11 mai 2011

Cum pot fi fericit când sunt flămând?


Flămând şi însetat după al Tău Cuvânt…

Iisus Hristos ne-a zis: Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine, nu va flămânzi niciodată; şi cine crede în Mine, nu va înseta niciodată. Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie.

Mi-e sete de Tine, mi-e sete mereu
Fă să plouă în mine, cu Duhul Tău
E atâta tăcere în sufletul meu... Îl simt atât de obosit şi înlăcrimat. Mă arde neîncetat şi dulce dorul de Tine, Bunule!

Mi-e dor să-Ţi privesc Chipul blând din icoană, să Te ating cu mâna tremurând, să-Ţi povestesc fărădelegile mele şi apoi să Te iubesc mai mult şi mai mult, iar Tu, ca un milostiv să mă ierţi.

Unde eşti acum, Doamne? Te simt de atâtea ori aproape, păşind lângă mine, dar nu te văd... Îmi întind mâna o clipă sperând că Te voi ajunge, dar nu eşti...

Bunule, Te pierd, Te găsesc şi iar Te pierd. Şi bucuria pe care o am atunci când Te zăresc o clipă îmi adânceşte durerea clipelor în care nu Te văd. Dar drept este, Doamne, să nu-mi îngădui să Te văd, că nevrednică sunt...

Din adâncurile inimii mele Te întreb: Unde eşti, Dumnezeul meu? Unde eşti, Pacea mea?

Bunule,... unde Te-am pierdut?



"Doamne, cand mi-e foame, trimite-mi pe cineva care are nevoie de hrana;
cand mi-e sete, trimite-mi pe cineva care are nevoie de apa;
cand mi-e frig, trimite-mi pe cineva care trebuie incalzit;
cand sufar, trimite-mi pe cineva pe care sa mangai;
cand crucea mea incepe sa fie prea grea, da-mi crucea altuia s-o impart cu el;
cand sunt sarac, adu-mi pe cineva care e in nevoie;
cand nu am timp, da-mi pe cineva pe care sa-l ajut o clipa;
cand ma simt descurajat, trimite-mi pe cineva pe care sa-l incurajez;
cand simt nevoia de a fi inteles, da-mi pe cineva care sa aiba nevoie de intelegerea mea;
cand as vrea ca cineva sa aiba grija de mine, trimite-mi pe cineva de care sa am grija;
cand ma gandesc la mine, indreapta-mi gandurile catre altii..."

Poze de la biserica viile... din Timisoara ...

Biserica, izvor al vietii


 Dorind sa-l contrazica, un necredincios ii spuse unui crestin:
- Voi, crestinii, spuneti ca Dumnezeu este oriunde. Daca este asa, de ce te mai duci la Biserica, sa asculti predica, cand oricum Il vedem peste tot.
- Asa este, pe Dumnezeu, cei cu credinta Il vad peste tot si prin toate. Insa, priveste! Chiar daca aerul este incarcat pretutindeni cu vapori de apa, acestia nu-ti astampara setea si, de aceea, mergi la fantana. La fel si noi, crestinii, mergem la Biserica asa cum tu mergi la fantana. Tu iti astamperi setea trupului cu apa proaspata si rece a fantanii, noi ne astamparam setea sufletului cu apa datatoare de viata vesnica: Cuvantul lui Dumnezeu.

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