Icoana s-a petrecut In anul 1662, din 15 pana In 24 aprilie”,

„In anul 1662, tatarii au invadat orasul Cernigov, dar mainile necurate ale saracinilor nu au putut atinge Icoana facatoare de minuni”.

Este o Icoana de tipul Hodeghetria, In care Preasfanta Fecioara tine Pruncul pe bratul stang, amandoi fiind Incoronati. Fiul lui Dumnezeu binecuvinteaza cu mana dreapta, iar cu stanga tine un sul.

Prima minune consemnata In legatura cu Icoana este cea din inscriptia a doua: Maica Domnului a plans, In 1662. In legatura cu aceasta s-a stabilit o pomenire a Icoanei, la 16 aprilie. Numai ca plansul Icoanei a fost diferit interpretat de teologi si istorici, cum se Intampla si In cazul altor Icoane facatoare de minuni care plang.

Istoriograful cazac Samiilo Veliciko mentioneaza: „Maica Domnului a plans atunci, de mila Bisericii Ortodoxe a Ucrainei… pentru ca din cauza discordiei, dezbinarii si conflictelor dintre oameni au murit deja multi, dintre cei ce se lupta cu arme; altii dintre saraci au ajuns prizonieri, departe de pamantul natal; altii au fost amenintati cu ideea captivitatii, iar altii au fost pe punctul de a-si pierde vietile, sau chiar si le-au pierdut In propria tara, din cauza conducatorilor avizi de putere, care au cautat asemenea conflicte”.

In zilele noastre, Insa, aceste lacrimi sunt privite altfel: nu ca semn de tristete si disperare, ci ca urme vizibile ale rugaciunii sincere a Maicii Domnului catre Hristos Cel Inviat din morti, Care a Invins deja moartea.

In inscriptia a treia se precizeaza o alta minune, petrecuta cu Icoana tot In anul 1662, dupa lacrimi; tatarii au descins pe neasteptate In Cernigov, la miezul noptii, cu gand de prada si ucidere. Calugarii au alergat la biserica si s-au Inchinat Icoanei Maicii Domnului, apoi s-au ascuns In pestera Sfantului Antonie, fondatorul manastirii. Tatarii au navalit In biserica, au rasturnat toate Icoanele si obiectele sfinte, au ales ce li s-a parut mai valoros, dar – fiind orbiti, In mod nestiut – nu au observat Icoana Ilinsk-Cernigov („Sfantul Ilie”). Mai apoi, au cautat pe calugari, In zadar. Cu torte, s-au apropiat de locul pesterii, Insa nu i-au zarit intrarea. Dintr-o data s-au speriat de o viziune ramasa necunoscuta, si au fugit. O minune asemanatoare s-a petrecut In legatura cu Icoana Maicii Domnului de la Poceaev.

Minunile Icoanei Maicii Domnului de la Cernigov-Ilinsk au fost descrise de Sfantul Dimitrie al Rostovului, In lucrarea sa „Runo Orosenoe”, si de Sfantul Ioan de Tobolsk (…1715).

Aceasta Icoana a continuat sa fie pricina de minuni, pana astazi. Este pomenita In mod special In ziua Sfintei Treimi – hramul manastirii, la 10 martie (In legatura cu o minune ramasa neprecizata), la 16 aprilie, si In ziua Sfantului Profet Ilie.

Atunci, Maica Domnului a plans. A plans la rugaciunea dansei pentru noi.



