ICOANA FACATOARE DE MINUNI DE LA CRAIOVA

Câmpurile de energie ale icoanei au lăsat cu gura căscată cercetătorii iconografici de la Oxford Icoana făcătoare de minuni a dispărut de două ori pentru a nu fi vândută. Icoana făcătoare de minuni a dispărut de două ori pentru a nu fi vândută. La câteva sute de metri de centrul oraşului, în catedrala episcopală, o icoană a Maicii Domnului apără neîntrerupt, de cinci veacuri, un oraş întreg din Oltenia: Craiova. De boli, de farmece, de potopuri, de toate răutăţile omeneşti. Povestea apariţiei acesteia în Craiova, toţi au auzit-o, de la copii de cinci ani până la moşnegi de nouăzeci, chiar dacă este puţin schimbată sau înfrumuseţată pe alocuri. Le-a intrat oamenilor în sânge, le place s-o istorisească oricui vrea s-o asculte, cu voce tare şi bogăţie de amănunte, ca să ţină cât mai mult. taguri Pictura nu a fost niciodată restaurată şi se păstrează în stare perfectă la Catedrala Episcopală „Madona Dudu”. Preoţii cred cu tărie că icoana e făcătoare de minuni întrucât din ochii Maicii Domnului au curs lacrimi adevărate, iar focul nu a atins-o în incendiul de acum o sută de ani. Totul a început acum câteva sute de ani. Icoana a fost găsită într-un dud, de către un evreu spaniol pripăşit prin Oltenia, care a luat-o spre a o vinde. Spre uimirea lui, icoana a reapărut în dud. În 2004, un grup format din 45 de cercetători de la Institutul Oxford a venit, special la Craiova, pentru a analiza câmpurile energetice emanate de icoana făcătoare de minuni (foto) de la Catedrala Episcopală,”Madona Dudu”. A fost uimitor ceea ce s-a întâmplat.

Craiova: Specialiştii iconografi despre icoana Madona Dudu: E aproape vie!

Credincioşii spun că icoana de la Madona Dudu le dă energie

Câmpurile energetice ale icoanei Maicii Domnului, aflată în Catedrala Episcopală Madona Dudu din centrul Băniei, dau peste cap teoriile oamenii de ştiinţă. Preoţii cred cu tărie că icoana e făcătoare de minuni întrucât din ochii Maicii Domnului au curs lacrimi adevărate, iar focul nu a atins-o în incendiul de acum două sute de ani. 

Icoana apără neîntrerupt, de cinci veacuri, locuitorii Craiovei. De boli, de farmece, de potopuri, de răutăţile omeneşti. Povestea apariţiei acesteia în Cetatea Banilor, toţi au auzit-o, le-a intrat în sânge, le place s-o spună cu bogăţie de amănunte. Icoana nu a fost niciodată restaurată şi se păstrează în stare perfectă la Catedrala Episcopală Madona Dudu. Preoţii cred cu tărie că icoana e făcătoare de minuni întrucât din ochii Maicii Domnului au curs lacrimi, iar focul nu a atins-o în incendiul de acum o sută de ani.  „Este un adevărat miracol. Oamenii vin şi ne spun că Fecioara i-a ajutat ori de câte ori i s-au rugat”, ne-a spus parohul Marian.
Totul a început acum câteva sute de ani. Icoana a fost găsită într-un dud, de către un evreu spaniol pripăşit prin Oltenia, care a luat-o spre a o vinde. Spre uimirea lui, icoana a reapărut în dud. „Atunci, pentru prima oară, s-a ştiut despre minunea Maicii Domnului, în locul respectiv fiind ridicată în prezent catedrala”, mai spune preotul.  Auzind de minunile săvârşite de icoană, zeci de persoane au încercat să o fure, însă fără nici un rezultat. „Au furat absolut orice se putea lua din biserică, însă niciodată nu au reuşit să fure icoana Maicii Domnului”, povesteşte şi preotul Petre Mocanu.

