Noi ortodocsii ii cinstim pe sfinti ca sa laudam pe Hristos, a Carui lucrare si-a dovedit eficienta prin rodirea sa in ei; ii cinstim, cinstind criteriul dupa care trebuie sa lucram si noi.
Cerem ajutor sfintilor, Maicii Domnului, socotindu-ne smeriti fata de ei, si convinsi ca noi insine nu putem avea o atat de mare ascultare de la Dumnezeu, pentru ca nu suntem atat de smeriti ca ei. Ne rugam launtric sa fie si ei cu noi, cu rugaciunile lor, dar mai ales ne rugam Maicii Domnului. Caci nu e bine sa ma socotesc eu intr-o relatie singulara cu Hristos – asta seamana a ceva protestant…
Lumea protestanta, refuzand cinstirea sfintilor, manifesta o totala neincredere in capacitatea omului de a face prin ea roditoare si aratata lucrarea lui Hristos si obligatia fiecaruia de a conlucra cu Hristos pentru a rodi lucrarea Lui in ei. Se manifesta in aceasta un scepticism nu numai referitor la om, ci si la eficienta lui Hristos. Mantuirea oamenilor nu se realizeaza fara intalnirea activa intre Dumnezeu si om, printr-un act de putere a lui Dumnezeu asupra omului ca obiect, ca “bustean” fie in viata aceasta, fie in cea viitoare. Totala depreciere a omului, ca faptura a lui Dumnezeu, nu se poate sa nu se rasfranga si asupra lui Dumnezeu.
Dar umanitatea fiecaruia se realizeaza in Hristos intr-o solidaritate cu toti semenii Sai. Toti marturisesc despre valoarea fiecarui om, in solidaritatea tuturor cu fiecare. Sfintii arata umanitatea lor deplin actualizata in Hristos prin iubirea ce o arata fratilor lor, care este iubirea lui Hristos insusita de ei. Ei le arata aceasta iubire prin rugaciunile lor. Iar cei de pe pamant isi manifesta vointa lor de a urca spre actualizarea adevaratei lor umanitati, prin cinstirea acordata celor ce au ajuns la tinta umanizarii lor in Hristos. Mai unita cu Hristos decat toti sfintii, si de aceea mai presus de toti sfintii si ingerii, se afla Maica Domnului, ca cea care L-a purtat in pantece pe Fiul lui Dumnezeu zamislit si nascut din ea ca om si apoi L-a purtat in brate ca prunc si a ramas unita cu El prin afectiunea omeneasca suprema pe care o traieste o mama fata de fiul ei. Legatura ei cu Iisus este mai intima ca legatura oricarui sfant cu El caci trupul Lui s-a format nemijlocit din trupul ei, ea L-a purtat in brate, I-a privit neincetat fata si ochii, L-a alaptat si L-a iubit cu iubirea omeneasca culminanta proprie unei mame, fiind identificata intr-un anumit inteles cu Fiul ei. De aceea “indraznirea” ei catre El este mai mare ca a tuturor sfintilor si iubirea ei fata de noi se resimte de iubirea maxima a lui Hristos fata de noi.
Iconografia ortodoxa prezinta pe Iisus luandu-i la Adormirea ei sufletul in bratele Lui, inversand purtarea Lui ca prunc in bratele ei. Iubirea Lui fata de ea este tot atat de afectuoasa ca si iubirea ei fata de El. Pruncul ajuns in plinatatea puterilor poarta in bratele Sale pe mama Lui ramasa cu puteri mai imputinate. In persoana ei a simtit si simte Iisus la maximum iubirea omeneasca fata de El si in afectiunea Lui fata de ea se include o afectiune fata de om in general, fata de mamele umane si de iubirea lor pentru fiii lor.
In Maica Domnului avem in cer o inima de mama, inima care s-a topit cel mai mult pentru Fiul ei si a batut si bate ea insasi la inima Lui pentru cauza Lui, care e mantuirea noastra, caci mantuirea nu e o chestiune de justitie, ci de iubire intre Dumnezeu si oameni; iubire care din partea oamenilor a devenit fierbinte si culminanta concentrandu-se intr-o inima de mama si manifestandu-se prin ea. Dumnezeu cel intrupat tine seama de aceasta inima a Mamei, care a devenit Maica noastra, pentru ca e Maica Lui.
