Poate vei spune, ca “nu exista minuni".
Cat de dezinteresat si prea preocupat de grijile acestei lumi nesatisfacatoare este omul!…
Cum de nu ne dam seama de minunile care ne inconjoara la tot pasul?…
Cum de nu vedem toate minunatiile ramase firimituri din Raiul lui
Adam?… Cum ramanem atat de reci si de neclintiti la sursurul dulce
graitor al apelor, la ciripitul incantator al pasarilor, la multitudinea
de culori ce imbraca muntii, dealurile, campiile si sesurile, la azurul
minunat al cerului, la culorile calde si increzatoare ale curcubeului,
la mirosul parfumat si imbatator al florilor?
Se tot vorbeste despre cele 7 mari minuni ale lumii antice si cele 7
minuni ale lumii contemporane… Cum poate omul sa ramana uimit si placut
surprins de aceste “minuni artificiale” facute de mana omului, iar in fata celor facute de Creatorul intregului Univers sa ramana nepasator?
Cata rabdare si cata dragoste are Dumnezeu pentru noi pentru ca sa
nu ne lipseasca de darurile pe care le-a lasat ca marturie vie unor
simpli muritori de rand!
Poate daca am pierde toate acestea, am ajunge sa pretuim ce-am avut… dar asta este firea omului.
Minunea despre care vreau sa va vorbesc a avut o evolutie neasteptata pentru o fetita si a durat “3 zile” (durata
nu este reala, a supravietuit aproximativ 11 ani), apoi o perioada
destul de indelungata (este vorba de 7 ani) a fost ingropata, cu mici
exceptii, cand a mai fost scoasa la iveala de alte persoane, care au
fost martore si, acum, se pare, voia lui Dumnezeu este ca ea sa fie
scoasa din nou la suprafata. Acesta este motivul pentru care eu ma aflu
scriind aceste randuri, in speranta ca cele ce va voi povesti, daca nu
vor patrunde adanc in inima voastra, macar vor reusi sa stoarca o
lacrima, fie ea si plapanda.
Acum vreo 18 ani, in cartierul romanesc craiovean, Rovine, Maica
Domnului a mai salvat o viata omeneasca, pe cea a unei fetite in varsta
de 4 anisori.
Iata cum s-au petrecut lucrurile: Intr-o insorita si placuta
dimineata de Duminica, 13 mai 1990, parintii fetitei respective au
plecat la piata sa-i cumpere odraslei cirese (ii placeau foarte mult),
lasand copila singura acasa dormind. Aceasta familie locuia la etajul 4
al unui bloc cu doua camere semidecomandate (un amanunt semnificativ).
Fetita s-a trezit in jurul orei 10 si, vazandu-se singura in
dormitor, a plecat sa-si caute parintii prin casa. A traversat
sufrageria in goana pentru a ajunge la bucatarie, unde stia ca petrece
mai mult timp mama sa, fiind sigura ca o va gasi acolo. Mare i-a fost
dezamagirea cand a observat ca de fapt era singura acasa. A fost
cuprinsa de teama de singuratate la fel ca orice copil de varsta ei.
Atunci i-a venit un gand “salvator” cum sa scape de
singuratate: a hotarat sa iasa afara sa se joace, insa cheile nu erau pe
nicaieri. Au urmat niste momente de plans inabusit plin de durerea si
tristetea abandonarii din partea parintilor cat si de lipsa de incredere
a acestora: “daca tot au plecat de ce nu mi-au lasat macar cheile?”,
gandea micuta copila si o gramada de astfel de intrebari, ce-i
cuprindeau mintea ei frageda de doar 4 anisori, nu-si gaseau raspunsuri.
La un moment dat, un zambet i-a luminat fata: “daca nu am chei sa deschid usa sa ies afara, ce-ar fi sa sar pe geam?”