Minunile se ţin lanţ

Minunile icoanei de la Madona Dudu au intrat în conştiinţa credincioşilor din toate colţurile lumii. Catedrala este asaltată în fiecare an, cu câteva zile înainte de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, de sute de credincioşi.  O femeie din Belgia vine în fiecare an aici. „Simt cum îi bate inima!”, le-a povestit aceasta preoţilor. „Ne-a spus că vine pentru a simţi energia pe care icoana o emană”.
 „Era de Bobotează. Soţia mea avea tot mai des tendinţe de suicid. Nu ştiam ce să fac. Am ajuns la catedrală. Preotul mi-a citit şi s-a rugat Maicii Domnului. Nu a trecut nicio săptămână şi soţia mea şi-a revenit”, ne-a povestit Mihai Dascălu.

Energia icoanei i-a uimit pe cercetătorii englezi

În vara lui 2004, un grup format din 45 de cercetători de la Institutul Oxford a venit la Craiova pentru a analiza câmpurile energetice emanate de icoana făcătoare de minuni. „Cercetătorii, specialişti în iconografie, au adus aparatură ultrasofisticată, pentru a verifica autenticitatea fenomenelor legate de icoana făcătoare de minuni.  Mi-au spus că vor să testeze emanaţia câmpurilor energetice. A fost uimitor ceea ce s-a întâmplat. Aparatele au luat-o razna, iar reacţia specialiştilor a fost de genul: Este aproape vie!  De un câmp mai avea nevoie şi era vie. Aşa ceva nu văzuseră niciunde în lume şi fuseseră în  multe locuri sfinte”, a declarat, la vremea respectivă, preotul Petre Mocanu.  În acelaşi an, icoana Maicii Domnului a plâns pentru prima oară cu lacrimi de mir aproape o săptămână.
Preoţii mai spun că icoana nu poate fi imortializată fotografic în orice moment. Mulţi oameni care au  pozat icoana au spus că filmele lor s-au şters după puţin timp. De asemenea, icoana nu a putut fi mutată din acel loc.
A scăpat neatinsă de incendiul care a mistuit biserica

Oamenii spun că icoana de la Craiova este una dintre cele trei zugrăvite chiar de Sfântul Apostol Luca şi aflate în România, dovadă fiind semnătura acestuia prin trei litere pe dosul ei. Celelalte semnate de apostol se află la mânăstirea de călugăriţe Nămăieşti, judeţul Argeş şi la Mănăstirea Dolhăuţi. Conform legendei, trei ciobani care păstoreau oile prin partea locului au ajuns la o stâncă mare. Aceştia au rămas peste noapte chiar deasupra ei şi toţi au avut acelaşi vis –au auzit bătăi de coplot, cântări bisericeşti şi un înger li s-a arătat, spunându-le: „Aici, în sânul acestei stânci, stă, de multe veacuri ascunsă, o icoană, zugrăvită după chipul cel adevărat al Maicii Domnului”.

Icoana Maicii Domnului de la Madona Dudu a trecut prin multe încercări. La 1801, turcii conduşi de Pasvanoglu de Vidin şi de cârjanii paşei Cara Mustafa au dat foc Cetăţii Banilor, iar biserica a fost cuprinsă de flăcări. A ars toată, până la pământ, cu tot ce era înăuntru, dar în vreme ce cărau moluzul oamenii au găsit în jar icoana întreagă, îngropată sub nişte grinzi, în scrumul fumegând. În 1838, cutemurul a distrus biserica, dar icoana a fost găsită nevătămată.
„Icoana nu este o simplă pictură, ci o fereastră spre divinitate. Adevăratele icoane sunt pictate de oameni care se pregătesc printr-o perioadă de asceză şi care primesc binecuvântare de la duhovnici pentru lucrare. Ele trebuie să respecte reguli stricte de compoziţie, în conformitate cu dogma ortodoxă, şi sunt apoi sfinţite printr-o slujbă specială”, precizează preotul.

