DOAMNE AJUTA!
Simbolul in limbajul liturgic
Cultul liturgic nu este doar un act cultural al unei comunitati preexistente, ci el devine din ce in ce mai mult, in societatea actuala, un mijloc prin care se constituie comunitatea specifica a crestinilor. Liturghia este, astfel, "o functie expresiva a comunitatii crestinilor, adica mijlocul prin care crestinii se exprima in mod constient drept crestini sau mijlocul prin care sunt exprimate valorile, sentimentele, aspiratiile lor".
Pe langa functia didactica (de informare), cultul liturgic mai are o functie creatoare de atitudine (destinata sa determine aparitia unui anume comportament) si o functie misterica, prin care Dumnezeu se comunica.
Puterea revelatoare a simbolurilor religioase il face prezent pe Dumnezeu. „Comportamentul este un mod de a fi si de a locui simbolic lumea, care dezvaluie sensul lucrurilor si al fiintelor". Limbajul revelatiei si limbajul liturgic, deopotriva, sunt discursuri performative, nu enuntiative. Rugaciunea este intrare in comuniune cu Dumnezeu, si nu doar vorbire despre Dumnezeu.
Maica Domnului in cultul liturgic
Axa cultului ortodox este Liturghia, celebrarea euharistica a prezentei lui Hristos in painea si vinul impartasaniei. Toate celelalte slujbe si cantari sunt legate, intr-un anume fel, de simbolistica euharistica.
Hristos reprezinta Revelatia deplina a lui Dumnezeu, prin intruparea Cuvantului din Fecioara. Imaginea Maicii Domnului, asa cum e reprezentata aproape intotdeauna in iconografia ortodoxa, este nedespartita de cea a Pruncului dumnezeiesc. Legatura dintre Hristos si Maica Sfanta e atat de puternica, incat simbolurile revelatorii ale Fiului lui Dumnezeu isi asociaza simboluri inrudite, ce concretizeaza prezenta Mariei alaturi de dumnezeiescul ei fiu, sau se transfera in campul ei simbolic. Maica Domnului este chemata, astfel, cu ajutorul simbolurilor euharistice, al celor ale luminii ori ale centrului lumii, domenii de simbolizare proprii lui Hristos. Ne-am propus sa conturam, in lucrarea de fata, principalele sfere de simbolizare asociate numelor Maicii Domnului in imnele Ortodoxiei.
Simboluri ale Duhului Sfant
Maica Domnului intruchipeaza, in traditia ortodoxa, sfintenia umana, dupa cum Duhul Sfant intruchipeaza sfintenia divina. Taina minunatei Nasteri a Fiului lui Dumnezeu „din Duhul Sfant si din Fecioara", dupa cum spune Crezul, e facuta posibila prin actiunea speciala a Sfantului Duh si prin libera consimtire a Fecioarei, care rosteste plina de smerenie: fiat, „Fie mie dupa cuvantul tau!". Dumnezeu nu lucreaza asupra Fecioarei, ci in chiar launtrul sinergismului dintre Duh si sfintenia dreptilor. Duhul Sfant intruchipeaza Sfintenia divina, iar Fecioara sfintenia umana.
Porumbelul
Incepand cu Noul Testament, porumbelul va reprezenta Sfantul Duh. Imaginea Sfintei Fecioare isi asociaza, prin sfintenie, acest simbol. Maica preacurata e chemata, in Acatistul Bunei-Vestiri a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria:
„porumbita",
„porumbita cea preabuna, lina si fara rautate",
„turtureaua cea cu buna glasuire".
In simbolistica iudeo-crestina, porumbelul simboliza puritatea, nevinovatia si chiar, atunci cand aduce ramura de maslin la Arca lui Noe, pacea, armonia, speranta, fericirea regasita. Primele doua valente le impropriaza Maria prin insasi alcatuirea feciorelnica a fiintei sale, iar cele din urma stau in legatura cu calitatea sa de mama a Celui venit sa restaureze creatia.
Mirul
Untdelemnul este privit in Vechiul Testament drept un simbol al Duhului lui Dumnezeu (1 Rg 16, 13; Is 11, 2). Regii Israelului erau unsi cu untdelemn, care le conferea autoritate, putere si glorie din partea lui Dumnezeu, recunoscut ca adevaratul autor al ungerii. Cuvantul ebraic cel uns, transcris Mesia si tradus in greceste Hristos, arata ca Iisus este privit ca regele asteptat, continand in acelasi timp si o aluzie la o functie sacerdotala si profetica. Aici nu e vorba insa de o ungere materiala, ci de una spirituala: Sfantul Duh, simbolizat de untdelemn, este acordat lui Iisus ca printr-o ungere. Sfanta Fecioara, ca aceea care primeste asupra sa actiunea Duhului Sfant, si poarta in pantece pe Cel uns, este:
„vasul care ai primit mirul cel neimputinat, ce s-a varsat asupra ta" (Acatistul Bunei-vestiri...).
Este insa ea insasi:
„mirul cel de mult pret" (Acatistul Bunei-vestiri...),
untdelemn sacrificial, simbol al puritatii, dar si al fecunditatii.
Simboluri ale maternitatii
Margaritarul
Ideea de fecunditate se afla in stransa legatura cu calitatea de Mama a Fecioarei.
„Ce-ti vom aduce tie, Hristoase... cerul iti daruieste ingerii; pamantul darurile sale; iar noi oamenii, iti punem inainte o Maica-Fecioara", canta Biserica in ajunul Craciunului. Pentru Paul Evdochimov, „e limpede faptul ca Maria nu este nicidecum o «femeie intre femei», ci Femeia intoarsa la fecioria ei materna. Intreaga omenire il naste pe Dumnezeu in Fecioara; de aceea, Maria este noua Eva-Viata".
Ea este:
„vasul care ai scos margaritarul cel dumnezeiesc" (Acatistul Bunei-vestiri...).
Nascut din ape sau din luna, margaritarul este un simbol universal al feminitatii creatoare, dar si al puritatii pentru ca trece drept desavarsit[15]. Pentru evanghelistul Matei, el intruchipeaza Imparatia cerurilor (Mt 13, 45-46).
Izvorul
Izvorul constituie un simbol universal al apei vii sau al apei neprihanite. Apa vie este sangele divin, samanta cerului - un simbol de maternitate. Apa izvorului este apa sfintita, substanta insasi a neprihanirii. Pentru crestini, Hristos este sursa (izvorul) vietii. Maica Domnului e numita:
„izvor nesecat al apei celei datatoare de viata" (Acatistul Maicii Domnului),
„izvorul cel neimputinat al apei vietii"(Acatistul Bunei-vestiri...),
„izvorul cel viu si indestulat" (Acatistul Bunei-vestiri...),
fiind cinstita de credinciosi pentru a fi:
„izvorat raul care curge cu ape multe" (Acatistul Bunei-vestiri...).
