Icoana Maicii Domnului Axion Estin de la Protaton

 

Icoana Maicii Domnului numita "Axion Estin", ceea ce inseamna "Vrednica Esti", este una dintre cele mai renumite si iubite icoane din Biserica Ortodoxa. Icoana este pastrata in Biserica Protaton, biserica centrala din Careia si cea mai veche din intreg Sfantul Munte Athos. Aceasta icoana este legata de o minune petrecuta in chilia unui calugar, numita astazi "Chilia Axion Estin".

Biserica Protaton, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, a fost ctitorita de Sfantul Imparat Constantin cel Mare (324-337). In anul 361, pe vremea patriarhului arian Eudoxiu, Biserica Protaton a fost incendiata, urmand a fi rezidita de catre imparatii bizantini. Biserica actuala dateaza din secolul al X-lea, aceasta fiind doar reparata in decursul timpului. Cea mai importanta reparatie a bisericii a avut loc sub imparatul Andronic al II-lea Paleologul (1282-1328). Biserica Protaton a fost pictata de catre Manuel Panselinos, undeva in jurul anului 1300.

Aceasta minunata biserica a fost aleasa drept resedinta administrativa athonita inca din secolul al X-lea, aici avand loc mai toate sinoadele si dezbaterile athonite. Sinodul Sfantului Munte se aduna aici, anual, la data de 15 august, odata cu praznuirea Adormirii Maicii Domnului.

Icoana Maicii Domnului "Axion Estin" de la Biserica Protaton

Icoana Maicii Domnului "Axion Estin" este legata de descoperirea rugaciunii "Cuvine-se cu adevarat", unui calugar nevoitor cu viata sfanta. Istoria icoanei Axion Estin a fost scrisa in anul 1548, de catre "calugarul Serafim". Inaintea acestei icoane ne-a fost daruita rugaciunea sus-numita. Astazi, scena descoperirii rugaciunii, calugarului nevoitor, s-a zugravit si ea intr-o icoana aparte, numita "Descoperirea rugaciunii catre Maica Domnului".

Minunea a avut loc intr-o chilie din apropiere de Careia, in anul 980. In aceasta chilie vietuia un parinte, impreuna cu ucenicul sau. Sambata seara, parintele a mers in Careia, la privegherea de rand, iar ucenicului i-a spus sa cante singur laudele si slujba de noapte. Ucenicul a facut in tocmai cele spuse de batran.

Ucenicul se ruga in fata icoanei cu rugaciunea "Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul ai nascut, pe tine cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeute marim."

Intr-o noapte, in vremea privegherii sale, calugarului i-a aparut Sfantul Arhanghel Gavriil, in chipul unui calugar pelerin. Calugarul s-a numit pe sine Gavriil, fara a spune mai multe ori a arata ceva in plus. Ajuns la chilie, el a cerut ucenicului sa il primeasca si pe el la priveghere.

In vremea Cantarii a noua, de la Canoane, ucenicul a cantat "Ceea ce esti mai cinstita", dupa randuiala. Venind randul ingerului, acesta a cantat toata cantarea "Cuvine-se cu adevarat..." In aceasta vreme, icoana s-a umplut de lumina negraita.

Ingerul i-a aratat sa se roage in modul urmator: "Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si preanevinovata si maica Dumnezeului nostru" la care sa adauge rugaciunea pe care deja o stia, anume: "Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul ai nascut, pe tine cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeute marim."

Ucenicul i-a cerut calugarului sa ii scrie si lui aceasta noua cantare, fiindu-i teama ca nu cumva sa nu o retina. Ingerul i-a zis: "Adu-mi cerneala si hartie, pentru a scrie imnul." Ucenicul insa i-a zis: "Nu am nici cerneala, nici hartie." Apoi, ingerul i-a zis: "Adu-mi o lespede." Atunci, calugarul inger a luat tigla de piatra, de genul celor de pe acoperis, si a scris cu degetul intreaga rugaciune. In acel moment, ucenicul si-a dat seama ca acela nu era un om, ci un inger, anume Arhanghelul Gavriil. Tot atunci, ingerul a disparut.

