|
Inima Fecioarei Preacurate bate în ceruri pentru Biserica lui Hristos –
Trupul Fiul ei cel preaiubit, luat din umanitatea ei feciorelnică.
Maica Domnului simte în mod infinit iubirea dumnezeiască a Fiului, iar
Fiul înțelege grija mamei și durerea ei de mamă pentru credincioșii
năpăstuiți. El – Dumnezeul cerului și al pământului – nici nu mai are
trebuință să o întrebe ceva, pentru că știe ca Dumnezeu sufletul ei din
care Tatăl ceresc a plămădit sufletul lui.
La nunta din Cana Galileii, Maica, plină de milostivire i-a zis Fiului:
„Nu mai au vin!, iar Fiul i-a zis că nu a venit ceasul Lui de lucrare
mântuitoare, rânduit de Tatăl din veșncie. De aici, Maica vieții nici nu
Îl mai roagă nimic, pentru că știe că El cunoaște și iubește fiecare
clipă și gând al ei. Spune doar: Să faceți ceea ce El vă va spune“,
cuvinte care peste milenii sunt deviza, sfatul, porunca supremă a
Maicii: Să facem ceea ce spune El. De aceea, în Icoana Maicii Domnului
cu Pruncul, ea arată spre El: „Să faceți ceea ce vă va spune El“.
Hristos – în gingășia și iubirea lui de Dumnezeu îi împlinește dorirea
Mamei Lui încă înainte de a-L ruga, simte infinit fiorul și suspinul
Maicii, iar pe Cruce, în durerile morții, o încredințează ucenicului
iubit. Și fiind cu Trupul în mormânt, cu sufletul în iad ca un Dumnezeu,
sfărâmând baierele morții, fiind în rai cu tâlharul și pe Tron împreună
cu Tatăl, toate umplându-le, El, Dumnezeul Cel necuprins, are grijă de
Maica lui, prin al cărei suflet au trecut durerile morții de fiu.
Hristos plânge în ceruri de durerea Maicii Lui și o mângâie încă înainte
de înviere, șoptindu-i – așa cum au văzut Sfinții Părinți în vedenie –
„Nu te tângui pentru Mine Maică, pe Cel ce fără de sămânță M-ai născut.
văzându-Mă zăcând în groapă, fără suflare, Căci voi învia și Mă voi
preaslăvi și voi înălța întru slavă pe toți cei ce cu credință și cu
dragoste te cinstesc pe tine“ (Axionul din Sâmbăta cea Mare, Sâmbăta
pogorârii la iad a Mântuitorului).
De aceea minunile Maicii Domnului, revărsate prin icoanele sale
făcătoare de minuni sunt răspunsul plin de iubire dumnezeiască a Fiului
ei și Dumnezeu la durerea sufletului ei de mamă. Aceste minuni sunt
străfulgerări de lumină necreată asupra universului, sunt lumini de
restaurare prin har a firii căzute, puteri de vindecare din boală și din
moarte, revenirea sănătății spirituale și trupești, sau doar fiorul
sfânt de îndreptare pentru păcătoși, un suspin interior a ființei care
deschide omului împovărat de întuneric conștiința morții și a vieții
veșnice, a inutilității atâtor griji pe pământ, a trecerii noastre
dincolo și a rămânerii noastre în țara de dincolo de veac. Minune
negrăită este și lumina perpetuă care se revarsă pe chipurile oamenilor
străluminați de icoana sfântă, și schimbarea fundamentală a vieții
pentru mulți dintre ei. Alții, văzând atâta noian de durere, atâta boală
și suferință, își înmoaie sufletul și plânsul lor interior,
compătimitor atâtor suspine și vaiete ale acestei lumi aduce lumină în
lume. Aceasta este minunea cea mai mare pe care Maica Domnului – prin
icoanele sale făcătoare de minuni – o săvârșește pururea în inimile
celor ce se închină ei – la Mănăstirea Hadâmbu sau aiurea.
Mii de oameni au istoria lor de spus, unii au fost vindecați de boli,
alții de primejdii sau de suferințe grele, păcatele li s-au șters prin
rugăciune, spovedanie și Sfântul Maslu, alții au simțit în inimă fiorul
dumnezeiesc al locului, mii de însemnări în cărțile de onoare ale
mănăstirii vorbind despre acest simțământ negrăit, dar evident în
frumusețea și efectivitatea sa harică.