Zis si facut. S-a urcat incaltata pe pervazul geamului de la bucatarie
hotarata sa sara. Geamul de la bucatarie era prevazut cu un raft
exterior confectionat din lemn, unde se pastrau alimentele la rece. In
acea zi lemnul era umed pentru ca plouase cu vreo 2 zile inainte si nu
avusese suficient timp sa se usuce, avand in vedere ca blocul era umbrit
de cativa castani uriasi ce-si inaltau falnicele ramuri catre etajele
superioare. Copila a iesit afara pe geam tinandu-se cu mainile de acel
raft. Corpul ii atarna incovrigat in exteriorul gemului agatata fiind cu
mainile si picioarele de marginile raftului. Uitandu-se in jos a fost
cuprinsa de frica: “dar daca nu cad in picioare, asa cum m-am gandit?”
Aceasta indoiala a determinat-o sa vrea sa intre in casa, insa nu a mai
apucat. Ce se intamplase? Lemnul fiind umed, cand copila a incercat sa
intre pe geam in casa, i-a alunecat unul dintre picioare si, astfel,
dezechilibrandu-se a cazut in gol.
S-a agatat in sarmele de rufe exterioare balconului vecinului de la etajul 3, incetinindu-i intr-un fel viteza caderii.
Fetita a cazut in gradina vecinului de la parter cu jumatatea
corpului de la brau in sus pe pamant, iar cealalta jumatate de la brau
in jos pe ciment. Minunea a fost ca, in urma cu o zi, vecinul de la
parter, in gradina caruia a aterizat “micul avion” taiase
gardul de sarma ghimpata ce inconjura gradina, astfel copila nu a fost
sfartecata de la mijloc in doua. Si cea mai mare minune a fost ca fetita
a scapat cu viata, fiind dusa in stare de inconstienta la spital de
catre vecinul de la parter.
Ce se intamplase? In tot acest timp in care lucrurile se petreceau
cu rapiditate, fetita se afla intr-o stare de veghe, nici lucida, dar
nici constienta. In momentul caderii copila a fost prinsa de bratul
drept al unei “Doamne” (asa cum sustinea fetita) mult prea luminoasa, imbracata in alb cu ” ceva colorat”
pe cap si tinand pe bratul stang un Prunc de varsta foarte frageda.
Amandoi erau invaluiti intr-o lumina orbitoare si o caldura cereasca
izvora din fiinta lor. “Doamna” tinand pe bratul sau stang pe al Ei Prunc si pe bratul drept pe copila “parasutista” a lasat-o incet pe pamant dupa care, acele Fiinte Ceresti s-au ridicat la cer, invaluite in slava divina.
Copila s-a trezit la spital, nestiind de ce se afla acolo.
Intre timp parintii au ajuns la bloc, unde au aflat de marea tragedie intamplata in lipsa lor intr-o “zi ghinionista” de
13 ale lunii mai. Au alergat intr-un suflet spre spital. Tatal fiind la
volan isi pierduse firea cu totul conducand ca un nebun fara tinta,
gandind cu mustrari de constiinta ca si-au omorat fetita, iar mama
disperata, infricosata din cauza vitezei de la volan a sotului gandea ca
nu vor mai apuca sa-si vada fetita, totul terminandu-se cu un grav
accident. In sinea ei tot spera ca fetita este in viata, insa si-o
inchipuia desfigurata. Intr-un final au ajuns la spital, innebuniti de
durere, voind sa afle unde este copilul lor. Cine poate descrie spaima,
nelinistile, durerea, mustrarile de constiinta si nebunia temporara a
parintilor inconstienti care-si lasasera unicul copil in etate de doar 4
ani singur inchis in casa? Este infricosator de dureros numai cand te
gandesti care au fost starile successive ale sentimentelor prin care au
trecut in acele momente. Cand ei au ajuns la spital intreband de copila,
ea tocmai iesea de la radiologie… au ramas muti de spaima… copila arata
ca si cum nu ar fi patit nimic, insa nelinistea i-a cuprins iar pe
bietii parinti: “daca are vreo hemoragie interna sau organele interne sunt afectate de cazatura?”, si cate astfel de intrebari nu le dadeau voie sa-si recapete linistea.
