Puterea rugaciunii ,cateva minuni ale rugaciunii

Icoana pe sticla din Tara Fagarasului

Niciodata nu este prea tarziu

Implinisem 49 de ani. Intr-o vara, avand timp liber mai mult, m-am hotarat sa-mi fac cateva investigatii medicale, pe care, din multa neglijenta, pana la aceasta varsta nu le facusem. Am plecat din orasul meu la o clinica particulara, dotata cu aparaturi si materiale de investigatie de ultima ora. Acolo, in afara de litiaza biliara, despre care aveam cunostinta, am aflat cu mare stupoare ca am si un chist hidatic la ficat, de 2x3 cm. Nefiind cadru medical - desi imi dorisem in adolescenta - imi formasem un fel de pasiune in a ma informa in domeniul sanatatii, de unde apucam (reviste, internet), despre afectiunile corpului omenesc si caile de vindecare,

dar despre chistul hidatic nu cunosteam, din pacate, prea mult. Abia acum intelegeam, in sfarsit, de ce la analizele mele de sange euzinofilele aveau valori foarte mari.
Timp de doi ani, nu am avut simptome suparatoare. Apoi au inceput sa apara fenomene alergice, prurit, tuse uscata, dispnee, stari de greata, dureri tot mai puternice in umarul drept si in dreptul ficatului. La analizele de sange, leucograma arata valoarea euzinofilelor de opt ori mai mare decat normal. Aflasem ca aceasta boala nu se rezolva pe cale medicamentoasa, ci doar prin interventii chirurgicale, destul de complicate, care, din nefericire, nu au reusite maxime in toate cazurile, mortalitatea prin chisturi hidatice fiind mare.
Ma simteam din ce in ce mai rau, iar la operatie nu voiam sa recurg. Inima mea era slabita si nu aveam puterea sa o accept, nici fizic, nici psihic. In disperarea care incepuse sa puna stapanire pe mine, mi-am intors gandul catre Dumnezeu, rugandu-L sa ma ajute.
Am fost crescuta in religia ortodoxa, dar marturisesc ca in afara de rugaciunea de seara, pe care o spuneam inca de copila, cum ma invatase mama, credinta mea in Dumnezeu nu avea, din pacate, prea multe manifestari. Mi-am cumparat Acatistul Sfantului Nectarie, de care auzisem ca ajutase sa se vindece multi oameni. In fiecare seara, timp de cateva saptamani, l-am citit din scoarta in scoarta. Am inceput sa tin post miercurea si vinerea, ceea ce pana atunci, din pacate, nu facusem, iar in zilele de duminica, mergeam la slujbe, rugandu-ma continuu, si lasand si un acatist pentru sanatate. Venise ziua de Izvorul Tamaduirii. Ma hotarasem sa merg la biserica pentru a-mi lua si apa sfintita. In acea dimineata, m-am trezit cu o stare de rau generala, care, totusi, nu m-a impiedicat in hotararea pe care o luasem.
In biserica, la un moment dat, in timpul slujbei, starea de rau mi s-a accentuat intr-un mod cum nu mai simtisem pana atunci. Nu mai puteam sa stau in picioare. M-am retras din mijlocul multimii, langa un perete, si am inghitit de cateva ori din apa sfintita pe care o luasem din biserica. Rugandu-ma neincetat pentru sanatate, cu ochii in lacrimi, privirea mi s-a oprit pe o icoana pictata, aflata pe peretele de langa mine, care nu intamplator (caci nimic nu este intamplator pe pamant) era icoana Sfantului Nectarie. Pentru ca ma simteam tot mai rau, am iesit din biserica si am plecat incet catre casa. Discret, mi-am scos o oglinda din poseta si mi-am vazut fata care, de obicei, avea o culoare placuta, roza. Acum devenise alba ca varul.
In zilele care au urmat, nu am mai avut nici o manifestare de rau, absolut nici una. Disparusera cu totul. Mi-am facut analize medicale in doua clinici. Nici un medic (la intrebarea mea, chiar insistenta!) nu a observat existenta vreunui chist in ficatul meu, iar ce a fost, in final, si mai convingator pentru mine - euzinofilele din sangele meu, de la 17%, ajunsesera la 2%, cat stiam ca este normal. Incredibil, pentru unii oameni, dar absolut normal pentru mine. Mi-am dat seama ca raul "disparuse" din corpul meu numai prin minune dumnezeiasca, atunci, in biserica, prin puterea si bunatatea Celui de Sus, neimaginate si neintelese de noi, pamantenii. Azi, cand raul s-a indepartat de la mine, am convingerea absoluta ca atunci cand mi-am intors fiinta si fata spre Dumnezeu s-a petrecut o minune. Insusi Dumnezeu, prin intermedierea bunului Sfant Ierarh Nectarie, caruia ii multumesc si ii voi multumi in fiecare zi din viata mea, a adus vindecarea in corpul meu. Numai si numai printr-o minune dumnezeiasca, boala din mine disparuse, intr-un mod pe care multi oameni, din pacate, nu-l inteleg si nu-l accepta, pentru ca nu sunt in stare sa ajunga cu credinta lor la acea comunicare cu puterea divina care, intr-adevar, savarseste multe minuni pentru noi cei de pe pamant. Nu este niciodata prea tarziu sa ne intoarcem la adevarata credinta, la minunile ei.
Eu, Doamne Dumnezeule, iti multumesc! Sfinte Nectarie, bunule, intelegatorule, vindecatorule - iti multumesc!
STEFANIA - Targu-Jiu