Maica Domnului aduce lumină oamenilor. Ea a născut pe pământ „Lumina
lumii“, ea e purtătoarea de lumină sfântă în toată istoria și veșncia
(Theotokos photophoros). Uneori e doar lumina văzută, adusă celor orbi,
alteori e lumina sfântă a înțelegerii adevărului vieții, a finalității
eterne a firii umane:
„Pe data de 1 octombrie 2006 am pășit pentru întîia oară la mănăstirea
Hadâmbu. Mulțumesc binefăcătorilor mei care m-au adus și m-au închinat
la icoana Maicii Domnului. După ani de zile în care nu puteam suporta
lumina, Maica Domnului s-a milostivit asupra mea și suport lumina
naturală. Mare minune! Mulțumesc Maicii Domnului“ scrie Elena L. în ziua
de 25.11.2006.
Doamne Iisuse Hristoase,, Dumnezeul nostru, îți mulțuimim că ai adus
raiul pe pământ!“ Bogdan Iulian Catalin ș Beatrice 6 12.2006.
Minunile Maicii Domnului
Sunt mii de istorisiri, spuse sau nespuse, vestite sau păstrate în
taina sufletelor despre minunile Maicii Domnului de la Hadâmbu. Oamenii
bolnavi sufletește au plecat vindecați, dureri ascunse, suferințe vechi
și boli incurabile, infirmități sau cancere, neputințe spirituale sau
blesteme vechi, toate se șterg în lacrimile Maicii Domnului, care a
primit de la Fiul ei iubirea infinită și nesfârșită pentru neamul
omenesc.
O înțelegere tainică, plină de iubire, un dialog mai presus de cuvinte
se țese între sufletul deschis în rugăciune și Maica Domnului, prezentă
în har în icoana ei. Dureri inexprimabile își găsesc alinarea, și
recunoștința credincioșilor vindecați clădește Biserica interioară din
suflete. La Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, preotul se roagă:
“Mulțumin pentru toate câte le știm și nu le știm, pentru binefacerile
Tale arătate și nearătate“, recunoscând cât de limitat e accesul nostru
la tainele lui Dumnezeu, cât de puțin știm despre minunile care se
petrec cu noi, câte binefaceri și daruri primim de care nu suntem
conștienți, câtă lumină strecoară Maica Domnului în suflete și câtă
bucurie ne așteaptă pe cei ce vom asculta adierea acestei lumini și vom
înmulți acea lumină în sufletele celorlalți. Așa e la Hadâmbu. Oamenii
gârboviți de durere și de păcat, plini de rănile răutății lor sau a
altora urcă dealul și își pleacă genunchii la icoana Răsăritului de
soare ceresc. Și se ridică de la rugăciune ușurați, “însuflețiți de
Dumnezeu“ (așa cum spunea un pelerin), de data aceasta împovărați de
darurile și de îndurările Lui. În iubirea de mamă a Fecioarei, fiecare
om se adăpostește ca la sânul mamei, care știe tot ce vrea pruncul fără
ca acesta să i-o spună, nici măcar prin plâns. O extensie teologică se
realizează prin închinare: dragostea Maicii pentru Pruncul dumnezeiesc
devine dragoastea Maicii Bisericii pentru întregul neam al lui Hristos
și pentru fiecare om în parte, firmitură unică din Trupul euharistic al
lui Hristos care este Biserica.
Dacă toate aceste miracole evocate pîna acum s-au petrecut în prezența
unui număr foarte mare de martori, atât din rândul monahilor, cât și din
rândul credincioșilor ce s-au închinat la Hadâmbu de-a lungul ultimilor
ani (fapt care face să sosească astăzi la mănăstirea Hadâmbului
autobuze cu pelerini din toate colțurile țării), mai există o suită de
minuni trăite de creștini în taina sufletului lor, pentru care depun
mărturie în fața întregii lumi pentru miracolele săvarșite de cele patru
Icoane Făcătoare de Minuni de la Mănăstirea din Dealul Mare.
