DOAMNE AJUTA!
Contactat de www.edituramateescu.ro, părintele Onufrie spune că scopul pentru care el trebuie să fie gonit din creierii munților este că în zonă se efectuează o serie de lucrări de amenajare a pârtiilor de schi, în vederea unui concurs de schi ce va avea loc în 2012. „A venit la mine un pădurar și mi-a spus să părăsesc Sf. Lăcaș. Mi-a zis că locuiesc ilegal în această pădure. Păi, așa sunt toți pustnicii, ce, ar vrea, să am cadastru și intabulare făcută, număr de casă? I-am explicat că nu pot să plec, că aici am foarte multe lucruri adunate de mine, icoane, haine, obiectele mele. Mi-a spus că să plec măcar pe perioada in care de fac acele lucrări și că după aia pot să mă întorc. Dar nu am cum, dacă plec, totul în urma mea o să fie devastat. Nici măgărușul nu mai am cum să-l țin, pentru că nu am cum sa merg cu el pe aici, cică stric pârtia de schi. Au fost cațiva creștini pe la mine, care vor să mă ajute, dar ce să fac? Mi-am găsit un avocat, tot un bun creștin, și voi merge cu ei în proces, n-o să mă las!” – ne-a spus Ieromonahul Onufrie
Regia Pădurilor Kronstadt a decis de curând să demoleze toate construcțiile ilegale de pe masivul Postăvaru. Pentru amenajarea pârtiilor din zonă și traseelor turistice, edilii s-au împiedicat tocmai de mica bisericuță a pustnicului Onufrie, cel care își trăiește viața aici de aproape două decenii în post și rugăciune. În ultimii ani, presa creștină și nu numai, a tot scris despre acest călugăr provenit de la Mănăstirea Cernica, cel care s-a retras aici în singurătate, scârbit de păcatele lumii și pentru a se ruga la Bunul Dumnezeu. Multe necazuri a întâmpinat Onufrie de-a lungul timpului petrecut pe masivul muntos de deasupra Poienii Brașov! O dată i-a ars adăpostul de la o lumânare, a fost fugărit de urs prin pădure și i s-a furat măgarul Vasile, pe care dăduse 8 milioane de lei. A trecut cu bine peste toate. S-a rugat pentru noi toți, să ni se ierte păcatele. În zilele de Bobotează, părintele obișnuia să-i întâmpine pe schiori la punctul terminus al telecabinei din Cristianul Mare pentru a le da Sfânta Împărtășanie. M-am așteptat ca după toate articolele de bine apărute în presă despre acest om, micul său schit să fie ajutat, să poposească tot mai mulți oameni la el în căutarea Divinității și că, poate dintre aceștia, unii vor avea și bani pentru a-l ajuta pe călugărul Onufrie. Dar ce fac autoritățile? Îi demolează bisericuța sfințită, așa cum ar proceda cu buticul unor mafioți din Herăstrău! Chiar într-atât de lipsit de frica lui Dumnezeu trebuie să fie acest stat păcătos? Cu ce deranja o mică bisericuță? Pe cine? N-au loc turiștii (majoritatea străini) să schieze pe cele 20 de pârtii, de bietul pustnic cuibărit într-o pădure de sub linia de telecabină? Scad vânzările la hotelurile lui Copos și se ieftinesc pachetele de Revelion, dacă află turiștii că acolo sus, la peste 1500 de metri altitudine, există ultimul pusnic al României? (Foto și text: Răzvan Mateescu)