Pamantul
Pamantul este simbolul universal al femeii si al maternitatii, principiu pasiv ce se opune simbolic cerului, principiu activ al manifestarii. El este o matrice care concepe izvoarele. Asociat de crestinism Maicii Domnului, care primeste cu smerenie actiunea sfintitoare a Duhului Sfant pentru a da nastere Izvorului vietii, simbolul reprezinta si belsugul granelor din care se coace painea euharistica. Maria este:
„ceea ce ai rasarit spicul cel dumnezeiesc cu adevarat, ca o tarina nearata" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„pamantul cel nesemanat" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„castigarea rodului celui fara de moarte" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„brazda, care ai crescut inmultirea milelor" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„brazda, care cresti multimea indurarilor" (Acatistul Maicii Domnului),
iar „pantecele ei cel cu buna roada, ca o tarina dulce" (Acatistul Bunei-vestiri...).
In diverse literaturi ale lumii, se asociaza glia si femeia, fierul plugului si falusul barbatului. Tarina nearata si brazda nesemanata simbolizeaza fecioria Maicii sfinte.
Simboluri euharistice
Vasul. Paharul
De fecunditatea continuta in calitatea materna se leaga si simbolul vasului, sanul matern, uterul in care se zamisleste o noua nastere, asociat si elixirului nemuririi[ iar in crestinism Celui ce este insusi Viata, Painea Vietii, Care se ofera lumii in potirul euharistic.
Sfanta Fecioara este:
„vasul cu totul de aur, intru care s-a gatit pentru noi Trupul si Sangele Mielului celui Dumnezeiesc" (Acatistul Sfantului Acoperamant al Maicii Domnului),
„paharul Imparatului ceresc, intru care s-a dres de la Duhul Sfant vinul harului celui neimputinat" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„nastrapa preasfanta in care se pastreaza painea vietii celei vesnice pentru cei flamanzi de dreptate" (Acatistul Sfantului Acoperamant...),
„nastrapa dumnezeiasca cu mana" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„sfesnic si nastrapa, ceea ce porti mana, care indulceste simturile tuturor credinciosilor" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„chivot ceresc purtator al Cuvantului lui Dumnezeu" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„chivot poleit cu Duhul" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„chivot al Legii intru care se pastreaza sfintirea a tot neamul omenesc" (Acatistul Sfantului Acoperamant...).
La evrei, chivotul simbolizeaza prezenta lui Dumnezeu in mijlocul poporului ales. El este apropiat de simbolul arcei (cu aspectul ei cel mai cunoscut, al Arcei lui Noe, salvatoare din apele potopului), devenita in crestinism Biserica.
Mana este painea impartasaniei, painea dumnezeiasca venita din cer si datatoare de viata.
Caracterul sarbatoresc al Nasterii Mantuitorului si al Euharistiei este prezent, de asemenea, in adresarile crestinului catre Maica Domnului:
„vas, care ne scoti noua bucurie din izvorul nemuririi" (Acatistul Maicii Domnului),
„pahar, cu care se primeste bucuria si mantuirea" (Acatistul Maicii Domnului),
„paharul, care dregi bucuria". (Acatistul Bunei-vestiri...).
Masa
Imagine a centrului spiritual, a cerului, pentru crestini masa evoca impartasirea, iar Sfanta Fecioara e numita, pe drept cuvant:
„masa cea insufletita, intru care a incaput painea vietii" (Acatistul Bunei-vestiri...) si
„masa, care porti indestularea milostivirilor" (Acatistul Bunei-vestiri...).
Vita de vie
In Vechiul Testament, vita de vie e privita ca un arbore mesianic (Mih 4, 4; Zah 3, 10). Via simbolizeaza asigurarea vietii, o sotie buna este pentru sotul ei ca o vie roditoare (Ps 127, 3). Simbolismul se va transfera asupra celui care incarneaza adevaratul popor al lui Dumnezeu: Mesia este ca o vie (Cartea lui Baruh).
Iisus spune: „Eu sunt vita cea adevarata" (Ioan 15, 1). Substituindu-se lui Israel, Hristos devine asemenea unei vii, sangele Sau fiind vinul Noului Legamant. Textele evanghelice fac din vie un simbol al Imparatiei Cerului, al carei rod este Euharistia[. Pruncul Iisus imprumuta insa sange din sangele Maicii, care prin aceasta sfanta maternitate devine:
„vita cea adevarata, care ai crescut strugurele cel copt, din care curge vinul cel ce veseleste sufletele celor ce te slavesc pe tine cu credinta" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„vita mladitei celei nevestejite" (Acatistul Bunei-vestiri...) si chiar:
„strugurele mantuirii noastre" (Acatistul Bunei-vestiri...), din care curge vinul euharistic.
Fiind cea care daruieste umanitatii rodul dumnezeiesc al pantecelui ei spre a Se face Acesta hrana mantuitoare tuturor celor ce „flamanzesc si inseteaza de dreptate", Maria este:
„ceea ce din foamete sufleteasca si trupeasca ne izbavesti pe noi" (Acatistul Maicii Domnului),
„hranitoarea celor flamanzi" (Acatistul Maicii Domnului), dar si:
„hrana cea in loc de mana" (Acatistul Bunei-vestiri...).
Alte simboluri Vechi si Nou Testamentare
Creatia
Maica Domnului este: cea „care fara osteneala ai purtat in pantecele tau temelia pamantului" (Acatistul Bunei-vestiri...), „ceea ce ai lucrat pe Lucratorul cel iubitor de oameni" (Acatistul Bunei-vestiri...). Trimiterile la inceputurile lumii, la calitatea de Creator a Celui nascut din Fecioara, sugereaza caracterul restaurator al Intruparii, prin care firea este repusa in armonie cu Dumnezeu.
Rugul
In Biblie, rugul aprins simbolizeaza prezenta lui Dumnezeu. Chemarea lui Moise de a elibera Israelul a avut loc cand el s-a intors sa vada minunea rugului care ardea si nu se mistuia (Ex 3, 3). Asemenea tuturor manifestarilor de acest fel consemnate in Biblie - d. ex. cuptorul cu fum si flacari (Gn 15, 17) si stalpul de nor /foc (Ex 13, 21) - rugul aprins este o auto-revelare a lui Dumnezeu. Relatarea incepe astfel: „Ingerul Domnului i-a aparut intr-o flacara de foc" (Ex 3, 2). Expresia evreiasca tradusa „intr-o" inseamna mai curand „ca o..." sau „sub forma unei...". Cel „ce S-a aratat in rug" (Deut 33, 16), este „viu", „sfant" si „interior": rugul nu este mistuit deoarece flacara este auto-suficienta, auto-perpetuatoare; flacara este sfintenia intangibila a lui Dumnezeu; flacara din rug declara ca Dumnezeul viu, sfant este cel care locuieste in launtru, pentru a revela harul suveran al lui Dumnezeu, care, desi auto-suficient, alege si imputerniceste in mod deliberat instrumente de slujire.