O minune adevarata

Unul din fratii mei a inceput sa bea cand era destul de tanar. A avut o perioada cand s-a lasat, cu vreo cativa ani in urma, apoi a inceput din nou, devenind tot mai agresiv. Si cand era treaz, arata tot beat. Nu a avut un serviciu zece ani. S-a casatorit si are doi copii. Fetita a avut o cadere nervoasa, cu ceva timp in urma, iar asta-vara, si baiatul. Cand cumnata mea m-a sunat si mi-a povestit, am fost terminata. Traim departe de ei, si toate vestile le primim prin telefon. Este groaznic. Nu ca am face prea multe daca am fi langa ei, dar sa stii ca niste copii sufera de rusine si umilinta este ingrozitor.

Sfantul Nicolae cu arhanghelii Mihail si Gavriil

Am acasa Acatistele catorva sfinti pe care incerc sa le citesc cand este ziua lor. Nu reusesc tot timpul, ba cateodata mai si uit. Printre ele a fost si Acatistul Sfantului Nectarie, pe care nu stiu daca l-am citit sau numai l-am avut acasa. Cu vreo cateva zile inainte de a primi telefonul de la cumnata mea, am citit in minunata revista "Formula AS" despre minunile acestui sfant. Dupa convorbirea cu cumnata mea, am luat si am citit Acatistul si l-am rugat pe Sfantul Nectarie sa se roage la Sfanta Treime pentru fratele meu sa i se lase si lui o portita deschisa spre Rai (minunatul parinte Arsenie Boca scria ca betivilor le este refuzata intrarea in Rai). Gandul ca niciodata, la oricate rugaciuni, fratele meu nu o sa aiba posibilitatea sa ajunga in Rai, ma cutremura. La cateva zile de la citirea acatistului, cumnata mea a luat copiii si a plecat de la fratele meu. Nu am fost suparata, ci pot spune ca a fost mai degraba o mare usurare sufleteasca. Stiam ca mai rau nu putea fi. Din ziua in care ai lui au plecat, fratele meu, care tot timpul ameninta ca se omoara, s-a inchis in curte si nu a mai dat drumul aproape la nimeni. S-a lasat de bautura, s-a dus si s-a spovedit si s-a apucat de lucruri pe care nu le facuse niciodata in viata lui, ca spalatul hainelor, gatitul sau lucrul in gradina. Un om minunat - Dumnezeu sa-i dea sanatate - care i-a fost prieten si i-a fost aproape de cate ori a fost treaz, i-a dat de lucru. Cumnata mea s-a intors cu copiii cam dupa doua saptamani.
Au trecut numai cateva luni de atunci, nu multe, dar toti suntem linistiti, pentru ca fratele meu este si el linistit. Nu stiu cat o s-o mai tina asa, dar am incredere ca Sfantul Ierarh Nectarie nu o sa ne lase. Sunt ferm convinsa ca toti sfintii ne ajuta, daca ne rugam lor. Mie imi sunt mai aproape de suflet Maica Sfanta, Sfantul Mare Mucenic Mina si Sfantul Ierarh Nectarie. Sunt fericita ca am putut sa scriu aceasta minune adevarata, implinita prin rugaciuni.
FELICIA KOVACS - Suedia

