DOAMNE AJUTA!
MACARIA (1926-1993) este o mare sfântă creştină contemporană care a trăit în Rusia. Ea a avut multe întâlniri cu îngerii şi cu Fecioara Maria.
Maica Domnului i-a răspuns la rugăminţile fierbinţi ajutând-o să înveţe
rugăciunea către îngerul păzitor. I-a apărut într-un vis şi i-a spus:
«Hai s-o citim. Eu am s-o citesc, iar tu o să ţii minte.» A repetat-o de
două ori şi ea a memorat-o. "De-acum n-o să o mai uiţi niciodată", i-a
spus împărăteasa Cerurilor fetiţei, care pe atunci avea cinci ani.
Când doctorii au vrut să o opereze ca să-i lungească tendoanele, fiindcă
nu putea merge, s-a produs un alt miracol. Chirurgul care a vrut să o
taie s-a dat înapoi înspăimântat şi a spus: "Doamne, iartă-mă". Când
şi-a revenit, le-a povestit celorlalţi că un înger era acolo şi nu se
dădea la o parte, dându-i de înţeles că era oprit să se atingă de acea
copilă.
Când Macaria avea şapte ani, într-o dimineaţă când au încercat s-o
trezească, nu au reuşit. Părinţii s-au gândit că Domnul le-a auzit
rugăciunile şi a luat-o la El. Au dus-o la spital, unde medicii au spus
că dacă nu se trezeşte în paisprezece zile, înseamnă că a murit de tot.
Astfel, prin deosebita lucrare a lui Dumnezeu, Macaria nu a fost
îngropată îndată sau consultată; totuşi, trupul ei a fost dus la morgă.
În timpul acelor zile cât trupul ei rece şi fără suflare a zăcut alături
de cadavre, sufletul ei a fost în lumea de dincolo de mormânt. Îngerul
ei păzitor i-a arătat lăcaşurile cereşti. "În Rai este întotdeauna cald
şi însorit, povestea Macaria. Soarele acolo nu e ca aici, este foarte
mare. Înfloresc tot felul de flori, sunt şi flori cereşti, şi din cele
obişnuite, ca pe pământ. Iarba de acolo e verde, minunată, şi toate
drumurile sunt netede şi curate. Grădinile sunt foarte frumoase iar
merele sunt dulci. Sunt foarte roşii şi într-adevăr acoperite cu miere.
Păsările din copaci sunt şi mici şi mari; ai crede că auzi cântând nişte
oameni, dar sunt păsările."
Când îngerul a vrut să-i arate ceva nou în lăcaşurile cereşti, a luat-o
în spate şi i-a explicat pe unde zburau. I-a arătat Macariei încăperea
unde este Cristos, unde este cea mai strălucitoare lumină din cer. În
jurul încăperii este un zid înalt, şi când au deschis poarta, parcă ar
fi sunat clopoţeii. Numai cei mai de-aproape ai lui Cristos vor fi
împreună cu El înăuntrul acestor ziduri.
Îngerul păzitor i-a arătat Macariei o biserică uriaşă, cu totul din aur
şi străvezie. "Acolo se află o încăpere mare, aşa de mare încât e cu
neputinţă să spui cât este de încăpătoare”, povestea ea; „este aşa de
mare încât toţi drepţii pot intra în încăpere la slujbe. Iar în altarul
bisericii este un tron, pe care se află Evanghelia şi o cruce. Din tron
curge aievea apă, cu totul de argint. La ceasul unsprezece, după
numărătoarea noastră, toţi preoţii se adună în încăpere, cu Cristos în
frunte, şi în ceruri se săvârşeşte Marea Taină. Preoţii de acolo slujesc
cu acelaşi fel de veşminte ca şi pe pământ. îngerii din biserică erau o
mulţime şi toţi slujeau cu cădelniţe. Ei cântă aşa de minunat şi de
puternic, încât este cu neputinţă de povestit.
Fetiţa a întrebat:
- De ce nu are biserica nici o icoană ?
- La ce ne trebuie icoane, a auzit drept răspuns, când suntem toţi vii aici ?
- Când mergem la slujbele din Biserică ? l-a întrebat ea pe îngerul păzitor.
- Este încă prea devreme pentru tine. Când vei fi aici pentru a doua oară, o să mergem.
Ea a văzut în jurul său o mulţime de îngeri în veşminte albe, roz şi
galben. Când coborau din zbor, îşi strângeau aripile şi le ascundeau sub
veşminte, ne deosebindu-se la înfăţişare de oameni. "Arhanghelul Mihail
este căpetenia tuturor. El are o sarcină înfricoşătoare, dar la
înfăţişare este aşa de frumos, că puteam să mă uit la el şi să nu mă mai
satur. Poartă mai tot timpul haine stacojii. Sunt totdeauna câteşitrei
Arhanghelii, Mihail, Gabriel şi Rafael. Arhanghelii nu sunt înalţi de
statură. Veşmintele lor sunt lungi şi parcă de mătase, foşnind în vânt.
