LUMINA

DOAMNE AJUTA!DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...

Lumina Cãrtii Sfinte strãluce peste vreme

Sãraci, o prea sãraci am fi

De n-am avea o cãlãuzã a noastrã,

E prea putin o pasãre mãiastrã-

Cãci, cu nimic nu poti asemui

Acestã Carte reînviind istorii,

Balsam vindecãtor si fãrã de pereche,

Mai nouã parcã dar atât de veche

Scriptura Sfântã, urcusul spre glorii.

Nimic din ce s-a scris ori se va scrie

Nu poate s-o întreacã, sã-i fie la egal,

Citind-o, te cuprinde un dor înspre astral

Si-un sentiment ferice, plãcut, suav te îmbie.

Lumina Cãrtii Sfinte stãluce peste vreme,

Îndeamnã orice suflet la calea sfinteniei

De-a pururi mesagerul, imboldul vesniciei

Te încântã aceastã Carte venind ca sã îndemne,

Curatã fie-ti viata, curatã si seninã

Adeseori trecutã prin încercãri, iscoade;

Cãci trebuie, ca pomul, si noi s-aducem roade

Belsug de fapte bune, mereu sã fim luminã.

Ce încredere, ce stare, idee si sperantã

Cuprinde si emanã izvorul Sfintei Biblii,

Purtând învãtãtura hotãrâtoare lumii,

Simbol de împlinire, extaz si cutezantã.
Preot Stavrofor Botis Radu 

Să cunoaștem adevărul cu ajutorul Crucii lui Hristos

DOAMNE AJUTA!DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...

”Mulți vor veni în numele Meu zicând: eu sunt Hristos
(Matei 24, 5)

O veche legendă vorbește despre o întâmplare ciudată din viața Sfântului Martinian. Odată, în timp ce se străduia să învețe cu sârg citind din Sfânta Scriptură a auzit o bătaie în ușă. ”Intră” a zis călugărul. Deschizându-se ușa, i-a apărut în față un necunoscut chipeș cu o privire de vultur, îmbrăcat în straie de prinț. ”Tu cine ești?”, l-a întrebat Sfântul Martinian. ”Sunt Hristos”, i-a răspuns necunoscutul.

Vocea poruncitoare și privirea semeață a neașteptatului musafir nu l-au tulburat pe smeritul monah. Aruncând asupra lui o privire stăruitoare, l-a întrebat calm: ”Unde îți sunt rănile, urmele cuielor cu care ai fost răstignit?” Observase că acestea lipseau. Ținuta princiară, îmbrăcămintea bogată a necunoscutului contraziceau așa-zisa lui identitate. Semnele răstignirii lipseau de pe mâinile lui dichisite, cu degetele pline de inele cu pietre prețioase.

Vădindu-i-se minciuna, descoperindu-i-se reaua intenție, satana - căci nimeni altul decât el fusese - s-a făcut nevăzut îndată din chilie.

Putem trage învățminte și astăzi din această istorioară. Multe lucruri din zilele noastre ne sunt prezentate ca fiind ”ale lui Hristos”. Cum am putea recunoaște adevărata credință, cum am putea să ne orientăm în nenumăratele ”școli” și ”doctrine” care urmăresc să înlocuiască tot ce am moștenit și a fost recunoscut drept sfânt, din vechime? Cuviosul monah a rezolvat această problemă, căutând semnele răstignirii într-o apariție în care nu există decât o iluzorie slavă omenească.

Fără moartea pe cruce a Mântuitorului, fără jerfa Sa răscumpărătoare, Evanghelia n-ar avea nicio putere. Crucea lui Hristos este temelia și centrul din care iradiază lumina păcii, bucuriei și speranței. Tot ceea ce nu poartă urmele Mântuitorului răstignit, tot ceea ce nu este pătruns de duhul Crucii, ceea ce contrazice învățătura Evangheliei, nu-I poate fi atribuit lui Hristos, nu-I aparține, nu vine de la Dumnezeu. ”Iubiților, nu dați crezare oricărui duh, ci puneți duhurile la- ncercare, dacă sunt de la Dumnezeu” (I Ioan 4, 1)”

(Fragment din cartea ”Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu”)