Protosinghel Nicodim Măndiţa
Editura Bunavestire, Bacău, 1994
Certarea şi miluirea iudeilor necredincioşi, la Adormirea Maicii Domnului
În
vremea în care a voit Domnul nostru Iisus Hristos sa mute din
lumea aceasta pe Maica Sa cea cu totul Preacurata, la viata cea
cereasca si prea fericita, ca sa împarateasca cu Dânsul
vesnic, dupa cum I se cuvenea, a poruncit ca sa se adune
Apostolii - din toata lumea de pe unde se aflau risipiti,
propovaduind cuvântul cel de mântuire, în satul Ghetsimani, unde era
Preasfânta ca s-o înmormânteze. Atuncea dar, cu dumnezeiasca
voie si chemare, i-au rapit norii si s-au aflat toti într-un
minut de ceas înaintea pururea Fecioarei, care vazându-i pe
dânsii, s-a bucurat foarte. Si a spus lor cum ca s-a apropiat
vremea ca sa se duca sa se veseleasca împreuna cu Fiul ei si
Stapânul. Si dupa ce a grait câte a avut de grait, sfatuindu-i
si învatându-i si i-a mângâiat, dupa cum se vede la povestirea cea
pentru adormirea ei, asezându-se cu trupul ei cel prea slavit,
si cu totul prea cinstit pe patul de moarte, i-a binecuvântat
pe dânsii, si si-a dat prea sfântul ei suflet în mâinile cele
preacurate ale vesnicului Dumnezeu.
Atunci, dupa porunca ei, Apostolii au luat acel prea sfânt pat si mergând cu buna rânduiala si evlavie, cântau într-un glas cântarea cea de iesire. De asemenea si sfintii îngeri împreuna o petreceau pe pe Doamna si Împarateasa lor, si cântau nevazut, si o laudau minunat cu glasuri preadulci, care se auzeau în vazduh.
Iar iudeii cei zavistnici si necredinciosi, aratând ca întotdeauna urîciunea pe care au avut-o catre Domnul si rautatatea lor, s-au pornit asupra patului pe care se purta trupul cel începator de viata al Nascatoarei de Dumnezeu, gândind în mintea lor sa-l arunce la pamânt si sa necinsteasca lacasul cel cu totul cinstit si dumnezeiesc.
Dar îndata i-a ajuns dumnezeiasca osânda pe îndraznetii aceia, caci când s-au apropiat au orbit toti. Iar unul dintre dânsii, mai obraznic, a îndraznit cu nerusinare, nepriceputul, de a apucat acel sfintit pat, vrînd sa-l arunce jos de pe umerii Apostolilor. Însa sfintii îngeri n-au suferit ca sa se faca o ocara ca aceasta la cortul cel împaratesc, ci au pedepsit cu dreptate nerusinarea si obraznicia lui, taindu-i nevazut mâinile lui, care au ramas spânzurate de pat, întru privire prea înfricosata si jalnica a tuturor celor de fata. Iar cel ce a patimit aceasta, plângea tânguindu-se cu amar.
Deci, Petru ca un urmator al Învatatorului sau, s-a milostivit si s-a întristat pentru lacrimile acestuia, si apropiindu-se i-a zis lui: Crede cu toata inima ta ca aceasta este cu adevarat Maica Fiului lui Dumnezeu, Care S-a nascut dintru dânsa fara de samânta, si atunci vei cunoaste puterea ei, ca sa-ti iei iarasi mâinile tale.
Iar el cu lacrimi a strigat, zicând: Cred, Doamna mea, si marturisesc caci cu adevarat si fara de stricaciune ai nascut pe Stapânul si Mântuitorul meu Iisus Hristos, Fiul Adevaratului Dumnezeu si Parintelui. Atunci sfintitul Petru l-a apropiat la mîinile cele taiate, si punându-le pe dânsele la locurile lor (o înfricosata minune!) s-au lipit mai presus de fire, dupa cum si mai înainte cu minune au fost taiate si toti au slavit pe Dumnezeu si pe Preacurata Stapâna.
Iar ceilalti care au orbit, auzind de minunea aceasta mare, desi erau aspri si vârtosi la inima, însa ca sa-si ia vederile au marturisit cu lacrimi pacatul lor, si au crezut în Domnul. Dupa care Petru a zis lor: apropiati-va si voi cu ochii vostri de haina ei, si ca o Maica a milei se va milostivi ca sa va vindece.
Deci, dupa ce au facut asa, si ei de asemenea au vazut. Si cine va putea povesti slava pe care au dat-o lui Dumnezeu, multumirea catre Fecioara? Toti o laudau, pâna ce au ajuns în Ghetsimani, si îngropând trupul cel prea curat, au ramas acolo trei zile auzind laudele îngerilor. Pâna ce s-a luat trupul sau si s-a înaltat la ceruri si a sezut de-a dreapta Fiului ei si Mântuitorului nostru.
Si sa nu i se para cuiva de mirare, cum ca trupul acela primitor de Dumnezeu a murit si a fost pus în mormânt, caci daca Fiul ei a primit a se îngropa, cum sa nu patimeasca asemenea si Preasfânta lui Maica? Cu cuviinta era dar sa intre si ea în mormânt, si de acolo sa se duca în rai, pentru ca sa credem si noi cum ca din pamânt avem sa ne sculam când va veni Domnul. Dar pe când noi intram în mormânt spre dezlegarea trupului si spre stricaiune, pentru ca sa se dsezradacineze pacatul din el, trupul cel prea curat si Sfânt al Fecioarei, ca unul ce a fost din zamislire sfintit de Duhul Sfânt, nimic n-a patimit în mormânt, ci îndata s-a ridicat de Fiul ei la ceruri si împarateste împreuna cu Dânsul vesnic, în slava aceea negraita si netâlcuita veselie de care o! de ne-am învrednici si noi nevrednicii, pentru sfintele ei rugaciuni.
