Un pustnic de lângă cetatea Emesei, din Siria, avea
mare dar şi lumea avea mare evlavie la el. Însă el se gândea
aşa:"Doamne, prea bun eşti Tu, că văd că la cei răi le merge bine,
iar cei buni au necazuri şi scârbe. Cum, Doamne, de îngădui Tu aşa
cu bunătatea Ta cea fără de margini?"
Apoi şi-a zis: "Am să mă rog lui Dumnezeu, să-mi
arate cum sunt judecăţile Lui". Că sunt unii oameni care judecă
împotriva proniei, a purtării de grijă a lui Dumnezeu: Cutare este
rău, este păcătos, şi-i merge bine. Altul este bun, dar copiii sunt
răi, femeia este bolnavă, iar el scapă de un necaz şi dă peste
altul.
Unul este rău şi trăieşte mult, iar altul este bun şi
moare devreme. Uite, un creştin este bun, se roagă lui Dumnezeu,
posteşte şi numai de scârbe dă, iar altu-i rău, înjură, bea, şi pe
acela nu-l pedepseşte Dumnezeu, cum zice la Proorocul Ieremia:
Doamne, ce este, căci calea celor răi sporeşte şi calea celor drepţi
totdeauna este în necaz?
Şi din ziua aceea a început să se roage: "Doamne,
arată-mi judecăţile Tale, ca să nu judec!"
Rugându-se el aşa, odată a avut nevoie să se ducă la
cetatea Emesei. Şi ducându-se el, i-a ieşit înainte un tânăr şi i-a
zis:
- Părinte, bagă de seamă, te duci la Emesa! Dumnezeu
are să-ţi arate mari taine, dar să nu te sminteşti!
- Unde, fiule?
- Când ajungi la oraşul Emesa, oraş mare, frumos, să
bagi de seamă că în marginea oraşului este o grădină mare,
înconjurată cu copaci, cu garduri, grădină cu copaci roditori, o
livadă. Şi să bagi de seamă că într-un loc s-a rupt oleacă gardul şi
este un copac cu o scorbură mare.
Să bagi de seamă că acolo alături de grădină, unde-i
copacul cel cu scorbură, este o fântâniţă. Şi lângă fântână este o
cărare care trece, iar dincolo este drumul mare. Să te duci în
grădina aceea şi să intri în scorbura copacului. Să stai acolo
ascuns şi să te uiţi spre fântână. Şi ce-i vedea acolo, ai să te
foloseşti mult.
Pe urmă tânărul a dispărut. Pustnicul, când a ajuns
la cetatea Emesei, a văzut fântâna, a văzut copacul acela cu
scorbură mare în dreptul fântânii, a văzut şi gardul unde era rupt.
A intrat acolo, s-a băgat în scorbură şi se ruga la Dumnezeu. Şi,
stând el acolo şi rugându-se, vede că vine un boier călare pe un cal
frumos. Boierul avea la dânsul un toporaş şi avea o tăşcuţă
frumoasă. A venit la fântână, s-a dat jos de pe cal şi a dat drumul
la cal să pască. Şi el a stat, a băut apă şi a scos din tăşcuţă de
piele 150 de galbeni de aur. I-a numărat şi pe urmă s-a culcat şi
s-a odihnit. Dar el în loc să-i pună în buzunar, i-a pus alăturea.
Când s-a trezit el, prima grijă era calul. Îi dăduse
drumul să pască. Calul se depărtase mai încolo, dar păştea. Şi el a
fugit, a ajuns calul, dar punga cu galbeni i-a căzut şi a rămas la
fântână. El n-a observat că i-au căzut banii acolo. S-a suit pe cal
şi s-a duş înainte.
Părintele pândea din scorbură. După ce a plecat
boierul, vine un om. Acesta a făcut cruce, a băut apă şi a văzut
punga aceea. Şi când a văzut că într-însa e aur, a luat-o şi nu s-a
mai dus pe cărare, şi nici pe drum înapoi, ci s-a dus de-a dreptul
şi a fugit cu punga de aur.
În urma acestuia care a luat pungă şi a fugit, vine
un bătrân sărac cu doi desagi în spate, cu opinci rupte, haine
vechi, obosit. Şi a stat acolo, a scos nişte pesmeţi din desagă şi
apă din fântână, şi a mâncat. Şi a mulţumit lui Dumnezeu şi pe urmă
s-a culcat oleacă.
