DOAMNE AJUTA!( În fiecare noapte când ajung acasă, primul lucru pe care îl fac este ca să mă duc la Icoana Maicii Domnului Îndrumătoarea, ce stă pe micul meu altar din sufragerie, să îi sărut mâna şi s-o întreb de bucurie, cu fierscul: Ce mai faci Măicuţă!)
Bună seara Măicuţă Sfântă
Bună seara Măicuţă, am venit de departe
las în urmă impresii şi poveşti cu cei buni
căci un dor pentru tine, peste drumuri deşarte
m-a chemat iar acasă, să îţi spun rugăciuni
Of Măicuţă, lumină, parcă am între tâmple
gândul meu este simplu, milostiv şi smerit
şi aş vrea ca de astăzi doar iubiri să se-ntâmple
să priceapă creştinii tot ce e lămurit.
Şti, când plec cu colindul, parcă simt veşnicia
mă văd frate de îngeri, nu solist pentru veac
şi-mi dau sufletul darnic, să îmi fie trăirea
bucurie, speranţă, împăcare şi leac.
Maica mea din icoană, ce alint ne tot leagă
că oricum se va face, noi rămânem copii
Tu trăieşti cu speranţă pentru lumea întreagă
eu îmi cânt suferinţa între cei ce sunt vii
Dar, de fapt dorul nostru este simplu ca râul
care curge pe pietre şi devine sublim
şi pe unde se duce nu se tulbură mâlul
ci rămâne ca cerul aşezat şi senin
Maica mea de durere, din icoană de suflet
nu mai am nici cuvinte să îţi spun ceva plin
dar te rog cu blândeţi şi cu pace în cuget
să te faci bucurie când spre tine revin
Iată asta e viaţa, un surplus de iubire
eu cu tine alături, tu cu mine mereu
Şi te am ca o fire şi mă ai ca o fire
Iar în inima noastră stă de fapt Dumnezeu
PR CATALIN DUMITREAN