Amin!
(Minunea 85)
Atunci, dupa porunca ei, Apostolii au luat acel prea sfânt pat si mergând cu buna rânduiala si evlavie, cântau într-un glas cântarea cea de iesire. De asemenea si sfintii îngeri împreuna o petreceau pe pe Doamna si Împarateasa lor, si cântau nevazut, si o laudau minunat cu glasuri preadulci, care se auzeau în vazduh.
Iar iudeii cei zavistnici si necredinciosi, aratând ca întotdeauna urîciunea pe care au avut-o catre Domnul si rautatatea lor, s-au pornit asupra patului pe care se purta trupul cel începator de viata al Nascatoarei de Dumnezeu, gândind în mintea lor sa-l arunce la pamânt si sa necinsteasca lacasul cel cu totul cinstit si dumnezeiesc.
Dar îndata i-a ajuns dumnezeiasca osânda pe îndraznetii aceia, caci când s-au apropiat au orbit toti. Iar unul dintre dânsii, mai obraznic, a îndraznit cu nerusinare, nepriceputul, de a apucat acel sfintit pat, vrînd sa-l arunce jos de pe umerii Apostolilor. Însa sfintii îngeri n-au suferit ca sa se faca o ocara ca aceasta la cortul cel împaratesc, ci au pedepsit cu dreptate nerusinarea si obraznicia lui, taindu-i nevazut mâinile lui, care au ramas spânzurate de pat, întru privire prea înfricosata si jalnica a tuturor celor de fata. Iar cel ce a patimit aceasta, plângea tânguindu-se cu amar.
Deci, Petru ca un urmator al Învatatorului sau, s-a milostivit si s-a întristat pentru lacrimile acestuia, si apropiindu-se i-a zis lui: Crede cu toata inima ta ca aceasta este cu adevarat Maica Fiului lui Dumnezeu, Care S-a nascut dintru dânsa fara de samânta, si atunci vei cunoaste puterea ei, ca sa-ti iei iarasi mâinile tale.
Iar el cu lacrimi a strigat, zicând: Cred, Doamna mea, si marturisesc caci cu adevarat si fara de stricaciune ai nascut pe Stapânul si Mântuitorul meu Iisus Hristos, Fiul Adevaratului Dumnezeu si Parintelui. Atunci sfintitul Petru l-a apropiat la mîinile cele taiate, si punându-le pe dânsele la locurile lor (o înfricosata minune!) s-au lipit mai presus de fire, dupa cum si mai înainte cu minune au fost taiate si toti au slavit pe Dumnezeu si pe Preacurata Stapâna.
Iar ceilalti care au orbit, auzind de minunea aceasta mare, desi erau aspri si vârtosi la inima, însa ca sa-si ia vederile au marturisit cu lacrimi pacatul lor, si au crezut în Domnul. Dupa care Petru a zis lor: apropiati-va si voi cu ochii vostri de haina ei, si ca o Maica a milei se va milostivi ca sa va vindece.
Deci, dupa ce au facut asa, si ei de asemenea au vazut. Si cine va putea povesti slava pe care au dat-o lui Dumnezeu, multumirea catre Fecioara? Toti o laudau, pâna ce au ajuns în Ghetsimani, si îngropând trupul cel prea curat, au ramas acolo trei zile auzind laudele îngerilor. Pâna ce s-a luat trupul sau si s-a înaltat la ceruri si a sezut de-a dreapta Fiului ei si Mântuitorului nostru.
Si sa nu i se para cuiva de mirare, cum ca trupul acela primitor de Dumnezeu a murit si a fost pus în mormânt, caci daca Fiul ei a primit a se îngropa, cum sa nu patimeasca asemenea si Preasfânta lui Maica? Cu cuviinta era dar sa intre si ea în mormânt, si de acolo sa se duca în rai, pentru ca sa credem si noi cum ca din pamânt avem sa ne sculam când va veni Domnul. Dar pe când noi intram în mormânt spre dezlegarea trupului si spre stricaiune, pentru ca sa se dsezradacineze pacatul din el, trupul cel prea curat si Sfânt al Fecioarei, ca unul ce a fost din zamislire sfintit de Duhul Sfânt, nimic n-a patimit în mormânt, ci îndata s-a ridicat de Fiul ei la ceruri si împarateste împreuna cu Dânsul vesnic, în slava aceea negraita si netâlcuita veselie de care o! de ne-am învrednici si noi nevrednicii, pentru sfintele ei rugaciuni.
Amin!
(Minunea 85)
***
Împăratul trufaş adus la pocăinţă prin cuvântul Maicii Domnului
Un împarat plin de trufie, a poruncit sa fie sterse din Sfânta
Evanghelie, acele cuvinte pe care Maica Domnului le-a rostit
catre Elisabeta: "Coborît-a pe cei puternici de pe tronuri si a înaltat pe cei smeriti"
(Lc. 1, 52), socotind ca pe dânsul nu-l va surpa nimeni din
scaun. Dupa aceea, mergând sa faca baie într-un lac, în timp ce
se afla în apa, dezbracat, hainele fiind pe mal, vine un Înger
al lui Dumnezeu, care luând chipul împaratului si
îmbracându-se cu hainele lui, a plecat cu slugile împaratului
la palat. Si s-a urcat pe tron.
Împaratul iesind din apa si negasindu-si hainele lui, s-a îmbracat în niste trente de cersetor ce i-au fost lasate în loc si a plecat spre palatul sau împaratesc. Ajungând aici, a început a se mânia si a striga ca el este împaratul, si ca va pedepsi pe cei ce si-au batut joc de dânsul. Dar slugile necunoscându-l, si crezându-l ca este nebun, râdeau si îsi bateau joc de un asemenea stapân. Acelas lucru s-a întâmplat si cu Iovian împaratul, pe care la fel l-a umilit Dumnezeu.
