Postul Craciunului nu trebuie falsificat

Postul Craciunului este unul dintre cele patru posturi de mai multe zile din timpul anului bisericesc. Este primul post din anul bisericesc si ultimul din anul civil. Postul Craciunului incepe cu ziua de 15 noiembrie si tine pana pe 24 decembrie inclusiv. Lasata Secului are loc pe 14 noiembrie, insa, daca aceasta zi cade miercuri sau vineri, atunci se lasa sec pe 13 noiembrie.

Durata Postului Craciunului a fost stabilita in anul 1166, la Sinodul de la Constantinopol, tinut sub presedintia patriarhului Luca Hrisoveghi. Facem precizarea ca la inceput, nu toti crestinii posteau in acelasi mod si acelasi numar de zile - unii tineau un post aspru, altii mai usor, iar unele persoane posteau numai sapte zile, in vreme ce altii sase saptamani.

Postul Craciunului nu trebuie falsificat

Cand vezi ca oamenii sunt preocupati in a gasi cat mai multe retete de post, e semn ca omul nu mai vede din el decat trupul. Uitam ca suntem chemati sa postim nu numai de bucate, ci si de pacate. Exista mai multa preocupare pentru indelunga pregatire a mancarurilor, decat pentru stergerea din inima a cuvintelor si faptelor care ne-au tulburat.

Nu e nimic rau in a-i impartasi aproapelui o reteta de post, dupa cum nu este rau sa mananci. Insa, atunci cand la finalul postului ramai doar cu o reteta de post, denota ca avem un suflet mort in aceasta viata.

Postul Craciunului nu are menirea de a face din noi bucatari, ci de a ne curati de patimi. Nu mi-a fost dat sa aud ca in cadrul unei predici sa se rosteasca o reteta de post. Sigur, nici nu-mi doresc, caci nu stau de vorba cu Dumnezeu ca sa fiu inspirat in a gasi cel mai potrivit mod de a aseza o leguma langa alta. Stau de vorba cu El, ca sa ajung la asemanarea cu El. Iar daca patima a fost definita ca un atasament "irational” fata de trup, postul are rolul de a elibera trupul de sclavia patimilor.

Sa retinem: trupul prospera doar in masura in care sufletul slabeste si sufletul prospera in masura in care trupul slabeste. Postul restaureaza aici si acum starea in care se afla Adam inainte de caderea in pacat: era vegetarian si nu era rob nevoilor trupului.

A nu manca mult, dar a ravni mancaruri rafinate, e semn ca firea omului e imbolnavita. In acest caz, Avva Dorotei marturiseste: "Cand un asemenea gurmand mananca ceva ce-i place, e pana intr-atat de stapanit de placerea sa, incat o tine mult timp in gura, o plimba incoace si incolo si n-o inghite decat cu greu, din pricina placerii pe care o incearca."

Dar nu doar prin restrangerea cantitativa a hranei si prin abtinerea de la anumite categorii de alimente se obtine tamaduirea firii omenesti. Caci nu este nici un castig sa stim ca unii au postit saptamani intregi, dar au refuzat sa-si imbratiseze si sa le vorbeasca semenilor cu care s-au certat.

Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca nu trebuie sa savarsim postul cu mainile goale: "Cand cineva iti va zice: "Eu am tinut tot postul”, raspunde-i: "Eu aveam un dusman si m-am impacat cu el, obisnuiam sa barfesc si m-am oprit.”

Randuieli liturgice specifice in Postul Craciunului

In timpul Postului Craciunului, incepand cu data de 21 noiembrie, se introduc in cadrul slujbei Utreniei, Catavasiile Nasterii Domnului, care se canta pana in data de 30 decembrie inclusiv. In aceasta perioada a Postului Craciunului, la Ceasuri si Pavecernita nu sunt cantate stihirile si nici troparele, ci toate sunt rostite. Daca ajunul Craciunului cade sambata sau dumnica, slujba Ceasurilor Imparatesti se muta in vinerea dinainte, aceasta zi devenind aliturgica. De asemenea, daca ajunul Craciunului cade in zilele de luni pana vineri se va oficia in aceasta zi Liturghia Santului Vasile cel Mare, urmand ca in ziua praznicului sa se savarseasca Sfanta Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur. Daca ajunul va fi sambata sau dumnica, in ziua de ajun se va oficia Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur, iar in ziua Craciunului - Liturghia Sfantului Vasile cel Mare unita cu Vecernia.

Adrian Cocosila

Icoana ”Paramythia”. Pe rusește, ”Otrada, ili Uteșenie”. Pe românește: Maica Domnului Mângâietoarea

                       

Această icoană preafrumoasă este o frescă din secolul al XIV-lea care s-a aflat în pridvorul bisericii mari (catoliconului) mânăstirii Vatopedi, iar după săvârşirea minunii a fost strămutată într-un paraclis închinat Maicii Domnului Mângâietoarea (Paramythia).

