Intre icoanele Maicii Domnului zugravite
de Sfantul Apostol si Evanghelist Luca, scrierile mai vechi, cat si mai
noi, pomenesc si vestita icoana a Panaghiei Portaitissa (gr: porta i
tissa, Portarita), de la Manastirea atonita Iviron. La fel de
vestite au fost in Rusia si cele doua copii ale acestei icoane,
comandate de Patriarhul Nikon iconarilor din Sfantul Munte, prima adusa
la Moscova in 1648 si asezata într-un paraclis anume zidit pentru ea in
Manastirea Novodievitchi, iar cea de a doua, adusa dupa 1655 la
Novgorod, in marea biserica a Manastirii numita Iverski Bogoroditchni
Siviatoezerski. Mai tarziu, si alte copii ale acestei icoane, numita de
credinciosi „Pravoslavnia iverskaia” si prazuita de Biserica rusa in 31
martie, s-au raspandit in numar mare in întreaga Rusie. Chiar si in
zilele noastre, o alta copie a icoanei atonite, aflata azi la Montreal,
Canada, zugravita pe la 1980, este si ea facatoare de minuni, tamaduind
multi neputinciosi cu untdelemnul înmiresmat care a izvorat din ea si,
mai uimitor, care a izvorat chiar din reproducerile acesteia.
Dintre toate aceste odoare de mare pret
ne vom opri asupra povestirii despre icoana cea veche de la Iviron,
tradusa si diortosita din elineste de Ieromonahul Rafail de la Ramnicu
Valcea, in 1820. De aici aflam ca icoana a apartinut unei vaduve din
partile Niceei, care avea un singur fiu. Dar atunci împaratea Teofil, si
era mare prigonire împotriva sfintelor icoane. Acest „urator de
Hristos” a trimis ostasi prin cetati ca sa cerceteze de se vor mai afla
icoane, fie prin biserici, fie prin case, sa le coboare si sa le arda,
iar pe cinstitorii acestora sa-i munceasca cu felurite chinuri. Cautand
cu multa iscodire, catanele împaratesti aflara de icoana vaduvei. Ca sa o
ocroteasca, femeia iubitoare de Hristos trimite icoana pe mare, iar pe
fiul ei îl sfatuieste sa fuga. El merse spre Tesalonic, iar de-acolo in
Sfantul Munte, unde s-a si calugarit. Aceasta a fost învederat randuiala
dumnezeiasca, sa se duca tanarul acolo, ca sa vesteasca despre cele
întamplate cu aceasta sfanta icoana, care scriindu-se, sa cunoastem si
noi, cei de acum, despre dansa. Deci, dupa trecere de multa vreme,
oarecare batrani din manastirea ivirilor, vazura deodata pe mare ceva
asemenea unei flacari. Aceasta vazand ei, s-au ridicat strigand: „Kirie
eleison!”. Si, adunandu-se toata obstea, priveau si se minunau de acea
priveliste, însa ce anume era nu puteau sa priceapa nicidecum. Iar
aceasta nu numai ziua se arata, ci si noaptea. Si alti monahi s-au
adunat din Sfantul Munte, din Lavra, de la Vatoped si din alte
manastiri, si încercand sa se apropie cu luntrile, au vazut icoana
Maicii Domnului, dar prea tare nu au putut sa se apropie de dansa, caci
cum se apropiau, ea tot se departa. Însa rugandu-se ei cu lacrimi
Domnului ca sa poata lua icoana Maicii Lui, ca sa o aiba spre mangaiere
strainatatii lor, le-a ascultat Domnul rugaciunea. Si-apoi toate s-au
întamplat in acest chip: Un oarecare Cuvios Gavriil, cunoscut pentru
fericita lui simplitate, primeste porunca in vis de la Maica Domnului sa
coboare la mare si, umbland fara temere pe apa, sa aduca icoana „ca sa
cunoasca toti dragostea si purtarea de grija ce o are catre manastire,
caci am venit într-adins aici pentru ajutorul vostru”. Acestea
savarsindu-le cuviosul, s-au umplut de bucurie toti parintii, trei zile
priveghind si cantand imn de slava. Dupa aceasta, aducand sfanta icoana
cu Preacuratul chip in biserica cea mare, au pus-o in partea cea mai din
launtru a jertfelnicului. Dar a doua zi, aprinzatorul candelelor
intrand la ceasul Utreniei spre a pregati cele dupa randuiala, n-a aflat
icoana la locul ei, ci tocmai deasupra portii manastirii. Deci luand-o
acesta a dus-o cu evlavie si mare grija la locul cel mai dinainte. Dar
iarasi Maica Domnului si-a schimbat locul si tot asemenea s-a întamplat
de mai multe ori, facandu-se fireste aceasta pricina de nedumerire
pentru toti parintii. Numai Cuviosului Gavriil i s-a aratat iarasi „Raza
Soarelui celui întelegator”, zicandu-i: „Mergi la manastire si spune
parintilor sa nu ma mai necajeasca, caci eu n-am venit aici ca sa ma
paziti voi, ci pentru ca eu sa va fiu pazitoare voua, nu numai acum, ci
si in veacul ce va sa fie”. Acestea auzindu-le purtatorul de Dumnezeu
Gavriil, Parintele nostru, s-a pogorat îndata la manastire vestind
egumenul si întreaga obste. Apoi au zidit o biserica la poarta
manastirii, in numele Preasfintei Nascatoare de Dumnezu, a Portaritei,
si au asezat-o acolo, iar poarta s-a facut într-alta parte, dupa cum si
pana astazi se vede, spre nemincinoasa marturie a pricinii.
S-a prorocit ca la sfarsitul lumii
aceasta icoana va pleca pe mare asa cum a venit.
O alta minune la aceasta icoana: un
tanar n-a primit paine de la bucatar, atunci Maica Domnului i-a dat un
galben sa-l duca bucatarului – bucatarul si-a dat seama de unde era
galbenul respectiv si s-a cait.
Uleiul de la candela acestei icoane este
leac pentru otrava, cuviosul Nectarie Protopsaltul de la Prodromou
insusi s-a izbavit de moarte prin otravire.
Pe vremea venirii Arabilor în Sf. Munte
un soldat arab a lovit cu cutitul în chipul icoanei acesteia, si îndată a
început a curge sânge. Arabul văzând minunea, s-a înfricosat si căzând
la pământ s-a pocăit, s-a botezat în legea crestinească si s-a îmbrăcat
în haina monahicească, rămânând acolo până la moarte.
Manastirea Iviron,
Sfantul Munte Athos
