O minune a Maicii Domnului povestită de moş Petrea Chirilă

„Maica Domnului are să le rânduiască pe toate spre slava sfinţiei sale şi a Fiului ei”

Era în anul 1956. Lucram ca şofer la IJECOP Piatra Neamţ, transportând marfă la Cooperativa Borca. Treceam de multe ori pe la Sfânta Mănăstire Bistriţa, unde mai duceam pomelnice de la credincioşi. Acolo era Părintele Ghervasie Coţcaru, la pomelnice, părinte care se mai ocupa şi cu facere de icoane, adică avea legătură cu pictorii şi cu argintarii (cu numele Cotfas) de la Târgu Neamţ.
Odată îmi zice părintele: „Tu nu vrei să faci o icoană cu Maica Domnului la biserica din satul unde locuieşti, adică în Pârăul Pântei? Căci iată un credincios din Cotârgaşi, cu numele Chirileanu, a comandat două icoane pentru biserica din Pârăul Cârjei”. Eu am spus atunci să comande şi pentru mine una la pictorul Vodă, din Piatra Neamţ. Tot mergând la Piatra după marfă mai treceam şi pe la mănăstire la Bistriţa, iar Părintele Ghervasie îmi spune odată: „Sunt gata (icoanele – n.red.) la pictor şi sunt trimise la argintar la Târgu Neamţ”. După o perioadă de timp îmi spune „De Intrarea în Biserică a Maicii Domnului să vii să le iei şi să le duci la destinaţie”. Eu eram foarte mulţumit, în sensul că circulam pe traseul Piatra Neamţ – Borca, fiind mănăstirea în drumul meu; iar când a fost aproape timpul de termen m-am dus la părintele, cum stabilisem, spunându-i că mi-e tare uşor să pun icoanele în lada maşinii, printre marfă.
Atunci părintele, văzându-mă atât de încuiat, îmi zice: „Eu credeam că ai credinţă şi respect pentru Împărăteasa Cerului şi a Pământului, dar te văd cu totul nesimţit. Cum adică, să o duci pe Maica Domnului ca pe un sac aruncat în lada maşinii? Nu aşa, ci trebuie să o duci cu procesiune, măcar cu un preot şi cu credincioşi, câţi vor încăpea în maşină!”.
La aceste vorbe am rămas năucit, gândindu-mă la stricteţea care era, că nu puteai transporta nici măcar o persoană fără delegaţie, darămite o maşină plină de oameni. Asta îmi părea nebunie curată.
Părintele mi-a spus hotărât: „Eu altfel nu dau icoanele din mânăstire!”. Văzându-mă încă nehotărât, m-a liniştit, şi mi-a spus: „Maica Domnului are să le rânduiască pe toate spre slava sfinţiei sale şi a Fiului ei”. Am venit la Borca foarte necăjit şi întristat. În timpul acela se recolta porumbul şi toţi oamenii care aveau mijloace de transport şi toate instituţiile erau obligate să meargă la strâns porumb, la CAP. Cum am spus, venind la Borca, m-am dus la Preşedintele Cooperativei (Dumitru Bezim), şi i-am adus la cunoştinţă toate problemele şi i-am propus să facă un tabel cu oamenii care, chipurile, să meargă la cules porumb. În final l-am convins. Am plecat în dimineaţa de 21 noiembrie, de Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, cu douăzeci de persoane şi cu preotul din Pârăul Cârjei, părintele Gheorghe Lefter şi cu preoteasa. Până la Bicaz nu am avut probleme, dar la gara din Bicaz doi controlori de trafic de la IRTA şi cu doi miliţieni mi-au ordonat: „Actele la control!”. Am dat tabelul cu numele călătorilor şi foaia de parcurs a maşinii. Le-au sucit pe toate părţile, după care m-au întrebat de ce nu am aprobarea organului de tutelar, adică a Uniunii Cooperativelor de care aparţineam. I-am spus că mă duc acum să-mi dea aprobarea, dar n-au crezut; mi-au luat tabelul şi foaia de parcurs, mi-au făcut proces verbal cu care trebuia să mă prezint a doua zi la conducere la Piatra.