În timpul acesta boierul şi-a dat seama că nu are
banii la el, că i-au căzut la fântână, şi s-a întors înapoi. Şi
găseşte pe bătrânul ăsta.
- Moşule, n-ai găsit aici o pungă cu galbeni?
Asta nu ştia nimic:
- N-am găsit nimic.
- Moşule, scoate banii! Unde i-ai pus?
- Cucoane, n-am găsit nici un galben!
- Ei! Scoate banii că te omor!
- Cucoane, nu ştiu nimic!
Boierul a crezut că a ascuns banii şi minte. A scos
baltagul şi i-a dat în cap şi l-a omorât. A luat şi a scos toate din
desagi, a căutat prin hainele lui şi n-a găsit banii.
Dacă a văzut boierul că l-a omorât pe ăsta şi nici
banii nu i-a găsit, s-a suit pe cal şi a plecat dându-şi palme şi
văitându-se că a omorât om nevinovat. Şi s-a dus călare bătându-se.
Atunci părintele care pândea din scorbură a zis: "Ia
uite măi, câtă nedreptate s-a făcut la fântâna asta! Cine a pierdut
banii, cine i-a găsit şi pe cine a omorât? Vai de mine, mare
nedreptate a făcut Dumnezeu aici! Boierul a omorât pe bătrânul ăsta
nevinovat şi celălalt a luat banii şi s-a dus în lumea lui".
Şi cum se gândea el aşa, a venit din nou îngerul
Domnului în chip de tânăr.
- Părinte, părinte, ieşi din scorbura asta şi hai să
stăm de vorbă!
A ieşit părintele şi îngerul l-a întrebat:
- Ce ai văzut şi cum ţi s-a părut?
- Doamne, dar aici la fântâna asta numai nedreptăţi a
făcut Dumnezeu. Cine a pierdut banii, cine i-a găsit şi cine a fost
omorât!
- Părinte, mata ai vrut să ştii judecăţile lui
Dumnezeu. Află că la fântâna asta, numai dreptăţi a făcut Dumnezeu.
Ştii dumneata pe boierul acela cel tânăr? El are curţi mari. Şi ştii
unde-i curtea lui? Alăturea cu cel ce-a găsit banii. Şi la acela
săracul, într-o noapte i-a murit şi mama şi soţia, şi el s-a dus la
boier să-i împrumute nişte bani. Boierul de mult voia să-i ia
grădina lui, că avea o grădină cu pomi roditori, foarte frumoasă,
chiar lângă grădina boierului.
Şi a venit săracul la el, zicând:
- Cucoane, dă-mi nişte bani împrumut să îngrop pe
mama şi pe soţia, că ţi-oi prăsi la vară, ţi-oi cosi, voi secera pe
lan.
Şi boierul şi-a zis: "Acum îi momentul, că-i sărac!"
- Dă-mi livada ta!
- Cucoane, am muncit de mic, am plantat copaci, am
răsădit şi nu pot să ţi-o dau!
- Cât să-ţi dau pe livadă?
Dar acela a spus aşa:
- Să-mi dai 300 de galbeni, că de nevoie o dau, că
n-am cu ce face înmormântarea.
Dar boierul, văzându-l pe acela necăjit, că are doi
morţi, nu i-a dat mai mult de 150 de galbeni.
- Cucoane, Dumnezeu să facă dreptate. Eu n-am cerut
prea mult. Grădina mea face 300 de galbeni de aur.
Şi săracul s-a dus plângând acasă, cu 150 de galbeni,
pentru că de nevoie a dat grădina. Dar a zis: "Dumnezeu să facă
dreptate".
Şi acum Dumnezeu a făcut dreptate. I-a găsit tocmai
acesta care stătea lângă dânsul. 150 de galbeni i-a dat boierul de
bunăvoie şi 150 i-a uitat la fântână. Dumnezeu a făcut dreptate la
fântână, că el când i-a dat numai 150 a zis: "Dumnezeu să facă
dreptate cu banii! Nu mi-ai plătit grădina".
Şi iată Dumnezeu preadrept i-a întors banii acum la
fântână. I-a plătit grădina.
