LA UŞA MILOSTIVIRII

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

(Rugăciune către Maica Domnului)

Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ (Hozevitul)


Preasfântă Maică şi Fecioară,
Nădejdea sufletului meu,
Tu eşti a mea mijlocitoare
La Milostivul Dumnezeu.


De n-ar avea la ceruri lumea
Rudenie de pe pământ,
Atunci ar fi pustie viaţa,
Asemenea unui mormânt.


De nu erai Tu primăvară
A veacului înţelenit,
Ar fi rămas de-a pururi iarnă,
Şi soarele n-ar fi zâmbit.


De n-ai fi revărsat Tu zorii,
Peste pământul adormit,
Atuncea umbra cea de moarte
Ar fi rămas fără sfârşit.


Iar astăzi, Preacurată Maică,
Când toţi ne-am abătut la rău,
De nu te vei ruga fierbinte
Ne părăseşte Fiul Tău.


Trimite semn de pocăinţă
Norodului nedumerit
Şi adă iarăşi la credinţă
Pe sufletul cel rătăcit.


Dezleagă, Preacurată Maică,
Cătuşele celor robiţi
Şi dăruieşte-le răbdare,
Creştinilor năpăstuiţi!

Un zâmbet de la mânăstire

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Se spune că odată, în mijlocul unui podis, departe de orice sat sau oras, în mijocul unor tinuturi aspre, greu încercate de stihiile naturii s-a construit o mânăstire. Acolo, disciplina era foarte strictă. Regulile erau multe si preotul ce o conducea cu mână de fier nu accepta nici cea mai mică abatere.
În câteva secole, această mânăstire a devenit foarte faimoasă pentru întelepciunea celor ce trăiau aici.
Într-o dimineată, doi călugări s-au îndreptat spre râul ce curgea linistit lângă mânăstire pentru a aduce apă. Ajunsi acolo au văzut un scorpion ce era luat de apă. Călugărul mai bătrân s-a repezit în apele râului si a salvat scorpionul. L-a luat din apă si l-a adus cu mare grijă la mal. Totusi, în acest timp, călugărul a fost muscat de scorpion.
Peste câteva zile, călugărul bătrân s-a dus din nou la râu împreună cu tânărul său frate. Din nou scorpionul era în mijlocul râului. Călugărul s-a repezit din nou să-l salveze. si… din nou a fost întepat.
Tânărul călugăr i-a spus atunci:
- Nu are rost să-l tot salvezi, natura lui este să întepe si te va întepa mereu. De ce te încăpătânezi să-l salvezi?
- Pentru că natura mea este să-l salvez, spuse bătrânul zâmbind.

Mai multe informatii la: http://filedelumina.ro/2012/06/09/un-zambet-de-la-manastire/#ixzz1xJ99jSR1