DOAMNE AJUTA!
În
anul 1314, episcopul Rostovului şi Iaroslavului Prohor, merse să îşi
cerceteze păstoria sa cu luntrea pe apă de-a lungul râului Volga.
Făcându-se seară, se opri pe un deal de pe malul Volgăi, la întâlnirea
acestuia cu râul Tolga, iar însoţitorii săi întinseră cortul.
Deşteptându-se
la miezul nopţii, văzu cortul său inundat de lumină. Ieşind, văzu că
toţi cei care erau cu dânsul dormeau, iar pe partea cealaltă a râului
zări un stâlp de foc prealuminos, strălucind negrăit şi un pod peste
Volga. Minunat peste măsură de vedenia aceea, nedeşteptând pe nimeni,
merse peste acel pod şi ajungând la stâlpul de foc văzu o icoana a
Maicii Domnului stând nu pe lemn şi în văzduh la mai bine de cinci coţi
deasupra pământului încât nu putea om să ajungă la ea. Episcopul se
închină la chipul acela vărsând lacrimi de bucurie, şi după ce se rugă
îndestul se întoarse uitându-şi toiagul în locul acela.
Făcându-se
ziuă şi toţi sculându-se, cântară Utrenia după obicei, iar apoi vrând
să pornească mai departe văzură că toiagul episcopului lipsea. Atunci
arhiereul aducându-şi aminte unde îl uitase se îndreptă împreună cu
însoţitorii săi la locul unde îngenunchiase în noaptea aceea. Toţi se
minunară când aflară toiagul şi alături de el icoana Maicii Domnului.
Toţi se închinară vărsând lacrimi de bucurie. La porunca episcopului,
începură dimpreună cu dânsul a curăţi cu mâinile lor locul acela
ridicând în aceeaşi zi o biserică mică pe care o sfinţi spre seară.
Arhiereul porunci ca lângă această biserică să fie mănăstire, numind
egumen în aceeaşi zi. Aflarea sa se petrecu în ziua a opta a lunii
august când i se face pomenirea.
Vestea
aflării minunate se răspândi degrabă şi mulţime mare de popor şi preoţi
sosiră să se închine chipului Preacuratei Maici a Domnului. De atunci
au început a se săvârşi multe minuni dintre care vom aşterne şi aici.
Minuni ale Icoanei Maicii Domnului Tolgska
La 16 septembrie 1392, în
vremea egumenului Gherman, la Utrenie, când preotul spuse: „Pe
Născătoarea de Dumnezeu şi Maica Luminii, întru cântări cinstindu-o să o
mărim” din icoana Maicii Domnului a curs mir din mâna sa dreaptă
umplând biserica de bună mireasmă. Toţi privind minunea cu mirare şi cu
spaimă, după Utrenie cântară cu însufleţire Paraclisul Maicii Domnului
la sfârşitul căruia, în timp ce cântau „Stăpână, primeşte rugăciunea
robilor…” din picioruşul stâng la Mântuitorului Hristos curse mir.
Egumenul şi fraţii se veseliră cu duhul văzând acea preaslăvită minunie.
Mirul izvorât din icoană se arătă dătător de tămăduiri, căci câţi se
ungeau cu el, fiind cuprinşi de orice neputinţă, dobândeau sănătate.
Odată,
un dregător cu numele Nichita, din Moscova, călătorea cu femeia sa,
copilul de 4 ani şi oamenii săi, în luntre pe Volga. Pruncul
îmbolnăvindu-se pe cale, muri. Deznădăjduit, Nichita aduse trupul
neînsufleţit al pruncului dinaintea icoanei Maicii Domnului rugându-se
împreună cu femeia sa şi tânguindu-se nemângâiaţi. Pregătindu-i
pruncului cele de îngropare, pe când se săvârşea obişnuita rânduială
deasupra gropii, copilul se trezi şi vorbi. Toţi se umplură de uimire şi
bucurie şi mulţumiră Preacuratei Maici a Domnului care nu trece cu
vederea rugăciunea celor mâhniţi.
Altădată,
se întâmplă un foc mare în mănăstire, iar văpaia cuprinse şi biserica,
încât fraţii nu putură să-i deschidă uşile pentru a scoate dintr-însa
mult cinstita icoană şi alte lucruri. Toţi se întristară pentru aceasta
foarte. Însă după acel foc, aflară icoana afară din biserică, în
dumbravă, stând întreagă pe un copac, fiind scoasă nu de mâini omeneşti,
ci de mâini îngereşti. Deci luând-o iarăşi cu bucurie ridicară o
biserică mai frumoasă decât cea dintâi.
Din
darul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, icoana nu încetează nici acum
a face minuni, ci ca un preaminunat izvor revarsă tămăduiri
neputinţelor, mângâiere şi izbăvire mâhnirilor şi izgoneşte duhurile
cele viclene din oameni.
Cinstirea Icoanei Maicii Domnului Tolgska