Am plecat. Până la mănăstire nu am mai avut probleme. Acolo ne aşteptau părinţii. După Sfânta Liturghie au făcut sfinţirea icoanelor, după care a ţinut un cuvânt foarte folositor Părintele Stareţ, apoi au scos acele trei sfinte icoane cu mari cântări şi în sunetul clopotelor, pe care le-am auzit până ce ne-am depărtat de Sfânta Mânăstire Bistriţa.
În apropiere de localitatea Vaduri am văzut, de la distanţă iarăşi patru persoane mergând încet prin mijlocul şoselei, alt control. Am încetinit şi am oprit în dreptul lor. Atunci s-au retras doi în dreapta şi doi în stânga. Unul din miliţieni a ridicat paleta cu care dirija circulaţia şi mi-a indicat să continui drumul fără să mă oprească. Aici am văzut prima minune… Am venit apoi cu bine până la biserica din satul natal, Pârâul Pântei, unde ne aştepta părintele Ioan Istrate cu tot poporul şi, în sunetul clopotelor, am dus sfânta icoană în biserică. Am plecat apoi să ducem celelalte două icoane la Pârâul Cârjei. La Borca, în centru, ne-a oprit miliţia locală împreună cu superiorul de la miliţia judeţului, locotenentul Ivu. M-au în trebat ce-i cu oamenii aceştia – vreo 20 în maşină – şi n-am ştiut ce să răspund; am îngăimat şi eu într-o doară: „sunt şi eu cu cooperativa pe aici…” S-au urcat în lada camionului, au văzut sfintele icoane, pe care le ţineau credincioşii în braţe, dar n-au zis nimic. S-au dat jos fără să mai întrebe ceva…
Am continuat drumul spre Pârâul Cârjei, de unde era şi preotul care a mers cu mine. Poporul ne aştepta şi tot în procesiune am dus sfintele icoane în biserică. Pot să spun că aceasta a fost a doua minune.
A doua zi trebuia să mă prezint la Autobaza Piatra Neamţ la tov. Stoleru, şeful controlorilor auto. Autobaza era pe locul unde acum se află Magazinul Petrodava. Am în trebat unde-l găsesc pe tov. Stoleru şi am fost îndrumat spre un birou destul de mare, unde lucra tot personalul autobazei. Am întrebat de tov. Stoleru, care s-a ridicat în picioare şi m-a întrebat ce vreau. I-am spus cine sunt, a scos tabelul cu pricina şi a spus: „Uitaţi-vă tovarăşi! Noi care ne străduim să construim socialismul, cu clasa muncitoare, ce ne este dat să vedem? Un bandit care încarcă în maşina statului douăzeci de persoane şi pleacă în excursie pe drumurile publice…”
Eu i-am spus atunci că mă duceam la cules de porumb. El a dat un telefon la Uniunea Cooperativelor, la Biroul de mişcare, de unde aparţineam cu autocamionul, la care a primit răspuns că ei nu au cunoştinţă unde a fost acea maşină în ziua precedentă. Apoi mi se adresează: „Acum ce mai zici? Până aici ţi-a fost! Te dăm pe mâna justiţiei…”. A apăsat o sonerie şi a apărut din alt birou un domn mai în vârstă, tov. Simion, directorul autobazei. I-am explicat situaţia. M-a întrebat şi el: „Ce ai făcut nenorocitule? Puşcăria te mănâncă!!!”. Atunci m-am pierdut cu firea, nu ştiam ce să mai fac…
Directorul a luat tabelul cu pricina, pe mine m-a luat de guler şi m-a introdus în biroul dânsului. S-a aşezat la birou, mi-a ordonat să stau pe scaun şi să-i spun adevărul, zicând că el are putere să mă salveze sau să mă dea pe mâna autorităţilor. Atunci am deschis gura şi i-am explicat tot adevărul, adevărat, gândindu-mă că altă scăpare nu există. Imediat, la spusele mele, directorul s-a bucurat văzând că am încredere în el şi-i spun adevărul, fapt ce demonstrează că în sinea lui era un bun creştin.
Atunci, directorul mi-a înapoiat foaia de parcurs a maşinii şi mi-a spus: „Mergi sănătos şi oricând vei mai avea o problemă de genul acesta, să nu te sfiieşti să-mi ceri ajutorul!”. După două minuni, văd că a venit şia treia şi am ajuns la cuvântul Părintelui Ghervasie, că Maica Domnului are grijă de toate şi nu trebuie să-mi fac atâtea probleme…

