Era odata un calugar in Galia, in Franta de astazi. Era pe timpul
cand Biserica din Apus nu era catolica, ci era o singura Biserica
Ortodoxa in toata lumea, ca pana la anul 1054 nu existau catolici sau
protestanti, ci erau toti ortodocsi. Acel calugar avea deosebita
dragoste si mare evlavie catre Maica Domnului si in fiecare zi ii facea
canoanele, acatistele si paraclisele. Si facea metanii totdeauna cu
multe lacrimi la icoana Maicii Domnului, ca s-o aiba ajutatoare pe
pamant si in vremea mortii si in ziua judecatii.
Dar, auzind el ca este atata frumusete in ceruri, zicea: "Daca
un inger este atat de frumos, dar Maica Domnului, care-i imparateasa
Heruvimilor? Oare nu pot eu in viata asta sa o vad pe Maica Domnului?
Macar cat este cu putinta omului!" Si a inceput a se ruga: "Maica
Domnului, daca vrei si daca crezi ca imi este de folos, as vrea sa te
vad o data in veacul de aici, ca mai mare evlavie sa simt pentru tine si
mai mare credinta. Eu vad sfintele tale icoane, dar as vrea sa vad cum
esti tu in ceruri. Nu sunt vrednic, ca sunt om pacatos, dar macar cat
este cu putinta omului". Ca de s-ar arata slava ei cuiva, ar muri omul
de atata frumusete.
Dupa multi ani iarasi aude un glas: "Parinte, ia seama! Maica
Domnului o sa ti se arate pentru evlavia ta, dar tu ai sa orbesti! Vrei
sa ramai fara vedere?" Dar el zice: "Vreau! Sa raman orb cate zile mai
am, numai sa o vad o data".
Si odata, pe cand era el la rugaciune, i s-a aratat Maica
Domnului. A venit intai o mireasma a Duhului Sfant si cand a inceput sa
apara lumina, cum rasare soarele, de mii de ori mai puternica, el ce s-a
gandit? "Ca sa nu orbesc de tot, am sa inchid un ochi si am sa orbesc
numai de unul".
Si a aparut Maica Domnului cu Mantuitorul in brate, asa cum este
pictata pe icoane. Atunci a inchis un ochi. Si a cazut cu fata la
pamant de atata lumina si frumusete, incat limba omeneasca n-o poate
spune. Si Maica Domnului i-a spus: "Nu inceta a te ruga. Atat m-am
aratat, cat iti este cu putinta". Si l-a binecuvantat si ca fulgerul s-a
inaltat la cer. Calugarul a orbit cu ochiul cu care a privit
stralucirea, dar era bucuros ca i-a ramas un ochi.
Si dupa ce a plecat Maica Domnului, avea mare bucurie si mare
mangaiere de la Duhul Sfant care a venit prin Maica Domnului si l-a
umplut de dragoste duhovniceasca, dar ii parea rau ca nu s-a uitat cu
amandoi ochii, ca sa vada frumusetea ei cea negraita. Apoi se duce la
icoana Maicii Domnului si zice: "Multumescu-ti tie Maica Domnului, ca
te-am vazut! Imi pare rau ca mi-am crutat un ochi. Vreau sa raman orb
pana la moarte, numai sa te mai vad o data".
Si s-a rugat ani de zile la Maica Domnului, cu lacrimi si cu
post, ca sa i se mai arate o data, asa de mare bucurie ii lasase in
suflet, ca nu poate sa inteleaga mintea si sa spuna limba de tarana,
cata frumusete are chipul ei.
Atunci iar a auzit un glas: "Parinte, a auzit Maica Domnului
rugaciunile tale si o sa ti se mai arate o data. Dar primesti sa ramai
orb toata viata ta?" Si el, bucuros ca o s-o mai vada o data pe Maica
Domnului -, pentru ca zicea, ca alta fericire si bucurie mai mare pe
pamant nu este -, a zis: "Multumesc darului Stapanei cerului si al
pamantu-lui, pentru dragostea ei. Pentru aceasta sunt in stare sa-mi
pierd si viata vremelnica, nu numai vederea, numai s-o mai vad o data".
Si ce s-a gandit el: "Am sa pun mainile la ochi, sa vad macar
asa printre degete lumina ei". Dar cand a vazut ca vine si cand a venit
lumina asa de tare, el voia sa puna mainile la ochi. Si cand s-a uitat,
in loc sa-l orbeasca, s-a intamplat alta minune: i-a deschis Maica
Domnului si celalalt ochi! Si aude un glas: "Iata, ti-am vindecat si
ochiul celalalt, caci pentru dragostea mea ai vrut sa fii orb! De acum
ramai si ma vei vedea in veacul viitor pentru vecii vecilor!"
Si atat s-a aprins el de dragostea Maicii Domnului, ca toata
viata, unde se ducea, il auzeau calugarii cantand Maicii Domnului o
cantare. Si atata bucurie avea, ca in loc sa-l orbeasca de tot, i-a
deschis si celalalt ochi care i-l orbise. Si toata viata lui lauda pe
Maica Domnului, si nu avea alt cuvant, decat "Maica Domnului", oriunde.
Si s-a dus bietul calugar in ceruri, sa se sature de bucuria si
lumina, de veselia cea negraita si de privirea Preacuratei Nascatoare,
nu o clipa, nu un minut, ci de-a pururea. S-a dus sa aiba privirea cea
duhovniceasca indreptata spre Preacurata si spre Mantuitorul si spre
Sfanta Treime cu toti sfintii, in lumina cea neapropiata si sa se bucure
si sa se veseleasca.
Noi sa nu dorim numaidecat o vedere ca aceasta. Aceasta a fost o
cutezanta a unui suflet asa de mare. Dar noi sa ne vedem de pacatele
noastre si sa nu dorim s-o vedem pe Maica Domnului, ca nu suntem
vrednici.
Sa ne vedem si sa ne plangem pacatele! Sa ne pocaim pana la
ultima suflare; sa ne marturisim cu-rat, sa fim impacati cu toti, sa
tinem sfintele posturi, sa ducem viata curata, sa avem dragoste catre
aproapele si atunci si noi pacatosii vom nadajdui la mila Mantuitorului
si a Preacuratei Fecioare Maria, ca sa o vedem si noi in veacul viitor,
nu un minut, nu o zi, nu un an, nu o mie de ani, ci in vecii vecilor.
Pentru rugaciunile Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu si pururea
Fecioarei Maria, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru,
miluieste-ne pe noi pacatosii. Amin.
