IERTAREA

                                                                       "IERTAREA
Iertarea este o cale de a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi a fi ca El. Iertarea este un proces conştient şi din convingerea inimii prin care nu-i mai considerăm
vinovaţi pe cei care ne-au greşit şi nu ne mai simţim vinovaţi faţă de cei cărora le-am greşit.

     Este o lucrare, un act voluntarşi liber, nu un sentiment. Este un proces liber care şi aduce libertate. Este o problemă a inimii, în sensul biblic al cuvântului, nu al psihismului. Reînnoieşte relaţia rănită. Întrerupe avalanşa reacţiilor produse de durerea simţită în actele vătămătoare. Oferă puterea de a nu mai fi copleşit de sentimentele sau emoţiile negative care întreţin
durerea. Este mai curând o problemă între om şi Dumnezeu.  Este izvor de Har şi de eliberare de sub robia puterilor negative ale: mâniei,ţinerii de
minte a răului, autocompătimirii, amărăciunii, comportamentelor defensive, baricadării
dincolo de zidul de protecţie, ascunderii adevăratei identităţi. Dumnezeu este gata mereu să ne ierte şi să ne iubească fără nici o condiţie.

Dificultatea
vine din partea noastră, din partea neputinţei noastre de a ne lăsa iubiţi.

                              PENTRU A ÎNŢELEGE IERTAREA ESTE NECESAR:
Să ne dăm seama ce convingeri sau presupuneri avem despre identitatea noastră în Dumnezeu.

Să devenim conştienţi că suntem oameni, ceea ce înseamnă că:
Suntem creaţi după chipul lui Dumnezeu Cel Unul în Treime, adică suntem ca
Dumnezeu, subiect în relaţie cu alte subiecte,
suntem făptură, adică altfel decât Dumnezeu  şi dependenţi de El şi
suntem chemaţi să devenim asemenea Lui lucrând împreună cu Harul Lui. Omul există numai în relaţie:
Cu Dumnezeu
Cu sine
Cu semenii.

 Pentru omul căzut, relaţia este locul în care:
Este iubit şi iubeşte,
Este rănit şi răneşte,
Poate creşte şi se poate vindeca iertând ca Dumnezeu şi primind iertarea cu recunoştinţă.
 Să fim conştienţi de existenţa binelui şi a răului şi că suntem înconjuraţi de efectele răului
existent înainte de a fi noi.  Să realizăm că latura noastră întunecată face presiuni asupra noastră,
  presiuni faţă de care putem fi liberi numai cu Harul lui Dumnezeu. Să descoperim că Dumnezeu ne iartă şi ne dăruieşte iertarea ca pe un mijloc de vindecare a rănilor suferite şi de reparare a relaţiilor destrămate, făcând posibilă trecerea dincolo de greşelile noastre şi ale celorlalţi.

                                        OMUL ESTE ALTFEL DECÂT DUMNEZEU

      DUMNEZEU  Este Creatorul tuturor celor văzute şi nevăzute
      OMUL   Este făptură, creaţia lui Dumnezeu
Dumnezeu
Este desăvârşit în mod absolut
Omul
Are un dor nestins de Absolut şi de desăvârşire
Dumnezeu
Iubeşte desăvârşit
Omul
Iubeşte nedesăvârşit
Dumnezeu
Iubeşte necondiţionat
Omul
Iubeşte condiţionat
Dumnezeu
Intră în relaţie de intimitate personală cu fiecare om în parte
Omul
Nu intră în armonie cu toţi oamenii, dar tinde spre aceasta
Dumnezeu
Nu-şi calcă făgăduinţele
Omul
Îşi calcă făgăduinţele
Dumnezeu
Urmăreşte interesul fiecărui om
Omul
Este egoistşi abuziv

IMPORTANŢA IERTĂRII:
Vindecă inimile şi reface relaţiile. Este cheia sănătăţii integrale a omului. Este leacul neaşteptat şi revelat al dragostei împotriva durerii nedrepte. Deschide uşa spre noi posibilităţi de viaţă. Eliberează emoţiile  şi sentimentele. Dă putere prin eliberarea unor energii blocate de ură, mânie şi îngrijorare.  Ajută să te confrunţi cu realitatea vieţii şi să-i faci faţă. Nu mai ai nevoie de mânie şi ură pentru că, renunţând la luptă, nu mai ai nevoie de arme.