Rugaciune

Preamarite si preaminunate proorocule al Lui Dumuezeu, Ilie, care ai luminat pe pamant cu viata ta Ingereasca, cu ravna ta fierbinte catre Dumnezeu Atottiitorul, cu semnele si cu minunile tale, si cu marea Lui Dumnezeu bunavointa fata de tine, fiind ridicat la cer cu trupul Intr-un car de foc; Invrednicindu-te a vorbi cu Dumnezeu pe Muntele Taborului, In timpul schimbarii Lui la fata, acum salasluind In locasurile Raiului si stand In fata tronului Imparatului ceresc, auzi-ne pe noi, pacatosii si nevrednicii, care In ceasul acesta stam In fata Sfintei tale icoane si cu umilinta alergam catre mijlocirea ta. Roaga-te pentru noi, Lui Dumnezeu, Iubitorul de oameni, sa ne dea noua duhul pocaintei, al izbavirii de pacate si cu atotputernica Sa bunavointa sa ne ajute sa ne departam din calea pacatului, Indrumandu-ne spre tot lucrul bun; ca sa ne Intareasca In lupta Impotriva poftelor si a patimilor noastre, sadind In inimile noastre duhul smereniei, al blandetii, duhul iubirii de aproapele nostru, al bunatatii, al rabdarii, al Intelepciunii, al ravnei pentru cuvantul Lui Dumnezeu si al izbavirii aproapelui. Nimic este prin rugaciunile tale, proorocule, naravurile cele rele ale lumii, ce Intineaza neamul crestinesc prin necinstirea credintei dreptslavitoare, fata de randuielile Sfintei Biserici, a poruncilor Domnului, prin necinstirea parintilor si a stapanitorilor ce ne stapanesc, aruncand astfel lumea In bezna necinstei, a desfraului si a pierzaniei.



Departeaza de la noi, preamarite proorocule, prin mijlocirea ta catre Domnul, dreapta manie a Lui Dumnezeu; apara orasele, satele si tara noastra de seceta, de foamete, de furtuni napraznice, de cutremur, de boli si rani aducatoare de moarte, de neIntelegeri Intre frati, de navalirea asupra noastra a altor neamuri si de razboiul cel dintre noi. Prin rugaciunile tale, preamarite, Intareste poporul nostru binecredincios si ajuta-l In toate faptele lui bune. Mijloceste, proorocule al Lui Dumnezeu, pastoritilor nostri ravna fierbinte catre Dumnezeu, purtare de grija pentru mantuirea sufleteasca a pastoritilor, Intelepciune In purtare si Invatatura, cucernicie si tarie In ispite; judecatorilor daruieste-le nepartinire si lepadare de pofta castigurilor, dreptate si mila fata de cei obijduiti; tuturor carmuitorilor purtare de grija fata de supusi, mila si dreapta judecata, iar dreptcredinciosilor supunere si ascultare fata de carmuitori, cum si Indeplinirea cu sarguinta a tuturor Indatoririlor lor; ca astfel, In pace si cucernicie, sa petrecem veacul acesta. Sa ne Invrednicim de Impartasirea bunatatilor celor vesnice In Imparatia Lui Dumnezeu si a Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Caruia I se cuvine cinste si Inchinaciune, Impreuna cu Tatal cel fara de Inceput si cu Preasfantul Duh, acum si pururea si In vecii vecilor. Amin.



TRADITII POPULARE:

Cea mai raspandita traditie despre Sfantul Ilie este ca mana printr nori un car de foc tras de doi – patru cai Inaripati, In timpul furtunilor si trimite fulgere catre diavoli si pacatosi.
De frica, diavolii se ascund prin pomi, pe sub streasina caselor, In turlele bisericilor, In corpul unor animale, In special caini si pisici, spre care Sfantul Ilie trimite traznete. In popor se crede ca diavolii se ascund mai mult In lemnul de carpen, de aceea acest lemn nu este folosit In gospodarie si nu se ascunde nimeni sub un carpen, pe vreme de furtuna.
In credinta populara se spune ca daca In ziua de Sfantul Ilie este furtuna, nu trebuie sa se deschida nici usile nici geamurile caselor, sa nu cumva sa se ascunda vreun diavol ce fuge de furia Sfantului.

In unele zone din Moldova, se mananca grau nou fiert, cu miere de albine. Daca graul nu a fost treierat pana In ajunul acestui praznic, femeile Isi pun hainele de sarbatoare si merg sa secere cativa snopi de grau pe care apoi Ii scutura de boabe, piseaza graul si Il fierb pentru a-l cunsuma cu miere de albine.