Ea e darul cel mai de pret facut lui Dumnezeu de catre umanitate, dar un dar prin care Dumnezeu ne rasplateste cu nenumaratele Sale daruri. “Ce-Ti vom aduce Tie, Hristoase…? Cerul Iti aduce pe ingeri, pamantul Iti aduce darurile lui. Dar noi, oamenii, Iti aducem pe Maica Fecioara“, canta Biserica la Nasterea Domnului.
„Maica Domnului premerge umanitatii si toti ii urmeaza”. Premerge in iubire, in curatie, in apropierea de Dumnezeu. Ea trece cea dintai prin moartea pe care Fiul ei a facut-o neputincioasa si de aceea, in rugaciunea ce i se adreseaza la Adormire, toti ii cer ocrotire. “Intru adormire, Nascatoare de Dumnezeu, lumea nu o ai parasit.” Inaltarea ei inchide portile mortii, pecetea ei e pusa pe neant. E pusa de sus de Dumnezeu-Omul si de jos, de prima “faptura noua”, inviata si indumnezeita.
De aceea Maicii Domnului ii cerem incomparabil mai des decat tuturor sfintilor sa se roage pentru noi si pentru toti ai nostri. Totdeauna, dupa doua tropare adresate lui Dumnezeu, al treilea este adresat ei. Daca fiecarui sfant i se dedica o zi principala in anul bisericesc pentru cinstire si lauda, Maica Domnului este laudata in fiecare zi, desi are si cateva sarbatori la fel de mari dedicate ei in mod deosebit. Apoi, ei nu i se cere numai sa se roage lui Hristos pentru noi, ci i se cer si ei insasi multe lucruri. Ei ne adresam cu cereri ca acestea:
“Tu mantuieste pe robii tai de toate nevoile”; “Stapana, ajuta-ne, milostivindu-te spre noi”; “Alearga, Stapana, Nascatoare de Dumnezeu, si ne izbaveste pre noi de primejdii”; „Numai la tine nadajduiesc si alerg sub acoperamantul tau”; “Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, in vremea vietii mele nu ma lasa pe mine, ajutorului omenesc nu ma incredinta, si tu insati ma apara si ma mantuieste”.
Necontenit se repeta refrenul: “Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pre noi!” Niciodata nu i se spune insa: “Miluieste-ne pre noi!” Prin aceasta expresie, adresata numai lui Dumnezeu, se afirma credinta ca noi depindem intru totul de mila lui Dumnezeu. “Mantuieste-ne” adresat Maicii Domnului nu are sensul de mantuire, ca opera infaptuita de Hristos, ci de “scapare” sau “izbavire” din diferite greutati, necazuri, primejdii, ispite, care insa au si ele o legatura cu mantuirea.
Dar orice i se cere Maicii Domnului, i se cere totusi pentru faptul ca este in unirea cea mai stransa cu Fiul ei, deci El este in ultima analiza izvorul a tot ajutorul pe care ni-l da ea. Numai pentru ca este Maica lui Dumnezeu Mantuitorul, i se cer si ei direct anumite ajutoare, nu pentru ca ea ar fi mantuitoare, sau co-mantuitoare (co-redemprix, cum se tinde a se socoti in Catolicism), caci ea nu poate fi pusa pe acelasi plan cu Iisus Hristos, propriul autor al mantuirii. Inseamna ca nu din momentul in care vine Fiul lui Dumnezeu in Fecioara incepe innoirea umanitatii. Se pune Fecioara deasupra lui Hristos si se face inceputul mantuirii de la ea, nu de la Fiul lui Dumnezeu, care vine la ea. De aceea nu putem sa admitem ca ea este prima care se curata de pacatul stramosesc pentru ca este prima in care vine Fiul lui Dumnezeu si vine intr-un mod mai deplin decat vine in ceilalti oameni, prin botez…Venirea Lui este momentul hotarator, nu ea este momentul hotarator.