MINUNILE MAIICII DOMNULUI: Icoana Gruzinskaya

Minunile Icoanei Făcătoare de Minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care se numește Gruzinsca


În Rusia cea mare este ținutul Dvinsca, care se numește astfel de la râul Dvinei, care se apropie de marginea Oceanului de la miazănoapte, pe care merg în Rusia corăbiile din părțile Apusului. Deci, în hotarele stăpânirii Dvinei este un râu care se cheamă Penega și care curge în Dvin, râul cel mare, având pe lângă dânsul multe sate. Lângă râul acela se află un munte mare și foarte înalt, care se cheamă Cerna și se întinde până la ocean spre partea dinspre miazănoapte. El are lungimea ca la cinci sute de stadii și era mai înainte pustiu și nelocuit de oameni.
În anul de la facerea lumii 7111, iar de la nașterea lui Hristos 1603, după oarecare descoperire dumnezeiască, s-a zidit o mănăstire în muntele acela, în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, de un preot oarecare din părțile acelea, cu numele Miron, care mai pe urmă a fost egumen în mânăstirea aceea. Iar întru împărăția binecredinciosului împărat a toată Rusia și a marelui domn Mihail Teodorovici, când șahul Persiei Abbas a prădat pământul iberilor și a aflat acolo veșmântul cel mult tămăduitor al marelui Domn și Mântuitorului nostru Iisus Hristos și l-a luat, atunci perșii au luat de acolo și multe alte lucruri sfinte și icoane cinstite și le-au dus în Persia, nu pentru cinstire – că ei sunt păgâni – , ci ca să le vândă neguțătorilor Rusiei, de vreme ce atunci erau în Persia mulți negustori ruși și perșii îi știau că țin cu evlavie la închinăciunea sfintelor icoane.
Atunci se întâmplase să fie acolo un neguțător din cetatea Iaroslav, cea din Rusia mare, anume Ștefan, păzitorul averilor cetățeanului Gheorghe din Iaroslav. La acel Ștefan a adus un persan o icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, împodobită cu argint și cu aur, ca să o dea spre vânzare. Iar bărbatul acela dreptcredincios a cumpărat cu mare bucurie acea sfântă icoană. Dar în vreme când el cumpăra în Persia acea sfântă icoană, în cetatea Iaroslav s-a făcut o arătare dumnezeiască în vis lui Gheorghe, stăpânul lui cel pomenit mai sus, zicându-i: „Păzitorul averii tale, fiind în Persia, ți-a cumpărat un mărgăritar fără de preț și, când ți-l va aduce, să-l trimiți pe el în hotarele stăpânirii Dvinscăi, în Muntele Negru”.
Iar Gheorghe, deșteptându-se din somn, se gândea la acea vedenie, neștiind ce este acel mărgăritar și nici unde se află Muntele Negru. Și după câtăva vreme Ștefan cel pomenit mai sus, păzitorul averilor lui, a venit din Persia și a adus cinstita icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu pe care o cumpărase. Iar Gheorghe primind icoana aceea cu bucurie și aducându-și aminte de vedenie, a zis: „Acesta este mărgăritarul cel fără de preț, de care mi s-a spus în vedenia visului”. Apoi degrabă s-a dus în hotarele stăpânirii Dvinscăi, după cum i se poruncise, și a ajuns la mânăstirea din Muntele Negru cu acea cinstită icoană a Preasfintei Născătoa re de Dumnezeu, care se cheamă „Gruzinsca”. Și a dat acelei mânăstiri și din averea sa mult aur și argint și alte lucruri bisericești și îndestulare de cărți.
Iar în vremea aducerii acelei sfinte icoane, fiind încă acolo și dreptcredinciosul bărbat Gheorghe, pe când egumenul și frații săvârșeau în biserică privegherea de toată noaptea, un monah din mănăstirea aceea, pe nume Pitirun, orb și surd de mulți ani, care era în bolnița mânăstirească, în vremea acelei cântări a ieșit să se roage în tindă înaintea chiliei sale. Și rugându-se el, îndată i-a strălucit o lumină mare și s-a înspăimântat foarte tare, că de mulți ani nu văzuse lumina și i se părea că este o nălucire diavolească. Apoi, făcându-și semnul cinstitei cruci, și-a ridicat ochii spre muntele acela mare și a văzut pe dânsul luminând o strălucire ca raza soarelui. Și făcând rugăciune îndată a început a vedea și a auzi. Apoi, după slavoslovia Utreniei, s-a dus la sobor și a spus egumenului și fraților tămăduirea ce i se făcuse. Atunci toți cei ce se întâmplaseră acolo au proslăvit pe Dumnezeu. Iar dreptcredinciosul bărbat Gheorghe, văzând acea minune prea slăvită, a zidit în mânăstirea aceea o biserică mai frumoasă, în slava Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
          Deci, de la acea sfântă icoană au început a se face mai multe minuni la cei cuprinși de felurite neputințe. O femeie, numită Neonila, fiind slăbănoagă, darul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a tămăduit-o. Pe alta, anume Teodosia, pătimind de ochi, a vindecat-o. Unui om, anume Codrat, care se îndrăcise și a fost gonit zece săptămâni de diavoli prin pustii, nemâncând nimic și pierind de foame, arătândui-se Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, l-a întărit de foame, i-a arătat calea spre casa părinților și i-a poruncit să se ducă la biserica ei, la icoana făcătoare de minuni, făgăduindu-i că-i va da sănătate desăvârșită, pe care i-a și dat-o. Pe un alt om, anume Ioan, care era pescar, înecându-se în iezer și afundându-se, l-a scăpat de la înec. Unui alt om, anume Pavel, care era din partea de lângă mare și a pătimit mare durere dinlăuntru vreme de un an, i s-a arătat lui, în neputința aceea, și l-a învățat dumnezeiasca scriptură și l-a slobozit de boală.
A mai tămăduit și alte multe feluri de neputințe purtătoare de moarte, dureri de pântece, umflături și felurite dureri de ochi și de dinți, și pe cei ce pătimeau de duhuri necurate și erau cuprinși de farmece. Dar și până astăzi lucrează nenumărată mulțime de felurite minuni. Și nu numai acolo, dar și în împărăteasca cetate Moscova, de la sfânta icoană zugrăvită după dânsa care stă în biserica Sfintei Treimi, aproape de poarta Varvara, multe minuni se fac celor ce se apropie cu credință, întru slava lui Hristos Dumnezeu, care S-a născut dintr-însa, Cel împreună slăvit cu Tatăl și cu Sfântul Duh, acum și pururi și în vecii vecilor. Amin.
                                                                               Viețile Sfinților, pe August, pag. 303-305