In alte zone se mananca fructe proaspete, pentru a fi sanatos tot anul ce va urma, dar nu mere varatece, pentru a nu fi lovit de traznete. Acela care va musca din mar, va avea parte dupa moarte numai de mere, dar si pe acelea, cand va dori sa le atinga, vor disparea.
In unele sate, femeile duc mere la biserica In ziua de Sfantul Ilie, pentru a fi binecuvantate, crezandu-se ca dupa moarte, ele se vor transforma In mere de aur.



In alte zone ale tarii, fetele nemaritate se duc pe ascuns In lanurile de canepa si se tavalesc mai mult goale prin roua. Daca noaptea vor visa canepa verde, Inseamna ca ele se vor marita cu baieti tineri, iar daca vor visa canepa uscata, se vor marita cu cineva mai In varsta.

Ce mai bune ierburi de leac, se culeg In zorii zilei de Sfantul Ilie si sunt puse la uscat In locuri umbroase.

Ce spunea Sfantul Ioan Maximovici, despre sosirea falsului Mesia

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Nimeni nu cunoaşte ziua aceea, afară de Dumnezeu-Tatăl, dar semnele apropierii ei sunt date şi în Evanghelie, şi în Apocalipsa Sfântului Apostol Ioan Teologul. Apocalipsa vorbeşte despre evenimentele sfârşitului lumii şi despre înfricoşata Judecată cu precădere în simboluri şi în ghicitură, dar Sfinţii Părinţi au tâlcuit-o şi există o tradiţie autentică a Bisericii care ne vorbeşte şi despre semnele apropierii sfârşitului lumii, şi despre Judecata de Apoi. Înainte de sfârşitul vieţii pe pământ vor fi tulburare, războaie, frământări civile, foamete, cutremure. Oamenii vor suferi de spaimă, vor muri de aşteptarea nenorocirilor (Luca 21, 26). Nu va fi nici viaţă, nici bucuria vieţii, ci o stare chinuitoare de pierdere a legăturii cu viaţa. Dar nu se va pierde numai legătura cu viaţa, ci şi cu credinţa; şi Fiul omului, venind, va găsi oare credinţă pe pământ? (Luca 18, 8). Oamenii vor fi mândri, vor fi nemulţumitori, vor respinge Legea lui Dumnezeu: alături de pierderea legăturii cu viaţa, va slăbi şi morala. Binele va slăbi şi răul va creşte.

Despre aceste vremuri vorbeşte şi Sfântul Apostol Ioan Teologul în lucrarea sa insuflată de Dumnezeu, numită Apocalipsa. El însuşi mărturiseşte că „a fost în Duh”, ceea ce înseamnă că însuşi Duhul Sfânt era în el când i s-au descoperit în diferite imagini simbolice destinele Bisericii şi ale lumii; de aceea, Apocalipsa este o descoperire a lui Dumnezeu. El prezintă destinul Bisericii în chipul unei femei care se ascunde în acele zile în pustie: ea nu se arată în viaţă, aşa cum se întâmplă acum în Rusia.

