O MINUNE A MAICII DOMNULUI

DOAMNE AJUTA!

Undeva, în părţile Lombardiei, trăiau odată doi soţi foarte credincioşi şi cu mare evlavie către Maica Domnului. De aceea au pictat pe un zid al casei lor o icoană mare şi frumoasă a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Şi de fiecare dată când treceau pe lângă icoană, spuneau rugăciunea îngerească "Bucură-te, Marie". Maica Domnului, văzându-le credinţa şi evlavia, le-a dăruit multe faceri de bine. Iar cei doi soţi vieţuiau cu multă bucurie, având înţelegere cu toată lumea.

Ei aveau un prunc de 3 ani care îi vedea mereu pe părinţii lui cum stau la rugăciune înaintea acestei icoane. Şi astfel a luat şi el acest obicei şi ori de câte ori trecea prin faţa icoanei se închina aşa cum vedea că fac mama şi tatăl lui. Când copilul a început să vorbească, părinţii l-au învăţat şi rugăciunea. Şi de fiecare dată când trecea pe lângă icoană, se oprea şi se ruga. El gândea că Maica Domnului, cum stătea aşa pe scaun, este Stăpâna casei lor.

Într-o zi, băiatul se juca la râu cu copiii şi a căzut în apă. Ceilalţi copii au mers repede şi i-au spus mamei lui că acesta s-a înecat. Femeia, auzind acestea, a început să plângă şi a alergat la râu împreună cu toţi vecinii. Pentru că râul era foarte adânc, doi bărbaţi au început să înoate şi să se scufunde pentru a găsi copilul. S-au străduit mult, însă nu au reuşit să îl găsească. Mama lui a mers pe malul râului, mai la vale. Acolo l-a văzut pe copil în mijlocul râului, deasupra apelor, ca şi cum ar fi şezut pe un scaun. Văzând aceasta, l-a strigat şi a zis:

- Copilul meu, eşti bine?

Iar pruncul i-a răspuns:

- Sunt bine, mamă, pentru că Stăpâna mă ţine şi nu mă tem.

Femeia, bucurându-se nespus că şi-a găsit fiul teafăr, nu a mai înţeles despre ce Stăpână vorbea copilul, ci a alergat repede să îi cheme pe cei doi oameni pentru a-l ajuta. Aceştia au venit, l-au scos din apă şi l-au dat mamei lui. Aceasta l-a luat în braţe şi a mers la casa ei cu mare bucurie. Ajungând şi bărbatul ei acasă şi auzind cele petrecute, l-a întrebat pe copil cum de a scăpat de înec. Iar pruncul i-a răspuns aşa:

- După ce am căzut în râu, Stăpâna casei noastre (şi copilul arătă) a alergat, m-a luat din apă şi m-a ţinut până au venit şi m-au luat cei doi bărbaţi.

Toţi cei care au auzit acestea s-au minunat şi au căzut în genunchi, închinându-se la icoana Maicii Domnului. Apoi au făcut priveghere de toată noaptea.

Şi când cineva îl întreba pe prunc despre cele întâmplate, acesta vorbea clar, dar dacă spunea altceva, vorbea ca orice copil de vârsta lui, adică nu pronunţa corect cuvintele.

Iată, dragi copii, câtă iubire are Maica Domnului pentru copii şi cum nu lasă nici o rugăciune neascultată.

De ce e suparata Maica Domnului

DOAMNE AJUTA!

