Deşi ştia că în Ierusalim, autoritătile îl urăsc şi că i-au pus
gând rău, Iisus merge la Ierusalim. Nu era încă Pessah (Paştele),
sărbătoarea ieşirii evreilor din Egipt, numită şi sărbătoarea azimilor
(pâinile făcute din aluat nedospit, pentru că erau grăbiţi să părăsească
Egiptul şi nu au mai avut timp să lase aluatul să dospească), dar şi
sărbătoarea primăverii pentru că acum începe recoltarea orzului, dar la
Ierusalim era adunată multă lume.
Erau evrei veniţi din toată Palestina dar şi neevrei din
Alexandria, Siria care erau atraşi de credinţa în Dumnezeu. Mai erau şi
mulţi turişti probabil veniţi din toată lumea cunoscută atunci, pentru a
participa din curiozitate la ceremoniile organizate cu ocazia Paştelui.
Cu siguranţă că această mulţime se întreba dacă Iisus va veni la
Ierusalim cu această ocazie. Iisus va veni pentru că nu mai putea amâna
confruntarea decisivă.
Evangheliştii ne relatează acest eveniment în mod diferit. Cei
trei sinoptici ne spun că Iisus a trimis înaintea sa doi ucenici cărora
le-zis: “Duceţi-vă în satul dinaintea voastra. Când veţi intra în el,
veţi găsi un măgăruş legat, pe care n-a încălecat nimeni niciodată:
dezlegaţi-I şi aduceţi- Mi-l” (Lc 19, 30). Apare întrebarea: de ce un
măgăruş?
Explicaţia plauzibilă ar fi că în vechime, acest animal era
animalul de călărie al zeilor în India, în China, în Mesopotamia. În
timpul lui Isus asinul era încă lăudat pentru înţelepciunea şi
rezistenţa sa, spre deosebire de zilele noastre când este considerat un
animal îndărătnic pentru că “ştie ce vrea şi nu vrea”. Ioan ne spune că
Isus a găsit mânzul din întâmplare şi s-a urcat pe el în momentul în
care mulţimea a început să se adune în jurul său şi să îl aclame.
După relatările evangheliştilor, mulţimea era numeroasă dar
trebuie subliniat că în acel timp în Ierusalim, mulţimea însemna un
număr mult mai mic de oameni decât în zilele noastre – căteva sute de
oameni adunaţi o clipă pe una din străzile înguste din Ierusalim, dădeau
iute impresia unei mulţimi. Mai trebuie adăugat faptul că dacă
suporterii lui Isus adunaţi la Ierusalim ar fi fost foarte numeroşi ar
fi intervenit garnizoana romană. Ofiţerii romani ştiau că asemenea
manifestaţii trebuiau înăbuşite din faşă. Tot din relatările
evangheliştilor aflăm că această multime nu era compactă, dar care era
formată din adevăraţi adepţi ai lui Isus, galileeni şi nu dintre cei
care locuiau în Ierusalim. Nu această multime care îl aclamă pe Isus va
striga câteva zile mai târziu lui Pilat să-l dea morţii pe Isus, aceia
vor fi locuitorii din Ierusalim.
Cei patru evanghelişti ne povestesc că la intrarea lui Isus în
Ierusalim, admiratorii lui l-au întâmpinat cu ramuri de palmier în mâini
şi şi-au aşternut mantiile pe drumul pe care urma să meargă Isus şi
strigau Osana, urmat de “Binecuvântat este cel ce vine întru numele
Domnului” (Ps 118, 26).
În acea zi, câţiva farisei i-au cerut lui Isus să-i potolească
pe cei care îl înconjurau. Isus le răspunde: “Vă spun că dacă vor tăcea
ei, pietrele vor striga” (Lc 19, 40). Iar ei, fariseii, decid că
dreptatea este de partea lui Caiafa, care sugera ca Isus să fie omorât
pentru binele întregului popor.
Intrarea Domnului in Ierusalim (Floriile) - compozitia artistica si teologica a icoanei
Cateva observatii se impun pentru a sublinia din adancimea continutului teologic al icoanei Intrarii Domnului in Ierusalim.