Tine candela inimii aprinsa - Invataturile parintelui Serghi

* Fă din rugăciune candelă nestinsă a inimii tale, şi untdelemnul ei pururea să-l picuri, măcar cât picătura de puţin. Veghează ca fecioarele înţelepte, nu dormi ca cele nebune, ca să nu te afle clipa morţii negătit.
* Ţine candela inimii pururi aprinsă. De se stinge, iute s-o aprindem din nou. Şi se stinge de păcătuim. Dar căindu-ne, să ne luminăm iarăşi cu ea. Iar candela nu-i alta decît rugăciunea.
* Nu fă din rugăciune roaba bunului tău plac. Nu spune nebuneşte: N-am nici un chef să mă rog. E o ocară adusă lui Dumnezeu, şi adevărată hulă. Rugăciunea să-ţi fie ţie lege necălcată. E vorba aici de viaţă şi de moarte. Că nu respiri după cum ţi-e voia, nu cauţi pricini şi prilej ca să respiri. Nu întrebi: La ce bun să respir, de ce respir eu, oare? Atâta ştii: mor de nu respir. Aşa-i şi rugăciunea; nu sta să te tocmeşti. Spune: Asta-i porunca, şi cu asta basta. Pune-ţi canon de rugăciune şi ţine-te neabătut de el.
* La deşteptare, sari la rugăciune cum sare călăreţul în şa, neprivind înapoi şi negândind la ce-o să fie mâine, şi aţine-te aşa măcar o clipă. Iar seara, tot aşa, măcar o clipă, fă-ţi socoteala zilei ce-a trecut şi plânge-ţi greşelile, cerând iertare de la Dumnezeu.
* Nu socoti nebuneşte că rugăciunea cere anume timp şi loc. Roagă-te în toată vremea şi în tot locul. Şi ce nu poţi face cu plecarea genunchilor, fă cu plecarea duhului, stând ca în faţa lui Dumnezeu.
* Nu-i de ajuns să te rogi dimineaţa şi seara. Că nici plămânii nu ţi-i umpli cu aer numai de două ori pe zi.
* De nu poţi să te rogi lucrând, lucrează măcar cu duhul rugăciunii.
* De nu poţi însoţi necontenit lucrul tău cu rugăciunea, fă rugăciune măcar la început şi la sfârşit. Şi strecoar-o în toată clipa de răgaz.
* De-ţi vine la vremea rugăciunii silă, lene, vlăguire, cunoaşte că-s de la draci, şi o veche ispită. Căieşte-te şi roagă-L pe Domnul să te ierte pentru neputinţa ta.
* Iarăşi, de-ţi fuge mintea şi nu mai ştii ce spui la rugăciune, nu te lăsa de ea. Nu-i fă dracului pe plac. Vezi-ţi de rugăciune, că spune în Pateric: „de nu pricepi cuvântul, îl pricepe dracul şi se teme”. Fără osteneală nu e rugăciune.
* Nu trecem dincolo de chipul văzut al lucrurilor şi al făpturilor, şi nici pe noi nu ne cunoaştem cu adevărat, pentru că nu ne rugăm pe cât s-ar cuveni. Numai rugăciunea descuie taina fiinţei noastre. În rugăciune prinde-le pe toate, nimic să nu rămână în afara ei. Nu pune rugăciunea într-o parte, şi toate celelalte ale vieţii tale într-altă parte. Sădeşte rugăciunea în tot ce faci şi pe toate fă-le rugăciune.
* Sileşte-te la rugăciune şi la citirea Scripturii, şi nu după pofta ta, ci după nesmintită rânduială fă-le sfânt şi bun obicei. Că trupul boleşte şi moare pentru lipsa hranei, iar sufletul, pentru lipsa rugăciunii. Că asta-i hrana lui.
* Sufletul tău, când ţi se arată curat şi paşnic, să ştii că e asemeni unui luciu înşelător de apă, clară la vedere, dar plină de mâl şi murdărie în străfundul ei. Aşează-te la rugăciune, şi-ai să vezi îndată cum, ca dintr-o apă răscolită, îi iese la iveală toată necurăţia. Să nu te tulburi, şi mai mult să te rogi, şi ai să te speli de toată întinăciunea.
* De se abat asupra ta cugetele rele ca un roi de muşte, nu te tulbura, ci vezi-ţi cu tărie de rugăciunea ta.
* Pentru tot gândul rău pe care-l ai, căieşte-te pe dată şi roagă-L pe Domnul să te ierte.
* Nu te lăsa de rugăciune chiar de ţi-e sufletul trândav şi scârbit. Şi chiar de-ţi pare că te rogi cu vorbe străine şi de neânţeles, rămâi la rugăciune. Că dracii le înţeleg şi se îndepărtează.
