"In biserica trebuie sa te simti acasa, chiar daca esti departe de tara ta"
Vazuta din strada, biserica ortodoxa romaneasca din Viena nu
este deloc impresionanta. Mai degraba scunda, prinsa intre umerii altor
doua cladiri. Se distinge, insa, printr-o combinatie izbutita de
traditie si modernitate. Mozaicul de pe frontispiciu si usile de sticla
pe care sunt gravati doi ingeri vestesc un loc de inchinaciune. Iar
modesta clopotnita de deasupra, cu cruce in varf, te duce cu gandul
acasa. Inauntru, pictura in linie neobizantina si in culori profunde,
catapeteasma aurita si stranele de lemn masiv compun o atmosfera
familiara, plina de pace. Ca si cum ai intra in odaia cea buna a
bunicii, cu miros de gutui si de busuioc, pe
peretii careia stau cuminti tablourile de familie.
Printre sfinti, Ioan Iacob Hozevitul este infatisat cu un papirus in
mana, pe care scrie: "Fii pribegi ai tarii mele, necajiti intre straini,
nu uitati menirea voastra, de romani si de crestini". Un indemn pe
urmele caruia parintele dr. Nicolae Dura, parohul bisericii, ne spune:
"In biserica trebuie sa te simti acasa, chiar daca esti departe de tara
ta".
Am ajuns la Viena intr-o zi senina de toamna si am avut bucuria sa stam
la "ceas de taina" cu parintele Nicolae, pe care cititorii revistei
noastre il cunosc dintr-un reportaj publicat in urma cu sase ani.
"O biserica ortodoxa, pe calea din Apus spre Rasarit"
- Prin voia lui Dumnezeu, ati reusit sa ridicati prima biserica
ortodoxa a romanilor din Viena. Acasa, in tara, stim prea putin despre
istoria acestei mari impliniri. Viena este una din cele mai mari
capitale ale Europei...
- Sunt cel putin o suta de ani de cand romanii din capitala Austriei au
visat sa aiba o biserica a lor. Primul preot ortodox care s-a aflat
slujitor la Viena a fost parintele Virgil Ciobanu, la 1907. Lui i-au
urmat inca 13 preoti romani, care au slujit intr-o capela inchiriata,
mereu cu dorul de o biserica proprie. Visul s-a implinit abia acum doi
ani, cand am reusit sa terminam biserica inceputa in anul 2002.
Biserica romaneasca din Viena
E
o binecuvantare a lui Dumnezeu ca am putut sa o zidim. Bucuria noastra e
cu atat mai mare, cu cat locul pe care se afla biserica este pe
Simmeringer Hauptstrasse, o cale care leaga Apusul de Rasarit. Pe acest
drum au venit in Viena Mihai Viteazul, Horea cu suspinele Transilvaniei,
Tudor Vladimirescu, Eminescu, Slavici, Ciprian Porumbescu, George
Enescu si atatia alti mari romani. Aici, in gara de rasarit, au fost
aduse, in 1914, si moastele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava. Noi spunem,
mai in gluma, mai in serios, ca de aici incep Balcanii.
- In Austria, la fel ca si-n Franta, exista o veche diaspora
romaneasca, peste care s-au asezat nou-veniti, dupa anul 1989. Exista
diferente de participare la viata bisericii intre cei din vechiul exil
anticomunist si cei din noua emigratie, motivata economic?
- A fost o diferenta de... incredere. Cand am ajuns aici, in 1993, unii
romani din vechiul exil nu intrasera in biserica de zeci de ani,
neavand incredere in preotul trimis la Viena cu incuviintarea regimului
comunist. Ma mai chemau sa le fac o sfestanie acasa, dar singur, nu
cumva sa fie turnator cantaretul... Am stat de vorba cu vechii exilati,
zeci si sute de ore, si le-am spus: "La Judecata, Dumnezeu nu te
intreaba ce a gresit cutare preot sau cutare episcop, ci ce-ai facut tu
pentru mantuirea ta. N-ai dreptul sa nu mai vii la biserica din cauza nu
stiu carui pacat al preotului". Tot din neincredere, dupa 1948, a
disparut "Cartea de Aur" a bisericii, in care semnasera toate
personalitatile romanesti care trecusera pe la capela ortodoxa din
Viena. Nimeni n-a stiut unde este vreme de 50 de ani. Dupa un timp, am
facut o slujba pentru nunta de aur a unei familii de romani si aceasta
familie mi-a oferit Cartea de Aur drept cadou.