Expresia rug arzator din textele liturgice ale Evului Mediu, referindu-se la Fecioara Maria, indica prezenta lui Dumnezeu, iubirea lui fierbinte pentru oameni si revelatia Sa[. O regasim, in forma: „rugul cel nears" (Acatistul Bunei-vestiri...), in rugaciunile ortodoxiei.
Marea
Evreii au manifestat putin interes fata de mare, frica lor avandu-si probabil radacina in anticul crez semit ca adancul personifica puterea care lupta impotriva divinitatii. Dar, pentru Israel, Domnul era Creatorul marii (Gn 1, 9), pe care o obliga sa actioneze spre binele omului (Gn 49, 25; Deut 33, 13) si spre lauda Sa (Ps 148, 7). Multe dintre manifestarile puterii miraculoase a lui Dumnezeu au avut de a face cu marea (Ex 14, 15; Ps 77, 16; In 1, 2). Aici se incadreaza si umblarea lui Hristos pe mare si potolirea furtunii (Mt 14, 25, 33). Asocierea simbolului marii la imaginea Maicii Domnului trebuie pusa in legatura cu miracolul Nasterii Fiului lui Dumnezeu din Fecioara. Miracolul acesta face posibila omorarea mortii, eliberarea de sub tirania pacatului, precum odinioara a poporului ales din robia egipteana: „mare, care ai inecat pe faraonul cel netrupesc" (Acatistul Bunei-vestiri...).
Cultul liturgic nu este doar un act cultural al unei comunitati preexistente, ci el devine din ce in ce mai mult, in societatea actuala, un mijloc prin care se constituie comunitatea specifica a crestinilor. Liturghia este, astfel, "o functie expresiva a comunitatii crestinilor, adica mijlocul prin care crestinii se exprima in mod constient drept crestini sau mijlocul prin care sunt exprimate valorile, sentimentele, aspiratiile lor".
Pe langa functia didactica (de informare), cultul liturgic mai are o functie creatoare de atitudine (destinata sa determine aparitia unui anume comportament) si o functie misterica, prin care Dumnezeu se comunica.
Puterea revelatoare a simbolurilor religioase il face prezent pe Dumnezeu. „Comportamentul este un mod de a fi si de a locui simbolic lumea, care dezvaluie sensul lucrurilor si al fiintelor". Limbajul revelatiei si limbajul liturgic, deopotriva, sunt discursuri performative, nu enuntiative. Rugaciunea este intrare in comuniune cu Dumnezeu, si nu doar vorbire despre Dumnezeu.
Maica Domnului in cultul liturgic
Axa cultului ortodox este Liturghia, celebrarea euharistica a prezentei lui Hristos in painea si vinul impartasaniei. Toate celelalte slujbe si cantari sunt legate, intr-un anume fel, de simbolistica euharistica.
Hristos reprezinta Revelatia deplina a lui Dumnezeu, prin intruparea Cuvantului din Fecioara. Imaginea Maicii Domnului, asa cum e reprezentata aproape intotdeauna in iconografia ortodoxa, este nedespartita de cea a Pruncului dumnezeiesc. Legatura dintre Hristos si Maica Sfanta e atat de puternica, incat simbolurile revelatorii ale Fiului lui Dumnezeu isi asociaza simboluri inrudite, ce concretizeaza prezenta Mariei alaturi de dumnezeiescul ei fiu, sau se transfera in campul ei simbolic. Maica Domnului este chemata, astfel, cu ajutorul simbolurilor euharistice, al celor ale luminii ori ale centrului lumii, domenii de simbolizare proprii lui Hristos. Ne-am propus sa conturam, in lucrarea de fata, principalele sfere de simbolizare asociate numelor Maicii Domnului in imnele Ortodoxiei.
Simboluri ale Duhului Sfant
Maica Domnului intruchipeaza, in traditia ortodoxa, sfintenia umana, dupa cum Duhul Sfant intruchipeaza sfintenia divina. Taina minunatei Nasteri a Fiului lui Dumnezeu „din Duhul Sfant si din Fecioara", dupa cum spune Crezul, e facuta posibila prin actiunea speciala a Sfantului Duh si prin libera consimtire a Fecioarei, care rosteste plina de smerenie: fiat, „Fie mie dupa cuvantul tau!". Dumnezeu nu lucreaza asupra Fecioarei, ci in chiar launtrul sinergismului dintre Duh si sfintenia dreptilor. Duhul Sfant intruchipeaza Sfintenia divina, iar Fecioara sfintenia umana.
Porumbelul
Incepand cu Noul Testament, porumbelul va reprezenta Sfantul Duh. Imaginea Sfintei Fecioare isi asociaza, prin sfintenie, acest simbol. Maica preacurata e chemata, in Acatistul Bunei-Vestiri a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria:
„porumbita",
„porumbita cea preabuna, lina si fara rautate",
„turtureaua cea cu buna glasuire".
In simbolistica iudeo-crestina, porumbelul simboliza puritatea, nevinovatia si chiar, atunci cand aduce ramura de maslin la Arca lui Noe, pacea, armonia, speranta, fericirea regasita. Primele doua valente le impropriaza Maria prin insasi alcatuirea feciorelnica a fiintei sale, iar cele din urma stau in legatura cu calitatea sa de mama a Celui venit sa restaureze creatia.
Mirul
Untdelemnul este privit in Vechiul Testament drept un simbol al Duhului lui Dumnezeu (1 Rg 16, 13; Is 11, 2). Regii Israelului erau unsi cu untdelemn, care le conferea autoritate, putere si glorie din partea lui Dumnezeu, recunoscut ca adevaratul autor al ungerii. Cuvantul ebraic cel uns, transcris Mesia si tradus in greceste Hristos, arata ca Iisus este privit ca regele asteptat, continand in acelasi timp si o aluzie la o functie sacerdotala si profetica. Aici nu e vorba insa de o ungere materiala, ci de una spirituala: Sfantul Duh, simbolizat de untdelemn, este acordat lui Iisus ca printr-o ungere. Sfanta Fecioara, ca aceea care primeste asupra sa actiunea Duhului Sfant, si poarta in pantece pe Cel uns, este:
„vasul care ai primit mirul cel neimputinat, ce s-a varsat asupra ta" (Acatistul Bunei-vestiri...).
Este insa ea insasi:
„mirul cel de mult pret" (Acatistul Bunei-vestiri...),
untdelemn sacrificial, simbol al puritatii, dar si al fecunditatii.