Menționăm doar cateva dintre ele, eroii acestor întâmplări dorind să-și
păstreze anonimatul. O credincioasă din comuna Mogoșești, aflată chiar
la poalele Dealului Mare, a cumpărat de la mănăstire, acum doi ani, o
iconiță a primei Icoane Făcătoare de Minuni, care avea formatul unei
cărți poștale, fiind plastifiată și având pe verso mențiunea “Sfințită“.
Femeia s-a întors acasă, dar – din neglijență – a rătăcit reproducerea
icoanei într-un vraf de hârtii nefolositoare, pe care le-a aruncat in
foc. Spre stupoarea ei, la numai câteva clipe după ce focul din sobă a
fost aprins, cele trei inele de fonta ale godinului au sărit și, sub
privirile sale uluite, reproducerea sfințită a Icoanei Făcătoare de
Minuni a țâșnit drept în mijlocul camerei, pe covor, fără nici o urmă de
arsură!!!
Un preot paroh din Brașov a cazut la pat bolnav, fiind suspect de
leucemie. Înainte de a-si face toate analizele medicale, el a trimis-o
pe soția sa la Schitul Hadâmbului cu straiele sale preoțești, rugând-o
să le atingă de icoanele ce plânseseră cu lacrimi de mir. Întoarsă
acasă, preoteasa și-a găsit bărbatul foarte abătut, căci primise între
timp confirmarea necruțătorului diagnostic. Amintindu-și de vorbele
Mântuitorului: “Rugați-vă ca și când ați primit deja ceea ce cereți și
vi se va da vouă după credință“, Sfinția Sa ne-a povestit că a îmbrăcat
straiele preoțesti atinse de Icoanele Făcătoare de Minuni, cu mare
încredere în milostivirea Prea Sfintei Fecioare Maria. După o săptămâna,
preotul brașovean era complet vindecat și sosea la Mănăstirea Schitul
Hadâmbului, unde îngenunchea în fața Sfintelor Icoane, plângand cu
lacrimi fierbinți de recunostință.
Astă-primavara, chiar în acest an (2009), o credincioasă din Suceava a
venit la Schitul din Dealul Mare pentru că suferea de o gravă leziune a
coloanei vertebrale, ce o condamna la o operație chirurgicală extrem de
periculoasă și fără sorți prea mari de izbândă. Femeia a rămas două zile
la mănăstire, rugându-se neîncetat la toate cele patru Icoane, cu
gândul la cei doi copii pe care îi avea de crescut. Într-o duminică,
după Sfânta Liturghie, disperata mamă a rămas în genunchi în fața uneia
dintre icoane, chiar și după ce biserica se golise de lume. Privind în
ochii Prea Sfintei Fecioare Maria, i s-a părut ca ochii Maicii clipesc,
după care a simțit o atingere ușoară pe spate, ca un curent de aer. S-a
întors să vadă dacă mai era cineva lângă ea, dar a descoperit că
rămăsese absolut singură în biserică. Odată ajunsă acasă, femeia
s-a internat la Spitalul Municipal din Suceava. Examenele medicale
premergatoare operației i-au facut pe medicii chirurgi să descopere
uluiți că leziunile coloanei vertebrale dispăruseră în chip de-a dreptul
miraculos. Femeia ne-a povestit că doctorii care au venit în rezerva
spitalului să-i comunice vestea incredibilei vindecări nu înțelegeau de
ce pacienta lor plânge în hohote, închinându-se, în loc să râdă!
Cităm din cuvintele ei: "Am ajuns la această mănăstire și m-am așezat
în genunchi la prima icoană. Am plâns cu lacrimi amare, căci știam că nu
am altă scăpare afară de Maica Domnului. Am stat la dezlegările de
noapte și a doua zi, la Sfânta Liturghie, am venit din nou la icoana și
mă rugam să facă ce o vrea cu mine, dar mai bine să mor decât să sufăr
atâta durere. Deodată, am simțit ceva că ma apasă pe spate, am dat cu
mâna crezând că este cineva, dar nu era nimeni. Era Maica Domnului. M-a
ridicat din patul spitalului, m-a vindecat. De atunci, vin la 40 de zile
de la Suceava sa-i mulțumesc Maicii Domnului", a lăsat mărturie Doinița
G., din Suceava, pe una din cărțile scăpate de incendiu de la
Mănăstirea Hadambu.