Împaratul vazând acestea, si-a adus aminte de trufia sa si si-a plâns pacatul sau, caindu-se pentru ceea ce a vrut sa faca. Dupa aceasta umilire, îngerul-împarat l-a chemat la sine, i-a dat hainele înapoi si l-a sfatuit ca de aici înainte sa nu se mai trufeasca. Dupa aceea asezându-l în scaunul sau împaratesc, s-a facut nevazut.
Împaratul iesind din apa si negasindu-si hainele lui, s-a îmbracat în niste trente de cersetor ce i-au fost lasate în loc si a plecat spre palatul sau împaratesc. Ajungând aici, a început a se mânia si a striga ca el este împaratul, si ca va pedepsi pe cei ce si-au batut joc de dânsul. Dar slugile necunoscându-l, si crezându-l ca este nebun, râdeau si îsi bateau joc de un asemenea stapân. Acelas lucru s-a întâmplat si cu Iovian împaratul, pe care la fel l-a umilit Dumnezeu.
Împaratul vazând acestea, si-a adus aminte de trufia sa si si-a plâns pacatul sau, caindu-se pentru ceea ce a vrut sa faca. Dupa aceasta umilire, îngerul-împarat l-a chemat la sine, i-a dat hainele înapoi si l-a sfatuit ca de aici înainte sa nu se mai trufeasca. Dupa aceea asezându-l în scaunul sau împaratesc, s-a facut nevazut.
(Minunea 136)
***
Maica Domnului salvează pe monahul patimaş
Un monah oarecare era chelar intr-o chinovie, si impartea vin
fratilor. El avea multa evlavie catre Preasfanta Nascatoare de
Dumnezeu, nelipsind niciodata de la slujba bisericii, fiind
osirdnic la slujbele lui cele sufletesti, dar nelenevos si la
cele trupesti ale calugarilor. Insa iubea vinul, sarmanul! Si
fiindca avea slujba aceea, de multe ori bea mai mult decat
altii.
Intr-una din zile a cinat si a baut pana cand s-a imbatat si a cazut in asternutul sau. In ceasul Utreniei era adormit, insa auzind toaca, s-a sculat cum a putut ca sa se duca la biserica. Pentru ca, dupa cum am zis mai sus, el avea mult dor de cele dumnezeiesti, si nu voia sa se lipseasca niciodata de adunarea cea de mantuire a fratilor.
Deci, mergand putina departare de los, cu greu inainta spre biserica, pentru ca il durea capul de betie, insa pentru dorul pe care il avea, se ducea inainte. Atunci diavolul, prefacandu-se in chipul unui taur, venea inaintea lui si se arata cum ca vrea sa-l loveasca cu coarnele, insa monahul nu s-a speriat si facandu-si cruce, vrajmasul s-a departat putin. Si iarasi inchipuindu-se, s-a facut caine negru si-l impiedeca, sa nu mearga mai departe, dar facandu-si cruce ca si mai inainte, se ducea. Iar cand a ajuns la poarta bisericii, s-a facut dracul leu prea infricosat si s-a pornit asupra lui sa-l rupa. Atunci, aratandu-se o femeie preafrumoasa a izgonit pe dracul, mustrandu-l pe dansul cu ingrozire, cum de a indraznit sa faca rau robului ei. Apoi, apucand pe monah de mana, l-a dus la chilia lui, zicandu-i: "Pazeste-te de acum inainte sa nu te mai imbeti, daca doresti sa te mantuiesti; marturiseste-ti pacatul acesta la cutare duhovnic, si sa faci canonul care ti-l va da". Iar monahul a intrebat-o pe dansa, cine este, de a facut atata bunatate cu el? Iar ea a raspuns: "Eu sunt Maica lui Iisus Hristos!" Acestea auzindu-le el, a cazut la pamant cu frica multa, ca sa I se inchine, dar ea s-a facut nevazuta.
Deci, a plans de bucurie si s-a aflat in ceasul acela sanatos si nevatamat de betie. Marturisindu-se cu sarguinta si cu dinadinsul, dupa porunca cea dumnezeiasca, a pazit canonul si s-a departat de vin, dupa cum s ecada sa faca fiecare crestin care se biruieste de aceasta patima. Si care nu se va marturisi cu de-amanuntul, sa stie ca se va munci.
Toti sunt datori sa se pazeasca de multa bautura, ca de mare desfranare. Deschide-ti ochii vostri, cei ce iubiti betia, si va siliti ca sa va departati de ea, pentru ca sa nu va lipsiti de vesnica veselie si indulcire. Pe care, dea Dumnezeu, ca noi toti sa o dobandim, pentru rugaciunile cele bine primite ale pururea Fecioarei Maria, Nascatoare de Dumnezeu.
Amin.
(Minunea 138)
Intr-una din zile a cinat si a baut pana cand s-a imbatat si a cazut in asternutul sau. In ceasul Utreniei era adormit, insa auzind toaca, s-a sculat cum a putut ca sa se duca la biserica. Pentru ca, dupa cum am zis mai sus, el avea mult dor de cele dumnezeiesti, si nu voia sa se lipseasca niciodata de adunarea cea de mantuire a fratilor.
Deci, mergand putina departare de los, cu greu inainta spre biserica, pentru ca il durea capul de betie, insa pentru dorul pe care il avea, se ducea inainte. Atunci diavolul, prefacandu-se in chipul unui taur, venea inaintea lui si se arata cum ca vrea sa-l loveasca cu coarnele, insa monahul nu s-a speriat si facandu-si cruce, vrajmasul s-a departat putin. Si iarasi inchipuindu-se, s-a facut caine negru si-l impiedeca, sa nu mearga mai departe, dar facandu-si cruce ca si mai inainte, se ducea. Iar cand a ajuns la poarta bisericii, s-a facut dracul leu prea infricosat si s-a pornit asupra lui sa-l rupa. Atunci, aratandu-se o femeie preafrumoasa a izgonit pe dracul, mustrandu-l pe dansul cu ingrozire, cum de a indraznit sa faca rau robului ei. Apoi, apucand pe monah de mana, l-a dus la chilia lui, zicandu-i: "Pazeste-te de acum inainte sa nu te mai imbeti, daca doresti sa te mantuiesti; marturiseste-ti pacatul acesta la cutare duhovnic, si sa faci canonul care ti-l va da". Iar monahul a intrebat-o pe dansa, cine este, de a facut atata bunatate cu el? Iar ea a raspuns: "Eu sunt Maica lui Iisus Hristos!" Acestea auzindu-le el, a cazut la pamant cu frica multa, ca sa I se inchine, dar ea s-a facut nevazuta.
