Povestea relevă: egoismul, prostia speranţa, egalitatea şanselor, judecarea celorlalţi
Un înger n-avea pace în Cer din cauza chinurilor păcătoşilor din Iad şi cobora des, să-i roage să-şi amintească binele făcut în viaţă.
–Poate totuşi ai făcut o cât de mică faptă bună! Încearcă să-ţi aminteşti! Îi ruga el pe păcătoşi.
Într-un târziu o doamnă şi-a amintit:
–Eu! Eu am dat unui crşetor o coajă de ceapă! Aceasta nu este o faptă bună?
–Bineînţeles că este! S-a bucurat îngerul.
Apoi a alergat la Arhivele Cerului şi a verificat povestea cu ceapa...A adus coaja de ceapă în Iad şi i-a spus femeii:
–Ţine-te bine de coaja de ceapă! Eu voi prinde celălalt capăt şi împreună vom zbura în sus. Aşa vei ajunge în Cer!
Zis şi făcut. Coaja de ceapă a rezistat şi nu s-a rupt sub greutatea femeii. Dar alţi păcătoşi au prins de veste şi degrabă s-au agăţat de picioarele femeii, pentru ca astfel să scapre şi ei din Iad. O mulţime de oameni atârnau de picioarele şi poalele ei, iar coaja de ceapă rezista, fără să se rupă. Toţi zburau spre Cer. Cînd femeia a privit în jos şi a văzut mulţimea de oameni, a început să se teamă, că ceapa se va rupe şi ea va cădea. Aşa că a început să-i împingă pe ceilalţi cu piciorul, încercând să-i dea jos, şi spunându-le:
–Voi rămâneţi acolo în Iad, păcătoşilor! Căci voi n-aţi făcut nici un bine!
În clipa aceea coaja de ceapă s-a rupt şi cu toţii au căzut în Iad...
Ea păcătoasa, judecase pe alţii...
(după Doistoievski)
Spunem povestea: celui gata să rateze o ultimă şansă,
omului egoist, meschin,
pentru a da speranţă disperatului,
ca să arătăm că nu trebuie judecaţi ceilalţi,
pentru a arăta că egoismul e semn de prostie.
