Boboteaza la Curtea Domneasca

Sarbatoarea Bobotezei tinea trei zile la Curtea Domneasca din Iasi. In condica de ceremonii de la 1762, Logofatul Gheorgachi mentioneaza ca la 5 ianuarie, in Ajunul Bobotezei, veneau la Curtea Domneasca din Iasi, toti egumenii manastirilor din tara. Slujba de sfintire a apei era savarsita de Episcopul de Roman.

In ziua de 6 ianuarie, , domnitorul era primit la slujba cu doua faclii aprinse. Dupa doxologie, domnitorul pleca impreuna cu mitropolitul si credinciosii, spre malul raului Bahlui, locul in care se savarsea sfintirea apei. Erau scoase in procesiune icoanele facatoare de minuni si moastele unor sfinti.

Potrivit documentelor, daca iernile erau mai aspre, slujba se oficia in piata din fata Portii Domnesti.

La slujba de sfintire a apei erau prezenti atat sotia domnitorului, cat si curtenii, ostenii, domnitele, jupanesele si fetele de casa. Era sfintita apa dintr-un vas mare de argint si din doua cazi inconjurate de sfetnice cu lumanari aprinse.

In momentul in care mitropolitul atingea busuiocul de fruntea domnitorului, erau trase trei salve de tun. Dupa ce era stropit cu agheasma, domnitorul saruta moastele aduse in procesiune. Dupa el, veneau toti credinciosii sa fie "botezati".

Slujba de sfintire a apei se incheia cu botezul copiilor orfani, carora domnitorul le daruia imbracaminte si bani. Urma Sfanta Liturghie savarsita in Biserica Domneasca, de mitropolitul Moldovei.

A doua zi dupa Boboteaza, dascalii veneau la Spatarie pentru a-l ovationa pe domnitor.

In a treia zi de la Boboteaza, domnitorul statea de vorba cu egumenii prezenti la sfintirea apei. Era momentul in care domnitorul le oferea veniturile de la ocnele de sare, pentru manastirile in care acestia se nevoiau.

"Boboteaza cailor"

In ziua de Boboteaza caii din grajdurile Curtii Domnesti, erau stropiti cu agheasma. Se credea ca toti caii stropiti cu apa sfintita, vor fi sanatosi pe parcursul intregului an. Originea acestei traditii este in parte de sorginte tatareasca.

Primii care erau stropiti erau telegarii, caii care trageau trasurile domnesti. Urmau povodnicii, caii pur-sange arab, primiti in dar de la sultan cu ocazia investiturii domnului si apoi armasarii grajdurilor domnesti. Calul imparatesc era adus la final, de comis, conducatorul grajdurilor domnesti si al cavaleriei moldovenesti.

Adrian Cocosila

Pilda pietrelor

Era o data intr-un tinut doi Stapini: unul bun si altul rau ,si fiecare din ei stapineau cite o tarina de care aveau grija.

Stapinul cel bun incepu a o sapa si a ara tarina sa si a o pregati ca sa fie cultivata .El curata tarina sa de ciulini si de toate spurcaciunile care se gaseau pe pamintul sau ingrijind de toate ca pamintul sau sa primeasca saminta si aceasta sa faca rod insutit si fiecare saminta la timpul ei .Pietrele pe care le gasi in tarina lui si acestea erau multe la numar le lua le curata, le spala si le varui ca acestea sa lumineze si noaptea, se griji de ele si le aseza dea dreapta si dea stinga carari pe care trecea adesea ca sa vada rasadurile pe care le sadi in tarina sa.Pe unele din aceste pietre le puse ca sa desparta diferite rasaduri care se aflau in tarina si care erau multe la numar de nu puteau fi numarate,caci multe dintre pietre fura scoase la lumina si la caldura soarelui de catre stapinul tarinei si fura puse strajuitori, si acestea se bucurau pe deplin de acestea.Cind se lasa noaptea aceste pietre dogorau caldura lor, si luminau calea pe care trecea stapinul tarinei care se bucura si el de acestea ,precum si de a acelora care desparteau rasadurile bucurindu-se de ele si era multumit de lucrul bine facut precum si de rasplata cu care acestea i-I rasplateau Lui.