Despre Antihrist

În realitate, vor avea importanţă hotărâtoare forţele care pregătesc venirea lui Antihrist.Antihrist va fi un om, iar nu diavolul întrupat. Cuvântul „anti” înseamnă „vechi” sau „în loc de” sau „împotrivă”. Acel om doreşte să fie în locul lui Hristos, să ocupe locul Său şi să aibă ceea ce ar trebui să aibă Hristos. El doreşte să aibă aceeaşi putere de fascinaţie şi aceeaşi stăpânire asupra întregii lumi. El va primi acea putere înainte de pieirea sa şi a întregii lumi. El îl va avea ca ajutor pe un mag care prin puterea falselor minuni îi va împlini voia şi-i va ucide pe cei ce nu recunosc stăpânirea lui Antihrist. Înainte de moartea lui Antihrist vor apărea doi drepţi, care îl vor da în vileag. Magul îi va omorî şi timp de trei zile trupurile lor vor rămâne neîngropate. Aceasta va fi cea mai mare jubilare a lui Antihrist şi a tuturor slujitorilor lui. Dar, deodată, acei drepţi vor învia şi toată oştirea lui Antihrist va fi în mare tulburare şi se va îngrozi, iar Antihrist va cădea deodată mort, omorât de puterea Duhului.
Dar ce se ştie despre omul-Antihrist? Originea lui exactă nu se cunoaşte. Tatăl este cu totul necunoscut, iar mama este o femeie stricată care se dă drept fecioară. El va fi evreu din seminţia lui Dan. Pentru aceasta avem semn că Iacov, murind, a spus că printre urmaşii săi “Dan va fi şarpe la drum, viperă la potecă, înveninând piciorul calului, ca să cadă călăreţul” (Facerea 49, 17). Aceasta ne indică metaforic că el va acţiona prin viclenie şi răutate. Ioan Teologul vorbeşte în Apocalipsă despre mântuirea fiilor lui Israel, că înainte de sfârşitul lumii o mulţime de evrei se vor întoarce la Hristos, dar din şirul seminţiilor mântuite lipseşte seminţia lui Dan.
Antihrist va fi foarte inteligent şi va şti cum să se poarte cu oamenii. Va fi fermecător şi prietenos. Filozoful Vladimir Soloviov[1] a lucrat mult ca să-şi închipuie venirea şi personalitatea lui Antihrist. El a folosit minuţios toate materialele existente pe această temă, nu numai ale Sfinţilor Părinţi, ci şi textele musulmane, şi a creionat acest tablou tulburător. Până la venirea lui Antihrist în lume, venirea lui este deja pregătită. „Taina lucrează deja” şi forţele care-i pregătesc apariţia se luptă, în primul rând, împotriva împărăţiei legiuite. Sfântul Apostol Pavel spune că Antihrist nu poate apărea până nu va fi îndepărtat „cel care o împiedică” (II Tes. 2, 7). Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuieşte că „cea care o împiedică” este stăpânirea legiuită cinstitoare de Dumnezeu. Această stăpânire se luptă cu răul. „Taina” care lucrează în lume nu doreşte aceasta, nu doreşte lupta cu răul prin mijloacele forţei: dimpotrivă, ea doreşte stăpânirea fărădelegii şi când o va obţine, nimic nu va mai împiedica venirea lui Antihrist. El nu va fi doar inteligent şi fermecător, dar va fi milostiv, va face acte de caritate şi fapte bune pentru întărirea stăpânirii sale. Iar când şi-o va întări într-atât, încât îl va recunoaşte întreaga lume, atunci îşi va arăta faţa. Capitala pe care o va alege va fi Ierusalimul, pentru că aici Mântuitorul Şi-a descoperit învăţătura dumnezeiască şi Persoana, aici întreaga lume a fost chemată să guste fericirea binelui şi a mântuirii. Dar lumea nu L-a primit pe Hristos şi L-a răstignit la Ierusalim. În timpul lui Antihrist, Ierusalimul va deveni capitala lumii, care i-a recunoscut stăpânirea.