Simboluri ale maternitatii
Margaritarul
Ideea de fecunditate se afla in stransa legatura cu calitatea de Mama a Fecioarei.
„Ce-ti vom aduce tie, Hristoase... cerul iti daruieste ingerii; pamantul darurile sale; iar noi oamenii, iti punem inainte o Maica-Fecioara", canta Biserica in ajunul Craciunului. Pentru Paul Evdochimov, „e limpede faptul ca Maria nu este nicidecum o «femeie intre femei», ci Femeia intoarsa la fecioria ei materna. Intreaga omenire il naste pe Dumnezeu in Fecioara; de aceea, Maria este noua Eva-Viata".
Ea este:
„vasul care ai scos margaritarul cel dumnezeiesc" (Acatistul Bunei-vestiri...).
Nascut din ape sau din luna, margaritarul este un simbol universal al feminitatii creatoare, dar si al puritatii pentru ca trece drept desavarsit[15]. Pentru evanghelistul Matei, el intruchipeaza Imparatia cerurilor (Mt 13, 45-46).
Izvorul
Izvorul constituie un simbol universal al apei vii sau al apei neprihanite. Apa vie este sangele divin, samanta cerului - un simbol de maternitate. Apa izvorului este apa sfintita, substanta insasi a neprihanirii. Pentru crestini, Hristos este sursa (izvorul) vietii. Maica Domnului e numita:
„izvor nesecat al apei celei datatoare de viata" (Acatistul Maicii Domnului),
„izvorul cel neimputinat al apei vietii"(Acatistul Bunei-vestiri...),
„izvorul cel viu si indestulat" (Acatistul Bunei-vestiri...),
fiind cinstita de credinciosi pentru a fi:
„izvorat raul care curge cu ape multe" (Acatistul Bunei-vestiri...).
Pamantul
Pamantul este simbolul universal al femeii si al maternitatii, principiu pasiv ce se opune simbolic cerului, principiu activ al manifestarii. El este o matrice care concepe izvoarele. Asociat de crestinism Maicii Domnului, care primeste cu smerenie actiunea sfintitoare a Duhului Sfant pentru a da nastere Izvorului vietii, simbolul reprezinta si belsugul granelor din care se coace painea euharistica. Maria este:
„ceea ce ai rasarit spicul cel dumnezeiesc cu adevarat, ca o tarina nearata" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„pamantul cel nesemanat" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„castigarea rodului celui fara de moarte" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„brazda, care ai crescut inmultirea milelor" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„brazda, care cresti multimea indurarilor" (Acatistul Maicii Domnului),
iar „pantecele ei cel cu buna roada, ca o tarina dulce" (Acatistul Bunei-vestiri...).
In diverse literaturi ale lumii, se asociaza glia si femeia, fierul plugului si falusul barbatului. Tarina nearata si brazda nesemanata simbolizeaza fecioria Maicii sfinte.
Simboluri euharistice
Vasul. Paharul
De fecunditatea continuta in calitatea materna se leaga si simbolul vasului, sanul matern, uterul in care se zamisleste o noua nastere, asociat si elixirului nemuririi[ iar in crestinism Celui ce este insusi Viata, Painea Vietii, Care se ofera lumii in potirul euharistic.
Sfanta Fecioara este:
„vasul cu totul de aur, intru care s-a gatit pentru noi Trupul si Sangele Mielului celui Dumnezeiesc" (Acatistul Sfantului Acoperamant al Maicii Domnului),
„paharul Imparatului ceresc, intru care s-a dres de la Duhul Sfant vinul harului celui neimputinat" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„nastrapa preasfanta in care se pastreaza painea vietii celei vesnice pentru cei flamanzi de dreptate" (Acatistul Sfantului Acoperamant...),
„nastrapa dumnezeiasca cu mana" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„sfesnic si nastrapa, ceea ce porti mana, care indulceste simturile tuturor credinciosilor" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„chivot ceresc purtator al Cuvantului lui Dumnezeu" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„chivot poleit cu Duhul" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„chivot al Legii intru care se pastreaza sfintirea a tot neamul omenesc" (Acatistul Sfantului Acoperamant...).
La evrei, chivotul simbolizeaza prezenta lui Dumnezeu in mijlocul poporului ales. El este apropiat de simbolul arcei (cu aspectul ei cel mai cunoscut, al Arcei lui Noe, salvatoare din apele potopului), devenita in crestinism Biserica.
Mana este painea impartasaniei, painea dumnezeiasca venita din cer si datatoare de viata.
Caracterul sarbatoresc al Nasterii Mantuitorului si al Euharistiei este prezent, de asemenea, in adresarile crestinului catre Maica Domnului:
„vas, care ne scoti noua bucurie din izvorul nemuririi" (Acatistul Maicii Domnului),
„pahar, cu care se primeste bucuria si mantuirea" (Acatistul Maicii Domnului),
„paharul, care dregi bucuria". (Acatistul Bunei-vestiri...).
Masa
Imagine a centrului spiritual, a cerului, pentru crestini masa evoca impartasirea, iar Sfanta Fecioara e numita, pe drept cuvant:
„masa cea insufletita, intru care a incaput painea vietii" (Acatistul Bunei-vestiri...) si
„masa, care porti indestularea milostivirilor" (Acatistul Bunei-vestiri...).
Vita de vie
In Vechiul Testament, vita de vie e privita ca un arbore mesianic (Mih 4, 4; Zah 3, 10). Via simbolizeaza asigurarea vietii, o sotie buna este pentru sotul ei ca o vie roditoare (Ps 127, 3). Simbolismul se va transfera asupra celui care incarneaza adevaratul popor al lui Dumnezeu: Mesia este ca o vie (Cartea lui Baruh).
Iisus spune: „Eu sunt vita cea adevarata" (Ioan 15, 1). Substituindu-se lui Israel, Hristos devine asemenea unei vii, sangele Sau fiind vinul Noului Legamant. Textele evanghelice fac din vie un simbol al Imparatiei Cerului, al carei rod este Euharistia[. Pruncul Iisus imprumuta insa sange din sangele Maicii, care prin aceasta sfanta maternitate devine:
„vita cea adevarata, care ai crescut strugurele cel copt, din care curge vinul cel ce veseleste sufletele celor ce te slavesc pe tine cu credinta" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„vita mladitei celei nevestejite" (Acatistul Bunei-vestiri...) si chiar:
„strugurele mantuirii noastre" (Acatistul Bunei-vestiri...), din care curge vinul euharistic.