Cum s-a vindecat tata

Pe data de 21 septembrie, anul acesta, tatal meu a facut un atac cerebral. A fost internat in spital, iar medicii ne-au spus ca ar trebui sa-i faca de urgenta o tomografie. La tomograf au vazut "ceva probleme la cap" si i-au facut si un RMN. Atunci a venit vestea ca un trasnet peste noi: metastaze cerebrale. A facut si un RMN toracic si au gasit o tumora de 2,5 cm pe unul din plamani. Ne-au spus ca daca nu rezolvam, in primul rand, cu metastazele de la cap, nu va mai trai mult. In momentul in care am aflat rezultatul, sora mea a propus sa nu mai mergem la munca a doua zi, ci sa mergem la Manastirea "Radu Voda" din Bucuresti, unde sunt moastele Sfantului Nectarie. Am fost, ne-am rugat si de atunci inainte am fost tot timpul cu gandul la Dumnezeu. Dimineata, seara, am citit Acatistul sfantului intreaga familie, inclusiv tata. Am luat Mir de la candela si l-am uns pe cap, in dreptul inimii si al plamanilor. A treia zi de cand citeam acatistul, dimineata, intr-o vineri, cand ajunsesem la versul "In chip tainic te arati tuturor", am simtit miros de Mir. Exact in aceeasi zi trebuia sa vorbesc cu un medic neurochirurg, pentru a vedea cum putem rezolva problema metastazelor, daca se poate face ceva. Am stiut din momentul in care am simtit mirosul de Mir ca vom gasi rezolvare. Si am gasit. L-am programat pe tata la o procedura neasteptata, pe care a facut-o si care a "omorat" metastazele de pe creier. Peste cateva zile (a cazut pe 14 octombrie, de Sfanta Paraschiva) s-a dus sa faca o bronhoscopie la plamani, pentru a vedea ce este acolo. Ei bine, medicii i-au spus ca nu-i pot lua nici o biopsie, pentru ca nu se vede nimic pe plamani, doar un punct mic, de unde nu au ce colecta. Ne-au cerut sa mergem din nou la clinica unde fusese gasita tumora de pe plaman. Doamna doctor s-a uitat uimita la imagini, i-a privit apoi pe parintii mei spunandu-le ca ea nu mai vede nimic si ca nu stie ce sa zica. Apoi, intr-o duminica noaptea, dupa ce ziua fusesem la Biserica Rusa din Bucuresti, l-am visat pe Sfantul Ioan Rusul. De luni incepand, am citit si acatistul lui, alaturi de cel al Sfantului Nectarie, al Sfintei Paraschiva, al Maicii Domnului, al Maicii Domnului Pantanasa, m-am rugat Sfantului Antonie cel Mare, Sfantului Nicolae. Am promis ca in cazul in care cu tata se va intampla o minune, marea minune a vindecarii, am sa le povestesc tuturor celor care vor sa asculte povestea lui. Asta si fac. Suntem siguri. Noi, toti, membrii familiei noastre, suntem siguri ca a avut loc o minune, ca Bunul Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos impreuna cu Maica Lui cea buna si sfanta, Fecioara Maria, au ascultat rugile Sfintilor pe care i-am rugat sa ne fie mijlocitori, pentru tamaduirea tatalui meu. Am stiut ca vom fi ajutati si i-am incurajat pe toti cei din familie. Astazi ma voi duce la Manastire sa multumesc Sfantului Nectarie si tuturor Sfintilor din Ceruri pentru ajutorul dat, pentru minunea savarsita. Slava Tie, Dumnezeul Nostru si tuturor Sfintilor Tai. Credinta si rugaciunea ne sunt de ajutor, ne dau pace sufleteasca, ne dau incredere.
Rugati-va, oameni buni! Toate rugaciunile sunt implinite de Dumnezeu.
ALINA TANASOIU

