“M-a întors la Domnul o… muscă”

Istoria trezirii şi mântuirii sufleteşti e plină cu tot felul de întâmplăriminunate.
Un întors la Domnul din Anglia spunea în gura mare că pe el l-a întors din calea pierzării o muscă.
- Cum aşa?
- Iată cum! – răspundea el întrebărilor. Eu eram un mare iubitor de muzică, dar, în schimb, uram Cuvântul lui Dumnezeu şi lucrurile sufleteşti.
Odată, am mers la biserică, dar nu să ascult slujba şi predica, ci să ascult corul şi orga (auzisem că ar cânta minunat). Le-am ascultat cu plăcere, de mai multe ori, însă, la predică, mă aşezam în bancă şi îmi înfundam urechile cu degetele, să n-aud Cuvântul lui Dumnezeu.
Dar într-o duminică, cum stam aşa cu urechile astupate, veni o muscă, se aşeză pe nasul meu şi fusei silit să destup urechile ca să alung musca. Tocmai în clipa aceea, preotul rostea cuvintele: “Cine are urechi de auzit să audă!…”
Aceste cuvinte mi-au străpuns inima. Am văzut că întâmplarea aceasta este un semn al Cerului de Sus. Am început să citesc Scriptura şi să mă ocup cu cele sufleteşti şi azi mulţumesc lui Dumnezeu că am scăpat de orbia şi surzenia cea sufletească.
Şi iată, aşa, pe mine m-a întors la Domnul o…muscă!

Trei ganduri

Odata avva Longinus l-a intrebat pe avva Lucius despre trei ginduri :,,Veau sa fiu ca un strain". Batrinul ii zice : ,,Daca nu-ti stapinesti limba, nu vei fi strain, oriunde te vei duce. Asadar, stapineste-ti limba si vei fi strain". Apoi ii zice : ,,Vreau sa postesc". Batrinul i-a raspuns : ,,Profetul Isaia spune : <>. Mai degraba stapineste-ti gindurile rele". I-l spune si pe al treilea : ,,Vreau sa fug de oameni". Batrinul i-a raspuns :,,Daca n-o vei scoate la capat impreuna cu oamenii, nu vei putea s-o scoti la capat nici de unul singur

Tabloul

Cu mulţi ani în urmă, în vitrina unei librării, zile la rând, a stat expus un tablou obscen. Nu-l cumpăra nimeni. Un domn, ce zilnic trebuia să treacă pe acolo cu copiii săi, intrând odată în librărie s-a interesat de preţul tabloului cu pricina.
Librarul, aducând numaidecât tabloul, a început a lăuda arta pictorului. Apoi a spus şi omului preţul ce trebuie să-l plătească pentru a-l putea avea.
Deşi preţul tabloului nu era unul de neglijat, omul a făcut efortul de a-l cumpăra, apoi rupându-l în bucăţi a spus către librar:
- De acum nu mai trebuie să mă ruşinez a trece cu copii mei prin dreptul vitrinei dumitale…

Aceasta era odată… Acum stau la televizor împreună părinţii şi copii, şi privesc scene, filme şi programe imorale fără nicio jenă, iar tarabele şi chioşcurile cu reviste „deocheate” sunt la tot pasul şi nu s-a găsit niciun tată care să ia poziţie faţă de aceste tablouri imorale, ba dimpotrivă, ele sunt deliciul tăticilor. Consecinţele, din păcate, nu au întârziat să apară. Le ştiţi prea bine.