La inceput, icoana era adusa in Biserica Protaton numai de cinci ori pe an, anume: de Nasterea Domnului si de Sfintele Pasti, in Duminica Sfintilor Parinti de pe Muntele Athos, de Adormirea Maicii Domnului si in data de 11 iunie, cand se face praznuirea minunii icoanei.

Icoana Maicii Domnului "Milostiva", inaintea careia ucenicul a primit descoperirea rugaciunii "Cuvine-se cu Adevarat", a fost luata si mutata in Biserica Protaton, din centrul localitataii Careia. Tigla scrisa de inger a fost dusa in Constantinopol, atunci cand Sfantul Nicolae al II-lea Chrisobergul era patriarh (984-996). Aceasta piatra s-ar pastra pana in zilele noastre, in Careia.

In ziua de Luni, a Saptamanii Luminate, se face procesiune, in Careia, cu icoana Maicii Domnului Axion Estin. Ziua in care se face amintire de minunata descoperire a Arhanghelului Gavriil este 11 iunie, cand are loc o mareata si deosebita priveghere.

Teodor Danalache

Plậnge Maica Domnului.

Lacrimile ei sunt mir de mult preţ revǎrsat pe icoane.
Ele tǎmǎduiesc bolile cele trupeşti şi sufleteşti, îi veselesc pe cei sǎnǎtoşi, îi întǎresc pe cei îndoielnici. În milostivirea ei chiar şi atunci cậnd plậnge Maica Domnului nu ne pǎrǎseşte, ne mậngậie cu lacrimile ei purtǎtoare de bucurie. Preocupaţi fiind sǎ pǎtrundem în viitor ca sǎ aflǎm ce prevesteşte acest fapt, uitǎm esenţialul. De ce plậnge Maica Domnului? Ce mamǎ plậnge fǎrǎ motiv? Poate plậnge pentru nepurtarea de grijǎ a bǎtrậnilor sau pentru nesocotinţa tinerilor ori pentru inocenţa pierdutǎ a copiilor. Plậnge din vina noastră cǎci ea ştie cǎ meritǎm mare pedeapsǎ pentru pǎcatele noastre. Îşi plậnge grǎdina cea plinǎ de „gunoaie”, Lumina ţinutǎ sub obroc, pâinea cǎlcatǎ în picioare în staţia de autobuz... Ce motive de bucurie ar avea Maica noastrǎ cereascǎ atunci cậnd ne vede cật de legaţi suntem de cele pǎmậnteşti şi cum ne îndepǎrtǎm ca trǎire şi simţire de Fiul sǎu şi Dumnezeul nostru? De sus pậnǎ jos numai minciunǎ, nepǎsare şi luptǎ pentru putere şi slavǎ deşartǎ. Desigur cǎ plậnsul Maicii Domnului în icoanǎ este plậnsul ei înaintea Tronului Ceresc şi prefigureazǎ vremuri de încercǎri şi ispite. Dar încercǎrile de ce ne sunt date de Dumnezeu? Ca sǎ ne certe pentru cǎ n-avem credinţǎ fierbinte şi ne irosim viaţa în hǎţişurile lumii. De douǎ mii de ani o facem sǎ plậngǎ pe Maica Domnului şi a noastrǎ, dar ne prefacem cǎ nu ştim de ce. Ce este de fǎcut? Sǎ ne cerem iertare şi sǎ ne cercetǎm conştiinţa apoi sǎ urmǎm calea cea dreaptǎ. N-o s-o vedem niciodatǎ pe Maica Domnului rậzậnd. Dar poate nu o să o mai vedem nici plậngậnd. Şi, sǎ sperǎm cǎ, în sfậrşit, va birui mintea romậnului cea de pe urmǎ."
(Tudora Luca,Lumea Credintei)