Chipul Mantuitorului ocupa locul central al compozitiei; El sta
pe asin - manzul asinei - nu calare obisnuit, cu un picior pe o parte si
cu alt picior pe cealalta parte, ci cu amandoua picioarele de aceeasi
parte. El este infatisat stand ca pe un tron; nu pe tronul slavei ci pe
tronul smereniei, pe asin, animalul cel mai smerit socotit intotdeauna,
fata de cal, simbolul stapanirii acestei lumi.
La acest inteles al sederii Mintuitorului pe asin ne conduc atat
cuvintele Evangheliei luate din prooroci (Isaia 62, 11; Zaharia 9, 9):
"Bucura-te foarte fiica Sionului, iata imparatul tau vine la tine drept
si biruitor, smerit si calare pe asin, pe manzul asinei." (Zaharia 9, 9)
, cat si textele liturgice ale slujbei praznicului.
"Pe scaun in cer si pe manz pe pamant fiind purtat, Hristoase
Dumnezeule, lauda de la ingeri ai primit si cantare de la tinerii cei ce
strigau: Binecuvantat esti Cel ce vii sa chemi pe Adam (Condacul
praznicului).
"Si in Sfanta Cetate ai intrat cu ucenicii Tai, Sezand pe manzul
asinei, ca si cum Te-ai fi purtat pe heruvimi, plinind propovaduirea
proorocilor." (Stihira, glas 4, de la Laude din ziua praznicului).
Aceasta o simteau si cei ce L-au intampinat: "Vrand Tu, Doamne,
sa intri in Sfanta Cetate, stalpari de copaci multimile purtau,
laudandu-Te pe Tine Stapanul tuturor si vazandu-Te pe manz, Te priveau
ca si cum ai fi fost pe heruvimi. Pentru aceasta strigau: Osana."
Mantuitorul, purtat de manzul asinei, se indreapta catre
multimi, cu mana dreapta binecuvantand, iar in mana stanga tine
volumenul inchis, simbolul Evangheliei; desi privirea se indreapta catre
multimi totusi mesterul iconar nu infatiseaza fata Mantuitorului din
profil, fata de noi care il privim, ci, potrivit randuielii iconografice
si datorita neintrecutului sau mestesug artistic el infatiseaza fata
din trei parti incat cu privirea Sa ne cuprinde si pe noi cei care stam
in fata icoanei.
In unele icoane (Dobrovat) desi cu mana dreapta binecuvinteaza
multimile, cu fata se indreapta inapoi, fie catre Apostoli, vrand a le
spune ca din aceste multimi, care striga: "Osana", se, vor ridica si
glasuri, nu peste mult timp, care, in vremea patimilor vor striga:
"Rastigneste-L, rastigneste-L!", sau catre farisei, care cereau
Mantuitorului sa opreasca strigatele, spunandu-le: "Daca vor tacea
acestia pietrele vor striga."
In alte icoane (Voronet), Mantuitorul este infatisat stand pe
asin catre noi si intors catre multimi numai cu fata, privindu-le cu
sentimentul celor ce se vor intampla in timpul patimilor cand, asa cum
s-a amintit mai sus, din randul multimilor vor striga: "Rastigneste-L!"
"Sederea pe manz insemna, potrivit comentarului liturgic al
praznicului, intoarcerea neamurilor neinfranate de la necredinta la
credinta" (Idiomela, glas 8, de la Doamne strigat-am, Vecernia de
Duminica seara din saptamina Patimilor) sau Rascumparatorul nostru cel
drept a sezut pe manz ca sa piarda cutezanta cea dobitoeeasca a
vrajmasilor, care nu striga: "Toate lucrurile laudati-L pe Domnul si-L
preainaltati in toti vecii" (Cantarea 8 din canonul Utreniei
praznicului).
Mantuitorul a venit in lume sa nimiceasca pacatul, sub toate
formele lui, nu numai sub cea a cutezantei, si sa aduca pe om la starea
de integritate in care a fost creat, a carui menire este sa laude pe
Facatorul sau, pe Dumnezeu.