* Stăruie bărbăteşte în rugăciune, în duh de căinţă. Rabdă până la capăt, cum au răbdat mucenicii. E şi asta o cruce pe care o ai de dus.
* Dacă, din mila lui Dumnezeu, rugăciunea curge de la sine, şi ţi-e uşor s-o faci, şi sufletul ţi-e plin de bucurie, unde e vrednicia ta? La greu se arată cât eşti de puternic şi cât de drag ţi-e Dumnezeu.
* Mereu e în rugăciune o parte de trudă omenească. Şi la început e plugărie plină de osteneală. Dar vine apoi harul şi-o face uşoară.
* Uşurinţa la rugăciune semeţeşte. Vezi să n-ajungi ca omul din Evanghelie, căruia stăpânul îi iartă datoria, iar el, neiertător, îşi strânge datornicii de gât.
* Nu căuta dulceaţa şi bucuria rugăciunii. De n-ai parte de ele, nu te întrista; vezi-ţi de rugăciune, şi n-aştepta mângâieri. Pe Dumnezeu să-L cauţi, nu desfătarea ta.
* Lucrarea rugăciunii cere îndelungă-răbdare. Mângâierea harului e darul lui Dumnezeu, nu rodul ostenelii noastre, şi toată bogăţia de la Domnul, s-o adunăm în Domnul şi pentru Domnul, iar nu pentru noi. Iar dacă harul nu vine, să nu deznădăjduim, ci cu răbdarea să trecem pustia părăsirii.
* În vremea rugăciunii vin asupra noastră atâtea ispite, că ni se pare că avem mai multă pace şi linişte când nu ne rugăm! E o veche şi bine-ştiută viclenie a dracului, care ne-aduce gândul că ne merge rău fiindcă ne rugăm, şi de nu ne vom mai ruga, ne va fi mult mai bine. Slavă lui Dumnezeu că dracul nu-i prea mintos, si-i sărac în momeli!
* Când nu te rogi, sufletul se vede limpede ca un lac. Dar un lac plin de mâl, care îndată ce-i răscolit se tulbură. Aşa rugăciunea răscoleşte sufletul şi scoate la iveală relele de care-i ispitit. De stăruim într-însa cu răbdare, ispitele se risipesc şi încet-încet vom stârpi cugetele rele care răsar în noi. De unde vin aceste ispite? De la draci. Dacă vin de la draci, cum poate rugăciunea să ne curăţească, de vreme ce izvorul lor e în afara noastră? Nu vom fi pururi războiţi de draci? Cu adevărat, ispitele vor dăinui, dar nu în suflet, ci în afara lui. În sufletul curăţit prin rugăciune nu-şi mai află hrana răutăţii lor şi surghiunite şi vlăguite nu ne mai războiesc ca mai înainte. „Iscodit-au fărădelegi şi au pierit când le iscodeau, ca să pătrundă înlăuntrul omului şi în adâncimea inimii lui” (Ps. 63, 6-7).
* Nu fi de cremene la rugăciune. Că cere cucernicie, nu voinţă tare, cum socotesc yoghinii, de pildă. Nu-i nicidecum o faptă a voii tale.
* Ziarele ne pun în faţa ochilor o lume bântuită de chin şi suferinţă. Cum să nu-ţi fie milă şi să nu te rogi pentru întreaga lume?
* Nu poate fi obştească rugăciunea lui Iisus. Că nu-s două inimi să bată la fel. Iar rugăciunea e lucrare slobodă a omului slobod să se roage după cum voieşte, şi mai ales să tacă când simţirea sufletului îi vesteşte venirea harului. Cum spune unul dintre sfinţi [Serafim de Sarov, n.n.]: „Pentru ce să mai strigi după Domnul, când El a şi venit?”.
* Fără smerenie, rugăciunea lui Iisus e pierzare curată.
* Ia seama cu ce inimă te rogi. Rugăciunea cere o inimă căită. N-a venit Domnul să te înveţe meşteşugul rugăciunii, ci să te cheme la căinţă.
* Lucrarea rugăciunii lui Iisus e întodeauna însoţită la început de tulburare? De tulburare ne scapă smerenia adâncă şi aşteptarea cu răbdare a vremii roadelor, care nu cere minuni pe dată… Un pic de mândrie să fie, şi îndată e mare tulburare. Lucrarea rugăciunii cere viaţă curată şi nevoinţă duhovnicească. Nu poate sta împreună cu patimile. Cel ce vine la această lucrare, dar de păcat nu se desparte, şi mai vârtos e ţinut de mândrie şi desfrânare, merge la pieire. Unul ca acesta iute îşi poate pierde minţile.
* Cel mult rugător are de înfruntat ispita înşelării