De foarte multe ori se spune ca ea ne ajuta, pentru ca mijloceste la Fiul ei cu deosebita eficienta.
“Ocrotitoare crestinilor, neinfruntata, mijlocitoare catre Facatorul neclintita, nu trece cu vederea glasurile rugaciunilor celor pacatosi, ci alearga ca o buna in ajutorul nostru, al celor ce strigam cu credinta catre tine, grabeste spre mijlocire, alearga spre rugaciune, cea care ocrotesti pururea, Nascatoare de Dumnezeu, pe robii tai”.
Ajutorul ei este atat de necesar, fiindca un motiv pentru care Hristos miluieste pe cei ce alearga la El este acela ca o cinstesc pe Maica Lui. Caci cei ce nu o recunosc pe ea ca Nascatoare a lui Dumnezeu intru feciorie si din puterea Duhului Sfant, nu-L recunosc pe El insusi ca Dumnezeu.
„Tarie si mantuire S-a facut celor pierduti, Cei ce S-a nascut din tine, Stapana lumii, Care a mantuit din portile iadului pe cei ce cu credinta te slavesc pe tine” (din slujba inmormantarii).
Faptul ca ea este Maica lui Dumnezeu-Mantuitorul este si motivul pentru care ei ii acordam nu numai venerare ca sfintilor, ci supravenerare (hyperdulia).
Aceasta supravenerare se arata in multimea incomparabil mai mare de rugaciuni adresate ei, in cererea unor ajutoare direct de la ea, in motivarea celor adresate Mantuitorului, prin faptul ca S-a nascut din ea. Ea are o pozitie unica in cultul Bisericii. Ea e deasupra tuturor creaturilor omenesti indumnezeite si a ingerilor, unite in Hristos. Dar nu e identica cu Dumnezeu si cu Hristos Dumnezeu-Omul. Ea e numai om. Dar e omul ridicat prin harul lui Hristos deasupra tuturor sfintilor si mai venerata decat toti, fara sa i se aduca inchinare ca lui Dumnezeu sau ca lui Hristos, Dumnezeu cel intrupat, inchinare ca Celui de care depindem in mod total si absolut in existenta si fericirea noastra vesnica. Tot ce are ea, are ca si noi, prin Dumnezeu, si mai special prin Dumnezeu cel intrupat, desi are mai mult decat noi toti si s-a ridicat prin curatia si iubirea ei fata de Dumnezeu mai presus decat toata creatiunea; si in solidaritatea pan-umana in Hristos ea aduce mai multa iubire decat toate fapturile constiente.
Exemplul tipic al adevaratei libertati este Prea-sfanta Fecioara Maica lui Dumnezeu. Fie voia Ta, faca-se voia Ta in mine! E o mare placere pentru ea sa faca aceasta, pentru ca lucrul corespunde vointei celei ce spune aceasta. Daca doua fiinte se iubesc, una este foarte fericita sa faca voia celeilalte pentru a o vedea fericita; ea este foarte fericita s-o vada fericita.
In Fecioara Maria, iubirea dintre Dumnezeu si umanitate prin femeie, iubirea curata de orice nevoie, primeste ca raspuns din partea lui Dumnezeu cea mai mare marturie sensibila si vesnica a iubirii Sale: Intruparea Fiului lui Dumnezeu. Nu este o creatie noua. Este umanitatea innoita in Hristos Dumnezeu venit in maxima apropiere de oameni, Fiul lui Dumnezeu facut om pentru a-l indumnezei pe om. Unirea vointelor divina si umana a ingaduit Duhului Sfant sa lucreze aceasta.
Sfintenia Mariei tine mai intai de fecioria ei. Ea este libera de orice dorinta si de orice ispita omeneasca. Sensibilitatea ei este curata de orice pofta si de orice egoism. Ea este sfanta prin daruirea deplina de sine insasi lui Dumnezeu. Ea este sfanta si prin prezenta lui Hristos in ea. Sfintii sunt indumnezeiti prin prezenta lui Hristos in ei.