Fiind cea care daruieste umanitatii rodul dumnezeiesc al pantecelui ei spre a Se face Acesta hrana mantuitoare tuturor celor ce „flamanzesc si inseteaza de dreptate", Maria este:
„ceea ce din foamete sufleteasca si trupeasca ne izbavesti pe noi" (Acatistul Maicii Domnului),
„hranitoarea celor flamanzi" (Acatistul Maicii Domnului), dar si:
„hrana cea in loc de mana" (Acatistul Bunei-vestiri...).
Alte simboluri Vechi si Nou Testamentare
Creatia
Maica Domnului este: cea „care fara osteneala ai purtat in pantecele tau temelia pamantului" (Acatistul Bunei-vestiri...), „ceea ce ai lucrat pe Lucratorul cel iubitor de oameni" (Acatistul Bunei-vestiri...). Trimiterile la inceputurile lumii, la calitatea de Creator a Celui nascut din Fecioara, sugereaza caracterul restaurator al Intruparii, prin care firea este repusa in armonie cu Dumnezeu.
Rugul
In Biblie, rugul aprins simbolizeaza prezenta lui Dumnezeu. Chemarea lui Moise de a elibera Israelul a avut loc cand el s-a intors sa vada minunea rugului care ardea si nu se mistuia (Ex 3, 3). Asemenea tuturor manifestarilor de acest fel consemnate in Biblie - d. ex. cuptorul cu fum si flacari (Gn 15, 17) si stalpul de nor /foc (Ex 13, 21) - rugul aprins este o auto-revelare a lui Dumnezeu. Relatarea incepe astfel: „Ingerul Domnului i-a aparut intr-o flacara de foc" (Ex 3, 2). Expresia evreiasca tradusa „intr-o" inseamna mai curand „ca o..." sau „sub forma unei...". Cel „ce S-a aratat in rug" (Deut 33, 16), este „viu", „sfant" si „interior": rugul nu este mistuit deoarece flacara este auto-suficienta, auto-perpetuatoare; flacara este sfintenia intangibila a lui Dumnezeu; flacara din rug declara ca Dumnezeul viu, sfant este cel care locuieste in launtru, pentru a revela harul suveran al lui Dumnezeu, care, desi auto-suficient, alege si imputerniceste in mod deliberat instrumente de slujire.
Expresia rug arzator din textele liturgice ale Evului Mediu, referindu-se la Fecioara Maria, indica prezenta lui Dumnezeu, iubirea lui fierbinte pentru oameni si revelatia Sa[. O regasim, in forma: „rugul cel nears" (Acatistul Bunei-vestiri...), in rugaciunile ortodoxiei.
Marea
Evreii au manifestat putin interes fata de mare, frica lor avandu-si probabil radacina in anticul crez semit ca adancul personifica puterea care lupta impotriva divinitatii. Dar, pentru Israel, Domnul era Creatorul marii (Gn 1, 9), pe care o obliga sa actioneze spre binele omului (Gn 49, 25; Deut 33, 13) si spre lauda Sa (Ps 148, 7). Multe dintre manifestarile puterii miraculoase a lui Dumnezeu au avut de a face cu marea (Ex 14, 15; Ps 77, 16; In 1, 2). Aici se incadreaza si umblarea lui Hristos pe mare si potolirea furtunii (Mt 14, 25, 33). Asocierea simbolului marii la imaginea Maicii Domnului trebuie pusa in legatura cu miracolul Nasterii Fiului lui Dumnezeu din Fecioara. Miracolul acesta face posibila omorarea mortii, eliberarea de sub tirania pacatului, precum odinioara a poporului ales din robia egipteana: „mare, care ai inecat pe faraonul cel netrupesc" (Acatistul Bunei-vestiri...).
Roua
Roua este expresia binecuvantarii ceresti, evocand in acelasi timp sangele mantuitor al lui Hristos. In cartile sfinte ale Indiei este simbolul graiului divin. Cantarea lui Moise (Deut 32) incepe cu evocarea ei: „Ca ploaia sa curga, invatatura mea si graiurile mele sa se coboare ca roua, ca bura de verdeata si ca ploaia repede pe iarba!". In continuarea acestui simbolism, roua se asociaza in mod firesc, in Ortodoxie, lui Hristos, Cuvantul lui Dumnezeu. In Is 26, 19 citim: „Desteptati-va, cantati de bucurie, voi ce salasluiti in pulbere! Caci roua ta este roua de lumina si din sanul pamantului umbrele vor invia". Roua e, asadar, un simbol al regenerarii. Ea trebuie pusa in legatura cu calitatea Mantuitorului de restaurator al firii degradate prin pacat. Liturghia catolica dinaintea Craciunului reia textul din Is 45, 8: „Picurati, voi ceruri, roua de sus, si norii sa reverse in ploaie dreptatea!", in care este vorba despre coacerea, in pamant, a mantuirii.
Simbolul se regaseste in rugaciunile ortodoxe adresate Maicii Domnului, tot in legatura cu ideea de pregatire a mantuirii: „Dintru tine a cazut roua care a stins vapaia multimii idolilor; pentru aceea strig tie: Bucura-te lana cea plina de roua, pe care, Fecioara, Ghedeon mai inainte a vazut-o" (Acatistul Bunei-vestiri...).
Se face trimitere aici si la textul vechi-testamentar de la Jud 6, 36-40, unde roua aparuta peste noapte numai pe lana intinsa de Ghedeon confirma prezenta izbavitoare a lui Dumnezeu in mijlocul poporului sau.
Piatra
In Vechiul Testament, piatra altar, ca si piatra pe care era asezat, la Ierusalim, chivotul legamantului, este semnul prezentei lui Dumnezeu. Betel (casa Domnului) devine Betleem (casa painii) iar, prin jertfa Celui nascut aici din Fecioara, piatra, ca loc al Prezentei adevarate, este inlocuita de painea impartasaniei. Dupa traditia biblica, piatra simbolizeaza intelepciunea, fiind asociata adeseori apei. Moise face sa tasneasca apa din stanca la intrarea si la iesirea din desert (Is 17, 6). Intelepciunea necreata a lui Dumnezeu, Sofia, e legata, in traditia ortodoxa, de persoana Fiului lui Dumnezeu. Prefacerea pietrelor in paine, despre care vorbeste Noul Testament (Mt 4, 3-4), trebuie pusa in legatura cu piatra datatoare de viata, simbol al Gliei muma. In Cantarea Cantarilor Betel este o casa a vegherii, iar cei care stau in ea asteapta sosirea Mirelui (pentru crestini, un simbol al lui Hristos); ei sunt fiii lui Dumnezeu si asupra lor se pogoara Duhul Sfant. In cantarea ortodoxa, Maica Domnului este: „piatra, care ai adapat pe cei insetati de viata" (Acatistul Bunei-vestiri...).