Au cu toţii părul cârlionţat, cum nu ai mai văzut; peste cap poartă
panglici legate la spate, cu capetele fâlfâind în vânt şi hoinăresc prin
curtea cea mare."
A vorbit şi despre acei oameni care prin vieţile lor drepte se
învredniciseră a fi în Rai. "Toţi sunt tineri, plini de bucurie şi
frumoşi şi nu există oameni bătrâni. Maica Domnului arată ce veşmânt
trebuie cusut fiecăruia. Pe veşmintele lor sunt înscrisuri cu litere
mari: la stânga este scris rangul lor ceresc iar la dreapta numele. Pe
pământ suntem lipsiţi de răbdare, dar acolo, în cer, se revarsă doar
bucurie. Frumuseţea de acolo nu se poate asemui cu viaţa noastră. În cer
sunt sălaşuri întocmai cum avem noi mănăstiri. Ele sunt zidite toate în
şir şi sunt aşa de multe, că este cu neputinţă să le socoteşti. Iar
sunetul clopotelor nu încetează niciodată. Ei vieţuiesc acolo în căsuţe
cu ferestre de sticlă ce nu au ramă. Sunt aşa de mulţi oameni acolo -
nici nu pot spune -aşa de multe clădiri, că rămâi uimit tot mergând. Şi
ce strălucire e acolo, ce minunat!
Dar cea mai frumoasă dintre toate este Maica Domnului. Uneori este în
haine albastru deschis, alteori roz, sau chiar roşu închis. Ea a venit
la Macaria, împreună cu Ioan Botezătorul, Prorocul Ilie, Sfântul Nicolae
Făcătorul de Minuni şi Sfânta Ecaterina. De câteva ori s-a aflat lângă
ea şi Sfântul Tihon din Kaluga. „El ştia de atunci”, explica Macaria,
„că voi purta numele de Tihona, şi m-a făcut să mă obişnuiesc cu el.”
Dar Maica Domnului rămâne acolo mai puţin decât pe pământ, unde îi ajută
pe cei ce i se roagă.
Trei îngeri iau sufletul omului care a murit - unul îl spovedeşte, altul
îl împărtăşeşte şi al treilea îl poartă către cer. Toţi cei ce merg
acolo de pe pământ sunt ţinuţi sub supraveghere, iar îngerii păzitori îi
ocrotesc. Ei au grijă de sufletul răposat vreme de patruzeci de zile,
ca să nu îl ia nimeni. Apoi vine a patruzecea zi, când se hotărăşte unde
se va duce sufletul. „Este interesant cum se ţine judecata”, spunea
Macaria zâmbind, „cum se adună ceilalţi îngeri şi se alătură celui ce
păzeşte sufletul peste care trebuie să treacă judecata; cum apără
îngerii împreună sufletul...”
Macaria a văzut câteva vămi. „Cei ce nu se mântuiesc se duc acolo unde trăiesc «întunecaţii»“, explica ea.
- Mi-e frică, i-a spus fetiţa îngerului ei păzitor. Dar el a îmbărbătat-o:
- Nu ai de ce să-ţi fie frică, eu sunt totdeauna cu tine.
Macaria îşi amintea unul dintre locurile de chinuire a păcătoşilor. Era
un coridor lung şi întunecat, fără început sau sfârşit, unde în încăperi
şi în cotloane nefericiţii oameni zac şi se tânguiesc. A mai văzut şi
„ţinuturile morţii”, păcătoşii chinuiţi şi „ţinutul îngheţat de la
miazănoapte - o vale pe care nu o poţi cuprinde dintr-o privire”. I s-a
spus cum vânzătorii de lapte ce au subţiat cu apă laptele vândut şedeau
aici pe gheaţă şi despărţeau laptele de apă.
Înainte de a se trezi, fetiţa a văzut cum doi îngeri s-au apropiat de
trupul ei neînsufleţit, fiecare cu un căuş de lemn, iar unul dintre ei a
întrebat:
- Din care apă să-i dăm, vie sau moartă ?
- Vie, a răspuns îngerul păzitor.
- Şi cum o să-i dai apă vie ?
- O să o torn în ea eu însumi.
Apoi trupul fetiţei a început să se încălzească şi ea s-a trezit. S-a
târât goală până la uşă şi cu mare greutate şi-a croit drum către
libertate. Oamenii care o vedeau, se îngrozeau - înviase din morţi!
Articol preluat din ...
http://delalumeadunatesiiarasilalumedate.blogspot.com