„Parintele Arsenie Papacioc:

DOAMNE AJUTA!
„Parintele Arsenie Papacioc: Un oftat din inimă face mai mult decât orice rugăciune”
"Suspinarea nu iti ia timp, este la indemana si angajeaza toata fiinta ta. Zici: "Of, Doamne!”. Nici ca se poate mai grozav lucru decat un oftat din adancul sufletului! Un simplu oftat face mai mult decat orice rugaciune, mai mult decat a zice repede, de zeci de ori, "Tatal nostru”.

Parinte, ce ne sfatuiti sa facem atunci cand avem in fata o carte de rugaciuni, iar gandurile ne zboara la cele lumesti?

[i]Eu sunt pentru rugaciunea din inima. Momente de suisuri si coborasuri exista chiar si-n lumea sfintilor. si la ei pot exista momente de vid. Daca in timp ce te rogi o sa vina duhuri rele sa-ti schimbe mintea de la rugaciune, nu trebuie sa te temi. Nu exista mirean sau monah, care sa nu fie ispitit atunci cand se roaga. Cand sunt astfel de treceri, de la o traire la alta, nu trebuie sa incetam a ne ruga macar cu gandul.

Puterea rugaciunii este grozava. In timp ce unora li se intampla sa piarda din calitatea rugaciunii, altii, care se roaga cu inima smerita, simt cum le vine asa, ca o mangaiere. si ei se roaga din nou, la fel de sarguitori, se roaga numai sa le vina mangaieri, dar astfel de mangaieri pot sa vina si de la diavol. Nu va dati seama cat de bucurosi sunt diavolii sa te tina in starea aceasta de falsa linistire, ca tu sa ramai insensibil fata de adevarata mangaiere a unei rugaciuni rupte din inima, fara interes, fara oprire. imi spunea o fetita, o studenta la medicina: "Parinte, mi-am cumparat toate cartile de rugaciuni, acatistiere si pe toate le citesc, dar cu cat citesc mai mult, cu atat gandurile lumesti navalesc peste mine. si simt ca pierd firul rugaciunii”.

Rugati-va smeriti, sa-L aduceti pe Dumnezeu in inimile voastre, decat sa te inalti cu mintea si sa te ratacesti cumva pe sus, mai bine sa nu fii nimic. Eu nu sunt pentru rugaciunile din carti, sunt pentru cele simple, sincere si traite. Smeriti-va si iar smeriti-va !

Care este masura rugaciunii noastre sau altfel spus, cand trebuie sa constientizam ca cerem prea mult de la Dumnezeu si Maica Domnului?

Nimic nu este prea mult atunci cand vine dintr-o inima smerita. Masura de curatire a inimii este masura de izbucnire a simtirii catre Dumnezeu. Nu va mai fi iubire de sine, adica mandrie, cand veti vedea cat de mare este mila lui Dumnezeu pentru noi, pacatosii. De Maica Domnului ce sa mai vorbim, ea este stapana Cerului si a Pamantului.

Eu unul, daca indraznesc sa mai cer zile de trait de la Dumnezeu este numai ca sa pot slavi pe Maica Domnului. Cum sa spui ca ii ceri prea mult, trebuie sa-i cerem cu totii lucruri mari, pentru ca iubirea ei nu are margini. Am tot spus-o de multe ori, Maica Domnului este foarte suparata pe toti care nu-i cer nimic. Dumnezeu se arata nu atat celor care se ostenesc, cat celor simpli si smeriti. Oricarui ostenitor in Hristos si Maica Domnului ii putem spune: "Smereste-te, ca ai pentru ce!”.