Când te-ai hotărât să ierţi: Nu te opri: după ce ai hotărât să ierţi, vei constata că simţi altceva decât credeai că vei simţi. Nu te speria: supărarea poate continua şi după ce ai iertat, pentru că sentimentelor de mânie şi durerii le trebuie timp pentru a se stinge.
 Trăieşte-le iertând. Cere iertare pentru „partea” ta de vină. Gândeşte-te că problema este mai degrabă între tine şi Dumnezeu, decât între tine şi cel care te-a rănit.
E nevoie de primirea şi înţelegerea propriilor sentimente, fără a te lăsa condus de ele.Începe de unde poţi şi lasă iertarea să-şi facă lucrarea în procesul de vindecare cu harul lui Dumnezeu.

Temă
1. Faceţi o listă cu lucruri pe care le-aţi iertat celor care v-au rănit de-a lungul vieţii.
2. Faceţi o listă cu lucruri pe care vi le-au iertat cei cărora le-aţi greşit şi le sunteţi recunoscători
pentru asta.
3. Faceţi o listă cu lucruri pe care nu le puteţi ierta. Dacă vă e greu să le numiţi simbolizaţi-le
printr-un semn oarecare.
4. Faceţi o listă cu lucruri care credeţi că nu vă pot fi iertate.
5. Faceţi o listă cu lucruri pe care credeţi că nu vi le puteţi ierta.
6. Ce credeţi că vă împiedică să iertaţi când nu puteţi ierta?

CE NU ESTE IERTAREA

Iertarea nu este uitare Rănile aşa zis uitate au fost alungate în inconştient şi, de acolo, continuă să-i
 chinuie pe oameni. Pentru a le trata şi vindeca este nevoie să fie readuse în conştient. Iertarea cicatrizează rănile emoţionale. Atunci ne putem aminti evenimentul fără resentimente.
Nu mai suferim. Mântuitorul a înviat cu urmele cuielor, dar nu mai simte durerea.
Iertarea nu este doar un act imediat al voinţei  Mulţi se simt vinovaţi, sau îi învinovăţesc pe ceilalţi, pentru că nu iartă imediat.
 Dar iertarea nu este un act eroic de voinţă în care ne suprimăm emoţiile, ci este un act al întregii noastre fiinţe.
Si cere participarea tuturor puterilor noastre sufleteşti: inimă, inteligenţă, voinţă. Cine sare peste etapele transformării emoţionaleşi ale vindecării nu face decât să panseze o rană infectată.
 Aceasta va sfârşi prin a se infectaşi mai rău. Simţirea mânieişi simţirea lăuntrică a nedreptăţii face parte din procesul iertării. Este nevoie de timp şi pentru vindecare şi pentru iertare; nu trebuie să bruscăm ceea ce se
petrece în noi. E nevoie să discernem între simţirea mânieişi dorinţa de răzbunare, fantasmele legate
de   „dreptatea” pe care trebuie să ne-o facem singuri etc. Mânia (iuţimea) este o emoţie sănătoasă, o putere a sufletului pe care Dumnezeu ne-a dat-o ca   să ne putem apăra integritatea.
           Nu mânia este păcatul, ci ura şi patimile pe care le poate stârni.
"Mâniaţi-vă şi nu greşiţi," spune Domnul. Important este să luăm decizia de a nu ne mai răzbuna, în nici un fel. Răzbunarea este inutilă şi devastatoare. E nevoie să facem pace lăuntrică, pace emotivă.
          Iertarea nu înseamnă scuzare A scuza, înseamnă a nu-l considera responsabil pe cel care ne-a ofensat. Când cineva ne face un rău fără să vrea, sau fără să ştie, nu are de ce să ne ceară iertare, dar trebuie să ne   ceară scuze.
             
Dar dacă cineva a voit să ne facă rău, a vrut să ne rănească, nu mai e vorba de scuze. Tendinţa
de a-l scuza pe cel care ne-a ofensat se bazează pe circumstanţele atenuante oferite de trecutul său sau de alte circumstanţe. Dar nici o vină, fieşi explicabilă, nu poate fi scuzabilă. Ea poate fi doar iertată. Când Moise Îl ruga pe Dumnezeu să ierte poporul Său, Acesta îi răspunde descoperindu-i că este „Iahve, Iahve, Dumnezeu iubitor de oameni, milostiv, îndelung răbdător, plin de îndurare şi de dreptate.

Care păzeşte adevărul şi arată milă la mii de neamuri: care iartă vina şi răzvrătirea şi păcatul, dar nu lasă nepedepsit pe cel ce păcătuieşte” (Ieşire 34, 6-7).