Atingând culmile puterii, Antihrist le va cere oamenilor să-l recunoască drept cel ce a obţinut ceea ce nici o altă putere pământeană şi nimeni nu a mai obţinut vreodată şi va pretinde închinare ca unei fiinţe supreme, ca unui dumnezeu. Vladimir Soloviov descrie foarte bine caracterul activităţii lui Antihrist, ca a unui conducător de rang înalt. El le va face pe plac tuturor, cu condiţia ca aceştia să recunoască supremaţia puterii sale. El va crea condiţii de viaţă Bisericii, îi va îngădui să slujească, va promite că va construi biserici splendide, cu condiţia recunoaşterii lui ca „fiinţă supremă” şi ca lumea să i se închine. Va avea o ură personală faţă de Hristos. Va trăi din această ură şi se va bucura de lepădarea oamenilor de Hristos şi de Biserică.
Va fi o apostazie generală şi, pe deasupra, mulţi episcopi vor trăda credinţa, iar ca justificare, vor arăta spre starea strălucită a Bisericii. Căutarea compromisului va fi atitudinea caracteristică a oamenilor. Fermitatea mărturisirii va dispărea. Oamenii vor căuta cu asiduitate să-şi motiveze căderea, iar răul, ca o moleşeală malignă, va susţine această stare generală. Oamenii vor avea obişnuinţa lepădării de dreptate, a dulceţii compromisului şi a păcatului. Antihrist va îngădui oamenilor totul, numai ca ei „căzând în faţa lui, să i se închine”. Nu este o atitudine nouă faţă de oameni: şi împăraţii romani erau gata să le redea libertatea creştinilor cu condiţia ca ei să le recunoască divinitatea şi suprema putere divină şi îi chinuiau doar pentru că ei mărturiseau că „Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui Singur să-i slujeşti” (Matei 4, 9-10). Întreaga lume i se va supune şi atunci el îşi va descoperi faţa şi ura faţă de Hristos şi de creştinism. Sfântul Ioan Teologul spune că toţi cei ce i se vor închina vor avea un semn pe frunte şi pe mâna dreaptă. Nu se ştie dacă aceasta va fi cu adevărat un semn pe trup sau este o exprimare simbolică a faptului că oamenii vor recunoaşte şi cu mintea necesitatea închinării la Antihrist şi că întreaga lor voinţă îi va fi supusă, în timpul unei astfel de supuneri totale a întregii lumi – şi cu voinţa, şi cu conştiinţa – vor apărea cei doi drepţi de care am amintit, care vor propovădui fără teamă credinţa şi îl vor da în vileag pe Antihrist. Sfânta Scriptură spune că înainte de venirea Mântuitorului vor apărea două „sfeşnice”, doi „măslini arzători”, „doi drepţi”. Pe aceştia Antihrist îi va omorî cu puterile magului. Cine sunt drepţii aceştia? După Predania Bisericii, sunt cei doi drepţi care nu au gustat moartea: profetul Ilie şi profetul Enoh. Există o proorocire că aceşti drepţi Care nu au gustat moartea o vor gusta pentru trei zile, iar peste trei zile vor învia. Moartea lor va fi o mare bucurie pentru Antihrist şi pentru slugile lui. Învierea lor de peste trei zile îi va aduce într-o stare de nespusă groază, de înfricoşare şi tulburare. Atunci va veni sfârşitul lumii.
Sfântul Apostol Petru spune că prima lume a fost creată din apă şi a pierit prin apă. „Din apă” este tot un simbol al haosului masei fizice, şi a pierit prin apa potopului. Iar lumea de azi este păstrată pentru foc (II Petru 3, 5-7). “Pământul şi lucrurile de pe el se vor mistui” (II Petru 3, 10), toate stihiile se vor aprinde. Această lume de acum va pieri într-o singură clipă, într-o clipă totul se va schimba. Şi se va arăta semnul Fiului lui Dumnezeu – adică semnul Crucii, întreaga lume care sa supus de bunăvoie lui Antihrist „va plânge”. Totul s-a sfârşit. Antihrist a fost omorât. Este sfârşitul împărăţiei sale, a luptei cu Hristos. Este sfârşitul şi vremea răspunsului pentru întreaga viaţă, răspuns dat Adevăratului Dumnezeu. Atunci, din munţii Palestinei va apărea chivotul Legii: profetul Ieremia ascunsese chivotul şi Focul sacru într-o adâncă fântână. Când din acea fântână a fost luată apă, ea s-a aprins. Dar chivotul nu a fost găsit.