Marturisitori ai bisericii ortodoxe
Acesta
a fost semnul intoarcerii lor in biserica noastra si al faptului ca au
capatat incredere in mine. Insa nu mi-au permis sa spun unde a fost
ascunsa Cartea. Slava Domnului, incet, incet, am facut o unitate. Am
reusit si pentru ca am respins orice partizanat politic. Erau formate
tabere, ramaneau dupa slujba sa discute politica si, evident, se ajungea
la cearta. Atunci am spus ca nu e locul pentru asta in biserica, si am
inceput o serie de dialoguri biblice, dupa Liturghie. In fiecare
duminica, citim cate un capitol din Sf. Scriptura si discutam pe el.
Participa cine vrea, in general cateva zeci de persoane, dar toti simtim
ca am castigat ceva din aceasta experienta.
- Romanii din Viena isi manifesta credinta intr-un mod special? Au
ei anumite obiceiuri legate de nunti, botezuri sau inmormantari, pe care
tin sa le pastreze?
- Sigur ca sunt diverse obiceiuri, caci aici sunt romani din toata
Romania, dar si din teritoriile rapite tarii. O parohie ca aceasta este o
oglinda a Patriarhiei. N-as putea spune, insa, ca sunt obiceiuri
specifice romanilor vienezi. Am inteles de la inceput ca trebuie sa fiu
foarte atent la sensibilitatile date de traditiile oarecum locale, sa nu
le diluez, sa nu le inlatur, dar nici sa nu le las sa modifice esenta
credintei.
- Cu celelalte biserici ortodoxe care au parohii in Austria cum va intelegeti?
Catapeteasma bisericii
- Foarte bine, si speram sa lucram si mai bine de-acum inainte. S-a
luat decizia ca in Austria, ca si in Germania, sa se constituie
conferinte episcopale sau sinoade ortodoxe, din care sa faca parte
ierarhii locali ai tuturor bisericilor ortodoxe prezente pe acest
teritoriu, astfel incat sa avem puncte de vedere comune, la problemele
care apar. In Austria sunt sapte Biserici autocefale - romana, sarba,
greaca, rusa, bulgara, antiohiana si georgiana. Doua, cea georgiana si
cea antiohiana, nu sunt recunoscute oficial, pentru ca au venit mai
tarziu. Noi suntem recunoscuti oficial in Austria din anul 1967, iar
acum avem sapte parohii ortodoxe, din care trei au biserici proprii.
Slava Domnului, anul trecut a fost un an rodnic, si cu grijile Martei,
nu numai cu cele ale Mariei, si am putut termina bisericile. Revenind la
intrebare, unitatea ortodocsilor de diferite etnii este foarte
importanta si am reusit sa fim uniti, cel putin in doua directii:
ecumenica si a invatamantului religios. Din 1993, la Viena se preda
optional religia in scoala, iar de cinci ani incoace, invatamantul
religios ortodox nu mai este fragmentat pe biserici autocefale.Toti
ortodocsii, indiferent de nationalitate, fac ore de religie la un loc.
Anul trecut, am publicat impreuna si primul manual in limba germana
pentru invatamantul religios ortodox in scoala primara. Nici o Biserica
nu ar fi reusit de una singura... In aceasta carte, am strans la un loc
principalele rugaciuni ortodoxe, in limba germana, dar si in limbile
rusa, greaca, sarba, romana si bulgara. Si e foarte important: copiii
vad cum suna rugaciunile lor in limba materna, pe care multi nu o mai
vorbesc aici sau o vorbesc numai la nivel de... bucatarie.
- Cati copii frecventeaza cursurile de religie ortodoxa?
- Aproximativ 10.000 de copii de scoala generala si de liceu au optat
pentru aceste cursuri. Se formeaza grupe din elevi de la mai multe scoli
si se fac orele dupa amiaza. In plus, Inspectoratul de invatamant ne-a
aprobat sa facem ore de invatamant religios in fiecare sambata, aici, la
biserica romaneasca, pentru elevii care n-au ore de religie ortodoxa in
scoala lor sau carora le este imposibil sa le frecventeze dupa
celelalte ore.
Pr. Nicolae Dura in fata bisericii din Viena
- Intr-un oras ca Viena, destul de secularizat, vine lumea la biserica?