De atunci, credincioasa din Suceava, ca și preotul de la Brașov, vin
aproape în fiecare lună la Mănăstirea Schitul Hadâmbului pentru a da
slavă Numelui lui Dumnezeu și pentru a mulțumi Prea Sfintei Fecioare
Maria, care îi privește cu blândețe, iubire și milostivire, din rama
Icoanelor Făcătoare de Minuni. Aidoma lor, mii de credincioși vizitează
în fiecare zi acest veritabil “Athos românesc“ din inima bătrânei
Moldove, cu speranța salvării sufletelor sau cu nădejdea unor vindecari
pe care nu le mai pot aștepta de la doctori. Toți creștinii sunt
impresionați de urmele vizibile pe care le-au lăsat lacrimile de mir pe
uleiul pictat al icoanelor. Dar mai mult decât orice, pelerinii inspiră
cu nesaț aerul binecuvântat din biserică, parfumat cu miresme uluitor de
frumoase, ce adie de pe lumea cealaltă.
Un preot din Sibiu mi-a povestit că s-a rănit cu o sapă la piept, rana
atingând și mamelonul. Doctorii i-au spus că nu e nici o problemă, dar
apoi rana s-a cronicizat, iar o jumătate de an mai târziu a fost
diagnosticat cu cancer. Uluit și înfricoșat, preotul nu a acceptat
diagnosticul, ci a mers la Tg. Mureș și la București, peste tot primind
aceeași sentință, ba mai mult spunându-i-se că boala s-a întins, având
metastaze în organism. Se apropia de moarte. Înnebunit de durere, având
doi copii mici, preotul nu a disperat. Auzise de la o credicioasă de
icoana făcătoare de minuni de la Hadâmbu, care plânge cu mir și vindecă
toată durerea și întristarea.
A plecat cu mașina la Hadâmbu, a mers toată noaptea, unde a căzut la
picioarele Maicii Domnului, rugând-o să îi idea viață pentru a-și crește
copiii. După o jumătate de ceas de plâns și de rugăciune, a simțit o
adiere de vânt răcoritor pe fața lui, ca o mireasmă de mir ceresc, și a
înțeles că Maica Domnului îl ascultase. S-a ridicat în picioare, a
mulțumit Fecioarei îndurărilor și a plecat acasă. Aici a postit post
negru, numai cu apă, timp de șapte zile, rugându-se mereu Maicii lui
Hristos. După cele șapte zile, a mers, cu inima strânsă, la Spital
pentru o nouă expertiză. Doctorul – care îl cunoștea – i-a zis: “Hai Dom
Părinte, te văd om serios, ce te mai controlezi atâta? Ți-am spus. Ai
cancer și metastaze. Pregătește-te de moarte. Ce mai, ești om în toată
firea!“. După radiografie, doctorul plictisit, s-a uitat așa într-o
doară la filme. A încremenit. Gura i s-a încleștat. Arăta speriat
filmul, iar preotul nu pricepea nimic. Într-un târziu a exclamat:
“Minune a lui Dumnezeu! În loc de formațiunile canceroase, nu mai sunt
decât niște cicatrici. Așa ceva n-am văzut în treizeci de ani de
meserie!!!“. Preotul a izbucnit în plâns. Era atât de zdrobit de durere
și de cutremur încât a căzut jos, acolo în spital și a rămas așa multă
vreme. Apoi a simțit din nou adierea de lumină pe care o simțise la
Hadâmbu. Așa i s-a confirmat lucrarea minunată a Maicii Domnului. S-a
ridicat și a plecat acasă. O putere nevăzută, o bucurie îi susura în
suflet, un izvor de îndurări se deschisese în el. Simțea nevoia să
strige pe străzi minunea întâmplată cu el, să salte de bucurie, să spună
tuturor cum s-a născut din nou. Simțea nevoia să ajute și el pe alții,
să dăruiască lumină și bucurie, ajutor celor în suferință. Dar știind că
este neputincios, a jurat în fața icoanei Maicii Domnului că va purta
cu el toată viața filmele care arătau clar că era năpădit de cancer și
diagnosticul multiplu declarat indubitabil la Sibiu, la Tg. Mureș și la
București, și filmele de după minune, cu cicatricile de pe trupul lui,
ca niște urme de răni ale păcatului, tămăduite, miruite de mâinile
Maicii lui Dumnezeu. Și oriunde se va afla a jurat că va povesti, ca un
misionar, minunea cea mare pe care Maica Domnului a săvârșit-o cu el.
