Nu
se poate vorbi numai despre Maica Domnului.
Ea e prevăzută de Providenţă
îndată după căderea omului.
Deci pomenirea Ei, pune din plin,
problema refacerii omului.
Primul
om refăcut, e Iisus, Fiul Ei, şi toţi ucenicii lui Iisus, deci Ea e şi
Maica Bisericii. A fost
instituită,
chiar de Iisus, când era pe cruce, ca maică a creştinătăţii, când i-a
dat pe Ioan de
fiu
şi lui Ioan i-a dat-o pe Ea de maică.
Dacă viaţa noastră s-ar reduce
numai la viaţa aceasta, cea între leagăn şi mormânt, toată
zdroaba
vieţii ar fi fară sens. Dar viaţa noastră nu e numai atâta. Ştim de la
Iisus, că vom
purta
şi chipul pe care ni 1-a arătat El, schimbându-Se la faţă. Aceasta
însă, când Se va
naşte
în noi Iisus, aşa cum S-a născut în sfânta Fecioară. Prin asceză şi
iubire sufletul
nostru
trebuie să ajungă la curăţia sufletului fecioară, în care se va naşte
chipul nostru
veşnic.
Nu e prin urmare numai o urmare a Domnului, o „imitatio Christi", ci şi
o urmare a
Maicii
Domnului. Iar Maica Domnului n-a fost scutită de niciuna din durerile
omeneşti. De
mică
a cunoscut refugiul şi prigoana lui Irod. Sabia durerilor a fost
profeţită pentru sufletul
Ei.
Ea e modelul desăvârşit de curăţie
şi iubire, duse până la jertfa: dovadă, că puţini erau
până
sub crucea Răstignitului, şi printre cei puţini, era Maica Domnului.
Tot aşa, pe lângă
orice
răstignit al vieţii acesteia, puţini mai rămân pentru el către
Dumnezeu, şi printre cei
puţini,
e Maica Domnului. -Căci, spre a ajunge la refacerea noastră, trebuie să
trecem prin
multe
răstigniri, şi avem trebuinţă de o inimă de mamă pentru noi către
Dumnezeu.
Dumnezeu ne părăseşte uneori;
sfinţii nu sunt ascultaţi, dar iubirea de mamă întoarce
asprimea
Dreptăţii lui Dumnezeu din nou în iubire. Exod 32: Moise se ruga,
strâmtorând pe
Dumnezeu:
încetează Doamne urgia Ta şi potoleşte-Ţi mânia şi socoteşte cu
blândeţe
greşala
poporului Tău. Adă-ţi aminte de robii Tăi: Avraam, Isaac şi Iacov...
- Nu ! a răspuns Dumnezeu. Lasă-Mă
să-i zdrobesc, căci cu urgie M-am mâniat asupra lor
şi
vreau să-i prăpădesc ! - Dacă nu-i ierţi, şterge-mă şi pe mine din
Cartea Vieţii!
Şi a încetat urgia lui Dumnezeu;
şi pentru rugăciunea lui Moise i-a iertat pe ei.
Cine-i Moise şi cine-i Maica
Domnului ?
Când te-a lepădat Dumnezeu şi nici
sfinţii nu se mai roagă pentru tine, a mai rămas cineva
care
nu
te-a părăsit: e Maica Domnului, iar Maica Domnului e ascultată. „între
robii lui
Dumnezeu
şi Maica lui Dumnezeu e o deosebire fară margini" - zice sfântul Ioan
Damaschin.
Dacă Moise, un rob, poate, prin rugăciunea lui, să oprească urgia lui
Dumnezeu
şi nu-L lasă să se răzbune pe închinătorii la idoli, - cu atât mai mult
rugăciunea
sfintei
Fecioare Măria, va opri să nu cadă urgia divină, peste păcătosul popor
creştin.
Al VH-lea Sobor ecumenic, având în
vedere rătăcirile ereticilor despre sfinţi şi despre Maica
Domnului,
hotărăşte: „A cinsti şi a mări mai întâi pe Născătoarea de Dumnezeu:
mai înaltă
decât
toate puterile cereşti; iar de asemenea şi pe sfintele Puteri
îngereşti, fericiţii şi întru
tot
lăudaţii Apostoli şi Prooroci, pe sfinţii mucenici, morţi pentru
Hristos, pe sfinţii şi de
Dumnezeu
purtătorii dascăli, şi toţi drepţii cuvioşi bărbaţi, şi a cere
mijlocirea lor, pentru că
ei
ne pot apropia de împăratul tuturor - Dumnezeu."
Şi cântă Biserica: „Sub
milostivirea Ta scăpăm Stăpână, Născătoare de Dumnezeu
Fecioară
! întru rugăciunile noastre nu ne lăsa pe noi în scârbe, ci ne
mântuieşte din nevoi:
Una,
curată, Binecuvântată: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu."