Deci, a plans de bucurie si s-a aflat in ceasul acela sanatos si nevatamat de betie. Marturisindu-se cu sarguinta si cu dinadinsul, dupa porunca cea dumnezeiasca, a pazit canonul si s-a departat de vin, dupa cum s ecada sa faca fiecare crestin care se biruieste de aceasta patima. Si care nu se va marturisi cu de-amanuntul, sa stie ca se va munci.
Toti sunt datori sa se pazeasca de multa bautura, ca de mare desfranare. Deschide-ti ochii vostri, cei ce iubiti betia, si va siliti ca sa va departati de ea, pentru ca sa nu va lipsiti de vesnica veselie si indulcire. Pe care, dea Dumnezeu, ca noi toti sa o dobandim, pentru rugaciunile cele bine primite ale pururea Fecioarei Maria, Nascatoare de Dumnezeu.
Amin.
(Minunea 138)
Icoana prea frumoasă a Născătoarei de Dumnezeu
Un monah oarecare se linistea în muntele Eleonului. El avea o
icoana prea frumoasa a Nascatoarei de Dumnezeu, în chilia lui,
la care avea multa evlavie. Si I se ruga în fiecare zi cerând
ca sa-l izbaveasca de dracul curviei. El avea atâta razboi de
la aceasta patima, ca nu-l lasa nici ziua nici noaptea si îl
avea atât de biruit, încât se primejduia sa cada si în fapta.
Deci, îndata ce se aprindea în inima lui vapaia aceea vatamatoare de suflet a spurcatei pofte, alerga la Sfânta Icoana, si rugându-se în lacrimi, se prapadea sminteala trupului.
Desi bine vedea vrajmasul, cum cu ajutorul Nascatoarei de Dumnezeu, fratele se izbavea, el nu înceta, ci totdeauna îl ispitea. Si într-o zi, stând afara din chilie, i-au venit iarasi viclenele gânduri. Deci, vrând sa alerge catre rugaciune dupa obisnuinta lui, vazu cu ochii aratat pe diavolul, caruia îi zise: "Până când, vrajmasule al adevarului, vrei sa ma ispitesti? Nu ai cunoscut socoteala mea, cum ca nu ma supun? Pentru ce în zadar ma muncesti?"
Raspuns-a lui diavolul: "Eu pe multi altii mai îmbunatatiti decât tine am biruit, si voiesc sa te fac si pe tine sa te biruiesti mai pe urma, caci nu ma lenevesc, nici alta slujba decât aceasta nu am. Însa daca vei face ceea ce îti voi zice tie, voi înceta sa te mai supar".
Iar acela a zis: "Ce voiesti sa fac?"
Raspuns-a lui dracul: "Cu înlesnire si putin lucru este ceea ce îti cer tie. Dar fa juramânt, cum ca nu vei marturisi altcuiva, si îti voi spune".
Iar pustnicul, ca un om neînvatat si fara rautate ce era, pentru dorul ca sa se izbaveasca de acest fel de razboi, s-a jurat ca sa nu spuna altcuiva.
Deci, i-a zis lui vicleanul sarpe: "Sa nu te mai închini de acum icoanei ce o ai în chilia ta; scoate-o pe dânsa afara din chilie, si eu de acum nu te voi mai supara".
Iar monahul a zis: "Mâine îti voi da raspuns pentru aceasta".
Dupa care dracul facându-se nevazut, monahul se sfarâma cu gândurile, nestiind ce sa faca din doua. Si avea mare necaz si scârba, mai ales pentru ca s-a jurat ca sa nu marturiseasca nimanui. Caci divalolul cel prea viclean s-a silit sa-i încuie usa, ca sa nu întrebe pe vreun dascal care sa-l învete despre greseala cea mai mica, sau cea mai mare dintre ele.
Însa în ziua aceea a venit în munte Avva Teodor Eliotul, care era iscusit în Sfintele Scripturi si deprins în faptele bune, din ispitele dracilor, si câti îl întrebau luau mare folos sufletesc. Deci, ducându-se si monahul cel înselat, i-a vestit lui pricina; iar Avva l-a canonisit greu pentru juramânt, apoi i-a zis lui: "Nu stii cum ca vrajmasul nu scoate vreodata, pe cineva din pacat mare ca sa-l arunce în pacat mic, ci totdeauna în mai mare primejdie-l prapastuieste? Care mai mare faradelege este, decât ca sa nu te închini Stapânei celei Prealaudate? Mai mic pacat este sa curvesti de mii de ori, decât sa te lepezi de Nascatoarea de Dumnezeu cea pururea Fecioara. Deci, sa nu asculti de acum mai mult pe vicleanul diavol, ci o roaga pe Dânsa si Ea îti va ajuta, ca sa-l rusinezi pe el."
Dupa aceea plecând pustnicul de la Avva si ajungând la chilie, l-a întâmpinat dracul, zicându-i:"O! Batrânule rau, au nu te-ai jurat mie, ca sa nu spui nimanui orice îti voi zice tie? Sa stii ca pentru calcarea de juramânt ai sa te muncesti, si eu nu voi înceta pâna în sfârsit a te ispiti".