- Bine, la ăsta i-a făcut dreptate. Dar bătrânul care
a fost omorât, cu ce era vinovat?
- Ai văzut cum i-a dat cu muchia în cap şi l-a
omorât? L-a întrebat de bani şi bătrânul nu ştia nimic. Bătrânul
acesta - i-a spus îngerul -, când era tânăr de 25 de ani, era cu
carul cu boi pe marginea unui râu. Şi un om a vrut să treacă râul
acela şi, când era la mijlocul râului, l-a dovedit apa. Şi tot
strigă la el: "Măi, frate, nu mă lăsa, că mor! Mă înec, nu mă lăsa!"
Şi el în loc să sară să-l scoată pe acela, a dat un
bici în boi şi a zis: "Aşa îţi trebuie, cine te-a băgat acolo". Şi
acela s-a mai luptat oleacă cu apa şi s-a înecat. Săracul acesta
avea multe fapte bune, dar pentru acel păcat, că n-a sărit să-l
scoată pe acela din apă, se ducea în iad. Şi lui Dumnezeu i-a fost
milă şi a vrut să-i plătească în lumea aceasta, pentru că a avut
greşeala aceea din tinereţe, când nu a vrut să-l scoată pe acela din
apă. El l-a omorât pe acela că nu l-a scos din apă atunci, şi acum
l-a omorât pe el nevinovat boierul ăsta. Dumnezeu a făcut foarte
bine, că prin moartea asta, îl duce la bucurie şi la răi în vecii
vecilor pe sărac.
- Dar boierul?
- L-ai văzut pe boier cum se bătea cu palma peste
cap? Mai încolo l-a mustrat cugetul că l-a omorât pe bătrân. A
întâlnit un om şi i-a dat calul de pomană, şi a întâlnit altul şi
i-a dat hainele lui şi a luat nişte haine vechi de la un om şi s-a
dus la o mănăstire să se facă călugăr. Şi după 40 de ani cât o să se
pocăiască acolo, o să-l ierte Dumnezeu că a omorât un om nevinovat.
Şi cu ocazia asta şi boierul se mărturiseşte şi face canon şi se
mântuieşte.
Şi tu ai zis că la fântâna asta s-au făcut trei
lucruri nedrepte, dar Dumnezeu a făcut trei lucruri drepte şi bune.
Că judecăţile lui Dumnezeu nu sunt ajunse de mintea omenească.
N-ai auzit pe Isaia Proorocul? Pe cât este mai înalt
cerul decât pământul, pe cât este mai departe răsăritul de apus, pe
atât sunt mai departe judecăţile Mele de judecăţile voastre şi
gândurile Mele de gândurile voastre, fiii oamenilor.
N-ai auzit pe Solomon ce spune? Pe cele mai grele
decât tine, nu le ridică şi pe cele mai adânci decât tine, nu le
cerca, ca să nu mori!
N-ai auzit pe David Proorocul care zice: Judecăţile
Domnului sunt adânc mult?
Cum ai îndrăznit tu un om, să ştii judecăţile lui
Dumnezeu, pe care nici îngerii, nici serafimii, nici heruvimii nu le
ştiu? Dar Dumnezeu m-a trimis pe mine, părinte, să-ţi arăt că
judecăţile lui Dumnezeu nu sunt ca ale oamenilor.
Şi tu ai judecat ceva, dar judecăţile lui Dumnezeu
n-au fost ca ale tale, că ele au fost bune foarte! Deci de acum
înainte să nu mai judeci pe nimeni şi orice vei vedea să zici:
Doamne, Tu toate le ştii! Eu nu cunosc judecăţile Tale! Dar, fiindcă
eşti om, Dumnezeu te-a iertat, însă m-a trimis să te înţelepţesc să
nu mai îndrăzneşti să iscodeşti judecăţile Lui, că judecăţile lui
Dumnezeu sunt adânc mult şi nu le poate şti nimeni, nici îngerii din
ceruri.
*
Aşadar să ţinem minte din această povestire, că tot
ce ni se pare nouă în lumea asta că-i strâmb şi rău, de multe ori ne
înşelăm! Că nu cunoaştem judecăţile lui Dumnezeu cele ascunse şi
necuprinse.
Nu cerca cele necercate şi nu voi să ajungi cele
neajunse! Amin.
Părintele ClEOPA