Așa mi-a istorisit și mie. Și îmi spunea: “E atât de simplu să ceri cu
toată inima! E atăt de simplu să te vindeci! E atăt de ușor să ceri de
la mama ta laptele cel sfânt al vindecării“.
Oameni paralizați, bolnavi de cancer, sfâșiați de greutățile vieții sau
care și-au pierdut sensul pe acest pămant, oameni cu păcate grele, cu
neputință de purtat pe pământ, au cautat o ultimă alinare la icoanele
făcătoare de minuni. Ajutați de cei dragi, au venit de la sute de
kilometri să se roage la icoana Maicii Domnului de la Hadâmbu. Dumnezeu,
pentru credincioși, este mai viu ca niciodată, iar minunile se petrec
într-o taină greu de înțeles pentru o minte care nu cunoaște tainele
dumnezeiești. Mulți se îndoiesc, alții spun că e o întâmplare, alții
caută explicații științifice lucrărilor lui Dumnezeu în creație. Dar
credinciosul împovărat, ostenit de călătorie, bolnavul care simte
mireasma de har, baba înlăcrimată la icoana făcătoare de minuni, aceștia
știu mai mult decât toți, și nimeni și nimic nu îi poate clinti din
determinarea lor de a ajunge, cu orice preț, la mănăstirea Maicii
Domnului.
Vindecați de cancer
Văzute și nevăzute, minunile au schimbat viețile oamenilor. În luna
ianuarie a anului trecut, o ieșeancă a fost vindecata miraculos de
cancer. Povestea femeii, așa cum a lăsat-o scrisă pe unul din caietele
de la Hadâmbu, impresionează. "Acum zece luni am fost diagnosticată cu o
boala necruțătoare: cancer. Spaima care a cuprins toată familia mea a
fost crâncenă. Cu un băiețel de cinci luni acasă, singura putere de a
trece de această încercare a fost de aici (Sfânta Mănăstire Hadambu), de
la acest Sfânt Locaș unde, în fața icoanei făcătoare de minuni, am
primit puterea de a trece peste toată suferința. Nu am cuvinte de a
mulțumi în fiecare zi Maicii Domnului și bunului Dumnezeu pentru că sunt
în viață și am trecut cu bine de groaznica operație. Mulțumim
părintelui stareț Nicodim care mi-a fost alături mie și familiei mele și
care nu a ezitat nici un moment să ne sprijine și să ne ajute cu
Sfintele Rugăciuni. Oriunde m-aș duce, gândul meu și toată speranța mea
este aici, căci acesta este locul care m-a vindecat", a scris, pe cartea
ce se află la Mănăstirea Hadâmbu, Nicoleta D.
O altă femeie,
tot diagnosticată cu cancer, și-a gasit vindecarea la icoana făcătoare
de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu. "Pot spune că am
fost bolnavă de cancer, iar doctorii nu-mi dădeau șanse prea mari de
trait, nici de mers. Dar m-am rugat la Dumnezeu și la Maica Domnului
care au făcut minuni cu mine. Doctorul a spus că mă pot vindeca prin
tămăduirea sufletului și atunci mi-am amintit de Mănăstirea Hadâmbu, de
icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Am venit la mănăstire și
m-am rugat. După aproape o lună de zile am început să merg. S-a
întâmplat o minune Dumnezeiasca", a lăsat scris Luminița O. în anul
2005.
Maria M. Scrie: „Mulțumesc lui Dumnezeu și Maicii Domnului că m-a
învrednicit să scap de durerea pe care am avut-o la mâna dreaptă“.
