GRADINA SUFLETULUI

Un crestin l-a întrebat pe duhovnicul sau:

- Parinte, as vrea sa fiu un bun crestin, sa am o viata fara pacate. Ce trebuie sa fac mai întâi, ce este cel mai important ?

- O, fiule, totul este important. Ia spune-mi, daca ai o gradina în care plantezi tot felul de flori frumoase, astepti sa creasca ? Asa, fara sa faci nimic, or sa rasara ele ?

- Nu, parinte, trebuie sa le ud ...

- Dar daca le uzi si atât, vor creaste ele mari si frumoase ?

- Nu, parinte, trebuie si sa muncesc, sa am grija de ele, sa nu fie distruse de buruieni ...

- Dar daca le dai toate acestea, si nu vor avea lumina, pot ele sa creasca ?

- În nici un caz, parinte, atunci toata munca mea nu-si are rostul, florile nu vor creste niciodata.

- Acum ai înteles, fiule ?! Sufletul nostru este asemenea unei gradini, în care sunt semanate cele mai frumoase flori: dragostea, credinta, bunatatea, cumpatarea, omenia ... Noi, însa, trebuie sa avem grija de aceasta gradina din sufletul nostru, ca tot ce este acolo sa înfloreasca. Doar astfel sufletul omului se umple de frumusete.

Ce trebuie sa facem pentru toate acestea ? Sa avem grija ca buruienile pacatelor sa nu prinda radacini în suflet, sa veghem mereu ca raul sa nu se cuibareasca în noi, fiindca, odata intrat, este foarte greu sa-l mai scoti. Si ce mai trebuie sa facem pentru gradina sufletului ? Sa o udam mereu cu apa datatoare de viata, care este rugaciunea.

Dar ele tot n-ar creste, daca nu le-ar încalzi pe toate lumina binefacatoare a dragostei dumnezeiesti. Si unde ar putea gasi sufletele noastre mai multa caldura si lumina dumnezeiasca, daca nu în Biserica ?!

E, poti tu sa-mi spui, fiule, ce este mai important ? Toate sunt importante. Fii mereu atent la sufletul tau, ai grija de el, fiindca atunci si Dumnezeu te va ajuta.

Doar asa, prin munca noastra si cu ajutorul Domnului, florile minunate din sufletele noastre, adica dragostea, credinta si toate lucrurile bune pe care Dumnezeu ni le-a daruit, vor creste nestingherite, iar viata ni se va umple de fericire.

“Toate lucrurile ne-au fost încredintate noua si noi acestora” - Sfântul Ioan Gura de Aur.


 ION

Intr-un satuc traia un vacar pe nume Ion. In fiecare dimineata se ducea la sura si dezlega vacile,apoi le ducea la pasune,seara le aducea inapoi si iarasi le lega.Intr- o seara constata ca pe una dintre vaci nu avea cum sa o lege pentru ca se pierduse lantul.El ceru sfatul unui batran din sat cum sa procedeze cu vaca nelegata.Acesta ii spuse sa se intoarca la sura si sa pretinda ca o leaga si pe aceasta.
In dimineata urmatoare s-a apropiat nelinistit de sura ,dar vaca nelegata statea in rand cu celelalte.
Ion s-a prefacut ca o dezleaga,iar vaca a iesit vioaie din sura.
In aceasta povestire lantul simbolizeaza "egoul",care de fapt nu exista.Totusi , noi credem ca exista si astfel ni se pare ca este foarte real si permitem sistemului sau de gandire bazat pe negare si proectie sa stapaneasca mintile noastre.Egoul este ca intunericul din camera in care toate ferestrele sunt inchise.
DECI INTUNERICUL NU ESTE REAL PRIN EL INSUSI; EL ESTE PUR SI SIMPLU , ABSENTA LUMINII 

Neagoniseala

Avva Teodor de la Ferme avea trei carti bune. S-a dus la avva Macarie si-i zice: "Am trei carti bune, care-mi trebuie, iar fratii mi le cer, si ei, cu imprumut si le folosesc. Spune-mi, ce sa fac: sa le tin pentru folosul meu si al fratilor ori sa le vand si sa dau banii saracilor?". Batranul a raspuns: "Bune sunt toate faptele, dar mai buna dintre toate este neagoniseala". Cum a auzit, avva Teodor s-a dus, a vandut cartile si a dat banii saracilor.

Ravna spre mantuire
Un ucenic al unui mare batran era razboit de gandul desfranarii. Si vazandu-l batranul luptand i-a zis lui: "Voiesti sa rog pe Dumnezeu sa-ti usureze razboiul?". Iar acela a zis: "Macar ca ostenesc, Avva, dar vad din osteneala un rod in mine. Roaga mai bine pe Dumnezeu sa-mi dea rabdare".

"Daca fericirea nu ar putea fi atinsa sub nicio forma, oamenii nu ar mai cauta-o".