Am mentionat ca nasterea Fiului lui Dumnezeu ca om din Fecioara a ridicat umanitatea la unirea maxima cu Dumnezeu si a dat mortii, primita de El, caracter mantuitor, intrucat nu a suportat-o pentru pacatul Lui, deci din necesitate si, deci, a putut-o invinge. Prin nasterea din Fecioara, Hristos S-a aratat ca e Persoana dumnezeiasca Ce-si asuma firea omeneasca si prin aceasta calitate. Se ridica deasupra legii generale a nasterii oamenilor din unirea dintre barbat si femeie si poate invinge legea mortii definitive. Iar prin unitatea de natura cu oamenii, sa-i poata scapa si pe ei de moartea definitiva. Prin aceasta a adus cea mai insemnata lumina in existenta omenirii supusa nonsensului prin suportarea unei legi care, in acest caz, ar fi inexplicabila in originea si in sensul ei.
Ratiunea cere ca o astfel de lege sa aiba un autor constient superior ei, care, deci, poate scapa de sub puterea ei cand socoteste ca vrea sa dea vietii oamenilor un sens, prin venirea Sa ca om venit intre ei, pentru ca si ei sa scape de ea prin unirea voita cu El.
De aceea o negare a nasterii lui Hristos din Fecioara insemnand necesitatea supunerii Lui sub o lege care Ii este superioara, nu-L poate arata avand puterea sa scape de ea si in moartea definitiva cu trupul, impusa de ea in mod general, prin nasterea membrilor ei pentru o moarte definitiva. Dar puterea Fiului lui Dumnezeu s-a aratat nu numai in nasterea Lui mai presus de fire din Fecioara si, ca urmare, in biruirea mortii, primita cu voia, ci si in faptul ca nu lasa trupul Maicii Lui, din care s-a format trupul Lui, sa se corupa in mormant, ci il invie si-l inalta la cer unde este si El. Era firesc ca trupul ei, din care s-a format apoi trupul Lui in stare sa invinga moartea, sa primeasca si el puterea aceasta, dar nu din puterea ei, ci din puterea Fiului lui Dumnezeu care a lucrat in ea, formandu-si trupul Lui. Prin aceasta ni s-a dat asigurarea ca nu numai trupul lui Hristos, ca trup al Persoanei dumnezeiesti, va invia, ci si trupurile persoanelor noastre omenesti, avand ca asigurare spre aceasta invierea trupului Maicii Lui, cu care s-a unit cat mai mult. Maica Domnului este, si in aceasta privinta, puntea de legatura intre Fiul lui Dumnezeu nascut si inviat ca om si intre oameni.
Iar ca Maica Domnului nu invie si nu se inalta prin sine insasi se vadeste in faptul ca ea nu se arata cu trupul ei inviat si nici in actul inaltarii, si aceasta nu se putea arata astfel nici in lucrarea vazuta a lui Hristos cel inviat si inaltat langa ea. Actul invierii si inaltarii ei s-a savarsit prin Fiul ei inviat si inaltat in chip nevazut.
Stransa legatura dintre El si ea se arata si prin aceasta o legatura de taina. Apostolii au constatat ca trupul ei nu mai era in mormant doar cand au ridicat piatra de pe mormantul ei a treia zi, la cererea lui Toma, care a venit cu intarziere sa o vada.
In icoanele Bisericii, acest fapt este exprimat prin faptul ca Hristos e aratat langa trupul adormit al Maicii Sale, tinand in brate sufletul ei in chipul unui copil. Nu ingerii buni sau rai iau sufletul ei, ca la ceilalti oameni, ci Hristos Insusi, Fiul ei. Si in aceasta se arata legatura directa intre Maica Domnului si Fiul lui Dumnezeu Care S-a nascut din ea ca om.
In „Sinaxarul” din Minei se spune ca ingerii zburau inaintea ei, purtata de Domnul, si au strigat si la inaltarea ei, cum au strigat si la inaltarea Domnului, cetelor de mai sus: „Deschideti portile voastre, sa treaca Maica Imparatului tuturor!” Ea va fi in veci mai cinstita decat Serafimii si mai marita decat Heruvimii, aflandu-se nemijlocit langa Fiul ei facut om si ridicat pe tronul dumnezeiesc, la dreapta Tatalui, ca sa se faca tuturor oamenilor daruitor al slavei Lui, prin comuniunea cu El si prin participarea la toate bunatatile Lui.