O altă credicioasă scrie tremurat pe același caiet voluminos:
„Mă numesc Stanache Viorica și povestesc următoarea minune săvârșită de
Sfânta Icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni: În anul 1991 am
avut un băiat bolnav și operat de stomac. După operație, doctorii ni
l-au dat acasă, spunându-ne că nu mai avem ce face cu el. Să-l lăsăm să
se stingă în pace. Am venit aici la Hadâmbu și m-am rugat cu lacrimi
fierbinți și Maica Domnului mi l-a vindecat. Acesta trăiește, e sănătos,
și mai are încă un copil. Mulțumesc Maicii Domnului pentru ajutorul
dat.
„Mă numesc Tărâță Dorina Georgiana și împreună cu soțul meu în urmă cu
un an am venit la mănăstire aduși de un prieten. Aici ne-am rugat
Măicuței Domnului să ne dăruiască un copil. Noi aveam jumătate de an de
când am încercat să avem un copil și nu reușisem. Medicii ne-au făcut
tot felul de analize și ne-au spus că suntem sănătoși și totuși nu
rămâneam însărcinată. Ne-am dorit atât de mult un prunc încât am venit
aici și ne-am rugat. Tot aici am adus și lumânările de cununie de la
nunta noastră și am pus pomelnic cu dorința de a avea un copil. Ne-am
rugat la icoană amândoi cu lacrimi, și culmea, când am aflat că sunt
însărcinată, era data când venisem la mănăstire. Așa, cu mila Maicii
Domnului s-a născut minunea noastră, Daria Elena și suntem cei mai
fericiți oameni de pe pământ (10 05 2009).
Mă numesc Filote Mitică și sunt din Pașcani. În anul 2002 am fost
diagnosticat cu tumoră (cancer) abdominală după care am făcut
citostatice și radioterapie. Am auzit de Mănăstirea Hadâmbu și imediat
am venit să mă rog la icoana Maicii Domnului. Prima dată am fost în
Duminica a IV a după Paști,
a slăbănogului. În al doilea an, stând la slujbă, mi-am dat seama că am
venit în aceeași duminică a anului. De atunci vin în fiecare an, în
aceeași Duminică, m-am făcut bine și mulțumesc Maicii mele pentru
ajutor.
27.06.2009. Mă numesc Iancu Dana din Pașcani. Am fost operată de fibrom
uterin în anul 2006. După trei ani în 2009 am fost din nou
diagnosticată cu fibromatoză. Un prieten de familie ne-a povestit de
cazul lor care a găsit vindecare prinminunile Maicii Domnului de la
Hadâmbu. Am venit și eu înainte de operație în Duminica slăbănogului.
Când m-am dus la a doua operație, nu mi-au mai găsit aceeași boală, ci
una mult mai ușoară. Numai Maica Domnului și Puterile cerești mi-au
ajutat și am trecut cu bine și mi-am revenit după operație foarte foarte
ușor. Doamne ajută la toată lumea și pe mine păcătoasa!“
În ziua de 12 07 2009 este scris: „Mă numesc Rotariu Zânica și sunt din
Iași. Țin să mărturisesc în fața Măicuței Domnului că în 24 sept. 2008
am fost diagnosticată cu cancer de colon și metastaze la ficat. Tumora
pe colon era de 55mm iar metastazele erau cuprinse între 5 și 63 mm.
Acestea s-au micșorat vizibil , iar unele au dispărut și știu că Măicuța
Domnului a făcut minuni în cazul meu. Domnul ne arată din când în când
că El există și că ne iubește și nu mă îndoiesc de acest lucru“.
Despre minunile petrecute la Mănăstirea Hadâmbu s-ar putea scrie
foarte multe, la acest locaș se păstrează doua caiete mari, celelalte
arzând la incendiul din 2003. "În august 2004, aparent spontan, am facut
icter. Investigată la Craiova, am fost trimisă la Bucuresti unde s-a
stabilit că aveam o tumoră care trebuia operată. Dupa operație, ajunsă
acasă, stăteam toata ziua în pat, nu puteam mânca. (...) Privind la
televizor, am vazut un reportaj despre mănăstirea Hadâmbu. Când soțul
meu s-a întors acasă de la serviciu, i-am povestit și fără a sta pe
gânduri a spus că trebuie să mergem, deși sunt 600 de kilometri de la
Drăgășani până aici și nu se știa de voi rezista drumului. A doua zi
dupa slujbă mi-a revenit pofta de mâncare și vitalitatea. Rugăciunile la
cele patru icoane făcătoare de minuni au avut un rezultat evident", a
lăsat scris Maria D., din Vâlcea, în urmă cu trei ani.