"Pe manz tanar, incalecand Imparatul Tau, Sioane, Hristos a
venit sa strice inselaciunea idolilor cea necuvantatoare si sa opreasca
pornirea cea neoprita a tuturor neamurilor, ca toti sa cante: "Toate
lucrurile laudati-L pe Domnul" (Ibidem).
Desi Mantuitorul intra in Ierusalim calare pe cel mai smerit
animal, totusi multimile L-au primit ca pe un imparat, pe imparatul lui
Israel; aceasta, pentru c-a insusi Duhul Sfant i-a luminat si indemnat
sa inteleaga si sa marturiseasca pe imparatul lui Israel: "Prea Sfantul
Duh, Cel ce a invatat pe Apostoli sa graiasca cu alte limbi straine,
Acelasi a indemnat si pe tinerii evreiesti cei fara de rautate sa
strige: Osana, Celui dintru inaltime; Bine este cuvantat Cel ce vine,
imparatul lui Israel" (Stihirea, glas 1, de la Litia praznicului).
Multimile au strigat, marturisindu-L pe Mantuitorul ca imparatul
lui Israel, deci nu la indemnul Apostolilor ci la indemnul Duhului
Sfant, indemn care a putut lucra in inimile cele fara rautate. De aceea
Apostolii sunt infatisati in icoana mergand in urma Mantuitorului,
nedumeriti de maretia faptului dumnezeiesc: "Acestea nu le-au inteles
ucenicii Lui la inceput, dar cand S-a preaslavit Iisus, atunci si-au
adus aminte ca acestea erau scrise pentru El si ca acestea I le-au facut
Lui" (Ioan 12, 16), ba au strigat si ei, o data cu multimile care
veneau in urma cu ei: "Toata multimea ucenicilor bucurandu-se, a inceput
sa laude pe Dumnezeu, cu glas tare, pentru toate minunile pe care le
vazuse" (Luca 19, 37), "iar multimile care mergeau inaintea Lui si care
veneau dupa El strigau zicand: Osana!" (Matei 21, 9).
"Iconarii, cel mai adesea, infatiseaza mergand in urma
Mantuitorului numai ceata ucenicilor, toata sau numai doi, cum vedem nu
numai in icoanele vechi ale inceputului vietii crestine, ci si in cele
de mai tarziu, in secolul al XVII-lea, cum vedem intr-unul din vechile
noastre manuscrise miniate."
Intrarea Domnului in Ierusalim nu este numai un fapt de
cunoastere si de marturisire a Sa ca Imparat-Dumnezeu ci si un fapt de
innoire a omului si o data cu el a intregii creaturi sau cunoasterea si
marturisirea lui Dumnezeu este un act de innoire, iar prin starea de
innoire, sau numai in aceasta stare de innoire duhovniceasca, putem sa
cunoastem si sa-L marturisim pe Dumnezeu, laudandu-L.
Starea de innoire este biruinta virtutii asupra pacatului care
inseamna moarte deci si reusita vietii asupra mortii, biruinta totala
fiind invierea cea obsteasca. Starea de innoire fiind un lucru
duhovnicesc ea se manifesta printr-o stare de bucurie care se
marturiseste prin simboluri sau semne masteriale purtatoare de simboluri
ale unei stari spirituale-duhovnioesti, in cazul de fata stalparile sau
ramurile de finic pline de seva primaverii pe care multimile le purtau
in maini si strigau cu glas de bucurie: "Osana!"
Comentarul liturgic este limpede: "Pruncii semnele biruintei
purtand, Tie, Biruitorului mortii, strigam: Osana!" (Troparul
praznicului).
Innoirea are ca treapta premergatoare inlaturarea patimilor cu
rugaciuni luminatoare si tinand ramuri de virtuti sa ne sarguim a
intampina pe Hristos, pe care-L asteptam sa incalece pe manz "si
gatindu-Se spre patimi, ca sa ne mantuiasca pe noi" (Tropar de la Pesna 9
de la Utrenia de Marti in Saptamana Patimilor).