Stapinul cel rau nu se griji de loc de tarina sa, nu o curata de ciulini nu o ara si nu facu nimic din cauza leneviei .Gasi si el pietre in tarina sa ,ba inca mai multe decit stapinul cel bun dar nu ingriji de ele ci din contra le ascunse sub pamint ca sa nu vada lumina si semana ciulini mai multi ca sa le ascunda mai bine de ochii stapinului cel bun si lumina soarelui sa nu o vada sau sa se bucure de caldura acestuia.

Trecu timpul si veni vremea culesului rodelor muncii. Stapinul cel bun ridica din pitrele care fura puse sa strajuiasca cararea si a acelora care desparteau rasadurile culegatori destoinici, caci ei fura paznici destoinici si ascultatori si indeplinira toate poruncile si acum se bucurau cu aceeasi caldura si lumina cu care stapinul ii lumina si ii incalzea cind trecea pe cale ,si acum stringeau cu bucurie roadele muncii lor si il puneau in hambarul stapinului lor.

Cind veni vremea culesului Stapinul cel rau lua toate pietrele pe care le gasi in tarina sa ,sapa o groapa mare si le arunca pe ele in aceasta groapa arunca peste ele pamint ca sa nu mai vada lumina ,puse peste ei si ciulinii si le dadu foc ca in caz vreo una ar indrazni sa iasa sa se arda de vapaia pusa peste ei.Pietrele sunt inimile oamenilor care dupa vointa lor vor fi ori in tarina Stapinului cel bun ,ori in tarina Stapinului cel rau ,caci inimile oamenilor sunt mai reci decit pietrele si nu pot face rod de fapte bune caci se afla in tarina Stapinului cel rau si nu au lumina si caldura si sunt incolaciti de spinii care ii inabusesc in tota vremea vietii lor.

Ioan Botezatorul spune “Daca ar vrea Dumnezeu ar ridica fii lui Avram din pietrele acestea”,deci si pietrele daca s-ar transforma in omeni prin puterea lui Dumnezeu ar fi mai calde , mai iubitoare ,si ar face fapte de pocainta ,dar noi omeni fiind nascuti, suntem mai reci decit pitrele ,nu avem iubire unul fata de altul ,urim ,ne pizmuim,iar daca vedem vreun semen cazut ii mai tragem si noi una ca sa cada si mai tare,nu i-l ridicam nu i-l mingaiem nu i-i legam ranile nu i-l dojenim, nu auzim strigatul vaduvei sau a orfanului,a celui gol ca sa i-l imbracam , a celui insetat ca sa-l adapam a celui bolnav ca sa-l vindecam,a celui inchis ca sa-l eliberam ,a celui ratacit ca sa i-l intoarcem a celui orb ca sa-I fim ochi,caci IIsus a spus daca veti face ceva unuia din acesti mai mici frati ai mei mie i-mi veti face si va veti lua raplata voastra pentru faptele voastre,dar noi rai fiind suntem cazuti in tarina Stapinului celui rau si ne vom lua rasplata care ni se cuvine pentru aceasta ,adica intunericul ,si focul vesnic care arde in tarina Stapinului celui rau.

Cei ce fac fapte demne de rasplata sunt aceia care iubesc lumina si iubesc pe Dmnezeu si pe aproapele lor ca pe ei insisi, deci acesti se sfla in tarina Stapinului celui bun ,iar cei care se lasa cuprinsi de spini ,de lenevie,de fapte rele sunt cei care se afla in tarina Stapinului celui rau caci ei iubesc intunericul.Scris este in Sfinta Scriptura “Eu am venit ca sa marturisesc despre lumina si sa vadesc intunericul ,dar oamenii au iubi mai mult intunericul decit lumina de aceea faptele lor sunt rele, iar cind va veni timpul fiecare i-si va lua plata pentru faptele sale” si va fi trimis la locul pe care i-l merita.

Petru Calimanescu