 
Exista în trecut obiceiul ca, ieşind monahii din catolicon dupa săvârşirea slujbei utreniei, să se închine la icoana Maicii Domnului în privdor şi acolo egumenul să înmâneze portarului cheile de la poarta închisă decuseară a mânăstirii spre a o descuia.

 
Tradiţia spune că la 21 ianuarie 1320, când egumenul dădu portarului cheile, icoana s-a însufleţit deodată, Maica Domnului strigându-le: „Nu deschideţi astăzi porţile mânăstirii, ci urcaţi-vă pe ziduri şi alungaţi piraţii!” Atunci – o, minunile Tale, Hristoase Împărate! – Pruncul Iisus ce şedea în braţele Născătoarei de Dumnezeu, mişcându-şi mânuţa, acoperi gura Preacuratei Maicii Sale şi îi spuse: „Nu, Maica Mea, nu le spune. Lasă-i să fie pedepsiţi după cum merită, căci şi-au lăsat datoriile lor călugareşti!” Atunci, Născatoarea de Dumnezeu, cu multă îndrăzneală a Maicii către Fiul şi Dumnezeul său, luă mânuţa lui Hristos, coborând-o de la gura sa şi, îndreptându-şi capul spre dreapta, se slobozi de mâna lui Iisus, strigându-i egumenului pentru a doua oară: „Nu deschideţi astăzi porţile mânăstirii, ci urcaţi-vă pe ziduri şi alungaţi piraţii!” Iar apoi: „Luaţi aminte şi pocăiţi-vă, căci Fiul meu s-a mâniat pe voi!” Şi repetă şi a treia oară: „Astăzi nu deschideţi porţile mânăstirii…” După terminarea glăsuirii, Născătoarea de Dumnezeu şi Preasfântul său Prunc căpătară iaraşi înfăţişare de icoană, rămânând însă în pozitia care se vede astazi, adică Preacurata ţinând mânuţa lui Hristos sub gura sa, având capul îndreptat către dreapta pentru a fi slobodă, iar expresia chipului său fiind plină de neţărmurită îngăduinţă, dragoste şi îngrijorare de Mamă, în timp ce Hristos, deşi Prunc, are o faţă aspră de Judecător.

 
Această icoană este cu adevărat nefăcută de mână omenească, deoarece s-a săvârşit în forma de astăzi prin Harul lui Dumnezeu, după intervenţia minunată a Maicii lui Dumnezeu pentru ocrotirea mânăstirii, de aceea se şi numeşte Maica Domnului Mângâietoarea (Paramythia). După cum spun pelerinii veniţi la mânăstire, care nu se mai satură privind-o, dumnezeiasca dulceaţă a chipului Preacuratei Fecioare odihneşte şi mângâie sufletul omenesc.

 
Prin această minune se face încă o dată vădit faptul – în deplin acord cu credinţa Bisericii – că Îndrăzneala de Maică a Născătoarei de Dumnezeu către „Fiul şi Dumnezeul său” mijloceşte pentru păcatele neamului omenesc, mântuindu-l prin rugăciunile sale din grozăviile pe care le merită pentru mulţimea păcatelor lui.

 
De la săvârşirea minunii, călugării păstrează nestinsă candela din faţa icoanei. Sfânta Liturghie se ţine în fiecare vineri în bisericuţa Paramythiei, iar Paraclisul Maicii Domnului se cântă zilnic. Există obiceiul ca tunderile în monahism să se facă în acest paraclis.

De această icoană este legată şi viaţa cuviosului Neofit Vatopedinul, care pe atunci se îngrijea de paraclisul acestei icoane făcătoare de minuni.
Odată, cuviosul fu trimis de mânăstire pentru a sluji o bucată de vreme la un metoc din Evia. Acolo căzu greu bolnav şi se ruga Maicii Domnului să-l învrednicească a muri la mânăstirea de metanie. Auzi atunci îndată, lăuntric, vocea Preacuratei spunându-i: „Neofite, mergi la mânăstirea ta şi după un an să fii gata.” Mulţumind cuviosul Maicii Domnului pentru păsuirea dăruită, îi zise ucenicului său să se pregătească pentru întoarcerea la mânăstire. Cu adevărat, după trecerea vremii, într-o zi, după ce se cuminecă cu Preacinstitele Taine, urcând cuviosul scările din faţa paraclisului Paramythiei, auzi iarăşi glasul Preacuratei: „Neofite, vremea ieşirii tale a sosit”. Mergând aşadar cuviosul la chilia sa, îşi pierdu puterea şi, cerându-şi iertare de la întreaga obşte, îşi încredinţă duhul în braţele Născătoarei de Dumnezeu.

Articol preluat de aici.

P.S. Icoana Maicii Domnului – Mănăstirea Lupşa, Com. Lupşa, jud. Alba (adusă de la Măn. Vatoped – Mt. Athos, copie după icoana de acolo, “Paramythia – Mângâietoarea”)