Exercitiu de inspiratie

Paul a primit cadou de Crãciun o masinã nou-noutã de la fratele sãu. În seara de Ajun, când a coborât din biroul sãu sã-si ia masina parcatã în fata clãdirii, a vãzut un copil de vreo sapte ani învârtindu-se cu ochii mari în jurul masinii sale.
- Este masina dumneavoastrã , domnule? a întrebat el.
Paul a dat din cap.
- Fratele meu mi-a dat-o cadou de Crãciun.
Bãiatul rãmase nãuc.
- Vreti sã spuneti cã fratele dumneavoastrã v-a dat-o asa... gratis? ... fãrã sã plãtiti nimic? Domnule! As vrea...
"Desigur, se gândi Paul, stiu ce-i trece prin cap. Ar vrea sã aibã si el un frate bogat ca al meu." Dar ceea ce spuse apoi copilul îl fãcu pe Paul sã rãmânã cu gura cãscatã:
- As vrea sã pot fi si eu un astfel de frate.
Paul se uitã cu uimire la bãietelul din fata lui si, mânat de un impuls interior, îi zise:
- N-ai vrea sã te duc cu masina mea?
- Cum sã nu! Tare mi-ar plãcea!
Dupã un scurt raid prin cartier, bãiatul se întoarse spre Paul. Ochii îi strãluceau de emotie.
- Domnule, n-ati vrea sã treceti prin fata casei mele?
Paul zâmbi. Stia ce dorea bãiatul. Voia sã le arate vecinilor cã soseste acasã cu o masinã mare, nou-noutã. Dar Paul gresea din nou.
- Vreti sã opriti aici? Lângã treptele acelea, vã rog!
Urcã apoi scãrile în fugã. Dupã câteva momente îl auzi cum revine. De data aceasta nu se mai grãbea. Ducea în bratele sale un frãtior mai mic. Era handicapat. L-a asezat pe ultima treaptã a scãrii, dupã care s-a asezat lângã el. Strângându-i umerii cu mâna dreaptã, cu cealaltã arãtã spre masina lui Paul.
- Vezi, Jonny? Asta e masina, exact cum ti-am spus sus. Fratele lui i-a dat-o cadou de Crãciun si nu l-a costat nici un cent. Într-o zi am sã-ti dau si eu una exact la fel ca asta si ai sã vezi de unul singur ce lucruri extraordinare sunt de Crãciun în toate vitrinele din oras, despre care am încercat sã-ti povestesc.
Paul s-a dat jos din masinã. L-a luat în bratele sale pe micutul olog, l-a asezat pe scaunul din fatã. Cu ochii sclipind de bucurie, fratele lui mai mare s-a asezat lângã el si toti trei au început o cãlãtorie de neuitat prin orasul împodobit de Crãciun.
În seara aceea de Ajun, Paul a înteles pentru prima datã ce a vrut Isus sã spunã când a afirmat cã este mai bine sã dai decât sã primesti.

HOTUL

Se povesteşte că de multă vreme trăia un hoţ foarte periculos şi viclean. El folosea vicleşugul ca şi diavolul, ca să-i poată trăda pe oameni. Lumea era speriată şi căuta fiecare să se apere, închizând ferestrele şi uşile, ca să nu poată pătrunde acest hoţ fioros în casele lor. Dar ce făcea hoţul? O vreme, el nu mai făcea nici o spargere şi plătea oameni pe care-i trimetea prin sate să spună, că a murit.

Auzind vestea, oamenii se bucurau, răsuflau uşuraţi, stăteau liniştiţi, nu se mai păzeau şi astfel uitau uşile descuiate. Atunci hoţul nostru ieşea din ascunzătoare şi făcea cele mai grele prădăciuni. Jefuia şi omora, lăsând în urmă numai chin şi jale.

În felul acestui hoţ acţionează şi diavolul, fraţi creştini. Astfel el pune pe anumiţi necredincioşi să spună în lume că nu există diavol şi nici iad. Cei cu credinţă puţină, cred această minciună. Astfel slăbesc în rugăciune, nu mai vin la biserică, nu le mai este frică de păcate, amână spovedania şi împărtăşania, se aşează pe petreceri şi trăiesc fără grijă de moarte. Aşa pe negândite îi prinde moartea nepregătiţi şi diavolul înfige ghearele în sufletele lor şi astfel ajung în muncile veşnice ale iadului. 

                                                                        (Părintele Visarion Iugulescu - Despre iad)