- La noi, in fiecare duminica, sunt in jur de 400 de romani. Cum am mai
spus, biserica te face sa te simti acasa. Si cred ca este importanta si
comunicarea. Aici oamenii se pot gasi mai usor unii cu altii, dar pot
afla si o indrumare duhovniceasca. Eu pun mare pret pe comunicare, si
dincolo de Sfanta Liturghie. Sunt permanent la dispozitia
credinciosilor, care imi cunosc numerele de telefon; avem si pagina de
internet, raspund la mesajele pe e-mail. Este important sa aiba acces la
mine, iar eu sa le cunosc problemele si sa le pot da un sfat sau sa-i
intremez sufleteste. Daca preotul este aproape de oameni, si oamenii vin
la biserica.
- Stradania dvs. e ajutata mult si de frumusetea lacasului in care
se aduna romanii ortodocsi din Viena. Va marturisesc ca m-a impresionat
pictura acestei biserici, care emana multa blandete si liniste... Esti
cumva ca acasa. O pictura neasteptata, la care nu te pregateste
exteriorul bisericii.
- Ne-am dorit ca pictura sa comunice frumusetea sfintilor si sa aduca
bucurie in sufletul omului. Mai ales ca suntem o biserica a diasporei.
Nu-i folosit zadarnic acest cuvant "diaspora", care in greceste inseamna
"imprastiere", caci noi suntem plecati de-acasa, imprastiati prin lume.
Si atunci macar biserica sa fie locul unde esti primit cu bucurie, unde
nu mai esti certat. Sigur ca si pictorul scoate ce are in adanc, nu
poate picta altceva. Pictorul Vasile Lefter, care a lucrat aici, este un
om foarte evlavios, se spovedeste, se impartaseste, traieste dupa
randuiala. De aceea a si reusit sa o faca asa. Ii spuneam: "Frate
Vasile, posteste si roaga-te mai mult, ca si noi sa ne putem ruga mai
bine privind chipurile pe care le zugravesti".
"Calendarul nostru ortodox e plin de sfinte"
- Dincolo de realizarea ei deosebita, pictura ofera cateva surprize,
ce ar putea naste semne de intrebare. De pilda, pe peretele din stanga,
sunt pictate numai sfinte.
La sfintirea bisericii romanesti din Viena
- Da, nu este exact dupa canoane, dar eu am insistat sa fie
reprezentate doar sfinte femei, pentru ca in biserica majoritare sunt
femeile, ele sunt mai credincioase decat barbatii. Si-apoi, calendarul
nostru ortodox este plin de sfinte.
- In pridvorul bisericii, sunt reprezentati si sfinti catolici, ceea ce nu prea intalnesti intr-o biserica ortodoxa.
- A fost pictat acolo un arbore al vietii, in varful caruia se afla
Mantuitorul, judecatorul de la sfarsitul veacurilor. Asa dupa cum ne
arata lamurit textul din Apocalipsa, la judecata finala se vor infatisa
neamurile cu reprezentantii lor, deci cu sfintii lor. Si atunci, am
gasit potrivit sa exprimam si plastic aceasta realitate, punand alaturi
de sfinti din Biserica Ortodoxa Romana si reprezentanti ai altor
Biserici: Sf. Grigore Taumaturgul al Armeniei, Sf. Efrem Sirul, al
antiohienilor - foarte cinstit si in Biserica siriana ortodoxa, care e
veche, orientala, si sfantul catolic Benedict de Nursia, care a preluat
regulile monahale de la Sf. Vasile cel Mare si a facut manastirile
benedictine. Mai apare si un sfant al Austriei, Koloman, care a fost
martirizat in anul 1070, la vreo 70 de kilometri de Viena. Sunt convins
ca sfintii nu ne despart, ci ne pot aduna in turla lui Hristos. In
aceeasi idee, am facut si mozaicul de pe frontispiciul bisericii: de-a
dreapta si de-a stanga Mantuitorului - Lumina Lumii - sunt Sf. Ap.
Andrei, patronul si protectorul romanilor si hramul bisericii noastre,
si Sf. Leopold, ocrotitorul austriecilor catolici.
- La fel de neobisnuit este sa pictezi in pridvorul bisericii
persoane care nu au fost canonizate si care nu sunt ctitori ai
bisericii. Vad aici portretele unor clerici si mireni, care sunt deja
cinstiti de popor ca sfinti - bunaoara Parintele Arsenie Boca,
considerat Sfantul Ardealului, si Valeriu Gafencu, supranumit Sfantul
Inchisorilor -, dar nu sunt recunoscuti ca atare de Sf. Sinod.