Avem astfel in cer nu numai pe Fiul lui Dumnezeu facut om, ca sa trimita puterea Sa celor ce cred in El, ca sa se ridice intre ingeri la slava primita ca om de El, ci si pe Maica Lui, ca o faptura dintre noi, dar unita in mod deosebit cu El, rugandu-se si ea pentru noi. De aceea ne rugam nu numai lui Hristos, ci si ei, sa se roage pentru noi si, increzatori in rugaciunile ei, ii spunem:
“Bucura-te, ceea ce stai inaintea scaunului Dumnezeului tau si te rogi pentru noi.
Bucura-te, mijlocitoarea intre Dumnezeu si om, care ne izbavesti pe noi de nevoi”.
Hristos ne-a dat, prin acestea, asigurarea ca nu numai El a inviat ca om, fiind Fiul lui Dumnezeu, ci si noi, oamenii simpli, din puterea Lui.
Maica Domnului naste pe Fiul lui Dumnezeu ca om, in chip feciorelnic. Dar Duhul Sfant, lucrand in felul acesta, sau contribuind ca persoana la realizarea actului prin care Fiul lui Dumnezeu Se face ipostas al firii omenesti, lucreaza si asupra celei ce se face prin aceasta Maica Lui, asa cum lucreaza si Cuvantul Insusi, Care Isi formeaza firea omeneasca din ea tot ca persoana. Dar eficienta Duhului asupra cuiva e in proportie cu puritatea sau cu disponibilitatea celui asupra caruia Duhul lucreaza. Caci puritatea inseamna disponibilitate nemicsorata pentru Dumnezeu, inseamna angajarea integrala in dialogul cu Dumnezeu, in rolul celui ce raspunde si se daruieste. Maica Domnului se daruieste deplin Cuvantului, nu numai prin cuvant, ci prin punerea sa integrala la dispozitia Lui. Duhul poate coplesi astfel in ea deplin legea naturala a nasterii. Cine se preda voluptatii nu e pur, nu e disponibil in mod integral pentru Dumnezeu, pentru Cuvantul, nu e intr-o stare de luciditate spirituala si de responsabilitate in fata lui Dumnezeu. In acesta puterea Duhului nu poate coplesi legea naturala a nasterii. Cuvantul lui Dumnezeu nu-si poate forma El Insusi, in mod suveran, trupul Sau; ci in acest caz trupul se formeaza prin legea naturii si e imprimat de voluptatea de la inceputul formarii lui. Ipostasul Cuvantului nu-si poate impropria deplin trupul ce se formeaza astfel si acesta nu-si gaseste implinirea suprema sau personalizarea deplina in Ipostasul Cuvantului, ci ramane in parte neliber, nedeplin personalizat, nedeplin disponibil pentru spirit.
Cine nu face din partea sa totul pentru puritate, nu poate fi sfintit de Duhul si coplesit de El. Cine nu se daruieste integral lui Dumnezeu, intr-o deplina eliberare de patimi, nu-L poate primi integral pe Dumnezeu ca persoana pentru a-si afla in El personalizarea deplina. Leontiu de Bizant observa ca si mamele altor proroci au fost sfintite de Duhul si prin aceasta si prorocii ce se aflau in pantecele lor (Ieremia, Ioan Botezatorul etc). „Dar numai Nascatoarea de Dumnezeu este in particular cea care a avut pe Duhul Insusi, umbrind-o si salasluit in ea, si L-a nascut pe Cel conceput ca ipostas al trupului luat din ea. Caci nu a nascut pe cineva sfintit, ci pe Sfantul care, nascandu-Se din ea, a si sfintit-o” (…)”.
(Din: “Parintii Bisericii despre Maica Domnului“, Antologie alcatuita de Ieromonah Benedict Stancu, Editura Sophia, Bucuresti, 2010 Doamne ajuta..Slava Domnului...Amin.