Iar calugarul a raspuns: "Vrajmasule al binelui, si preaînrautatitule, ori curvar de voi fi, ori jurator strâmb, nu me vei judeca tu, ci numai Dumnezeu si Stapânul, Fiul pururea Fecioarei, de care zici sa ma lepad. Însa eu nu te voi asculta. Si acum poti sa faci cu mine ce vrei; darul Ei îmi va ajuta si ma va izbavi de ispitele si crusele tale".
Atunci dracul s-a facut nevazut, iar monahul facând o iconita mica, dupa chipul Icoanei Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu pe care o avea în chilie, o purta cu el totdeauna. Si de atunci n-a mai putut sa-l supere vicleanul, ci a petrecut toata viata lui cu fapte bune, si s-a învrednicit fericirii celei ceresti, pe care sa dea Bunul Dumnezeu ca si noi toti sa o dobândim, cu darul si cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, caruia I se cuvine slava în veci, Amin.
(Minunea 139)
Deci, îndata ce se aprindea în inima lui vapaia aceea vatamatoare de suflet a spurcatei pofte, alerga la Sfânta Icoana, si rugându-se în lacrimi, se prapadea sminteala trupului.
Desi bine vedea vrajmasul, cum cu ajutorul Nascatoarei de Dumnezeu, fratele se izbavea, el nu înceta, ci totdeauna îl ispitea. Si într-o zi, stând afara din chilie, i-au venit iarasi viclenele gânduri. Deci, vrând sa alerge catre rugaciune dupa obisnuinta lui, vazu cu ochii aratat pe diavolul, caruia îi zise: "Până când, vrajmasule al adevarului, vrei sa ma ispitesti? Nu ai cunoscut socoteala mea, cum ca nu ma supun? Pentru ce în zadar ma muncesti?"
Raspuns-a lui diavolul: "Eu pe multi altii mai îmbunatatiti decât tine am biruit, si voiesc sa te fac si pe tine sa te biruiesti mai pe urma, caci nu ma lenevesc, nici alta slujba decât aceasta nu am. Însa daca vei face ceea ce îti voi zice tie, voi înceta sa te mai supar".
Iar acela a zis: "Ce voiesti sa fac?"
Raspuns-a lui dracul: "Cu înlesnire si putin lucru este ceea ce îti cer tie. Dar fa juramânt, cum ca nu vei marturisi altcuiva, si îti voi spune".
Iar pustnicul, ca un om neînvatat si fara rautate ce era, pentru dorul ca sa se izbaveasca de acest fel de razboi, s-a jurat ca sa nu spuna altcuiva.
Deci, i-a zis lui vicleanul sarpe: "Sa nu te mai închini de acum icoanei ce o ai în chilia ta; scoate-o pe dânsa afara din chilie, si eu de acum nu te voi mai supara".
Iar monahul a zis: "Mâine îti voi da raspuns pentru aceasta".
Dupa care dracul facându-se nevazut, monahul se sfarâma cu gândurile, nestiind ce sa faca din doua. Si avea mare necaz si scârba, mai ales pentru ca s-a jurat ca sa nu marturiseasca nimanui. Caci divalolul cel prea viclean s-a silit sa-i încuie usa, ca sa nu întrebe pe vreun dascal care sa-l învete despre greseala cea mai mica, sau cea mai mare dintre ele.
Însa în ziua aceea a venit în munte Avva Teodor Eliotul, care era iscusit în Sfintele Scripturi si deprins în faptele bune, din ispitele dracilor, si câti îl întrebau luau mare folos sufletesc. Deci, ducându-se si monahul cel înselat, i-a vestit lui pricina; iar Avva l-a canonisit greu pentru juramânt, apoi i-a zis lui: "Nu stii cum ca vrajmasul nu scoate vreodata, pe cineva din pacat mare ca sa-l arunce în pacat mic, ci totdeauna în mai mare primejdie-l prapastuieste? Care mai mare faradelege este, decât ca sa nu te închini Stapânei celei Prealaudate? Mai mic pacat este sa curvesti de mii de ori, decât sa te lepezi de Nascatoarea de Dumnezeu cea pururea Fecioara. Deci, sa nu asculti de acum mai mult pe vicleanul diavol, ci o roaga pe Dânsa si Ea îti va ajuta, ca sa-l rusinezi pe el."
Dupa aceea plecând pustnicul de la Avva si ajungând la chilie, l-a întâmpinat dracul, zicându-i:"O! Batrânule rau, au nu te-ai jurat mie, ca sa nu spui nimanui orice îti voi zice tie? Sa stii ca pentru calcarea de juramânt ai sa te muncesti, si eu nu voi înceta pâna în sfârsit a te ispiti".
Iar calugarul a raspuns: "Vrajmasule al binelui, si preaînrautatitule, ori curvar de voi fi, ori jurator strâmb, nu me vei judeca tu, ci numai Dumnezeu si Stapânul, Fiul pururea Fecioarei, de care zici sa ma lepad. Însa eu nu te voi asculta. Si acum poti sa faci cu mine ce vrei; darul Ei îmi va ajuta si ma va izbavi de ispitele si crusele tale".
Atunci dracul s-a facut nevazut, iar monahul facând o iconita mica, dupa chipul Icoanei Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu pe care o avea în chilie, o purta cu el totdeauna. Si de atunci n-a mai putut sa-l supere vicleanul, ci a petrecut toata viata lui cu fapte bune, si s-a învrednicit fericirii celei ceresti, pe care sa dea Bunul Dumnezeu ca si noi toti sa o dobândim, cu darul si cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, caruia I se cuvine slava în veci, Amin.
(Minunea 139)
***
Maica Domnului scoate din iad pe ucenicul Cuviosului Pavel
Acest prea fericit Parinte Sfânt, ne istoriseste aceasta, zicând:
"Am
avut un ucenic foarte lenes, care mai cadea si în alte pacate
felurite, fara ca eu sa stiu. Dupa ce a murit ma rugam lui
Dumnezeu si Maicii Domnului, sa-mi descopere în care loc se
afla. Rugându-ma eu asa fierbinte multe zile, am vazut în
vedenie pe ucenic tinându-se de doi oarecare. Neferecitul
ucenic era ca o piatra, sau caramida, de la cap pâna la picioare,
neavând nici cum vreo lucrare, a sufletului sau a trupului.