Contempland pictura bisericii
- Cei la care va referiti sunt mari marturisitori ai Bisericii noastre,
din secolul XX. Oameni de care trebuie sa ne bucuram. Am convingerea,
din crestet pana in talpi, ca ei sunt staruitori rugatori inaintea lui
Dumnezeu, pentru ca am avut privilegiul sa-i cunosc pe cei mai multi:
Parintele Paisie, Parintele Cleopa, Parintele Teofil, Parintele Dometie,
Parintele Staniloae, Parintele Galeriu, Parintele Voicescu, Parintele
Calciu. I-am reprezentat ca pe unii care pot spune ceva si austriecilor.
Printre ei se afla si unul dintre cei mai mari teologi ai nostri, care a
suferit si temnita sub comunisti, Nichifor Crainic, singurul roman care
a primit titlul "Doctor Honoris Causa" de la Universitatea din Viena.
"Nu ne pierdem identitatea, caci identitatea noastra este Hristos"
Sfinti romani la ...Viena
-
Sunteti presedintele Consiliului Ecumenic al Bisericilor din Austria.
Cum privesc enoriasii sfintiei voastre aceasta deschidere, fata de care
exista suspiciuni si rezerve?
- Cred ca deschiderea spre ceilalti este o conditie sine qua non a
crestinismului contemporan si a omului religios in general. Ortodoxia
intelege aceasta deschidere spre ceilalti, in primul rand la nivel de
dialog si de cunoastere reciproca. Nu suntem ca la piata, unde mai dai
tu, mai las eu. Fiecare ramane ceea ce este, ortodoxul ortodox,
catolicul catolic, protestantul protestant, dar discutam si facem ce se
poate impreuna. Noi, ortodocsii, daca suntem traitori autentici ai
sfintei ortodoxii, nu ne putem speria ca ne-am pierde identitatea, caci
identitatea noastra este Hristos. Dialogul duce la o imbogatire
spirituala, caci afli si despre tine insuti mai multe lucruri. Adeseori
aud, nu numai de la oameni simpli, ci si de la teologi, ca au cunoscut
si au trait mai bine ortodoxia, cunoscand si alte confesiuni. A fi
ortodox este o bucurie pe care nu avem voie sa o tinem numai pentru noi,
ci trebuie sa o impartasim si altora.
"Limba este legatura cu neamul meu, alaturi de care voi merge la Judecata"
- Sfintia Voastra v-ati adaptat usor aici?
- Am avut sansa sa obtin o bursa la Universitatea din Viena, inca din
octombrie '90, cand eram deja matur, aveam 38 de ani. Am stat doi ani la
bursa si asta m-a familiarizat cu orasul, cu oamenii... Sigur ca, dupa
ce am venit la parohie, au fost alte probleme. De pilda, uneori erau
doar zece oameni duminica, la slujba.
Arborele vietii
Ajunsesem, de la catedrala din Sibiu, unde predicam in fata a 5000 de
oameni, aici, unde eram aproape singur in biserica. Pe toate le-am
depasit cu rabdare, cu rugaciune si cu perseverenta.
- Stim ca in diaspora bisericile nu pot fi construite si nu pot
subzista fara ajutorul si fara acordul strainilor. Aceasta situatie
presupune uneori compromisuri. De aceea, va intreb, parinte: mai este
biserica din diaspora pastratoarea identitatii nationale?
- A fi roman este o realitate si o coordonata existentiala. In ciuda
globalizarii, a tendintelor de omogenizare, identitatea nationala nu
poate fi distrusa, atata vreme cat ea contine o parte spirituala majora.
Iar Biserica, si aici, ca si acasa, cultiva aceasta identitate
nationala. Sunt unii de parere ca daca traim in Austria trebuie sa facem
Sfanta Liturghie numai in limba germana. Nu este asa. Trebuie facuta in
romaneste. Limba este modul in care imi exprim identitatea. Sigur ca nu
ma ghetoizez. Daca am o cununie sau o inmormantare unde majoritari sunt
austriecii, o fac in germana. Dar pentru o mana de austrieci prezenti
duminica in biserica, n-o sa fac liturghia in limba germana. Nu pot sa
renunt la limba materna, pentru ca ea este legatura profunda cu neamul
meu, iar la Judecata de Apoi, voi merge alaturi de acest neam.
CATEVA POZE FACUTE IN ACEASTA SFANTA BISERICA,..de la botezul nepotelului meu Christian
sau de la nepotica mea Isabella