"Curatindu-ne sufletele, sa laudam pe Hristos prin credinta, cu
ramuri intelegatoare, ca si pruncii, strigand cu glas mare Stapanului:
"Bine esti cuvantat!" (Sedelna, glas 4, dupa a doua stihologie de la
slujba Utreniei praznicului).
"Si muntii, adica neamurile cele potrivnice, cu inimile
impietrite, de fata Ta s-au veselit, cantandu-Ti Tie cantare de
biruinta" (Tropar Pesna 1, de la slujba Praznicului), iar El venind in
Ierusalim, spre Patima cea de buna voie, poporul cel ce sedea intru
intuneric si in umbra mortii, luand semnele biruintei, adica ramuri de
copaci si stalpari de finic, mai inainte inchipuind invierea, L-au
intampinat." (Rugaciunea binecuvantarii salciilor).
Innoirea duhovniceasca este parga invierii noastre cea de obste,
simbolizata prin ramurile de copaci si stalparile de finic si aratata
mai inainte prin invierea lui Lazar: "Invierea cea de obste mai inainte
de Patima Ta incredintand-o, Hristoase Dumnezeule, pe Lazar din morti
l-ai sculat. Pentru aceasta si noi ca pruncii semnele biruintei purtand,
Tie, Biruitorul mortii, strigam: Osana!" (Troparul praznicului).
Starea noastra de innoire adusa prin intruparea Fiului lui
Dumnezeu si impartasita si in faptul Intrarii in Ierusalim se pastreaza
si creste prin faptele cele bune, prin virtuti, vorbind in general, care
sunt ca si stalparile cu care multimile au intampinat pe Domnul.
"Sa ne veselim aducand lui Hristos si noi acum, ca pruncii
aceia, stalpari de virtuti; sa-I intindem haine de fapte dumnezeiesti si
cu taina sa-L primim in suflete"; "Stalpari de fapte bune, sa aducem
fratilor, lui Hristos Dumnezeu." (Stihiri, glas 6, de la Doamne
strigat-am, de la Vecernia mica a praznicului). "Sa aducem stalpari de
intelepciune."; "Sa pregatim virtutile ca niste ramuri si ca niste
stalpari, spre intampinarea imparatului." (Tropar, Pesna 8, de la
Tricantarea din Joia Saptamanii Floriilor).
Pentru a sublinia starea de innoire duhovniceasca impartasita de
Mantuitorul prin dumnezeiescul fapt al Intrarii in Ierusalim, iconarul
teolog infatiseaza hainele asternute in calea Mantuitorului peste care
El trebuia sa treaca in culoarea alba, simbolul curatiei sufletului
("Spala-ma-vei si mai vartos decat zapada ma voi albi", Psalmul 50),
chiar si asinul este infatisat in alb, aratand prin aceasta ca si firea
nerationala s-a impartasit de o stare de innoire, ca o parga, o data cu
cea a omului (Romani 8, 21).
Prezenta copiilor este permanenta in icoana praznicului, unul
sau doi suiti in copac, finic, pentru a taia ramurile necesare iar unul
inaintea asinului aranjand hainele si stalparile puse pe cale pentru a
calca pe ele Mantuitorul, Care sta pe asin.
Copiii sunt simbolul nevinovatiei si al curatiei sufletesti care
desi datorita varstei lor nu pot sa faca prea multe dar aduc lauda lui
Dumnezeu, mai mult decat cei inaintati cu varsta anilor dar garboviti de
povara pacatelor, a impietririi inimilor.
Prezenta si fapta lor au fost spuse mai dinainte de prooroci cu
privire la Intrarea Domnului in Ierusalim (Psalmul 8, 3). Acestia au
intampinat cu strigate pe Mantuitorul la intrarea in Cetate, desi
Evangheliile nu mentioneaza; se intelege de la sine ca de la o asemenea
adunare ei nu puteau lipsi si, mai ales ei, copiii, prezenti ca in toate
imprejurarile de acest fel, ei au strigat si dupa ce Mantuitorul a
intrat in Ierusalim si apoi in templu; strigatele lor nevinovate,
sincere au facut insa pe arhierei si carturari sa se manie si sa
reproseze Mantuitorului (Matei 21, 15).