Au luat legatura cu doctorul ce o examinase pe fetita, care, atunci
cand fusese adusa la spital de catre vecinul fetei, era aproape sigur ca
acela o accidentase nicidecum ca ar fi cazut de la etajul 4.
Confirmarea i-a fost facuta de parintii fetei si de insesi fetita care
sustinea intruna ca ea nu a cazut de la etajul 4 ci ca o “Doamna” a asezat-o pe pamant.
Au urmat 3 zile de examene medicale ale copilei la urgente apoi o
saptamana de zile a fost supravegheata in salonul de copii fiind
alimentata cu perfuzii. I se facuse foame bietei copile iar mama ii
plangea de mila cand aceasta o ruga plangator: “macar o rosica da-mi si mie… un biscuite”,
insa pentru binele fetitei (i se interzisese sa fie hranita pe perioada
supravegherii, doar prin perfuzii era alimentata) ii era refuzata orice
dorinta culinara.
Au trecut toate cele 10 zile de spitalizare ale fetitei, cand,
doctorul dandu-se batut, le-a externat pe mama si fetita zicandu-le:
“Doamna, dati slava lui Dumnezeu pentru ca aceasta e o minune
dumnezeiasca, eu ca doctor n-am facut nimic, ma simt neputincios in fata
maretiei divine…. duceti-va si multumiti-I lui Dumnezeu… asemenea
cazuri sunt de unu la 1 milion”.
A urmat o alta perioada de examinari psihologice… era ceva de
necrezut… cum un copil de 4 ani cade de la etajul 4 si nu a patit nimic
afara de o zgarietura in talpa piciorului drept in forma de potcoava?
Toti se gandeau, ca urmare a povestirii fetitei ca a fost afectata
mintal de aceasta tragedie si ca mintea ei refuza acest lucru si de
aceea a scornit povestea cu “Doamna”.
Testele ieseau bune de fiecare data, iar parintii convingandu-se de
minunea pe care o simtisera pe propria piele au alergat la Dumnezeu sa-I
dea multumire. Au luat-o si pe copila cu ei la Biserica, unde fetita a
recunoscut-o pe “Doamna” ce-I salvase viata in persoana Maicii Domnului din icoana ce se afla pe atunci in Catedrala din Craiova.
Abia atunci au inteles toti vedenia copilei si au dat slava lui
Dumnezeu fara nicio indoiala ca El a ales aceasta minunata intamplare
intru slava numelui Sau si pentru mantuirea acelei familii.
Din acel moment familia respectiva a inceput marea cautare a acelui
Dumnezeu care le-a scapat fata de la moarte prin intermediul Preasfintei
Fecioare Maria, Maica Sa.
Au alergat la catolici, protestanti, iehovisti si tot felul de
secte, unde sperau sa afle credinta adevarata. Iar aceasta era mai
aproape de ei decat ar fi crezut, pentru ca verisoara prin alianta a
mamei copilei i-a luminat cu invataturile adevaratei si singurei
credinte - ortodoxia.
Fetita respectiva are acum 23 de ani, si este cea care isi spune
zilnic povestea, retraind cu fiecare fraza acea minunata intamplare, si
care, sper, va ramane repovestita mult timp, atat cat o vrea
Dumnezeu,si ca va avea un ecou puternic, ca in urma cu 19 ani.
Impresionata de intalnirea miraculoasa cu cea care a salvat-o, fata a
spus: "De multe ori mi-as fi dorit sa mor atunci la 4 ani, imi doream
nespus de mult sa ma fac ingeras, dar Dumnezeu a avut alte planuri cu
mine".
Cum ramane cu ghinionul din ziua de 13?
Cum ramane cu cele 13 ceasuri rele?
Si mai ales: daca nu exista Dumnezeu, de ce oare fata mai este in viata?
Cred ca sunt niste intrebari la care ar trebui sa meditam cu totii.