Aceasta vazând-o eu, m-am mâhnit mult. Îndata mi-am adus aminte
de cuvinteleStapânesti, când a poruncit sa-i lege mâinile si
picioarele aceluia care nu avea haina de nunta si sa-l arunce
în întunericul cel mai dinafara. Venindu-mi în sine din uimire,
am început sa ma mâhnesc mult si sa ma amarasc. Dadeam
milostenie, faceam Liturghii, rugam ziua si noaptea pe prea Puternica
Împarateasa si pe iubitorul de oameni Dumnezeu ca sa-l miluiasca.
Am postit de multe ori, cu toate batrânetele mele.
Dupa multe zile, vad pe Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu si Pururea Fecioara Maria, zicându-mi: "Ce ai Pavele de te mâhnesti?"
Eu i-am raspuns: "Pentru fratele, stapâna mea, ca l-am vazut muncindu-se". Ea mi-a zis: "Nu m-ai rugat ca sa ti-l arat? Iata am ascultat rugaciunea ta". Eu am raspuns: "Asa este Doamna mea, dar nu vreau sa-l vad si sa ma mâhnesc".
Atunci mi-a zis iarasi prea Laudata: "Du-te dar si pentru ostenelile tale, smerenia, lacrimile si dragostea ta, am sa si-l arat iarasi ca sa te veselesti".
Trecând o zi, vad pe fratele venind catre mine, cu totul vesel si plin de bucurie. El îmi zise plin de veselie: "Rugaciunile tale Parinte au mijlocit catre Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu (ca mult te iubeste), si a rugat pe Mântuitorul si m-a dezlegat din legaturile vrajmasului, în care eram legat mai înainte. Acestea zicându-mi, văd si pe Preasfânta, zicând catre mine: �Te-ai încredintat acum, rugatorule pentru fiul tau?" Eu am zis: "Asa Stapâna! Foarte multumesc iubirii Tale de oameni". Atunci iarasi mi-a zis: "Du-te, dar adu-ti aminte totdeauna de fratele tau, în rugaciunile tale, milostenii si aduceri (de jertfe) facând ca pre mult foloseste pe mort milostenia si aducerea (de jertfa la Sfântul Altar) cu credinta."
Dupa multe zile, vad pe Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu si Pururea Fecioara Maria, zicându-mi: "Ce ai Pavele de te mâhnesti?"
Eu i-am raspuns: "Pentru fratele, stapâna mea, ca l-am vazut muncindu-se". Ea mi-a zis: "Nu m-ai rugat ca sa ti-l arat? Iata am ascultat rugaciunea ta". Eu am raspuns: "Asa este Doamna mea, dar nu vreau sa-l vad si sa ma mâhnesc".
Atunci mi-a zis iarasi prea Laudata: "Du-te dar si pentru ostenelile tale, smerenia, lacrimile si dragostea ta, am sa si-l arat iarasi ca sa te veselesti".
Trecând o zi, vad pe fratele venind catre mine, cu totul vesel si plin de bucurie. El îmi zise plin de veselie: "Rugaciunile tale Parinte au mijlocit catre Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu (ca mult te iubeste), si a rugat pe Mântuitorul si m-a dezlegat din legaturile vrajmasului, în care eram legat mai înainte. Acestea zicându-mi, văd si pe Preasfânta, zicând catre mine: �Te-ai încredintat acum, rugatorule pentru fiul tau?" Eu am zis: "Asa Stapâna! Foarte multumesc iubirii Tale de oameni". Atunci iarasi mi-a zis: "Du-te, dar adu-ti aminte totdeauna de fratele tau, în rugaciunile tale, milostenii si aduceri (de jertfe) facând ca pre mult foloseste pe mort milostenia si aducerea (de jertfa la Sfântul Altar) cu credinta."
(Minunea 149)
Biruind razboiul curviei de cinci ori, de cinci ori s-a încununat
Doi
frati au fost trimisi de la manastire, la ascultare. Ei
calatoreau împreuna, rugându-se fiecare lui Dumnezeu. Ajungând
la locul destinat, s-au apucat de lucru, asupra unuia din ei,
s-a ridicat razboi de la diavolul, de cinci ori, ca sa
pacatuiasca. El sculându-se facea rugaciune, si nu s-a lasat
biruit de gânduri, dar a fost suparat tare de patima. Întorcându-se ei
catre Parintele lor duhovnicesc, fata fratelui aceluia era
tulburata.
Fiind întrebat despre cauza tulburarii, acela a pus metanie si a raspuns: "Roaga-te Parinte pentru mine, ca am cazut în curvie". Apoi I-a povestit, cum a fost luptat de gânduri. Batrânul fiind vazator cu mintea, vedea pe capul ucenicului sau, cinci cununi. Cunoscându-I lupta si biruinta lui asupra patimii si a diavolului, care o ridicase asupra lui, i-a zis: "Îndrazneste fiule, ca nu te-ai biruit; ci, mai vârtos, ai biruit cu acea împotrivire, ca n-ai savârsit pacatul".
Fratele, prin credinta în Dumnezeu si evlavia ce o avea catre Maica Domnului, a fost ajutat sa biruiasca de cinci ori, ispita divoleasca si astfel, s-a încununat de cinci ori, cu darul lui Dumnezeu.
Orice patima sau ispita diavoleasca biruita de noi cu ajutorul lui Dumnezeu si osârdia noastra bine chibzuita, este o cununa stralucita, cu care ne încununam de sus.