Părintele Arsenie Papacioc a făcut una dintre cele mai uluitoare afirmaţii în legătură cu Maica Domnului; ”Avem pe Maica Domnului, dacă este, atât e destul! Maica Domnului este o nouă lume, Maicii Domnului îi place să stea la căpătâiul dureroşilor, la capătâiul suferinzilor, deşi stăpâneşte întreg cerul şi pământul. Este o enorm de mare greşeală aşa cum spuneam, să nu-i ceri nimic! E foarte supărată pe acei care nu-i cer nimic”.
Observaţi ce-a spus marele duhovnic Arsenie Papacioc, printr-o subliniere specială, pe care avem s-o reţinem pentru binele nostru; ”Este o enorm de mare greşeală să nu-I ceri nimic Maicii Domnului. E foarte supărată pe acei care nu-I cer nimic”! Tocmai pentru că astăzi sărbătorim Adormirea Maicii Domnului şi pentru că respirăm chiar în ziua cea mare de rugăciune a Maicii Domnului este important să cunoaştem în profunzime rolul ei în viaţa de zi cu zi. ”Maica Domnului este o nouă lume” şi ”îi place să stea la căpătâiul suferinzilor, deşi stăpâneşte întreg cerul şi pământul”, a mai spus Părintele Papacioc şi, prin asta, ne-a adus în faţă un mod de a privi către Maica Domnului şi unul de a relaţiona cu ea în viaţa obişnuită. Toţi marii preoţi ştiu că Maica Domnului stă lângă cei deznădăjduiţi, lângă cei ce suferă, lângă cei ce plâng, lângă cei nefericiţi şi lângă cei pierduţi printre valurile experienţei lor omeneşti. Toţi marii preoţi ştiu că Maica Domnului sfârşeşte prin a ”sta”, poate chiar supărată, aşa cum a spus părintele Papacioc, când omul deznădăjduieşte, fără a-I cere nimic, fără a-I cere ajutorul. Inconştient de puterea, de frumuseţea şi de posibilităţile de ajutor ale Maicii Domnului, omul se poate pierde în propriile-I abisuri emoţionale, în durerile pe care nu le poate pansa nimeni pe lumea asta, fără ca el să ştie, să înţeleagă şi să recunoască ”prezenţa vie a Maicii Domnului”, care intervine atunci când I se cere.
A cere ajutorul când ai nevoie de el este ceva obişnuit în viaţa omenească. ”A cere” se întâmplă întotdeauna înainte de ”a primi”. A cere înseamnă a fi conştient că ai nevoie de lucrul pe care îl ceri. A cere presupune, în acelaşi timp, şi a crede că poţi fi ajutat. Poţi să rămâi însetat dacă nu ceri un pahar cu apă cuiva, care poate cu siguranţă că ţi-l ofere. Dar, dacă nu nu eşti conştient de starea de sete sau dacă ţi-e sete, dar plângi pentru că nu ai apă şi nu ceri apă, în acelaşi timp, pentru că nu crezi că cineva poate să-ţi aducă apa, ai o problemă. Maica Domnului poate să ne aducă apa atunci când ne este sete, dar noi nu suntem întru totul conştienţi de asta. Duhovnicul a ”văzut” în Duh, însă, starea de Regină a Maicii Domnului, Regina Cerului şi a Pământului, care aşteaptă ca noi să cerem apa când ne este sete şi, în acelaşi timp, să conştientizăm puterea ei de a ne-o oferi. Simpla noastră rugăciune către Maica Domnului, simpla cerere în clipa de deznădejde, simpla aşteptare încrezătoare ne deschide sufletele, minţile şi emoţiile către acele nivele de existenţă înalte pe care ajutorul – în cazul de faţă al Maicii Domnului – este posibil şi sigur.
Mult prea ocupaţi cu existenţa noastră fizică, mult prea coborâţi în materie, mult prea închişi între zidurile aparent de neânvins ale materilităţii noastre nu avem ochi, urechi şi nici alte mijloace de percepţie pentru lumea în care Maica Domnului continuă să ne însoţească. Dacă ea este supărată pe noi, atunci este supărată doar pentru că nu-I cerem nimic şi, prin aceasta, ne autoprivăm de ajutorul ei, dar şi de înţelegerea şi de comuniunea noastră cu puterile cerului. Deznădejdea trădează o stare de epuizare interioară a credinţei noastre în lumea Egoului, în lumea materială, a cărei putere nu ne poate rezolva problemele. Ca un act firesc, în orice stare de deznădejde, în orice stare în care lumea exterioară nu ne poate împlini nevoile, dorinţele sau aşteptările, noi ne putem întoarce privirea, cugetul, dar  mai ales inima  către Maica Domnului. Ea este ”însăşi noua lume” ce ne îmbrăţişează şi ne dovedeşte că ”a adormit”, dar nu pentru spirit, ci pentru trup. Maica Domnului este vie, iar aceia ce s-au rugat ei constant, zi de zi, nu doar de ziua Maicii Domnului (deşi rugăciunea unui întreg popor într-o asemenea zi ar fi mântuitoare pentru el), vor primi răspunsuri care dovedesc că ea este cu adevărat ”Regina Cerului şi a Pămntului”. Avem, poate, să ne recuperăm credinţa în lumea vie a Maicii Domnului, să ne întoarcem inimile către ea, s-o iubim şi, în acelaşi timp, să-I cerem ceea ce avem nevoie. Căci ea este puterea celor deznădăjduiţi, alinarea celor ce plâng şi binecuvântarea celor ce o cred în ea şi o iubesc!