Cartea
Simbolul cartii se asociaza in mod firesc Maicii Domnului, cea care L-a purtat in pantece pe Cuvantul lui Dumnezeu. Ea este: "cartea in care s-a scris Cuvantul cu puterea Tatalui" (Acatistul Bunei-vestiri...).
O carte inchisa semnifica materia virgina; daca este deschisa, pe cea fecundata.
Mieluseaua
In albeata lui imaculata si plina de slava, mielul apare ca o manifestare a puterii primaverii: el intrupeaza triumful primaverii, victoria vietii asupra mortii. Odata cu revelatia ebraica, simbolul isi intregeste semnificatia: Mielul simbolizeaza pe israelit, membru al turmei lui Dumnezeu. Mielul de lapte simbolizeaza insa, de la evrei la crestini si apoi la musulmani, animalul de jertfa folosit cu toate prilejurile, dar mai ales cu ocazia innoirii. Tasnirea sangelui mantuitor al lui Hristos pe cruce este prefigurata de sangele izbavitor al mielului sacrificat, cu care evreii ung usciorii si pragul de sus al usii spre a indeparta raul de casa lor. Crestinul este eliberat din pacat, prin sangele lui Hristos, precum odinioara Israel din Egipt. Maica Domnului este, asadar:
„Mieluseaua, care ai nascut pe Mielul lui Dumnezeu, Cel ce a ridicat pacatele a toata lumea" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„Maica Mielului si a Pastorului" (Acatistul Bunei-vestiri...).
Iisus nu e numai Mielul ce se jertfeste ci si, prin firea sa dumnezeiasca, obladuitor al turmei lui Dumnezeu, din care fac parte acum toti cei infiati in Duh.
Simboluri ale centrului lumii
Pamantul Fagaduintei
Pamantul Fagaduintei, tinta a unei cautari de ordin spiritual, corespunde Centrului lumii sau Raiului pamantesc. Pentru evrei, este Canaanul, iar pentru crestini, Ierusalimul ceresc[69]; rasplata promisa de Dumnezeu celor drepti, implinirea promisiunii Sale facute poporului evreu, asa cum Nasterea Mantuitorului este implinirea profetiilor si prefigurarilor vechi-testamentare, iar Maica Sfanta:
„pamantul fagaduintei" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„pamantul fagaduintei din care ne izvorasc toate bunatatile ceresti si pamantesti" (Acatistul Maicii Domnului),
„cea dintru care curge miere si lapte" (Acatistul Bunei-vestiri...).
Copacul
Copacul este un simbol ce insumeaza numeroase interpretari, care insa se articuleaza toate in jurul ideii de Cosmos viu, in vesnica regenerare. Arborele, chiar sacru, nu este neaparat un obiect de cult; el intruchipeaza simbolic o entitate ce-l depaseste si care este ea insasi obiect de cult. Simbolizand viata in continua evolutie, in ascensiune spre cer, arborele evoca verticalitatea, fiind socotit un simbol al raporturilor ce se stabilesc intre pamant si cer. In sensul acesta, el are caracterul unui centru, fiind sinonim cu Axa lumii. Traditia crestina realizeaza o analogie intre arborele primului legamant - pomul vietii de care vorbeste Facerea - si cruce, sau arborele Noului Legamant. Insusi Hristos devine, prin metonimie, arbore al lumii.
Maica Sfanta preia simbolul arborelui viu, prin care vine in lume cel ce regenereaza, creeaza din nou lumea, izbavind-o din moartea pacatului. Acestuia ii asociaza ideea de rodnicie, precum si pe cea de protectie (mama prin excelenta, ea poarta de grija nu numai pruncului dumnezeiesc, ci tuturor copiilor, infiati in Duh, ai lui Dumnezeu) si de rasplata binemeritata (a celor ce au ostenit in lupta cu patimile), transpuse sub simbolul umbrei. Acest simbol, investit in general cu o semnificatie negativa (imagine a lucrurilor trecatoare si schimbatoare, a mortii sau chiar a iadului[74]), are in Vechiul Testament si o semnificatie pozitiva: stapanirea si adapostul Celui Atotputernic (Plng 4, 20; Ezch 31, 6; Ps 91, 1; Is 25, 4; cf. Cant 2, 3). Omul poate gasi la umbra o usurare binevenita dupa caldura dogoritoare (cf. Iona, 4 5-6). Umbra este numita si vremea, asteptata de slujitor, cand inceteaza munca. Maria este:
„copacul cel infrunzit cu buna umbra, sub care se acopera multi" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„pom infrumusetat, cu care se acopar multi" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„pomul cel cu luminoasa roada, din care se hranesc credinciosii" (Acatistul Bunei-vestiri...).
Ea e, totodata, si cea care odrasleste copacul vietii:
„odrasla pomului celui de viata purtator" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„raiule cel insufletit, care ai in mijloc pomul vietii, pe Domnul, a Carui dulceata inviaza pe cei ce se impartasesc cu credinta" (Acatistul Bunei-vestiri...).
Toiagul
Simbol al autoritatii umane si divine, cum a fost toiagul lui Moise (Exod 4, 20) si Aaron, care a confirmat preotia levitica (Numeri 17; Evrei 9, 40), toiagul este in Vechiul Testament si un stalp pe care erau atarnate paini de forma unui inel, simbol, poate, al painii care intretine viata. Maica Domnului preia si acest simbol, asociindu-l celui al florii; ea este:
„toiagul cel de taina, care ai inflorit floarea cea nevestejita" (Acatistul Bunei-vestiri...).
Floarea
Floarea este un simbol al principiului pasiv. Ca si cupa, caliciul florii este receptacolul Activitatii ceresti. Sfantul Ioan al Crucii face din floare imaginea virtutilor sufletului, care se aduna in buchetul perfectiunii spirituale. Traditia ortodoxa vede in Maica Domnului:
„floarea cea nevestejita" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„floarea nestricaciunii" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„floarea cea preafrumoasa, care ai inflorit noua veselia cereasca" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„crin cu dulce miros" (Acatistul Bunei-vestiri...).
Roua este expresia binecuvantarii ceresti, evocand in acelasi timp sangele mantuitor al lui Hristos. In cartile sfinte ale Indiei este simbolul graiului divin. Cantarea lui Moise (Deut 32) incepe cu evocarea ei: „Ca ploaia sa curga, invatatura mea si graiurile mele sa se coboare ca roua, ca bura de verdeata si ca ploaia repede pe iarba!". In continuarea acestui simbolism, roua se asociaza in mod firesc, in Ortodoxie, lui Hristos, Cuvantul lui Dumnezeu. In Is 26, 19 citim: „Desteptati-va, cantati de bucurie, voi ce salasluiti in pulbere! Caci roua ta este roua de lumina si din sanul pamantului umbrele vor invia". Roua e, asadar, un simbol al regenerarii. Ea trebuie pusa in legatura cu calitatea Mantuitorului de restaurator al firii degradate prin pacat. Liturghia catolica dinaintea Craciunului reia textul din Is 45, 8: „Picurati, voi ceruri, roua de sus, si norii sa reverse in ploaie dreptatea!", in care este vorba despre coacerea, in pamant, a mantuirii.
