http://www.startradio.net/radio-gmusic-colinde/
Iartă-mi, Doamne, necredinţa,
Iartă-mi nerecunoştinţa,
Iartă-mă c-am desfrânat,
De păcat nu m-am lăsat.
Iartă-mi, Doamne, răutatea,
Iartă-mi bârfa, nedreptatea,
Iartă-mă c-am judecat,
De păcat nu m-am lăsat.
Iartă-mi, Doamne, nebunia,
Iartă-mi ura şi mândria,
Iartă-mă că m-am mâniat,
De păcat nu m-am lăsat.
Iarta-mi, Doamne, lăcomia,
Iartă-mi,Te rog şi furia,
Iartă-mă că m-am întristat,
De păcat nu m-am lăsat.
Iartă-mă că am minţit,
Iartă-mă ca am smintit,
De părinţi n-am ascultat,
De păcat nu m-am lăsat.
Iartă-mi şi făţărnicia,
O, iartă-mi sălbăticia,
Iartă-mă că n-am ascultat,
De păcat nu m-am lăsat.
Iartă-mi, Doamne, nerăbdarea,
Iartă-mi, Te rog, nepăsarea,
Iartă-mi păcatul cel greu,
Iartă-mă, o, Domnul meu.
Iartă-mi pierderea de timp,
Că în orice anotimp
Zăceam într-o boală grea,
Lenea, ce mă stăpânea.
Iartă-mi rugăciunea falsă,
Doar o vorbă goală adusă,
Iartă-mă că nu am râvnă
Când mă rog, să iau cunună.
Iartă-mi vorba cea deşartă,
Iartă-mi pofta desfrânată,
Iartă-mi păcatele grele,
Nu mă duce-n iad cu ele.
Uită-le, Doamne, pe toate,
Nu le scrie în Sfânta Carte,
Scrie doar numele meu,
Cu drepţii din Sânul Tău.
Te rog din suflet mă iartă
Şi-ai milă la Judecată,
Să mă pomeneşti pe mine
Cu cei ce au făcut bine.
Iartă-mă că n-am smerenie,
Nu-mi duc viaţa în sfinţenie,
Recunosc că-s păcătoasă,
Dar vreau să mă-ntorc acasă.
Ştiu că o să mă primeşti
Pentru că Tu mă iubeşti,
Dar trebuie să mă îndrept,
Să mă smeresc şi să iert.
Ştiu că nu merit iertare,
Că-s o păcătoasă mare,
Dar ştiu, Doamne, că eşti Bun,
Iartă-mă din suflet Îţi spun,
Că regret că am greşit,
Regret c-am păcătuit
Şi-acum cerşesc de la Tine
Iertare să-mi fie bine.
Cerşesc mila Ta, Stăpâne,
Iartă-mă şi mă supune,
Fă-mă ca să mă smeresc
Şi Ţie să Îţi slujesc.
Ascultă, o ,Împărate,
Rugile Maicii Curate
Şi mă iartă c-am greşit,
Patima m-a stăpânit.
Am nădejde, am speranţă,
Că o să m-aduci la viaţă,
Prin iertarea ce mi-o dai,
O să mă ridici la Rai.
Te rog să faci o minune,
Cu păcătoasa de mine,
Să mă pomeneşti, Părinte,
În Locaşurile Sfinte.
Amin
Într-o seară, un copil l-a întrebat pe părintele său:
- Tată, spune-mi, te rog, cum se face că unii oameni sunt buni şi alţii răi? De ce nu-s toţi la fel ?
- Ei, băiatul meu, vezi tu, toţi oamenii sunt fiii lui Dumnezeu. Şi aşa cum Dumnezeu ne iubeşte pe toţi, la fel trebuie şi noi să ne iubim unii pe alţii, fiindcă dragostea Domnului este ca şi lumina soarelui. Oare nu ne luminează şi ne încălzeşte soarele pe noi toţi, buni şi răi laolaltă ? Ba da!
Sufletele noastre ar trebui să fie pline de bunătate şi de iubire. Dar, vezi tu, păcatele fiecăruia sunt asemenea norilor ce nu lasă razele binefăcătoare ale soarelui să treacă. Păcatele sunt norii ce ne întunecă sufletul. Cu cât ai mai multe păcate, cu atât sufletul tău este mai întunecat şi lumina dragostei lui Dumnezeu nu-ţi poate pătrunde în inimă.
Sufletul omului este bucăţica de cer pe care fiecare o poartă în el. Pe acest cer trebuie să strălucească Soarele iubirii - Dumnezeu. Fiul meu, să te fereşti de păcate, căci acestea se adună şi îţi întunecă viaţa, te fac rău şi egoist. Cel ce-şi păstrează, însă, sufletul curat, se bucură mereu de dragostea Domnului, de linişte şi fericire.