(Minunea 188)
Fiind întrebat despre cauza tulburarii, acela a pus metanie si a raspuns: "Roaga-te Parinte pentru mine, ca am cazut în curvie". Apoi I-a povestit, cum a fost luptat de gânduri. Batrânul fiind vazator cu mintea, vedea pe capul ucenicului sau, cinci cununi. Cunoscându-I lupta si biruinta lui asupra patimii si a diavolului, care o ridicase asupra lui, i-a zis: "Îndrazneste fiule, ca nu te-ai biruit; ci, mai vârtos, ai biruit cu acea împotrivire, ca n-ai savârsit pacatul".
Fratele, prin credinta în Dumnezeu si evlavia ce o avea catre Maica Domnului, a fost ajutat sa biruiasca de cinci ori, ispita divoleasca si astfel, s-a încununat de cinci ori, cu darul lui Dumnezeu.
Orice patima sau ispita diavoleasca biruita de noi cu ajutorul lui Dumnezeu si osârdia noastra bine chibzuita, este o cununa stralucita, cu care ne încununam de sus.
(Minunea 188)
Maica Domnului salvează din înec o femeie săracă care a născut
În
largul oceanului este un ostrov ce se cheama Tumva. În acel
ostrov era o biserica, zidita în cinstea Sfântului Arhanghel
Mihail. La praznuirea hramului acestei Manastiri, se aduna mult
popor, de prin multe parti. În aceea vreme, la un praznic,
mersera pe mare multi oameni si femei. Între ele era si o
femeie sarca, însarcinata, care era aproape sa nasca. Deodata
se stârni o furtuna mare. Oamenii înspaimântându-se cumplit s-au
coborât în barci si s-au îndreptat spre ostrov, lasând pe acea femeie
în mijlocul valurilor.
Fiind învaluita de mare primejdie, plângea si se ruga lui Dumnezeu, Maicii Domnului si Sfântului Arhanghel Mihail sa o scape din primejdie. În acel moment i s-a aratat ei Maica Precista, care a scos-o din valurile marii si a dus-o într-un loc fara de grija, unde a nascut prunc. Dupa ce s-a asezat marea, femeia vazându-se scoasa pe mal, a spus oamenilor toate. A spus cum n-a lasat-o Maica Precista sa se înnece în mare; ci ca o milostiva a mântuit-o de la moarte.
(Minunea 211)
Fiind învaluita de mare primejdie, plângea si se ruga lui Dumnezeu, Maicii Domnului si Sfântului Arhanghel Mihail sa o scape din primejdie. În acel moment i s-a aratat ei Maica Precista, care a scos-o din valurile marii si a dus-o într-un loc fara de grija, unde a nascut prunc. Dupa ce s-a asezat marea, femeia vazându-se scoasa pe mal, a spus oamenilor toate. A spus cum n-a lasat-o Maica Precista sa se înnece în mare; ci ca o milostiva a mântuit-o de la moarte.
(Minunea 211)
***
Maica Domnului îndeamnă la pocăinţă, pe calugărul ce a facut mult bine bisericii Sale
Sfântul Ierasm, calugarul de la Pecersca, a avut multe comori
mostenite de la parintii sai, pe care le-a dat bisericii Maicii
Domnului. Dupa aceea, cu îndemnarea vrasmasului sufletesc, a
început a petrece viata necuvioasa, lenevindu-se la rugaciune,
la post si la alte bunatati sufletesti. În acea vreme
îmbolnavindu-se, era aproape sa moara. Atunci i s-a aratat lui
Maica Domnului tinând în brate pe Hristos ca Prunc si i-a zis lui:
"Ierasme, fiindca tu ai împodobit biserica mea cu icoane, eu
înca voi cere Fiului meu, ca sa te primeasca si sa vietuiesti în
Împaratia lui, numai scoala-te din starea în care te afli si te
pocaieste de pacatele tale, facându-te schimnic, caci peste
trei zile te vor lua la mine".
Auzind acestea, Ierasm si-a marturisit pacatele sale în fata tuturor fratilor calugari, parându-i rau de tot ce a facut. A treia zi, dupa fagaduinta Maicii lui Dumnezeu, a plecat din aceasta viata urcându-se la cer, pentru a intra în locasul cel de veci.
(Minunea 230)
Auzind acestea, Ierasm si-a marturisit pacatele sale în fata tuturor fratilor calugari, parându-i rau de tot ce a facut. A treia zi, dupa fagaduinta Maicii lui Dumnezeu, a plecat din aceasta viata urcându-se la cer, pentru a intra în locasul cel de veci.
(Minunea 230)
***
Maica Domnului salvează prin Sfânta Icoana pe pictorul ce era să se prabuşească
În tara Flandrei, un pictor evlavios picta icoana Maicii
Domnului, pe cât putea mai frumos; iar pe capetenia diavolilor,
cum putea mai urât. Odinioara s-a aratat lui duhul cel necurat
si s-a laudat cu mare mânie, ca-l va pedepsi de va mai zugravi
chipul lui atât de urât.
Pictorul, din acel ceas si mai mult s-a îndemnat a supara pe duhul cel rau prin acest lucru. Într-una din zile, pe când lucra la pictarea unei biserici si se afla sus pe schela, avea de executat chipul Maicii Domnului cu Dumnezeiescul Prunc în brate.
El lucra cu multa râvna si dragoste, cautând sa redea Chipului Sfânt, cele mai nobile si placte trasaturi; iar pe mai-marele diavolilor din contra, l-a pictat cât s-a putut mai monstruos, sub picoarele Sfintiei Sale.
Pe când lucra la terminarea acestei Icoane, aflându-se sus pe schela, deodata, din ispita diavoleasca, s-a pornit în biserica un vifor mare, care i-a surpat toata schelaria de sub el, fiind în pericol sa se prabuseasca. Vazând pericolul în care se afla, mai înainte de a cadea a strigat cu glas mare catre Maica Domnului sa-l salveze. În acea clipa, chipul ei din Icoana a întins mâna si l-a sutinut pe pictor, pâna ce oamenii au venit în ajutorul lui.