Simbolul se regaseste in rugaciunile ortodoxe adresate Maicii Domnului, tot in legatura cu ideea de pregatire a mantuirii: „Dintru tine a cazut roua care a stins vapaia multimii idolilor; pentru aceea strig tie: Bucura-te lana cea plina de roua, pe care, Fecioara, Ghedeon mai inainte a vazut-o" (Acatistul Bunei-vestiri...).
Se face trimitere aici si la textul vechi-testamentar de la Jud 6, 36-40, unde roua aparuta peste noapte numai pe lana intinsa de Ghedeon confirma prezenta izbavitoare a lui Dumnezeu in mijlocul poporului sau.
Piatra
In Vechiul Testament, piatra altar, ca si piatra pe care era asezat, la Ierusalim, chivotul legamantului, este semnul prezentei lui Dumnezeu. Betel (casa Domnului) devine Betleem (casa painii) iar, prin jertfa Celui nascut aici din Fecioara, piatra, ca loc al Prezentei adevarate, este inlocuita de painea impartasaniei. Dupa traditia biblica, piatra simbolizeaza intelepciunea, fiind asociata adeseori apei. Moise face sa tasneasca apa din stanca la intrarea si la iesirea din desert (Is 17, 6). Intelepciunea necreata a lui Dumnezeu, Sofia, e legata, in traditia ortodoxa, de persoana Fiului lui Dumnezeu. Prefacerea pietrelor in paine, despre care vorbeste Noul Testament (Mt 4, 3-4), trebuie pusa in legatura cu piatra datatoare de viata, simbol al Gliei muma. In Cantarea Cantarilor Betel este o casa a vegherii, iar cei care stau in ea asteapta sosirea Mirelui (pentru crestini, un simbol al lui Hristos); ei sunt fiii lui Dumnezeu si asupra lor se pogoara Duhul Sfant. In cantarea ortodoxa, Maica Domnului este: „piatra, care ai adapat pe cei insetati de viata" (Acatistul Bunei-vestiri...).
Cartea
Simbolul cartii se asociaza in mod firesc Maicii Domnului, cea care L-a purtat in pantece pe Cuvantul lui Dumnezeu. Ea este: "cartea in care s-a scris Cuvantul cu puterea Tatalui" (Acatistul Bunei-vestiri...).
O carte inchisa semnifica materia virgina; daca este deschisa, pe cea fecundata.
Mieluseaua
In albeata lui imaculata si plina de slava, mielul apare ca o manifestare a puterii primaverii: el intrupeaza triumful primaverii, victoria vietii asupra mortii. Odata cu revelatia ebraica, simbolul isi intregeste semnificatia: Mielul simbolizeaza pe israelit, membru al turmei lui Dumnezeu. Mielul de lapte simbolizeaza insa, de la evrei la crestini si apoi la musulmani, animalul de jertfa folosit cu toate prilejurile, dar mai ales cu ocazia innoirii. Tasnirea sangelui mantuitor al lui Hristos pe cruce este prefigurata de sangele izbavitor al mielului sacrificat, cu care evreii ung usciorii si pragul de sus al usii spre a indeparta raul de casa lor. Crestinul este eliberat din pacat, prin sangele lui Hristos, precum odinioara Israel din Egipt. Maica Domnului este, asadar:
„Mieluseaua, care ai nascut pe Mielul lui Dumnezeu, Cel ce a ridicat pacatele a toata lumea" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„Maica Mielului si a Pastorului" (Acatistul Bunei-vestiri...).
Iisus nu e numai Mielul ce se jertfeste ci si, prin firea sa dumnezeiasca, obladuitor al turmei lui Dumnezeu, din care fac parte acum toti cei infiati in Duh.
Simboluri ale centrului lumii
Pamantul Fagaduintei
Pamantul Fagaduintei, tinta a unei cautari de ordin spiritual, corespunde Centrului lumii sau Raiului pamantesc. Pentru evrei, este Canaanul, iar pentru crestini, Ierusalimul ceresc[69]; rasplata promisa de Dumnezeu celor drepti, implinirea promisiunii Sale facute poporului evreu, asa cum Nasterea Mantuitorului este implinirea profetiilor si prefigurarilor vechi-testamentare, iar Maica Sfanta:
„pamantul fagaduintei" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„pamantul fagaduintei din care ne izvorasc toate bunatatile ceresti si pamantesti" (Acatistul Maicii Domnului),
„cea dintru care curge miere si lapte" (Acatistul Bunei-vestiri...).
Copacul
Copacul este un simbol ce insumeaza numeroase interpretari, care insa se articuleaza toate in jurul ideii de Cosmos viu, in vesnica regenerare. Arborele, chiar sacru, nu este neaparat un obiect de cult; el intruchipeaza simbolic o entitate ce-l depaseste si care este ea insasi obiect de cult. Simbolizand viata in continua evolutie, in ascensiune spre cer, arborele evoca verticalitatea, fiind socotit un simbol al raporturilor ce se stabilesc intre pamant si cer. In sensul acesta, el are caracterul unui centru, fiind sinonim cu Axa lumii. Traditia crestina realizeaza o analogie intre arborele primului legamant - pomul vietii de care vorbeste Facerea - si cruce, sau arborele Noului Legamant. Insusi Hristos devine, prin metonimie, arbore al lumii.
Maica Sfanta preia simbolul arborelui viu, prin care vine in lume cel ce regenereaza, creeaza din nou lumea, izbavind-o din moartea pacatului. Acestuia ii asociaza ideea de rodnicie, precum si pe cea de protectie (mama prin excelenta, ea poarta de grija nu numai pruncului dumnezeiesc, ci tuturor copiilor, infiati in Duh, ai lui Dumnezeu) si de rasplata binemeritata (a celor ce au ostenit in lupta cu patimile), transpuse sub simbolul umbrei. Acest simbol, investit in general cu o semnificatie negativa (imagine a lucrurilor trecatoare si schimbatoare, a mortii sau chiar a iadului[74]), are in Vechiul Testament si o semnificatie pozitiva: stapanirea si adapostul Celui Atotputernic (Plng 4, 20; Ezch 31, 6; Ps 91, 1; Is 25, 4; cf. Cant 2, 3). Omul poate gasi la umbra o usurare binevenita dupa caldura dogoritoare (cf. Iona, 4 5-6). Umbra este numita si vremea, asteptata de slujitor, cand inceteaza munca. Maria este:
„copacul cel infrunzit cu buna umbra, sub care se acopera multi" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„pom infrumusetat, cu care se acopar multi" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„pomul cel cu luminoasa roada, din care se hranesc credinciosii" (Acatistul Bunei-vestiri...).