Sfârşitul umanităţii

Când privim acum la viaţa din jur, cei ce pot vedea văd că tot ce a fost prezis despre sfârşitul lumii se împlineşte. Cine este, dar, acest om, Antihrist? Sfântul Ioan Teologul îi dă în mod simbolic numele 666, dar toate încercările de a înţelege acest însemn au fost zadarnice.

În viaţa contemporană putem avea o viziune destul de clară despre posibilitatea arderii lumii, când „toate stihiile se vor aprinde”. Această viziune ne-o oferă fisiunea atomului. Sfârşitul lumii nu înseamnă distrugerea ei, ci schimbarea ei. Totul se va schimba deodată, într- o clipită. Morţii vor învia în trupuri noi: vor fi trupurile lor, dar înnoite, aşa cum Mântuitorul a înviat în trupul Său, care purta urmele rănilor şi ale suliţei, dar avea însuşiri noi şi, în acest sens, era un trup nou. Nu se ştie clar dacă va fi un trup nou cu totul sau va fi trupul cu care omul a fost creat. Şi Se va arăta Domnul în slavă, pe nor. Cum îl vom vedea? Cu ochii duhului. Şi acum, înainte de moarte drepţii văd în jurul lor ceea ce ceilalţi oameni nu văd.
Trâmbiţele vor suna cu putere. Ele vor suna în suflete şi în conştiinţe. Totul se va limpezi în conştiinţa omului. Proorocul Daniel, vorbind despre Judecata de Apoi, povesteşte despre un Bătrân Judecător aşezat pe tron, în faţa căruia este un râu de foc. Focul este elementul curatitor. Focul mistuie păcatul, îl arde şi dacă păcatul s-a altoit de sufletul omului, atunci îl mistuie şi pe om. Acest foc se va aprinde înlăuntrul omului: văzând Crucea, unii se vor bucura iar alţii vor cădea în disperare, se vor tulbura, se vor îngrozi. Astfel, oamenii se vor despărţi dintr-o dată: în relatarea evanghelică unii se aşază la dreapta, în faţa Judecătorului, iar alţii la stânga: i-a despărţit conştiinţa, însăşi starea sufletească a omului îl aruncă într-o parte sau în cealaltă, la dreapta sau la stânga. Cu cât mai sârguincios şi mai insistent a năzuit omul spre Dumnezeu în viaţa sa, cu atât mai mare îi va fi bucuria când va auzi cuvântul: „Veniţi la Mine, binecuvântaţilor!” şi, dimpotrivă, aceleaşi cuvinte vor stârni focul groazei şi a l chinului celor care nu L-au dorit, L-au evitat ori chiar s-au luptat cu El sau L-au hulit în timpul vieţii.
Judecata de Apoi nu cunoaşte martori sau listă de protocol. Totul este scris în sufletele oamenilor şi aceste însemnări, aceste „cărţi” se vor deschide. Totul se va des coperi tuturor şi fiecăruia în parte, şi starea sufletească a omului îl va face să meargă la dreapta sau la stânga. Unii, la bucurie, alţii la chin. Când se vor deschide „cărţile”, toţi vor înţelege limpede că rădăcinile tuturor viciilor sunt în sufletul omului. Iată beţivul, desfrânatul: când moare trupul, unii cred că moare şi păcatul. Nu e aşa, în suflet exista o înclinaţie, pentru suflet păcatul era dulce. Şi dacă nu s-a pocăit de păcatul respectiv, dacă nu s-a eliberat de el, suflet ul va veni la Judecata de Apoi cu aceeaşi dorinţă a dulceţii păcatului şi niciodată nu îşi va satisface dorinţa. Va suferi de ură şi de răutate. Şi aceasta e o stare infernală. „Gheena de foc” este focul lăuntric, este flacăra viciului, flacăra neputinţei şi a răutăţii şi aici va fi „plânsul şi scrâşnirea dinţilor” răutăţii neputincioase”.