Astfel, intervenind grabnic, Maica Domnului salveaza de la moarte sigura pe robul ei, care, ca drept multumire, a lucrat cu si mai mare dragoste si râvna, la împodobirea bisericii cu Chipuri Sfinte.
(Minunea 254)
Pictorul, din acel ceas si mai mult s-a îndemnat a supara pe duhul cel rau prin acest lucru. Într-una din zile, pe când lucra la pictarea unei biserici si se afla sus pe schela, avea de executat chipul Maicii Domnului cu Dumnezeiescul Prunc în brate.
El lucra cu multa râvna si dragoste, cautând sa redea Chipului Sfânt, cele mai nobile si placte trasaturi; iar pe mai-marele diavolilor din contra, l-a pictat cât s-a putut mai monstruos, sub picoarele Sfintiei Sale.
Pe când lucra la terminarea acestei Icoane, aflându-se sus pe schela, deodata, din ispita diavoleasca, s-a pornit în biserica un vifor mare, care i-a surpat toata schelaria de sub el, fiind în pericol sa se prabuseasca. Vazând pericolul în care se afla, mai înainte de a cadea a strigat cu glas mare catre Maica Domnului sa-l salveze. În acea clipa, chipul ei din Icoana a întins mâna si l-a sutinut pe pictor, pâna ce oamenii au venit în ajutorul lui.
Astfel, intervenind grabnic, Maica Domnului salveaza de la moarte sigura pe robul ei, care, ca drept multumire, a lucrat cu si mai mare dragoste si râvna, la împodobirea bisericii cu Chipuri Sfinte.
(Minunea 254)
***
Într-o
chinovie, din îndemnarea diavolului, s-au certat doi fraţi.
Deci unul, ca un îmbunătăţit şi dreptcredincios ce era, îl
iertase pe celălalt şi se ruga pentru sufletul lui, pe când
acesta se mândrea şi spunea egumenului minciuni, a zis că
tovarăşul lui ar fi făcut un păcat de ruşine. De aceasta luând
cunoştinţă monahul cel cucernic, s-a mâhnit foarte şi s-a ruşinat,
neputând să sufere o clevetire ca aceea. însă neavând în oameni
nădejde, ci la Atotputernicul Dumnezeu şi la Preacurata lui
Maică, a alergat la darul lor ca sa-i ajute, pentru ca să nu se
ruşineze de fraţii săi.
Deci
într-o dimineaţă, când se cânta Utrenia, văzu pe clevetitorul
său stând în strană cu neruşinare, aproape de el, nicidecum
căindu-se pentru nedreapta lui clevetire. Atunci fratele fiind
biruit de mâhnire, neputând să-l vadă, a plecat din biserică şi
ducându-se într-un Paraclis, a căzut la pământ rugându-se cu
lacrimi şi zicând: "Preasfântă Născătoare de Dumnezeu,
nădejdea celor deznădăjduiţi şi ajutorul celor neajutoraţi, grăbeşte şi
mă izbăveşte de clevetirea cea nedreaptă, că dacă nu va apuca
înainte darul tău, nu găsesc alt ajutor". Acestea zicând, a
văzut pe Preasfânta că şedea aproape de sfinţita masă,
împreună cu un drept şi încuviinţat bărbat. Iar fratele privind
la ei cu frică şi cu evlavie, i-a văzut că s-au închinat către
răsărit când au cântat cântăreţii: "Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh". După care întorcându-se Stăpâna către dânsul, i-a zis privind cu faţa lină: "Să
nu te mâhneşti mai mult, că m-am rugat pentru tine Fiului meu
şi a luminat pe vrăjmaşul tău ca să se căiască de păcatul lui,
pentru ca să nu se muncească, iar tu ca să te izbăveşti de
nedreapta clevetire". Iar el a zis: "Te rog pe Tine,
Doamna mea, spune-mi cine este Sfântul acesta care şade
împreună cu Tine şi pentru ce acum vă închinaţi?" Preasfânta i-a răspuns: "Acesta
este Ioan Evanghelistul, fiul meu cel dăruit de Stăpânul când
era pe Cruce. Şi să nu te miri că ne-am închinat lui Dumnezeu,
pentru că totdeauna când voi oamenii cântaţi aici pe pământ
laude şi slavoslovii Sfintei Treimi şi noi cei din Împărăţia
Cerească ne închinăm şi împreună ne bucurăm pentru slava cea care cu
cuviinţă şi după datorie se dă Preaslăvitului Dumnezeu; şi ne
aplecăm cu evlavie capetele, închinându-ne Făcătorului şi
Mântuitorului nostru". Acestea zicând, s-a înălţat la
ceruri Împărăteasa Atoate, lăsând în urma ei o aşa bună
mireasmă, încât toţi s-au minunat. Iar clevetitorul acela, din
mirosul acelei bune miresme desăvârşit umplându-se, a mărturisit
înaintea tuturor nedreapta clevetire.
Deci,
monahul cel cucernic, povestindu-le cu de-amănuntul vedenia şi
ducându-se la biserică unde s-a arătat Stăpâna, ieşea încă
bună mireasmă din marmura pe care stătuse cu preacuratele sale
picioare; pe care marmoră scoţând-o, a păstrat-o şi păzit-o
totdeauna ca pe nişte moaşte sfinte, pentru aducerea aminte de
minunea pe care a făcut-o Preaslăvita Născătoare de Dumnezeu.
Pentru ale cărei rugăciuni, o! de am dobândi fericirea cerească! Amin (M.M.D. 34 d. Neamţ).
(Minunea 259)
Pentru ale cărei rugăciuni, o! de am dobândi fericirea cerească! Amin (M.M.D. 34 d. Neamţ).
(Minunea 259)
sursa:www.biserica-mihai-viteazul.ro
http://minunicrestine.blogspot.com/