Ea e, totodata, si cea care odrasleste copacul vietii:
„odrasla pomului celui de viata purtator" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„raiule cel insufletit, care ai in mijloc pomul vietii, pe Domnul, a Carui dulceata inviaza pe cei ce se impartasesc cu credinta" (Acatistul Bunei-vestiri...).
Toiagul
Simbol al autoritatii umane si divine, cum a fost toiagul lui Moise (Exod 4, 20) si Aaron, care a confirmat preotia levitica (Numeri 17; Evrei 9, 40), toiagul este in Vechiul Testament si un stalp pe care erau atarnate paini de forma unui inel, simbol, poate, al painii care intretine viata. Maica Domnului preia si acest simbol, asociindu-l celui al florii; ea este:
„toiagul cel de taina, care ai inflorit floarea cea nevestejita" (Acatistul Bunei-vestiri...).
Floarea
Floarea este un simbol al principiului pasiv. Ca si cupa, caliciul florii este receptacolul Activitatii ceresti. Sfantul Ioan al Crucii face din floare imaginea virtutilor sufletului, care se aduna in buchetul perfectiunii spirituale. Traditia ortodoxa vede in Maica Domnului:
„floarea cea nevestejita" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„floarea nestricaciunii" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„floarea cea preafrumoasa, care ai inflorit noua veselia cereasca" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„crin cu dulce miros" (Acatistul Bunei-vestiri...).
Stalpul
Simbolistica stalpului se leaga de cea a axei lumii si a copacului. El exprima relatia dintre diferitele nivele ale universului, un loc de trecere al energiei vitale sau spirituale si un focar de iradiere a acestei energii[88]. In Vechiul Testament, se inscrie intre simbolurile revelatorii ale lui Dumnezeu, asemeni rugului si norului. Rolul de calauzitor al poporului lui Dumnezeu, pe care il are stalpul de foc pentru Israel, ii revine in crestinism Maicii Domnului, cea care este:
„stalpul Bisericii cel neclintit" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„stalp de nor care ne acoperi pe noi credinciosii, ferindu-ne de toate ispitele si de smintelile lumii" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„stalp de foc care ne arati noua tuturor calea mantuirii, chiar si in mijlocul intunecimii pacatelor" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„stalp de foc, care povatuiesti pe cei ce sunt intru intuneric" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„stalpul de foc, care povatuieste firea omeneasca la viata cea de sus" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„stalp de foc, care povatuiesti pe cei alesi catre cereasca imparatie" (Acatistul Bunei-vestiri...).
Tamaia
Tamaia are rolul de a inalta rugaciunea spre ceruri si de a lega pe om de divinitate. Fecioara Maria, in pantecele careia firea dumnezeiasca se uneste cu cea omeneasca, este numita in rugaciunea ortodoxa:
„tamaia cea cu miros bun" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„tamaia cea cu bun miros" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„tamaia rugaciunii celei primite" (Acatistul Bunei-vestiri...).
Simboluri echivalente ale casei templu
Casa, la fel ca templul sau cetatea, se afla in centrul lumii, este imaginea universului. Ea se identifica uneori si cu corpul insusi, refugiu temporar al sufletului. Casa este si un simbol feminin, cu sensul de refugiu, de mama, de protectie, de san matern[99]. Maria este cea in care locuieste Duhul Sfant si care se intrupeaza Dumnezeu, Imparatul slavei, care preface tristetea pacatului si a mortii in bucuria Invierii. Ea este:
„loc de sfintire a slavei" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„locasul bucuriei, prin care se strica blestemul stramoasei" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„locasul Luminii, care ai stricat intunericul" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„locuinta umbrita de puterea Duhului Sfant" (Acatistul Sfantului Acoperamant...),
„incapere preacurata a lui Dumnezeu" (Acatistul Sfantului Acoperamant...),
„incaperea lui Dumnezeu celui neincaput" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„camara Imparatului tuturor" (Acatistul Bunei-vestiri...)
Simbolistica stalpului se leaga de cea a axei lumii si a copacului. El exprima relatia dintre diferitele nivele ale universului, un loc de trecere al energiei vitale sau spirituale si un focar de iradiere a acestei energii[88]. In Vechiul Testament, se inscrie intre simbolurile revelatorii ale lui Dumnezeu, asemeni rugului si norului. Rolul de calauzitor al poporului lui Dumnezeu, pe care il are stalpul de foc pentru Israel, ii revine in crestinism Maicii Domnului, cea care este:
„stalpul Bisericii cel neclintit" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„stalp de nor care ne acoperi pe noi credinciosii, ferindu-ne de toate ispitele si de smintelile lumii" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„stalp de foc care ne arati noua tuturor calea mantuirii, chiar si in mijlocul intunecimii pacatelor" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„stalp de foc, care povatuiesti pe cei ce sunt intru intuneric" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„stalpul de foc, care povatuieste firea omeneasca la viata cea de sus" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„stalp de foc, care povatuiesti pe cei alesi catre cereasca imparatie" (Acatistul Bunei-vestiri...).
Tamaia
Tamaia are rolul de a inalta rugaciunea spre ceruri si de a lega pe om de divinitate. Fecioara Maria, in pantecele careia firea dumnezeiasca se uneste cu cea omeneasca, este numita in rugaciunea ortodoxa:
„tamaia cea cu miros bun" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„tamaia cea cu bun miros" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„tamaia rugaciunii celei primite" (Acatistul Bunei-vestiri...).
Simboluri echivalente ale casei templu
Casa, la fel ca templul sau cetatea, se afla in centrul lumii, este imaginea universului. Ea se identifica uneori si cu corpul insusi, refugiu temporar al sufletului. Casa este si un simbol feminin, cu sensul de refugiu, de mama, de protectie, de san matern[99]. Maria este cea in care locuieste Duhul Sfant si care se intrupeaza Dumnezeu, Imparatul slavei, care preface tristetea pacatului si a mortii in bucuria Invierii. Ea este:
„loc de sfintire a slavei" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„locasul bucuriei, prin care se strica blestemul stramoasei" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„locasul Luminii, care ai stricat intunericul" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„locuinta umbrita de puterea Duhului Sfant" (Acatistul Sfantului Acoperamant...),
„incapere preacurata a lui Dumnezeu" (Acatistul Sfantului Acoperamant...),
„incaperea lui Dumnezeu celui neincaput" (Acatistul Bunei-vestiri...),
„camara Imparatului tuturor" (Acatistul Bunei-vestiri...)
Raluca Draghicescu