Asinul care poarta pe Mantuitorul paseste mancand din ramurile
de copaci asternute de multimi. Zugravul-teolog a infatisat in acest fel
asinul pentru a arata ca intrarea Mantuitorului in Ierusalim,
triumfala, se face nu ca a oamenilor veacului vrednici de o asemenea
intrare, calari pe cai; Mantuitorul foloseste asinul, cel mai umil
animal, si acesta, pasind in toata voia lui, biruit de fragezimea
ramurilor de copaci si nu este nici macar condus de cineva pentru a da
faptului un aspect de intrare triumfala, solemna; nu era nevoie de
aceasta pentru ca cei care au iesit in intampinarea imparatului lui
Israel nu erau manati de maretia din afara a faptului, care lipsea cu
totul, ci multimile erau manate, sa intampine cu bucurie, de Duhul
Sfant, Care stapanea in acel moment inimile lor, ale celor fara rautate:
"Multimea cea fara rautate, firea care inca era prunceasca, cu
dumnezeiasca cuviinta Te-a laudat pe Tine Imparate al lui Israel si al
ingerilor.
Cu stalpari de finic si cu ramuri, Hristoase Te-a laudat
multimea si a strigat: "Bine esti cuvantat!" (Pesna 7 slujba
praznicului).
Compozitia icoanei, cortegiul faptului, se desfasoara nu cum
ne-am fi asteptat, realist, pe orizontala ci pe verticala; chiar si
acolo unde orizontala este mai intinsa, nu cu mult decat verticala, se
desfasoara tot intr-un cadru pe un plan adunat, cu o tendinta de
inaltare; aceasta pentru a sugera ideea si invatatura teologica a
faptului dumnezeiesc de coborare a lui Dumnezeu la om, la oameni, "ca
toti sa fie una" si sa-i ridice din adancul pacatului la inaltimea
imparatiei celei ceresti.
"Sioane, munte Sfant al lui Dumnezeu si Ierusalime, ridica-ti
ochii tai imprejur si vezi pe fiii tai adunati intru tine; ca iata au
venit de departe sa se inchine imparatului Tau. Pace spre Israel si
mantuire neamurilor" (Pesna 5, Utrenia praznicului).
"Multimea cea de Dumnezeu aleasa a sfintilor sihastri, impreuna
cu poporul, adunati-va sa intampinati cu stalpari pe Hristos, strigand:
"Bine esti cuvantat!" (Stihira, glas 4, la Doamne strigat-am de la
Vecernia de joi seara pentru Vinerea Saptamanii Floriilor).
"Doi sfinti apostoli, care Te stiau pe Tine, Hristoase, ca esti
Unul din Treime, au fost trimisi acum de Tine ca sa aduca manzul, fiul
asinei, precum scrie; pe care smerindu-Te ai sezut. Indura-Te ca sa
gasesti cu voia Ta sederea intru inaltime a tuturor celor ce Te iubesc
pe Tine." (Ibidem)
Arhitectura cladirilor Cetatii Ierusalimului ca si muntele, se
desfasoara pe verticala; muntele este infatisat cu piscuri abrupte,
foarte inalt pentru a sugera ideea de inaltare spre cele inalte, de
innoire si bucurie a intregii lumi: "Sa vesteasca veselie mare pentru
mila; dealuri si toti muntii si lemnele dumbravii sa salte." (Pesna 4 de
la slujba Praznicului)
Numarul multimilor care au intampinat pe Mantuitorul este redus
la minimum cuprinzand totusi toate starile sociale si varstele: copii si
varstnici, femei si barbati, fariseii si carturarii, infatisand pe
fiecare cu starea sa sufleteasca cu care a participat la dumnezeiescul
fapt al intrarii Domnului in Ierusalim; este geniul artei icoanei si
invatatura Bisericii Ortodoxe privind teologia sa vizuala cu aceeasi
sobrietate pe care o vedem si in Sfinita Scriptura, mai ales in Sfanta
Evanghelie.