Iertarea nu este sinonimă cu împăcarea

Iertarea se referă la fapta care a rănit relaţia. Împăcarea este o urmare a iertării, dar poate să nu
aibă loc. Dacă după acordarea iertării, simţim că prin împăcare relaţia noastră nu ar creşte în profunzime, e mai bine să renunţăm pur şi simplu la ea pentru păstrarea păcii
. Pacea înseamnă să nu te răzbuni şi să nu doreşti să te răzbuni.
Pacea şi iubirea de vrăjmaşi nu presupune prietenie.
              Din nefericire, mulţi oameni se împacă fără a-şi ierta unii altora ofensele, ca să nu „mai
dezgroape morţii”, dar fără recunoaşterea şi numirea suferinţelor pe care le-am produs sau pe
Împăcarea presupune iertare, iar iertarea presupune rostirea adevărului.
care le-am suferit, nu există împăcare adevărată.
Adevărul trebuie rostit.
Iertarea nu se impune Iertarea este o lucrare a iubirii.
Persoana care iartă trebuie să-şi asume în mod liber alegerea pe care a făcut-o, fără a pretinde ceva de la cel pe care îl iartă.

Putem să ne dorim să fim iubiţi de cei din jurul nostru în ciuda faptelor noastre rele, dar nu le
putem pretinde acest lucru.
 Iertarea se dă, se cere, dar nu se pretinde."

DUMINICA

Astăzi, din păcate, nu folosim libertatea spre bine, pentru sfinţenie, ci pentru laicizare.

Mai demult oamenii lucrau toată săptămâna şi aveau duminica odihnă. Acum nu lucrează nici sâmbăta. Dar acum trăiesc duhovniceşte mai mult, sau păcătuiesc mai mult?

Dacă şi-ar fi valorificat timpul lor la cele duhovniceşti ar fi fost altfel; oamenii ar fi fost mai adunaţi.

Noi, oamenii nenorociţi, furăm din cele duhovniceşti, furăm de la Hristos. Mirenii orice lucru îl au de făcut, duminica se hotărăsc să-l facă. Caută vreo duminică pentru lucrul acesta, vreo sărbătoare pentru celălalt,  şi-i mănâncă urgia lui Dumnezeu. Ce ajutor vor avea după aceea de la Sfinţi?

Zi de corvoadă este Duminica? Şi orice slujire să vrea să ne-o facă cineva, bine, dar nu duminica. Nu lăsăm pe Dumnezeu să ne facă o comandă. Şi tot ceea ce nu se face cu credinţă în Dumnezeu, nu are legătură cu Dumnezeu; este ceva lumesc.

De aceea şi lucrul acela pe care îl facem nu are binecuvântare şi astfel nu are rezultate bune. După aceea spun: ,,Diavolul e de vină". Nu e de vină diavolul, ci noi nu lăsăm pe Dumnezeu să ne ajute. Când lucrăm în zile de sărbătoare, dăm prilej  şi de  la început intră diavolul. ,,Mai bun este puţinul celui drept decât bogăţia multă a păcătoşilor" (Ps.36, 16), spune psalmul. Asta are binecuvântare, toate celelalte sunt talaş.

Aşadar trebuie să avem credinţă, mărime de suflet şi evlavie şi să le dăm pe toate, cu încredere, lui Dumnezeu. Altfel, va lucra în sărbători şi în celelalte zile va căsca gura.

Şi să vedeţi cum Dumnezeu niciodată nu m-a lăsat. Niciodată n-am lucrat duminica şi sărbătoarea, şi Dumnezeu nu m-a lăsat, şi treburile mi le-a binecuvântat.

Îmi aduc aminte că odată au venit la mine nişte maşini de treierat în sat şi l-au înştiinţat pe tatăl meu că vor începe întâi de la ogoarele noastre, în ziua de Duminică, şi după aceea vor pleca mai în jos. Tata îmi spune: ,,Ce să facem? Au venit maşinile". ,,Eu nu lucrez duminica", i-am spus; ,,Luni". "Dacă vom pierde această ocazie, ne vom chinui mult cu caii" - îmi spune. ,,Nu mă deranjează, - îi spun. Lasă să treier până la Crăciun".

Am mers la Biserică fără să dau importanţă faptului. Cum au început maşinile să se îndrepte spre locul de treierat, s-au stricat în drum şi au înştiinţat din nou pe tata: ,,Să ne iertaţi, dar s-au stricat maşinile. Vom merge la Ghiannena, să le reparăm şi luni vom începe întâi de la Dumneavoastră!" Astfel n-au treierat duminică, ci luni. Multe de acestea au văzut ochii mei.

                           Cu durere şi dragoste pentru omul contemporan - Cuv.Paisie Aghioritul