N. Elena Roxana, o copilă credincioasă scria într-una din cărțile
mănăstirii: “Afirm că acesta este cu siguranță cel mai frumos loc de pe
pământ“, frumusețea lui venind de la harul luminos care se revarsă peste
locuri și peste oameni, izvorând din altarul sfânt al Hadâmbului.
De asemenea, o studentă numită A. Greta, în anul I la Facultatea de
Litere scrie în Cartea de onoare a Mănăstirii în 24 08 2006: “Sunt
studentă la spaniolă-germană. Vreau să vă scriu că în urmă cu zece ani –
1996 – am chelit de 13 ori. Am făcut tratament la Vaslui, Iași și
București și nu m-am vindecat. Vara purtam o șepcuță, iar iarna o
căciuliță pentru ca nimeni să nu-și dea seama de boala pe care o
sufeream. O treime din cap era fără pic de păr. Întreaga familie a trăit
această suferință ani de zile, făcând drumuri de la Iași la București,
fără nici un rezultat. Auzind de Icoana Maicii Domnului făcătoare de
minuni de la Mănăstirea Hadâmbu, am venit aici cu speranța că mă voi
vindeca. Mama mea l-a rugat pe părintele stareț să se roage pentru mine,
iar părintele m-a miruit de mai multe ori și a făcut o slujbă specială
pentru mine, în care mi-a pomenit numele. Măicuța Domnului a făcut o
minune mare și m-a vindecat. Îi mulțumesc din suflet că m-a ajutat.
Părintele stareț m-a ajutat foarte mult. Cât de mult vaorează
într-adevăr pentru omul de lângă noi care suferă, care plânge, care este
îndurerat, să îi spui câteva cuvinte. Îți mulțimesc Sfântă Fecioară
pentru tot ce ai făcut pentru mine, și vă mulțumesc și sfinției voastre,
Părinte Stareț“.
Mănăstirile, învăluite de aura credinței, se arată celor în nevoie
dar nu numai, ca oaze de lumină tămăduitoare. Mănăstirile Moldovei,
aceste ținuturi ale tăcerii și ale Cuvântului divin, emană o bogăție
spirituală pe care și orbilor le este ușor să o descopere. Drumurile
către mănăstiri formează pelerinaje cunoscute doar celor porniți în
căutarea luminii și vindecarii divine și sunt mereu bătătorite de oameni
care duc poveri groaznice. Pelerinajele la mănăstirile Moldovei sau din
ținutul Iașilor se prezintă asemenea unei alte lumi, care, izvorâtă din
durere, curge spre vindecare. În toate acestea este un mister greu de
străbătut cu rațiunea. Dumnezeu, pentru credincioși, este mai viu ca
niciodată, iar minunile se petrec într-o taină greu de înțeles pentru o
minte care nu cunoaște din suflul divin. La Mănăstirea Hadâmbu, din
comuna Mironeasa, s-a creat de ani buni un veritabil pelerinaj la icoana
făcătoare de minuni ce o reprezintă pe Maica Domnului cu Pruncul Iisus
ținut in brate. "Despre minunile care s-au întâmplat aici ar fi mai
potrivit să vedeți ce spun oamenii. Misiunea noastră, a călugărilor este
să ne rugăm pentru fiecare om. Dumnezeu vindecă, tămăduiește. Depinde
foarte mult de credința omului. Dacă te duci în orice mănăstire, la
orice icoană și ai credință, vei fi vindecat", a spus părintele Iorest
de la Mănăstirea Hadambu. Dar și alte mănăstiri din ținutul Iașilor sunt
repere pentru credincioși, mănăstirile Dobrovăț, Cetățuia, Lacuri,
Golia, Bucium, Bârnova ori Schitul Lupărie din Cotnari sau Schitul
Băiceni din Cucuteni.
Pr. Dr. Ioan Valentin Istrati
 |
